Octavian Paler a plecat din mijlocul nostru,de curand.Eu vreau sa va repropun spre lecturare cuvintele lui de mai jos:
Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri
mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi,
dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe
accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai
putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa
medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des. Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa
facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si
pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul,dar nu si
prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata,dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
incete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor
rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior. Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,pentru
ca nu vor fi langa tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti
acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.
Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati!”
P.S.: Totusi se pare ca cuvintele acestea nu apartin lui Octavian Paler! Dupa cum marturiseste el insusi intr-una din cartile sale. I-au fost atribuite, desi nu-i apartin.
Wednesday, May 30, 2007
Thursday, May 24, 2007
Si din nou imi schimb casa
Si din nou imi schimb casa,
din nou se schimba lucrurile,
din nou schimb luna si cartierul,
precum se schimba orizontul,timpul,modul de a trai.
Schimb locul si imi cer scuze,
dar aici nu e nimeni ca si mine!
Dar sa stii unde mergi,
e ca si cum ai sti ce sa spui,
ca si cum ai sti pe ce rana mainile sa-ti pui,
si eu nu stiu nici macar daca am inteles
cand te-am pierdut,
aici infloresc trandafirii,
dar in casa este iarna,nu insa si afara!
Si se invarte,in cerc se invarte si se invarte,
se intoarce iarasi primavara,
si ma gaseste ca nu am savarsit nimic,
eu iubirea o aveam in minte,
dar am cunoscut numai lume...
Si pot doar sa merg inainte,
cat timp nimeni nu e ca mine!
Si se invarte,in cerc se invarte si se invarte,
ne intoarcem iar in primavara,
si descopar ca nu am inteles nimic,
de aceea eu diseara imi dau la spalat
haina mea pentru iubire,
schimb femeia si schimb umorul,
schimb numarul si cartierul
cat timp nimeni nu e ca mine!
(E di nuovo cambio casa-Ivano Fossati)
din nou se schimba lucrurile,
din nou schimb luna si cartierul,
precum se schimba orizontul,timpul,modul de a trai.
Schimb locul si imi cer scuze,
dar aici nu e nimeni ca si mine!
Dar sa stii unde mergi,
e ca si cum ai sti ce sa spui,
ca si cum ai sti pe ce rana mainile sa-ti pui,
si eu nu stiu nici macar daca am inteles
cand te-am pierdut,
aici infloresc trandafirii,
dar in casa este iarna,nu insa si afara!
Si se invarte,in cerc se invarte si se invarte,
se intoarce iarasi primavara,
si ma gaseste ca nu am savarsit nimic,
eu iubirea o aveam in minte,
dar am cunoscut numai lume...
Si pot doar sa merg inainte,
cat timp nimeni nu e ca mine!
Si se invarte,in cerc se invarte si se invarte,
ne intoarcem iar in primavara,
si descopar ca nu am inteles nimic,
de aceea eu diseara imi dau la spalat
haina mea pentru iubire,
schimb femeia si schimb umorul,
schimb numarul si cartierul
cat timp nimeni nu e ca mine!
(E di nuovo cambio casa-Ivano Fossati)
Adevar incontestabil
Dacă vrei să conduci oamenii, atunci sunt întotdeauna două drumuri: drumul cel lat şi drumul cel strâmt. Dacă îl preferi pe cel lat, mulţi te vor urma. Dacă îl preferi pe cel strâmt, puţini vor merge cu tine. Cel lat duce rareori în sus …
(Povestitorul -Michael S. HOPPE şi Harriet E. HOPPE)
(Povestitorul -Michael S. HOPPE şi Harriet E. HOPPE)
Se poate sa fim prieteni o eternitate
Am putea fi prieteni pentru totdeauna,
chiar si cand vietile ne schimba,
ne separa si ne opun.
Putem fi prieteni pentru totdeauna...
Chiar si cand sarbatorile se sfarsesc
si se rup magiile.
Am putea veni si sprijinindu-ne in maini,
si apoi sa ne impartim intre noi ultimele lucruri!
Se poate sa nu ne mai vorbim,
si totusi sa nu ne uitam niciodata!
Prietenii ne redeschid ochii,
ne inteleg mai bine decat noi insine !
Si ne pun in fata oglinzii
chiar si cand nu vrem!
O!Dar campioni ai lumii,sau intr-o mare de probleme...
pentru prieteni ramai cine esti,
va fi turma sa vina sa te salveze,daca te pierzi!
Si prietenii lovesc rar,
dar cand lovesc,e dur,
atat de dur
incat nici o mama nu poate fi asa!
Dar fara ca ei sa ma fi trantit uneori de perete,
poate nu as fi fost asa,acum si aici!
chiar si cand vietile ne schimba,
ne separa si ne opun.
Putem fi prieteni pentru totdeauna...
Chiar si cand sarbatorile se sfarsesc
si se rup magiile.
