Momentul de a fi recunoscatori

 Cand e momentul sa fim recunoscatori cuiva care ne a intins o mana de ajutor cand eram in nevoie?
  Intotdeauna e. Nu amanati pentru mai tarziu asa cum am facut eu, zicand: Mai este timp!


   Era cam prin 2006-2007 cand am dus-o cu taxiul. Nu m-a recunoscut cand s-a urcat. Adevarul e ca ma vazuse foarte rar. Desi stia cum ma cheama. O cunostea pe mama din copilarie si stia ca avea un baiat numit Cosmin. Era destul de abatuta cand s-a urcat in taxi. Nu mai stiu unde mergea, insa cand s-a urcat in taxi, i-am zis:" Ce mai faceti, dna M.? "
Si s-a uitat la mine o clipa si apoi intorcand privirea spre inainte mi-a raspuns: " Bine! " Nu am banuit atunci ce era in sufletul ei, desi am vazut ca era abatuta. Pentru ca nu parea  curioasa sa afle cine eram si cum de o cunosteam. Acum cred ca inteleg de ce era abatuta. Cred ca in acele zile aflase ca e grav bolnava. Da, probabil ca atunci, in acele zile, facuse analizele sa vada daca nu cumva are cancer si ii dadusera diagnosticul. Si de aceea, nu mai conta pentru ea cine eram eu si cum se facea ca am recunoscut-o. Plus ca o cunosteau dupa nume destui prin oras, oricum.
   Serviciul ei era de asa natura incat aproape toti cei pe care ii cunoscuse in copilarie si de asemenea in anii care au urmat, aproape toti apelau la ea, sa le rezolve mai usor o problema sau alta. Si nu-mi amintesc sa fi auzit pe cineva zicand ceva rau despre ea, ca ar fi refuzat sa-i ajute, sau ca le cerea bani in schimb. Pe nimeni niciodata nu am auzit sa zica asta. Desi de-a lungul anilor am intalnit si auzit diverse persoane ca ar fi apelat la ea. Uneori eram surprins si imi ziceam in gand: Chiar si omul asta sau femeia asta apeleaza la ea? Si atunci mi-am dat seama cat era de generoasa, nu vroia sa refuze pe cei care o cunosteau sa le ofere serviciul ei, care cel mai adesea consta in a nu-i mai trimite la rand pentru a depune sau a ridica anumite documente de care ei aveau nevoie.
  Si pe mine, ea  m-a ajutat sa fac armata mai aproape de casa, dar nu i-am dat nimic in schimb, in afara de faptul ca taica-meu i-a dus de cateva ori lapte de la vacile pe care le ingrijeam noi la bunici, la tara. De cateva ori. Putine. Probabil, tot ea i-a zis lui tata sa nu mai vina, pentru ca nu vroia sa pretinda prea mult cumva, in schimbul faptului ca m-a ajutat sa merg la armata la Timisoara, in loc de Craiova, asa cum de fapt fusesem programat cu cateva minute inainte ca acel barbat din Politie pe care il cunostea ea, sa iasa din biroul de recrutari si sa strige in timp ce avea inca mana pe manerul usii:
-Cozma, cine e Cozma?
Si eu i am raspuns:
 -Eu sunt.
 -Tu esti Cozma? Vezi ca mergi la Timisoara.
     Si ... dupa toate astea... mi s a urcat dna M. in taxi, dupa cativa ani de la aceasta intamplare, ea care l-a rugat pe acel barbat sa-si piarda din timpul lui pentru a ma ajuta pe mine prin influenta lui sa ajung unde armata era mai usoara. Iar eu acum, i-am luat cei 5 lei dnei M., atat cat costa cursa. Nu stiu sigur, daca i-am spus sa nu mi-i dea... Cred ca totusi i-am spus.... Sau nu i-am spus? Oricum stiu sigur ca ea mi-a platit acea cursa! Si a fost si ultima oara cand am intalnit-o. Acum vreo 4 ani si ceva. Mi-a parut rau ca nu i-am zis ca as vrea sa o mai duc si altadata cand are nevoie de taxi. Puteam sa-i zic sa-i las numarul meu de mobil. Dar oricum acum imi dau seama ca nu m-ar fi sunat, si cu toate ca nu m-ar fi sunat s-ar fi bucurat daca i-as fi zis asta. S-ar fi bucurat pentru ca vedea ca vreau sa-i fiu recunoscator cumva.
