Copilul care nu dorea sa minta

La Londra ,la Paris,la New York,daca intri intr-o biserica greaca in momentul Rugaciunii Domnesti,poti vedea un domn plin de prestanta si siguranta citind “Tatal nostru”.E ambasadorul,ministrul plenipotentiar,sau consulul general al Greciei caruia ii revine sarcina si onoarea de a rosti “Rugaciunea domneasca” in calitate de reprezentant al intregului popor...Asa se intampla in toate tarile ortodoxe.In satul nostru,unde tatal meu era preot paroh,aveam o biserica in intregime de lemn,acoperita cu sindrila...Fratele meu mai mic, Nicolae, care este si el preot,tocmai mi-a trimis ( in 1968) o fotografie a bisericii tatalui meu. Abia daca este mai mare decat o casa de lemn,o casa de cioban,un refugiu din varf de munte.Dar obiceiul este acelasi.Din nefericire,catunul nostru este foarte sarac,cu adevarat sarac,saracia domneste pretutindeni.Nici vorba de voci frumoase.(...)Suntem saraci in personalitati.In mizerie exista egalitate.Cum nu eram decat un catun,nu aveam primar.Altminteri,primarul ar fi fost cel care trebuia sa rosteasca “Tatal nostru”.Nu aveam preceptor.Nici jandarm.Cum ne lipseau cu totul personajele importante pe plan social,am cautat maretia pe plan moral.Am ajuns la concluzia ca omul cel mai important al satului,cel caruia ii revenea sarcina de a rosti “Tatal nostru“,trebuia sa fie cel mai curat.Cel mai nevinovat.Cel care avea cele mai putine pacate.Si s-a hotarat ca “Tatal nostru “ sa fie rostit de un copil de sapte ani . (...)
Astfel,in acea toamna,a anului 1923 mi-a revenit mie cinstea deosebita de a rosti in mijlocul bisericii “Rugaciunea domneasca “.