Am putea veni si sprijinindu-ne in maini,
si apoi sa ne impartim intre noi ultimele lucruri!
Se poate sa nu ne mai vorbim,
si totusi sa nu ne uitam niciodata!
Prietenii ne redeschid ochii,
ne inteleg mai bine decat noi insine !
Si ne pun in fata oglinzii
chiar si cand nu vrem!
O!Dar campioni ai lumii,sau intr-o mare de probleme...
pentru prieteni ramai cine esti,
va fi turma sa vina sa te salveze,daca te pierzi!
Si prietenii lovesc rar,
dar cand lovesc,e dur,
atat de dur
incat nici o mama nu poate fi asa!
Dar fara ca ei sa ma fi trantit uneori de perete,
poate nu as fi fost asa,acum si aici!
Povestitorul
Povestitorul
“Astăzi vă spun povestea unui profet din Orient” a spus povestitorul, cu mult sens. “Ea îşi are tâlcul în căutarea lui după calea cea adevărată”. Ascultătorii au privit aşteptând. O poveste, asta doreau ei mult să asculte. Una plină de mister, de fapte eroice, în care ei pot să se regăsească. Aceasta ar fi cea potrivită.
Povestitorul i-a privit pe fiecare în parte. O expresie serioasă era în ochii săi. A călătorit în multe asemenea oraşe, pe nenumăraţi oameni i-a văzut şi le-a vorbit.
A început istorisirea. A povestit despre un tânăr care a trăit în Orient. Prinţul şi-a pierdut de curând tatăl şi a trebuit să preia conducerea ţării şi să domnească peste poporul său înainte de a fi un om matur. Lui i-a fost foarte greu, pentru că nu se pricepea.
Foarte repede a observat cât de destrămată era populaţia, plină de discordie şi duşmănie. Nicăieri nu se găsea armonie, rareori un scop comun. O privire în sus nu a văzut, nici credinţă sau … pace.
Era foarte îndurerat de aceste neînţelegeri şi s-a rugat profund ca poporul să fie ajutat. Şi iată că dorinţa sa a fost auzită.
Într-o plimbare singuratică pe cal prin deşert, s-a întâlnit cu un bătrân care era aşezat pe nisip, la umbra cortului său. Omul era orb. Totuşi, înainte ca prinţul să spună ceva, i-a rostit numele şi l-a rugat să se apropie. Surprins, prinţul a ascultat chemarea şi a făcut ceea ce fusese rugat.
“Fiule”, a spus bătrânul, “ vrei deci să ajuţi oamenii să fie mai buni şi să fie uniţi, pentru a se înalţa spre Lumină în loc să se lase pradă întunericului…”
Prinţul nu şi-a crezut ochilor şi urechilor. De unde ştia bătrânul toate acestea? El nu mărturisise nimănui, niciodată, despre dorinţa sa cea mai profundă.
“Eu …”, şi-a pierdut graiul.
Orbul nu părea să se aştepte la altceva şi a continuat:
“Dacă vrei să conduci oamenii, atunci sunt întotdeauna două drumuri: drumul cel lat şi drumul cel strâmt. Dacă îl preferi pe cel lat, mulţi te vor urma. Dacă îl preferi pe cel strâmt, puţini vor merge cu tine. Cel lat duce rareori în sus … . Ura şi discordia nu vor apare o perioadă, după ce ai păşit pe el. Aceasta este prima … şi cea mai grea hotărâre a ta.”
Bătrânul s-a ridicat şi a intrat în cortul său. A lăsat prinţul stupefiat, singur. Prin ce a trecut acum? Sunt întotdeauna două drumuri … din care numai unul duce în sus … şi este numai pentru puţini … De ce? De ce nu poate fi un drum lat care să fie pentru mulţi şi să ducă în sus? De ce nu?
Povestitorul s-a uitat în jurul lui. Mulţimea asculta captivată. Totuşi, nu îi slăbea din ochi, în caz că vreunul din ascultătorii săi dorea să vorbească. A mers mai departe:
Prinţul s-a întristat … fără îndoială că a crezut în bătrân şi totuşi nu era de acord cu ceea ce a auzit. Trebuia să decidă. O hotărâre care nu se aştepta că trebuia luată în această formă, şi nici nu o dorise. Ce să facă? I-a venit un gând: Ce se întâmplă dacă ofer drumul cel lat şi mă urmează toată lumea, iar după ce sunt cu mine, încetul cu încetul o să urmez drumul spre înălţime? Nu vor dori altceva decât să mă urmeze. Un gând strălucitor!
Bătrânul a ieşit din cort. Ochii săi orbi parcă priveau în depărtare. “Ai ajuns la o hotărâre?”
“Da”, a spus prinţul.
