Timpul pentru lucrurile spirituale

Nu avem timp pentru cele spirituale



Cât de puţin timp alocă omul problemelor de natură spirituală, deşi el însuşi, adevăratul său eu, este o parte a acestor evenimente spirituale chiar şi numai pentru că originea sa este în Ţinutul Spiritual. Acolo se găseşte Paradisul, patria sa, pe care a părăsit-o în aspiraţia sa de a deveni conştient.



Chiar şi pe Pământ omul care emigrează într-o altă ţară, nu-şi uită patria sa natală sau cel puţin îşi aminteşte de ea din când în când; uneori îl cuprinde dorul după patria sa natală.



Cât despre patria sa spirituală care se găseşte în Înalt, în Paradis, el nu mai ştie nimic. Nu o mai simte. În acest timp, cuprins de un dor necontenit, spiritul aşteaptă ca în orice moment toate zidurile întunecate ridicate în jurul lui din vina oamenilor să fie în sfârşit distruse pentru a putea privi liber spre Lumină.



Pentru lucrurile materiale şi cele pământeşti vremelnice, omul are întotdeuna timp suficient; pe de altă parte, nu-i mai rămâne timp pentru o explorare şi o cercetare spirituală, care este totuşi atât de importantă pentru ascensiunea sa din această lume de materie perisabilă, destinată să fie pentru el doar un loc tranzitoriu de studiu, investigaţie şi dezvoltare.



Omul poate agonisi bunuri materiale şi să le folosească din plin, însă nu trebuie să plaseze bunurile materiale deasupra profitului spiritual, singurul care îi poate procura valorile eterne.



Numai aceste valori, pe care el este capabil să le dobândească prin trăiri interioare autentice, îi conferă în lumea de dincolo un sprijin sigur, o siguranţă de neclintit şi o credinţă adevărată în Dumnezeu. Valorile pământeşti dobândite cu ajutorul intelectului rămân în urma lui la decesul său şi pier ca şi creierul care dă naştere intelectului.



Tocmai intelectul este cel care adesea înăbuşe aspiraţia arzândă a spiritului spre Înalt, el este cel care înlătură toate posibilităţile de a răzbate până la conştiinţă şi de a face bogate experienţele trăite pretinzând că nu are timp pentru aşa ceva.



Omul, în ciuda necesităţii activităţilor sale pământeşti, poate lua avânt pentru a-şi rezerva întotdeauna suficient timp pentru cele spirituale! Îi va aduce astfel spiritului său un câştig imens; dacă în cercetările sale spirituale caută, de exemplu, răspuns problemei originii spiritului uman, a misiunii sale în Creaţie, a vieţii de după moarte, a forţei de natură spirituală datorită căreia el există, a liberului său arbitru, a responsabilităţii sale, a destinului său sau numeroaselor sale vieţi pământeşti.



Nu este timp pentru cele spirituale! Aceasta nu poate fi altceva decât o scuză leneşă a intelectului care, după natura lui, nu este deloc în măsură să înţeleagă ceea ce este de natură spirituală. Într-adevăr, câmpul său de activitate este cel pământesc.



Totuşi spiritul, care este veşnic, nu cunoaşte această scuză. El are întotdeauna timp pentru ceea ce este spiritual şi de mult timp eforturile sale durează înspre a menţine treaz dorul său după Înălţimile Luminoase.





Herbert VOLLMANN

Din “Sensul profund al lucrurilor”