Teama de Rai
-Cine e El, mi-am întrebat inima,
Şi-n loc de răspuns, inima mea
I-a căzut la picioare…
Frica s-a dus în pustie…
Inima-n piept mi se zbate,
Neînfricată de Iad,
Temătoare de Rai.
(Alina Rus)
Tuesday, September 25, 2007
Raiul şi Iadul
Poveste cu tâlc
,,Un chinez bătrân şi-a dorit mult ca înainte de moarte să vadă cum e Raiul şi cum e Iadul. S-a rugat îndelung să i se-mplinească dorinţa şi, pentru că toată viaţa lui a fost un om blând şi pios, dorinţa i-a fost îndeplinită: sufletul lui a fost dus să vadă Raiul şi Iadul.
În Iad a văzut mese întinse, pline cu bucate minunate, care de care mai bogate şi mai îmbietoare. Şi oameni care şedeau în jurul meselor, la distanţă de ele, având în loc de tacâmuri nişte beţe lungi cu ajutorul cărora trebuiau să se hrănească. Dar nu reuşeau nicidecum… Erau tot timpul flămânzi şi grozav de furioşi; Iadul întreg răsuna de blestemele şi urletele lor, căci se sfârşeau de foame în faţa meselor îmbelşugate…
Apoi bătrânului chinez i s-a arătat Raiul. Iar el a făcut ochii mari de uimire: în Rai era aceeaşi situaţie!
Aceleaşi mese întinse, pline cu bucate minunate, care de care mai bogate şi mai îmbietoare. Şi oamenii şedeau în jurul meselor, la distanţă de ele, având în loc de tacâmuri nişte beţe lungi cu ajutorul cărora trebuiau să se hrănească. Dar în Rai era doar bucurie, fericire, armonie şi pace… Toţi erau mulţumiţi şi fericiţi. Plini de bucurie, ei se hrăneau unii pe alţii…’’
,,Un chinez bătrân şi-a dorit mult ca înainte de moarte să vadă cum e Raiul şi cum e Iadul. S-a rugat îndelung să i se-mplinească dorinţa şi, pentru că toată viaţa lui a fost un om blând şi pios, dorinţa i-a fost îndeplinită: sufletul lui a fost dus să vadă Raiul şi Iadul.
În Iad a văzut mese întinse, pline cu bucate minunate, care de care mai bogate şi mai îmbietoare. Şi oameni care şedeau în jurul meselor, la distanţă de ele, având în loc de tacâmuri nişte beţe lungi cu ajutorul cărora trebuiau să se hrănească. Dar nu reuşeau nicidecum… Erau tot timpul flămânzi şi grozav de furioşi; Iadul întreg răsuna de blestemele şi urletele lor, căci se sfârşeau de foame în faţa meselor îmbelşugate…
Apoi bătrânului chinez i s-a arătat Raiul. Iar el a făcut ochii mari de uimire: în Rai era aceeaşi situaţie!
Aceleaşi mese întinse, pline cu bucate minunate, care de care mai bogate şi mai îmbietoare. Şi oamenii şedeau în jurul meselor, la distanţă de ele, având în loc de tacâmuri nişte beţe lungi cu ajutorul cărora trebuiau să se hrănească. Dar în Rai era doar bucurie, fericire, armonie şi pace… Toţi erau mulţumiţi şi fericiţi. Plini de bucurie, ei se hrăneau unii pe alţii…’’
Subscribe to:
Posts (Atom)