“Bun! Atunci lasă-mă să-ţi mai spun, că această decizie pe care ai luat-o te leagă cu soarta celor ce îi conduci. Soarta lor este soarta ta! Toate ajutoarele îţi vor fi date. Totuşi, vai de tine dacă nu le foloseşti cu chibzuinţă!”
Aceste cuvinte l-au atins pe prinţ. A hotărât pe drumul de întoarcere să caute în primul rând drumul strâmt. Şi iată că din gura lui ieşeau cuvinte pe care nu le gândise el. Îi erau date la timpul potrivit, cum îi spusese bătrânul.
Le-a spus oamenilor că avea să le vestească ceva nou şi important pentru a le aduce tuturor pace şi prosperitate… şi drumul strâmt le-a fost înfăţişat. Cu voinţa bună trebuie să meargă pe el, fiecare pentru el însuşi… .
Cum se aştepta, ei au refuzat. Într-adevăr, la câţiva le-au plăcut cuvintele, cei care au fost impresionaţi de entuziasmul său şi mulţi ştiau că era benefică o severă disciplină ca aceasta… totuşi, nu se simţeau în stare să o cuprindă. Alţii, puţini, au tăcut. Majoritatea însă, nu a putut să înceapă cu acest gând.
Încă o dată a început prinţul şi mai insistent. Fără rezultat.
Ce rămâne acum? Drumul lat! Nu a fost întotdeauna o soluţie pentru mulţime, o cale pentru mulţi, ba chiar pentru toţi care îl caută … .Şi totuşi, şi-a adus aminte de avertisment şi a ezitat.
Puterea şi discordiile, încrederea şi dubiile au fost în sfârşit lucruri care îl atrăgeau puţin câte puţin. Trebuie să fie o cale să ocolească voinţa oamenilor.
S-a mai dus odată în faţa poporului şi a vorbit. De data aceasta le-a povestit în termeni foarte simplişti cum să ajungă în Împărăţia Cerului doar dacă îl urmau. Oamenii l-au ascultat. Un loc în Cer? Nu-i rău! Totuşi, cum este cerul? au vrut ei să ştie.
Cuvintele lui despre puritate şi frumuseţe nu păreau oamenilor convingătoare. Lor le suna străin şi irealist, prea străin pentru a deveni un ţel. Aşa că le-a spus celor afemeiaţi că acolo vor fi multe femei frumoase. Pentru obosiţi şi împovăraţi a vorbit despre odihna în veşnicie şi nirvana. Pentru vanitoşi a promis tratamentul preferenţial. Şi celor care erau apăsaţi de păcate le-a spus că nu trebuie decât ca în mod regulat să aprindă o lumânare.
… a găsit pentru fiecare supus o posibilitate de a intra în Împărăţia Cerului. Zilele i-au fost stranii. Într-adevăr, fără excepţie ei toţi îl urmau şi peste noapte a devenit un profet. Totuşi, pace nu s-a instalat.
Încă o dată povestitorul a făcut o pauză. A inspirat adânc şi a aşteptat un semn, un gest, spera ca cineva să înţeleagă relatarea lui. A sperat şi a dorit aceasta din toată inima.
“Mai departe! Mai departe!” au strigat ascultătorii nerăbdători. “Ce s-a întâmplat?” Curiozitatea şi nerăbdarea l-au întâmpinat şi s-a găsit şi acum singur ca o lumânare în întuneric. A suspinat şi a mers mai departe.
A urmat tragedia. Ori de câte ori prinţul a încercat treptat să vestească adevărul despre drumul în sus, îl părăseau adepţii. Cei rămaşi şi-au adus aminte de cuvintele sale şi voiau iertare, gustarea Împărăţiei Cerului şi căutau împlinirea dorinţelor lor. Atâta timp cât ei au dorit aceasta, lupta pentru Adevăr a rămas departe de ei. Oamenii s-au învăţat cu privirea îngustă spre paradisul pentru toţi. Bucuroşi şi fără alte întrebări au trăit în aşteptare…
Prinţul a fost mai trist ca oricând. În mare disperare a călărit prin deşert căutându-l pe orb. L-a găsit în acelaşi loc. Din nou era aşteptat.
“Tu ai vrut aşa şi nenorocirea este fără limite…”
“Tată, cum pot să îndrept lucrurile? Şi despre cei puţini de care ai vorbit, cum pot să îi salvez?” a întrebat prinţul cu lacrimi în ochi.
“Cei puţini, tu i-ai pierdut!”
“Pierdut? Cum puteam să îi pierd? Nici nu i-am găsit vreodată…”
“Nu…ei te-ar fi găsit dacă tu ai fi mers pe calea strâmtă ce duce la adevăr. Acum şi ei vor fi pierduţi în mărăcinişul jumătăţilor de adevăr şi învăţăturilor false.”
Prinţul s-a aruncat la pământ în profundă durere sufletească, ascunzându-şi faţa în mâini: ”Ce-am făcut”, plângând, “Ce-am făcut?”