“Tatal nostru “ se spune din fata usilor imparatesti ale iconostasului. In fata altarului si in mijlocul naosului- nava bisericii – se gaseste de obicei un covor pe care este infatisat un vultur.Uneori,vulturul este in mozaic sau gravat in pardoseala.Acolo sta episcopul inainte de a intra in altar pentru Liturghie.Vulturul –aetos ,cum il numesc grecii – simbolizeaza pe cel ce pluteste deasupra lumii pamantesti,care traieste in inaltimi,care cunoaste curatia,inaltul si e vecin cu cerul. Asadar,dupa ce m-am pregatit intreaga sambata,spalandu-ma bine,rugandu-ma,postind,ma aflam in acea duminica cu amandoua picioarele pe aetos.Pe vultur.In mijlocul bisericii. In stanga mea era amvonul. (...)
Eram deci acolo,cu micile mele picioare pe vultur,asteptand sa rasune ecfonisul rostit de tatal meu(...)
In acel moment,cu vocea mea mica,sugrumata de emotie si de credinta,am inceput “Rugaciunea domneasca”:
“Tatal nostru, Care esti in ceruri,sfinteasca –se numele Tau.Vina imparatia Ta.Faca-se Voia Ta,precum in cer asa si pe pamant ..." Aici m-am oprit.M-am facut alb ca varul.Eram un poet in varsta de sapte ani hotarat sa devin sfant. Si,printre alte lucruri necesare pentru sfintenie, aveam datoria sa nu mint... Si stiam ca daca as fi continuat “Rugaciunea domneasca “,as fi mintit ...Si pentru a nu minti,m-am oprit.
Stiam ca ,fiind om,eram prin excelenta o faptura libera,autonoma,prerogative divine pe care numai oamenii si ingerii le au.Eram responsabil de faptele si de alegerile mele .Si acum trebuia sa aleg repede ,fara a pierde o secunda :sa mint si sa continui sa rostesc “Tatal nostru “ ,sau sa ma opresc.Sa nu mai spun “Tatal nostru“.(...)
In spatele meu,taranilor le era mila de emotia mea.Imi suflau cuvintele rugaciunii.Credeau ,sarmanii, ca le-am uitat.Ca ma emotionasem.Ca orice baietan.Auzeam in spatele meu voci groase de batrani care imi spuneau : Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... Crezand ca nu aud ,si alte voci s-au adaugat.Imi suflau din ce in ce mai tare: Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... Toata sinaxa – toti oamenii aflati in biserica – barbati,femei,copii si batrani,toti repetau ca un disc de patefon stricat: Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... In jurul meu,in spatele meu,strigau toti. Iar eu,alb ca varul, cu buzele stranse,refuzam sa rostesc impreuna cu ei... Nu voiam sa mint. Ei credeau ca am uitat “Tatal nostru”.Din spatele iconostasului,sarmanul meu tata,credea si el la fel.Dar nu era adevarat.Stiam “Tatal nostru “. E o rugaciune pe care nimeni n-o uita .Chiar daca n-o rosteste.Chiar daca nu se mai roaga.Chiar daca nu mai crede. Fiindca “Tatal nostru “,”Rugaciunea domneasca”,e cea dintai rugaciune pe care un copil o invata pe de rost.(...)
M-am intors spre cei care imi strigau in urechi,spre toti oamenii dn satul meu,fiindca nimeni nu lipsea de la Liturghie,chiar daca era bolnav,si am vrut sa le explic ca n-am uitat “Tatal nostru” .Si ca pentru mine,a ma ruga inseamna a trai. “Tatal nostru “ e viata mea.Eu insumi.Cum erau atat de prosti acesti oameni,incat sa creada ca am uitat “Tatal nostru “ ? Si de ce strigau toti si minteau aici in biserica? Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... Eu insa nu doream sa mint ca ei.Chiar daca lumea intreaga este de alta parere,cand am dreptate nu cedez.Adevarul nu tine de numar.Si adevarul era ca nici eu,nici oamenii aflati in biserica,in spatele meu,nici tatal meu,nici preotul,nimeni din satul meu si din satele invecinate,nu mancam niciodata ,dar absolut niciodata,paine in fiecare zi sau in fiecare saptamana.Nici chiar in fiecare luna .Am fi putut jura ca mancam paine doar o data sau de doua ori pe an...Si cand nu mananci paine decat foarte rar in viata,cum sa vii in mijlocul bisericii - adica in cer- si sa spui : Painea noastra cea de toate zilele .
- Noi nu avem painea cea de toate zilele,Doamne,am spus cu voce joasa.
Si m-am retras.Si toti oamenii au continuat in locul meu,in cor, “Tatal nostru” ,reluandu-l de acolo de unde l-am intrerupt eu,zicand : Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi.
Am luat-o la goana si m-am ascuns in spatele bisericii. In ierburile cimitirului .Si am plans.Privind cerul albastru de duminica.(...)
“Cum as fi putut sa Te mint ?Tu,Care esti Tatal nostru Cel din cer ,stii ca noi ,sarmanii moldoveni,care traim pe raul Ozanei,in tinutul Neamt ,in Moldova, stii bine ca noi nu suntem destul de bogati ca sa mancam paine in fiecare zi.De ce sa cer un lucru pe care nu-l avem.Pe care nu l-am avut niciodata?Si pe care nu-l vom avea poate niciodata?Si de ce sa ma prefac ca am aceasta paine in fiecare zi,si sa las sa se creada ca nu facem altceva decat sa-Ti cerem sa nu ne lipsesti de ea de acum inainte?Nu.Tu ne-ai invatat sa nu mintim .De ce sa venim la biserica sa Te mintim? Mai cu seama ca noi Te iubim.Si nimeni nu Te poate minti,fiindca Tu vezi totul.Pretutindeni!
Am plans.M-am gandit.M-am intristat.Ma intrebam daca n-ar fi trebuit sa caut o solutie mai buna.Fiindca intotdeauna in orice imprejurare,exista o solutie mai buna.Daca nu o vedem ,asta nu inseamna ca nu exista.
(...)Or a minti nu este o solutie buna.As fi putut spune adevarul.Dar atunci as fi schimbat “Rugaciunea domneasca “.As fi comis un sacrilegiu.As fi putut spune,pentru ca ea sa corespunda adevarului:
Painea noastra,pe care o mancam de doua sau de trei ori pe an,da-ne-o noua astazi...sau da-ne-o noua din cand in cand...
Dar nu poti schimba o rugaciune.Si mai ales singura rugaciune care ne-a fost invatata nemijlocit de Domnul.
(...)
A manca in fiecare zi paine,dupa pofta,ar fi fost pentru noi un dezmat.O lacomie.Un desfrau.O risipa.
Painea e scumpa.Prea scumpa pentru noi.Peste posibilitatile noastre.Ar fi fost un pacat sa mananci un lucru atat de scump.Ar fi fost ca si cum am fi mancat argint,sau aur,sau pietre pretioase.Cu lingura.Se povestea ca exista oameni care mananca paine in fiecare zi.Am auzit noi spunandu-se aceasta.Ba chiar ca exista oameni care mananca paine nu numai in fiecare zi,ci de mai multe ori pe zi...Mai tarziu ,aveam sa constat ca astfel de oameni exista.
In muntii mei,acest lucru era de neconceput.Desigur la noi se cultiva grau.Dar cum se cultiva florile rare.
(...)
Noi,moldovenii,suntem mancatori de porumb.Il mancam fiert,cald sau rece.Mancarea facuta din el se numeste mamaliga sau malai.Este acelasi lucru ca polenta italienilor,ca mancarea de porumb a locuitorilor spanioli din Asturia,a celor din Mexic si din alte tari din America Latina...In fiecare zi noi mancam malai.Painea e o hrana imparateasca.Prea nobila pentru noi.De aceea e rezervata zilelor de sarbatoare.De mare sarbatoare.(...)
(...) Daca pentru prescurile de la Liturghie , se foloseste numai graul,si daca porumbul,asemenea celorlalte cereale,e exclus de la altar,e doar pentru ca facem exact ce a facut Hristos.Pe vremea Sa in Palestina se manca paine...Aceasta am aflat-o mult mai tarziu.Dar porumbul nu e o cereala necurata.Chiar daca nu se foloseste pentru a coace prescuri.Si noi,mancatorii de malai,putem fi crestini tot atat de bine ca si mancatorii de paine.Si tot atat de oameni.
Dar,in duminica aceea ,in care n-am vrut sa mai continui “Tatal nostru “,nu stiam toate acestea.Si mama mea,minunata mea mama preoteasa,martora la esecul meu,nu mi-a ingaduit sa intru in casa.Imi reprosa ca am comis un sacrilegiu.In ochii ei a nu sti “ Tatal nostru “ era mai mult decat un pacat.


(Din "Cum am vrut sa ma fac sfant-alte amintiri dintr-o copilarie teologica" ,de preotul Virgil Gheorghiu)