Neatenta poezie

Imi amintesc zambetul tau,
Acea incerta expresie a fetei tale
Cand reveni despartirea
Intre noi.
Doua comete si apoi...
De tine...
Eu uitai...
Precum poetul ce neatent el iti canta
Si pana in centrul pamantului aluneca.
Astfel prin lume
Mi-am consumat zilele,
Fara sa am vreo remuscare
Pentru noi.
Si din incendiul ce puternic se aprinse
Si precum ruguri,simturile noastre
De flacari le invaluise,
Ramase o mica flacara ,
Peste care eu suflai.
Sa ma gandesc ca era iubire?Nu.
Tu care porti pe fata
acea expresie,
Raspunzi in soapta:
" Eu speram,
Dar pana la urma... "

Si asta-i tot ce stiu!

Iti revad surasul,
emotia ta de pe fata
Si cea a mea,
In tacere se pierdura
De acum...
Doua planete noi...
Si astfel eu uitai...
Precum poetul ce neatent el iti canta,
Dar in marea noptii se scufunda,
traiesc sub puterea interminabilelor obscuritati...
Sa cred ca era iubire?Nu !
Dar era emotia
Unor povesti neasteptate.
Un gust dulce-amar,
Si asta e tot ce stiu...
Tu vei intelege
Neatenta mea poezie!
Sa cred ca era iubire?Nu!
Dar era emotia
Unor povesti neasteptate,
Un gust dulce-amarui!
Si asta-i
Tot ceea ce stiu...
Un cantec
Ce din ochii tai se inspira...

( Dupa Amedeo Minghi ,Distratta Poesia )