Ascultătorii s-au uitat la povestitor cu dezamăgire. Aceasta era o poveste? Fapte eroice nu sunt, în care să se regăsească? Şi ce însemnau toate acestea, drumul strâmt şi drumul lat? “Noi ştim că există o împărăţie a cerului în care femei frumoase ne aşteaptă”, i-au strigat, “şi mai există odihna veşnică. Nu numai, toate păcatele ne sunt iertate de când ne-am întâlnit cu preotul… . Bătrânul din povestea ta minte! A condus prinţul de nas, l-a făcut să creadă că drumul lat nu este cel bun … . De ce nu l-a omorât pe bătrânul orb? Ar trebui să-l omoare…omoare!”
Povestitorul s-a uitat cu tristeţe la cei care îl înconjurau. Ei nu l-au înţeles. Nu au vrut să-l audă.
"Tot ce prinţul a spus a fost o minciunǎ!" au spus disperaţi."Nu înţelegeţi?A minţit!A vrut sǎ le ofere adevǎrul,pe care l-a promis ca sǎ-i câştige pe cei mulţi de partea lui.Astfel sǎ-l asculte,sǎ-l urmeze.A fǎcut-o cu bunǎ voinţǎ,dar a eşuat!"
Obosit, povestitorul a plecat capul. Prea des a fost întâmpinat cu aceste cuvinte. Nu a văzut cum ascultătorii l-au părăsit cu neînţelegere. Nu s-a uitat în sus când l-au privit cu dispreţ. Nu a vrut să se vadă durerea lui.
Astfel, nu a observat că nu toţi au părăsit piaţa. Un singur bărbat a rămas. În timp ce ultimele hohote în străduţele oraşului dispăreau, acesta s-a dus la povestitor. L-a aşteptat până când şi-a ridicat capul, l-a privit profund în ochi şi a spus cu vocea sinceră:
“Dacă este adevărat ce ai spus, că există o cale strâmtă care duce în sus, atunci te voi urma! Arată-mi acest drum, doresc să păşesc pe el!”
Povestitorul a simţit un val călduros curgând prin el, în timp ce i-a întins mâna… speranţa este sângele vieţii. Nici un obstacol nu poate să împiedice mersul gândurilor noastre spre necunoscut. Durerea, experienţele, necazurile şi înţelepciunea înfloresc pentru cei ce trăiesc. Numai cel mort spiritual nu mai simte durerea.
Mult i-a ţinut povestitorul mâna bărbatului … a bărbatului care a fost dintre cei puţini.
În deşert a rămas bătrânul orb pe nisip şi un zâmbet care îi transfigura faţa s-a răspândit în tot chipul. Ochii lui interiori au văzut. “Da” a spus el ca şi cum ar vorbi cu el însuşi, “exista un drum. Totuşi, este mic şi a devenit invizibil. Deoarece este drumul celor puţini. Numai cel ce păşeşte pe el îi poate găsi pe cei puţini.”
Michael S. HOPPE şi Harriet E. HOPPE
www.graal.ro
“Astăzi vă spun povestea unui profet din Orient” a spus povestitorul, cu mult sens. “Ea îşi are tâlcul în căutarea lui după calea cea adevărată”. Ascultătorii au privit aşteptând. O poveste, asta doreau ei mult să asculte. Una plină de mister, de fapte eroice, în care ei pot să se regăsească. Aceasta ar fi cea potrivită.
Povestitorul i-a privit pe fiecare în parte. O expresie serioasă era în ochii săi. A călătorit în multe asemenea oraşe, pe nenumăraţi oameni i-a văzut şi le-a vorbit.
A început istorisirea. A povestit despre un tânăr care a trăit în Orient. Prinţul şi-a pierdut de curând tatăl şi a trebuit să preia conducerea ţării şi să domnească peste poporul său înainte de a fi un om matur. Lui i-a fost foarte greu, pentru că nu se pricepea.
Foarte repede a observat cât de destrămată era populaţia, plină de discordie şi duşmănie. Nicăieri nu se găsea armonie, rareori un scop comun. O privire în sus nu a văzut, nici credinţă sau … pace.
Era foarte îndurerat de aceste neînţelegeri şi s-a rugat profund ca poporul să fie ajutat. Şi iată că dorinţa sa a fost auzită.
Într-o plimbare singuratică pe cal prin deşert, s-a întâlnit cu un bătrân care era aşezat pe nisip, la umbra cortului său. Omul era orb. Totuşi, înainte ca prinţul să spună ceva, i-a rostit numele şi l-a rugat să se apropie. Surprins, prinţul a ascultat chemarea şi a făcut ceea ce fusese rugat.