      I-a ajutat pe multi din cei pe care ii cunostea, adica le facilita eliberarea anumitor documente pentru care altfel ar fi trebuit sa piarda mai mult timp stand la rand! Desigur nu e tocmai frumos, sa vrei sa te bagi in fata altora, insa si eu am facut oarecum la fel cand s-a luat decizia de-a fi trimis la armata mai aproape de casa!
 Am facut armata intr-un loc unde nu era atat de mare severitate... Ca de ex. la Pompieri.... Sau la Craiova...Acolo probabil era mai greu pentru mine....Dar in mod sigur era mult mai departe de casa! Si mama nu ma putea vizita atat de usor, si prietenii mei si verisoara mea nu ar fi venit la juramant probabil daca eram asa departe!
 As fi vrut sa pot sa-i fiu inca o data cumva recunoscator dnei M., nu doar pentru ca m-a ajutat pe mine, ci si pentru ca nu ii respingea pe cei care ii solicitau ajutorul . Chiar daca era poate constienta ca era putin probabil ca acestia sa-si aminteasca de gestul ei  peste ani de zile.
  Si tare ma tem, ca eu nu i-am zis sa nu-mi plateasca cei 5 lei! Nu , nu cred ca i-am zis!
  Desi in gand imi doream sa-i zic sa-i dau o carte de vizita si sa ma mai sune cand are nevoie de taxi! Adevarul e ca in perioada aceea lucram la o firma de taxi unde nu puteam sa merg fara sa pun si ceasul. Si ma gandeam ca urma peste cateva zile sau vreo 2 saptamani sa plec la Taxi Alfa, o alta firma, si acolo puteam sa merg fara ceas. De aceea imi doream sa-i spun sa ma mai sune. Vroiam sa-i fiu recunoscator cumva pentru ca intuiam si atunci ca ea i-a ajutat pe multi, dar acestia nu i-au fost recunoscatori pe masura. Nu vroiam sa fac parte si eu dintre ei.
Acum imi dau seama, ca atunci cand am intalnit-o la mine in taxi, a fost prin jurul lui ianuarie 2007. A fost ultima oara cand as fi putut sa-mi exprim recunostinta, insa am ezitat sa o fac considerand ca mai e timp. Nu mai era, de fapt s-a dovedit ca nu mai era! Daca stiam ca era ultima oara cand o vad, i-as fi spus, i as fi spus ca eu ma bucur ca o intalnesc nu doar pentru ca m a ajutat pe mine, ci si pentru ca stiu ca a fost amabila cu toti cunoscutii ei, servindu-i, desi stia ca cei mai multi dintre ei ii vor uita gestul dupa ceva timp.
 Si dna M. a murit singura in apartamentul ei , ajutata fiind din cate am auzit de o ruda de a ei care locuia in acelasi bloc cu ea. Cele 2 fete trecute de 20 de ani pe care le are, nu locuiau cu ea, fiecare fiind purtate de destin sa traiasca in alta parte. Dar sunt convins ca se interesau de ea si cautau sa -i aline cumva ultimele luni pe care le-a avut aici printre noi.
   Insa destinul nostru e asa cum noi ni-l construim prin alegerile noastre! Si prin suferinta noastra pamanteasca achitam ceva din retroactiunile rele care trebuie sa vina asupra noastra. Achitam si ne eliberam de acele retroactiuni doar daca recunoastem ca meritam suferinta care vine asupra noastra.
 Si de asemenea decesul pamantesc nu inseamna si sfarsitul existentei noastre, si nici sfarsitul   posibilitatii de a ne construi o existenta mai buna, mai frumoasa, mai luminoasa in lumea de dincolo sau intr-o alta viata aici pe Pamant, unde ne putem schimba mai repede in bine! De asta e o binecuvantare sa traim pe Pamant pentru ca aici ne putem indrepta mult mai usor partile rele ale felului nostru de a fi, si totusi cat de putin constienti suntem de aceasta binecuvantare si cat de usor dam cu piciorul la posiblitatea de a ne schimba complet in bine, straduindu-ne serios sa renuntam la slabiciuni si defecte!
  Ii doresc dnei M, acum cand a plecat in lumea de dincolo, sa gaseasca acolo in ciuda lucrurilor pe care si ea le are de indreptat, calea care duce spre pacea interioara si spre suflete nobile care stiu sa-i fie recunoscatoare pe masura efortului ei de a servi pe altii!