Si atunci cand va trebui sa plec din viata de pe Pamant, oare nu este posibil sa ma intrebe si pe mine o fiinta luminoasa binevoitoare, dar si severa in acelasi timp:
" Ce ai facut cu viata ta? "
Intr un film pe youtube ( in franceza mi se pare ) despre viata dupa moarte am auzit ca o femeie a fost intrebata astfel. Si s-a reintors din moarte clinica si povestea in acel film ce a trait.
Si ganditi-va ca fiecare ne judecam singuri pe noi insine!
Ne vom recunoaste pe noi insine exact asa cum suntem in acel moment cand ne vom judeca singuri.
Ar trebui sa ne recunoastem deja de acum exact cum suntem, dar nu pentru a ne descuraja din cauza defectelor noastre, ci pentru a intelege ceea ce mai avem de indreptat la noi insine si pentru a fi constienti ca trebuie sa indreptam cat inca mai avem vointa libera. Adica vointa care ne permite sa actionam dupa bunul nostru plac... Acea vointa care imi da ocazia sa actionez dupa cum vreau eu . Si noi cel mai adesea "nu vrem"... Pentru ca nu ne straduim destul! E suficient sa vrem! Sa vrem cu adevarat si orice teama in privinta noastra si a destinului nostru se va risipi... Trebuie sa vrem... Pentru ca putem...
Daca vreau pot! Si acum. Nu peste un an... sau mai incolo...
In fiecare zi ziua plecarii noastre de pe Pamant vine tot mai aproape de noi... Dar noua nu ne pasa de ce ducem cu noi dincolo... Ce ganduri, ce dorinte ? Ce trairi?... Oare daca ne am stradui sa fie gandurile si dorintele si trairile noastre cat mai curate nu am ajunge sa fim bucurosi cand vom sti ca ceasul plecarii noastre e foarte aproape? Pentru ca bucuria trairilor noastre pure va avea o rezonanta mult mai puternica in lumea de dincolo... Ne vom intalni doar cu oameni care traiesc ca noi... Bucurandu-ne unii de altii....
Credeti ca e prea greu sa traim pe Pamant astfel incat sa putem pleca bucurosi de aici cand Vointa Divina va hotari pentru noi acest moment?
Eu cred ca totul e realizabil cat timp inca ni se mai acorda timp.... Insa nu ni se acorda timp de indreptare la nesfarsit...