“Fiule”, a spus bătrânul, “ vrei deci să ajuţi oamenii să fie mai buni şi să fie uniţi, pentru a se înalţa spre Lumină în loc să se lase pradă întunericului…”
Prinţul nu şi-a crezut ochilor şi urechilor. De unde ştia bătrânul toate acestea? El nu mărturisise nimănui, niciodată, despre dorinţa sa cea mai profundă.
“Eu …”, şi-a pierdut graiul.
Orbul nu părea să se aştepte la altceva şi a continuat:
“Dacă vrei să conduci oamenii, atunci sunt întotdeauna două drumuri: drumul cel lat şi drumul cel strâmt. Dacă îl preferi pe cel lat, mulţi te vor urma. Dacă îl preferi pe cel strâmt, puţini vor merge cu tine. Cel lat duce rareori în sus … . Ura şi discordia nu vor apare o perioadă, după ce ai păşit pe el. Aceasta este prima … şi cea mai grea hotărâre a ta.”
Bătrânul s-a ridicat şi a intrat în cortul său. A lăsat prinţul stupefiat, singur. Prin ce a trecut acum? Sunt întotdeauna două drumuri … din care numai unul duce în sus … şi este numai pentru puţini … De ce? De ce nu poate fi un drum lat care să fie pentru mulţi şi să ducă în sus? De ce nu?
Povestitorul s-a uitat în jurul lui. Mulţimea asculta captivată. Totuşi, nu îi slăbea din ochi, în caz că vreunul din ascultătorii săi dorea să vorbească. A mers mai departe:
Prinţul s-a întristat … fără îndoială că a crezut în bătrân şi totuşi nu era de acord cu ceea ce a auzit. Trebuia să decidă. O hotărâre care nu se aştepta că trebuia luată în această formă, şi nici nu o dorise. Ce să facă? I-a venit un gând: Ce se întâmplă dacă ofer drumul cel lat şi mă urmează toată lumea, iar după ce sunt cu mine, încetul cu încetul o să urmez drumul spre înălţime? Nu vor dori altceva decât să mă urmeze. Un gând strălucitor!
Bătrânul a ieşit din cort. Ochii săi orbi parcă priveau în depărtare. “Ai ajuns la o hotărâre?”
“Da”, a spus prinţul.
“Bun! Atunci lasă-mă să-ţi mai spun, că această decizie pe care ai luat-o te leagă cu soarta celor ce îi conduci. Soarta lor este soarta ta! Toate ajutoarele îţi vor fi date. Totuşi, vai de tine dacă nu le foloseşti cu chibzuinţă!”
Aceste cuvinte l-au atins pe prinţ. A hotărât pe drumul de întoarcere să caute în primul rând drumul strâmt. Şi iată că din gura lui ieşeau cuvinte pe care nu le gândise el. Îi erau date la timpul potrivit, cum îi spusese bătrânul.
Le-a spus oamenilor că avea să le vestească ceva nou şi important pentru a le aduce tuturor pace şi prosperitate… şi drumul strâmt le-a fost înfăţişat. Cu voinţa bună trebuie să meargă pe el, fiecare pentru el însuşi… .
Cum se aştepta, ei au refuzat. Într-adevăr, la câţiva le-au plăcut cuvintele, cei care au fost impresionaţi de entuziasmul său şi mulţi ştiau că era benefică o severă disciplină ca aceasta… totuşi, nu se simţeau în stare să o cuprindă. Alţii, puţini, au tăcut. Majoritatea însă, nu a putut să înceapă cu acest gând.
Încă o dată a început prinţul şi mai insistent. Fără rezultat.
Ce rămâne acum? Drumul lat! Nu a fost întotdeauna o soluţie pentru mulţime, o cale pentru mulţi, ba chiar pentru toţi care îl caută … .Şi totuşi, şi-a adus aminte de avertisment şi a ezitat.
Puterea şi discordiile, încrederea şi dubiile au fost în sfârşit lucruri care îl atrăgeau puţin câte puţin. Trebuie să fie o cale să ocolească voinţa oamenilor.
S-a mai dus odată în faţa poporului şi a vorbit. De data aceasta le-a povestit în termeni foarte simplişti cum să ajungă în Împărăţia Cerului doar dacă îl urmau. Oamenii l-au ascultat. Un loc în Cer? Nu-i rău! Totuşi, cum este cerul? au vrut ei să ştie.
Cuvintele lui despre puritate şi frumuseţe nu păreau oamenilor convingătoare. Lor le suna străin şi irealist, prea străin pentru a deveni un ţel. Aşa că le-a spus celor afemeiaţi că acolo vor fi multe femei frumoase. Pentru obosiţi şi împovăraţi a vorbit despre odihna în veşnicie şi nirvana. Pentru vanitoşi a promis tratamentul preferenţial. Şi celor care erau apăsaţi de păcate le-a spus că nu trebuie decât ca în mod regulat să aprindă o lumânare.
