De pe site-ul de limba engleza www.kisol.com.
„...îl avem pǎrinte pe Avraam ”
Matei 3:9
Acestea au fost cuvintele lui Ioan Botezǎtorul cǎtre unii dintre farisei şi scribi care au venit la el pentru Botez şi care poate se îndoiau de autenticitatea şi de autoritatea lucrǎrii lui.Le-a spus în Matei 3:8-9 : „Aduceţi roade demne de pocǎinţǎ ,şi sǎ nu credeţi cǎ puteţi spune în voi înşivǎ: „Îl avem pǎrinte pe Avraam,cǎci vǎ spun cǎ Dumnezeu poate şi din pietrele acestea sǎ ridice fii lui Avraam”.
Aceste cuvinte sunt potrivite şi astǎzi aşa cum erau în acel timp.Mulţi dintre noi s-ar baza mai degrabǎ pe o oarecare realizare din trecut,a noastrǎ personalǎ sau a rudelor noastre ,renunţând la efortul continuu şi persistent al îndreptǎrii sufleteşti ,interioare.
Mulţi dintre cei din poporul evreu în acel timp se credeau cǎ ei ar avea deja cea mai înaltǎ învǎţǎturǎ şi cǎ se aflau la cel mai înalt nivel. La urma urmei,de ce sǎ asculte la un individ sǎlbatic şi prost îmbrǎcat când „ ei aveau pǎrinte pe Avraam ”?Cine era acest individ sǎ-i ia la rost?Nu era Avraam cel plǎcut Celui Atotputernic?Şi nu erau ei descendenţii direcţi din el?Nu era intrarea în Împǎrǎţia Cerurilor pentru ei deja garantatǎ?La urma urmei,Avraam putea spune o rugǎciune de mijlocire pentru ei şi Cel Atotputernic l-ar fi ascultat.
Aceastǎ aroganţǎ a jucat un rol major în cǎderea poporului chemat al lui Israel.
I-a împiedicat nu doar de la a-l recunoaşte pe Ioan şi a asculta de el,ci de la ceva mult mai important,recunoaşterea lui Iisus drept Fiul lui Dumnezeu,fapt care a avut consecinţe dezastruoase.
Aceastǎ atitudine i-a împiedicat sǎ se deschidǎ ei înşişi la orice era nou,din moment ce gândeau cǎ ei aveau deja totul.Ei gândeau cǎ reputaţia lui Avraam era de ajuns sǎ le asigure intrarea în Cer,neînţelegând cǎ Avraam a lucrat doar pentru el însuşi şi cǎ lucrǎrile sale drepte i-au aparţinut numai lui şi s-au dezvoltat numai pentru el,pentru nimeni altcineva.
Ca urmare a atitudinii lor,ei au neglijat sǎ rǎmânǎ spiritual vigilenţi în ceea ce îi privea pe ei înşişi,au neglijat sǎ fie pregǎtiţi sǎ examineze profund orice învǎţǎturǎ ce o întâlneau în calea lor pentru a vedea dacǎ ar putea sǎ le foloseascǎ.Ei s-au închis în faţa altor posibilitǎţi şi ca rezultat au ratat ceea ce era atât de important pentru sufletele lor-Mesajul lui Iisus Christos,Fiul lui Dumnezeu.
Astǎzi cu siguranţǎ se poate spune cǎ istoria se repetǎ.Din aroganţǎ sau teamǎ,mulţi dintre noi chiar de la început respingem tot ce ne iese în cale fǎrǎ ca cel puţin sǎ-i oferim examinarea care este atât de necesarǎ.Şi precum cei care în acea vreme au ratat ceea ce era atât de necesar pentru Salvarea lor,noi de asemenea prin acest fel de atitudine riscǎm sǎ eşuǎm in faţa a ceea ce este de cea mai mare importanţǎ pentru spiritele noastre.
Trebuie sǎ avem grijǎ ca acest lucru sǎ nu ni se întâmple şi sǎ ne rugǎm Celui Atotputernic sǎ ne dea înţelepciunea şi puterea sǎ fim obiectivi în tot ceea ce facem.
Thursday, February 21, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment