Ce frumoasa poveste am citit!

Cand Paulo Coelho a oferit marilor edituri din Franta „Alchimistul” , nici una n-a fost interesata. O mica editura, care tocmai se inaugurase, a decis sa semneze contractul cu respectivul autor brazilian necunoscut si sa faca toate eforturile pentru o buna difuzare. Si asa cartea a devenit una dintre cele mai bine vandute din toate timpurile, pe piata frantuzeasca, batand recordul de a fi in topul celor mai vandute carti din tara pentru foarte mult timp.

Azi, cunoscand mai bine piata internationala, sunt sigur ca daca as fi fost publicat de unul singur din aceste gigantice conglomerate, sansele mele ar fi fost aproape nule pentru ca as fi concurat cu alti mari si renumiti autori din cataloagele lor. Dar am fost publicat de un editor incitant, entuziasmat (de fapt, o editoare, Anne Carriere, care mai tarziu chiar a scris o carte despre asta), si asta a facut cu adevarat deosebirea.

Despre asa ceva este vorba si in povestirea trimisa de Almir: Un biet om, fara pic de invatatura, muncea la biserica intr-un orasel pierdut in Brazilia. Treaba lui era sa traga clopotele la orele indicate de preot.

Dar legile s-au schimbat: episcopul regiunii hotari ca toti angajatii parohiilor supuse lui sa aiba cel putin scoala primara. Se gandea ca astfel stimula educatia publica; dar pentru batranul clopotar, care era analfabet si prea in varsta ca sa ia totul de la inceput, a insemnat sfarsitul muncii lui.

A primit o mica suma de bani, multumirile dintotdeauna si o scrisoare care arata ca activitatea lui la biserica se sfarsise.
A doua zi, cum nu avea nimic de facut, se aseza pe banca din piata publica pentru a-si pregati tigara de foi, si-si dadu seama ca tutunul era pe sfarsite. Ceru cu imprumut de la prietenii care se aflau acolo, dar toti aveau aceeasi problema: trebuia sa mearga pana in orasul vecin ca sa mai cumpere tutun.

-Dumneata ai acum timp berechet - ii spuse un prieten. Poti merge sa cumperi, si noi iti platim un comision.
Fostul clopotar incepu sa faca acest drum regulat, dar cu timpul observa ca in oraselul lui lipseau multe alte lucruri, asa ca incepu sa aduca brichete, ziare, pana ce a fost obligat sa-si deschida pravalie, fiindca i se cerea mereu mai mult.
Fiind om cinstit, interesat sa-si multumeasca clientii, i-a mers foarte bine cu pravalia, pana ce a ajuns unul dintre cei mai mari intreprinzatori din regiune.

Dar ii treceau multi bani prin mana si intr-o buna zi a trebuit sa-si deschida cont la banca.
Bancherul l-a primit cu bratele deschise, batranul scoase o geanta plina cu bancnote mari, i se facu o fisa si la sfarsit i-au cerut sa semneze.

-Scuzati-ma, spuse el. Dar nu stiu sa scriu.
Bancherul se inspaimanta:
-Adica ati obtinut totul fiind analfabet?
-Am obtinut totul cu mare efort si daruire.
-Felicitari! Si totul fara a merge la scoala! Inchipuiti-va ce ar fi fost viata dumneavoastra daca ati fi mers la studii!

Batranul zambi:
-Pot foarte bine sa-mi inchipui. Daca as fi mers la scoala, as mai fi fost si azi clopotar la bisericuta aceea care se vede de la fereastra dumneavoastra.