… a găsit pentru fiecare supus o posibilitate de a intra în Împărăţia Cerului. Zilele i-au fost stranii. Într-adevăr, fără excepţie ei toţi îl urmau şi peste noapte a devenit un profet. Totuşi, pace nu s-a instalat.
Încă o dată povestitorul a făcut o pauză. A inspirat adânc şi a aşteptat un semn, un gest, spera ca cineva să înţeleagă relatarea lui. A sperat şi a dorit aceasta din toată inima.
“Mai departe! Mai departe!” au strigat ascultătorii nerăbdători. “Ce s-a întâmplat?” Curiozitatea şi nerăbdarea l-au întâmpinat şi s-a găsit şi acum singur ca o lumânare în întuneric. A suspinat şi a mers mai departe.
A urmat tragedia. Ori de câte ori prinţul a încercat treptat să vestească adevărul despre drumul în sus, îl părăseau adepţii. Cei rămaşi şi-au adus aminte de cuvintele sale şi voiau iertare, gustarea Împărăţiei Cerului şi căutau împlinirea dorinţelor lor. Atâta timp cât ei au dorit aceasta, lupta pentru Adevăr a rămas departe de ei. Oamenii s-au învăţat cu privirea îngustă spre paradisul pentru toţi. Bucuroşi şi fără alte întrebări au trăit în aşteptare…
Prinţul a fost mai trist ca oricând. În mare disperare a călărit prin deşert căutându-l pe orb. L-a găsit în acelaşi loc. Din nou era aşteptat.
“Tu ai vrut aşa şi nenorocirea este fără limite…”
“Tată, cum pot să îndrept lucrurile? Şi despre cei puţini de care ai vorbit, cum pot să îi salvez?” a întrebat prinţul cu lacrimi în ochi.
“Cei puţini, tu i-ai pierdut!”
“Pierdut? Cum puteam să îi pierd? Nici nu i-am găsit vreodată…”
“Nu…ei te-ar fi găsit dacă tu ai fi mers pe calea strâmtă ce duce la adevăr. Acum şi ei vor fi pierduţi în mărăcinişul jumătăţilor de adevăr şi învăţăturilor false.”
Prinţul s-a aruncat la pământ în profundă durere sufletească, ascunzându-şi faţa în mâini: ”Ce-am făcut”, plângând, “Ce-am făcut?”
Ascultătorii s-au uitat la povestitor cu dezamăgire. Aceasta era o poveste? Fapte eroice nu sunt, în care să se regăsească? Şi ce însemnau toate acestea, drumul strâmt şi drumul lat? “Noi ştim că există o împărăţie a cerului în care femei frumoase ne aşteaptă”, i-au strigat, “şi mai există odihna veşnică. Nu numai, toate păcatele ne sunt iertate de când ne-am întâlnit cu preotul… . Bătrânul din povestea ta minte! A condus prinţul de nas, l-a făcut să creadă că drumul lat nu este cel bun … . De ce nu l-a omorât pe bătrânul orb? Ar trebui să-l omoare…omoare!”
Povestitorul s-a uitat cu tristeţe la cei care îl înconjurau. Ei nu l-au înţeles. Nu au vrut să-l audă.
"Tot ce prinţul a spus a fost o minciunǎ!" au spus disperaţi."Nu înţelegeţi?A minţit!A vrut sǎ le ofere adevǎrul,pe care l-a promis ca sǎ-i câştige pe cei mulţi de partea lui.Astfel sǎ-l asculte,sǎ-l urmeze.A fǎcut-o cu bunǎ voinţǎ,dar a eşuat!"
Obosit, povestitorul a plecat capul. Prea des a fost întâmpinat cu aceste cuvinte. Nu a văzut cum ascultătorii l-au părăsit cu neînţelegere. Nu s-a uitat în sus când l-au privit cu dispreţ. Nu a vrut să se vadă durerea lui.
Astfel, nu a observat că nu toţi au părăsit piaţa. Un singur bărbat a rămas. În timp ce ultimele hohote în străduţele oraşului dispăreau, acesta s-a dus la povestitor. L-a aşteptat până când şi-a ridicat capul, l-a privit profund în ochi şi a spus cu vocea sinceră:
“Dacă este adevărat ce ai spus, că există o cale strâmtă care duce în sus, atunci te voi urma! Arată-mi acest drum, doresc să păşesc pe el!”
Povestitorul a simţit un val călduros curgând prin el, în timp ce i-a întins mâna… speranţa este sângele vieţii. Nici un obstacol nu poate să împiedice mersul gândurilor noastre spre necunoscut. Durerea, experienţele, necazurile şi înţelepciunea înfloresc pentru cei ce trăiesc. Numai cel mort spiritual nu mai simte durerea.
Mult i-a ţinut povestitorul mâna bărbatului … a bărbatului care a fost dintre cei puţini.
În deşert a rămas bătrânul orb pe nisip şi un zâmbet care îi transfigura faţa s-a răspândit în tot chipul. Ochii lui interiori au văzut. “Da” a spus el ca şi cum ar vorbi cu el însuşi, “exista un drum. Totuşi, este mic şi a devenit invizibil. Deoarece este drumul celor puţini. Numai cel ce păşeşte pe el îi poate găsi pe cei puţini.”
Michael S. HOPPE şi Harriet E. HOPPE
www.graal.ro
Deschide-te inima!
Deschide-te inima!
In aceasta noapte calda de Octombrie,deschide-te inima!
Nu sta acolo,in tacere ,fara sa spui ceva.
Nu te aud,nu te aud,de prea mult timp eu nu te aud!
Si te-am tinut departe de oameni,
cate zile trecute fara un gest de iubire,
cu false surasuri si goale cuvinte.
Ba chiar,m-am gandit in aceasta noapte de Octombrie
sa te arunc de langa mine,...sa te izgonesc!
Ah,stiu!Inima nu e un calcul
rece si matematic,
ea nu stie directia de mers,
greseste ,se opreste,isi revine...
Si modul ei de a bate nu e logic,
e ca un copil liber:
abia ii spui ca nu e voie,
ea se intoarce si se supara.
Nu o lasa niciodata singura,asa cum am facut eu!
Nu te gandi la putere,banul nu este Creatorul tau!
Altfel,si tu vei ramane singur,fara macar un prieten.
Ma voi schimba!Ma voi schimba!
Deschide-te inima,te rog,fa-te auzita!
Ma voi schimba,ma voi intoarce iar asa cum eram un timp,
stapan al celor nevazute,nevazute,nevazute!
Chiar si in fata acestui cer negru de stele,
Si sunt in noaptea asta stele...poate miliarde,
Inima,nu vorbesti?
Sau sunt eu cel care nu aude ,
si de teama de orice experienta traita,
cinic si indiferent,ma prefac ca e nimic.
Dar nu mai am cuvinte in aceasta noapte de Octombrie...
Simt departe o misterioasa rumoare,
e noaptea care incet se duce,si peste putin stiu ca iese soarele.
Ma voi schimba!Ma voi schimba!
Deschide-te inima,fa-te auzita!Ma voi schimba!Ma voi schimba!
Deschide-te inima,te rog,fa-te auzita!
Ma voi schimba,ma voi intoarce iar asa cum eram un timp,
stapan al celor nevazute...nevazute...nevazute!
(Dupa textul lui Lucio Dalla -Apriti Cuore)
In aceasta noapte calda de Octombrie,deschide-te inima!
Nu sta acolo,in tacere ,fara sa spui ceva.
Nu te aud,nu te aud,de prea mult timp eu nu te aud!
Si te-am tinut departe de oameni,
cate zile trecute fara un gest de iubire,
cu false surasuri si goale cuvinte.
Ba chiar,m-am gandit in aceasta noapte de Octombrie
sa te arunc de langa mine,...sa te izgonesc!
Ah,stiu!Inima nu e un calcul
rece si matematic,
ea nu stie directia de mers,
greseste ,se opreste,isi revine...
Si modul ei de a bate nu e logic,
e ca un copil liber:
abia ii spui ca nu e voie,
ea se intoarce si se supara.
Nu o lasa niciodata singura,asa cum am facut eu!
Nu te gandi la putere,banul nu este Creatorul tau!
Altfel,si tu vei ramane singur,fara macar un prieten.
Ma voi schimba!Ma voi schimba!
Deschide-te inima,te rog,fa-te auzita!
Ma voi schimba,ma voi intoarce iar asa cum eram un timp,
stapan al celor nevazute,nevazute,nevazute!
Chiar si in fata acestui cer negru de stele,
Si sunt in noaptea asta stele...poate miliarde,
Inima,nu vorbesti?
Sau sunt eu cel care nu aude ,
si de teama de orice experienta traita,
cinic si indiferent,ma prefac ca e nimic.
Dar nu mai am cuvinte in aceasta noapte de Octombrie...
Simt departe o misterioasa rumoare,
e noaptea care incet se duce,si peste putin stiu ca iese soarele.
Ma voi schimba!Ma voi schimba!
Deschide-te inima,fa-te auzita!Ma voi schimba!Ma voi schimba!
Deschide-te inima,te rog,fa-te auzita!
Ma voi schimba,ma voi intoarce iar asa cum eram un timp,
stapan al celor nevazute...nevazute...nevazute!
(Dupa textul lui Lucio Dalla -Apriti Cuore)
Monday, May 21, 2007
Aproape,aproape!
(Vicino Vicino-Amedeo Minghi)
Cand voi fi
aproape,aproape,
si voi patrunde in tinuturile tale....
Cand voi fi
aproape,aproape,
si se va face senin,senin...
Atunci voi sti
ca ce-a fost mai rau a trecut.
Atunci voi sti
ca sunt norocos,
si nu va mai trebui
sa mor de frig.
