Treziti-va poeti... Opriti televizorul, v-au jignit atata incat nimeni de aici nu va mai crede!
Dar sinceritatea voastra nu trebuie sa se piarda!
Voi sa nu taceti, nu va resemnati, nu va inchinati si nu va vindeti! Daca ramaneti vii, eu singur nu voi fi!
Dar, iata-va, cu adevaruri spuse doar pe jumatate! Iata-va aici, palizi si obositi! Absenti mai mult decat oricand voi regi, voi eroi, voi printi!
Si tu, respiri cu greu, aerul poeziei l-ai respins demult, ca in schimb sa devii bancherul care acuma esti. Ca sa nu te mai bucuri cand privesti apusul. Si ca sa iti pierzi si dorul de a avea un prieten langa tine... Caci totusi, tu esti mereu nemultumitul! Ti-e greu ca sa traiesti... De ce?
Si as jura ca si tu un poet ai fost...
Deci unde as putea gasi din nou poetii? Parfumul lor nu cred vreodata sa il uit...
Descult si nepieptanat, cu exprimare ca de rege, cu inima de generozitate mare... Poet adevarat, sa te regasesc as vrea... pe tine, care palmuiesti aceasta lume, caci poezia, ea si numai ea e Verbul!
De aceea daca intalnim poetii, putem sa le incredintam grijile noastre si sufletul in palme sa le punem ... Pentru ca ei sa transforme in poezie esenta existentei noastre si sa ne-o lase mostenire generatiilor ce vin.
Caci tot mereu un nou poet trebuie sa se trezeasca. Sa ne trezeasca!
No comments:
Post a Comment