Mohammed si Said

" Mohammed era emotionat.Acest copil il recompensa pe
deplin pentru binefacerile pe care i le facuse.
In fiecare zi,consacra putin din timpul sau liber
pentru a instrui tanarul baiat care invata cu zel si
intelegea cu usurinta.In locul plimbarilor solitare pe
care le facuse mereu,acum il purta adesea pe Said cu
el si ii arata minunatiile naturii.
Cu aceasta ocazie ,copilul il intreba intr-o zi:
"Cine sunt acesti draguti oameni mici care ma saluta
si imi fac semne ?I-am vazut deja adesea insa,in cea
mai mare a timpului,fug la apropierea noastra."
"Oameni mici?",intreba Mohammed."Eu nu vad nimic.Unde
ii vezi?"
Said arata spre o pajiste presarata cu cateva
pietre.Mohammed se uita atent in aceasta directie ,dar
nu percepu cea mai mica forma.Era ca si cum valuri gri
pluteau aici-si-acolo.
El clatina din cap.Nu vedea ce anume ar fi putut
copilului sa-i se para ca niste mici
oameni.Totusi,nedorind sa-l infricoseze,nu il
contrazise mai mult atunci cand copilul adauga:
"Voi ,oamenii mari,poate pentru ca sunteti prea
inteligenti ,de aceea nu puteti vedea micile fiinte.
Mama spunea ca numai copiii pot sa vada ingerii.Micile
fiinte sunt poate un pic ca ingerii."
Incepand din aceasta zi,Said indica in mod fidel
unde erau micii oameni de fiecare data cand ii
vedea,asa incat Mohammed sfarsi prin a fi complet
familiarizat cu micile fiinte pe care el nu putea sa
le vada."