Si nu va mai trebui
sa ma simt un copil.
Nu ma mai fa sa spun:
"Daca tu,
ai fi aici,
oh!
Daca tu,
ai fi aici"!
Atunci va fi
sfarsitul lumii,
cand voi fi
atat de aproape.
Eu nu stiu daca
aceasta inima e nevinovata.
Nu!Eu nu stiu,
dar restul nu conteaza!
Cand voi fi
aproape,aproape,
si voi patrunde in tinuturile tale....
Cand voi fi
aproape,aproape,
si se va face senin,senin...
Atunci voi sti
ca ce-a fost mai rau a trecut.
Atunci voi sti
ca sunt norocos,
si nu va mai trebui
sa mor de frig.
Si nu va mai trebui
sa ma simt un copil.
Nu ma mai fa sa spun:
"Daca tu,
ai fi aici,
oh!
Daca tu,
ai fi aici"!
Atunci va fi
sfarsitul lumii,
cand voi fi
atat de aproape.
Eu nu stiu daca
aceasta inima e nevinovata.
Nu!Eu nu stiu,
dar restul nu conteaza!
Tuesday, May 15, 2007
Magia vietii
"Nu-i invatati pe copii,
nu-i invatati morala voastra,
e atat de epuizata si bolnava,
ar putea sa-i loveasca!
Dar daca vreti neaparat sa invatati,
povestiti-le visul unei sperante stravechi!
..............................................
Dar daca totusi doriti sa invatati,
invatati-i magia vietii!"
El spuse povestea unei fete pioase care isi daruise inima in intregime Celui Vesnic,insa care intalneste apoi un barbat care doreste sa se casatoreasca cu ea.Parintii fetei isi dau consimtamantul,fata insasi,Kalisadha,il iubeste pe barbat,insa nu vrea sa se casatoreasca cu el,fiindca el refuza sa auda despre Domnul tuturor Lumilor.
El paraseste tinutul cu manie.Rugaciunile Kalisadhei il cauta si-l gasesc,ele staruie si implora.Si in ceasul mortii lui ele castiga,in sfarsit,putere asupra lui.Ele il conduc in sus,astfel ca lui ii vine recunoasterea.
nu-i invatati morala voastra,
e atat de epuizata si bolnava,
ar putea sa-i loveasca!
Dar daca vreti neaparat sa invatati,
povestiti-le visul unei sperante stravechi!
..............................................
Dar daca totusi doriti sa invatati,
invatati-i magia vietii!"
El spuse povestea unei fete pioase care isi daruise inima in intregime Celui Vesnic,insa care intalneste apoi un barbat care doreste sa se casatoreasca cu ea.Parintii fetei isi dau consimtamantul,fata insasi,Kalisadha,il iubeste pe barbat,insa nu vrea sa se casatoreasca cu el,fiindca el refuza sa auda despre Domnul tuturor Lumilor.
El paraseste tinutul cu manie.Rugaciunile Kalisadhei il cauta si-l gasesc,ele staruie si implora.Si in ceasul mortii lui ele castiga,in sfarsit,putere asupra lui.Ele il conduc in sus,astfel ca lui ii vine recunoasterea.
Cersetorii
V-ati intrebat vreodata,de ce exista cersetori?Poate pentru ca atunci cand se apropie de noi mai mult decat le-am fi permis in mod normal,ei ne arata in ce stare se afla sufletul nostru,si poate astfel ne vom cutremura in noi insine si vom schimba la timp comportamentul nostru gresit!
Totusi am aflat ca unul dintre cei mai mari oameni care au trait pe pamant,a fost adus de destin pana la nivelul de cersetor.Va intreb,cine sunt cei pe care trebuie sa-i dispretuim?Si va raspund,nu oamenii trebuie dispretuiti ,ci faptele lor!Oamenii au nevoie de iubire,dreapta!Acolo unde ea lipseste, lipseste viata!
Totusi am aflat ca unul dintre cei mai mari oameni care au trait pe pamant,a fost adus de destin pana la nivelul de cersetor.Va intreb,cine sunt cei pe care trebuie sa-i dispretuim?Si va raspund,nu oamenii trebuie dispretuiti ,ci faptele lor!Oamenii au nevoie de iubire,dreapta!Acolo unde ea lipseste, lipseste viata!
Friday, May 11, 2007
Si totusi ,tu cum esti?
Nu stiu cui apartin aceste cuvinte,insa e minunat sa traiesti conform lor:
Fa intotdeauna ceea ce cu adevarat vrei si spune ceea ce simti,cei care vor obiecta nu conteaza,iar cei care conteaza nu vor obiecta!
Fa intotdeauna ceea ce cu adevarat vrei si spune ceea ce simti,cei care vor obiecta nu conteaza,iar cei care conteaza nu vor obiecta!
Subscribe to:
Posts (Atom)
