Când eşti la o răscruce, cum poţi să alegi drumul cel drept?

Ai momente în viaţă când nu ştii ce să alegi. Spui doar atât: "Eu nu ştiu să aleg". Şi îi zici lui Doamne-Doamne să aleagă El pentru tine. Şi ajungi unde trebuie. Sunt lucruri care se întâmplă pur şi simplu. Minusurile sau ceea ce crezi că ţi se întâmplă rău sunt de cele mai multe ori un bine…

Eu sunt un om foarte norocos. Din această zdrobire de creier, pe care mi-a făcut-o viaţa, pierzându-i pe-ai mei, eu m-am trezit. Se putea să nu mă trezesc. M-am trezit însă cu adevărat! Şi bine e să ne facem timp să mai citim o carte şi să ne rugăm lui Doamne-Doamne să ne lumineze. 

Citiţi mai mult: Oana Pellea: ,,Sunt foarte credincioasă, dar nu habotnică” > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/oana-pellea-sunt-foarte-credincioasa-dar-nu-habotnica-848262.html#ixzz2A0F0COne 
EVZ.ro 

„Iubirea se revarsă ca laptele pe masă”

„Nikita Mihalkov. Film. Soare înşelător. Ies după o oră şi-mi vine să urlu. Nu are traducere sau textul vine decalat, o bătaie de joc. Lumea stă de dragul lui Nikita Mihalkov. Vine la începutul filmului şi răspunde la întrebări la final.

C.T. Popescu îi face prezentarea, foarte frumoasă, dar cine s-o înţeleagă? E superb. 62 de ani şi superb. E întrebat ce înseamnă iubirea pentru el şi răspunde: Cum pot răspunde la aşa ceva? Fără să fiu considerat idiot… Iubirea trebuie să se reverse ca laptele pe masă… Iubirea la toate nivelurile… Chiar şi aici… nu simţiţi?

Lumea aplaudă. Câţi au simţit real? Iubirea se revarsă ca laptele pe masă… frumos. Divin. După asta vin acasă. Atât.
Face parte din categoria oamenilor care îmi umplu ochii de lacrimi.

Trebuie să-l urmezi pe cel ce caută adevărul şi să fugi de cel care spune că l-a găsit”.


Citiţi mai mult: OANA PELLEA: „Mi-e foarte greu să trăiesc” > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/oana-pellea-mi-e-foarte-greu-sa-traiesc-852648.html#ixzz2A0DA85dm 
EVZ.ro 

Experienţă extracorporală

„Am avut o dată, o singură dată în viaţă, o experienţă extracorporală. Eram în pat şi stăteam pe burtă. Mama era lângă mine în pat şi citea. Lumina din partea ei era aprinsă. Eram cu ochii închişi. Şi brusc – am văzut toată scena de sus, de lângă tavan. Mi-am văzut corpul ca pe un străin, am văzut cum mama a întors o pagină şi a făcut un gest cu mâna. Ştiu că m-am gândit că e o imagine frumoasă, mi-era foarte drag de mama şi aveam o indiferenţă totală pentru mine. Ştiu că am observat exact poziţia mea în pat . Şi m-am gândit să părăsesc camera şi să ies afară. Dar mi s-a făcut frică – şi brusc am căzut în corpul meu. Am căzut parcă în etape, cu o viteză incredibilă şi dureros. Eram foarte grea. Îmi bătea inima foarte tare. I-am povestit mamei, şi ea s-a speriat. Şi atât. Nu ştiu de ce am scris asta. Nu contează.

În orice caz, era foarte bine în afara mea. Ciulei mi-a spus odată ceva foarte adevărat. L-am întrebat dacă îi place să călătorească. Şi mi-a răspuns: „Da. Din păcate, trebuie să mă iau întotdeauna cu mine.“

Din păcate, trebuie să ne luăm cu noi peste tot. Ce odihnitor ar fi să ne despărţim din când în când de noi”.

Doua exemple despre ce inseamna " A fi cu adevarat roman " !

Sambata, m-am intalnit cu Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu, eu si alti vreo 30 de aradeni care am aflat la timp despre prezentarea la Arad a cartii ei " Jurnal".
  Pentru mine a fost una din cele mai importante intalniri avute in acesti 32 de ani de viata. De ce? Pentru ca in personalitatea acestor doi artisti cu siguranta se oglindeste ceea ce are mai frumos spiritul adevarat romanesc, generozitatea si sensibilitatea interioara. Am vazut ca acest spirit romanesc stravechi inca mai exista viu, aici in Romania, in mijlocul tuturor nedreptatilor facute de aceia care suntem noi, romanii zilei de azi. Dar care pe nedrept indraznim sa ne numim romani cat timp ne lipsesc generozitatea si sensibilitatea sufleteasca. Nu suntem romani cat timp ne lipsesc aceste doua calitati, ci suntem doar simpli indivizi nascuti si crescuti pe teritoriul Romaniei. Dar atat numai. Si nimic mai mult.

 

Despre importanta iubirii

Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru a urca la El.
(Michelangelo Buonarotti)



                                         
"Iubirea de cunoaștere fără de cunoașterea iubirii este însăși suferința"

“Daca ti se pare ca poteca vietii tale urmeaza o cale prea intortocheata si ca foarte rar se deschid flori pe marginea ei, gandeste-te ca sufletul tau deschis poate umple cu flori poteca vietii altora.”

sa-traiesc-o-poveste.blogspot.com

Timpul

Timpul

Ce se ascunde

in peretii unei case,
sau pe chipul care tace?
Ce se ascunde-n ochii lumii

sau intr-o inima dibace?
Ce se ascunde dup-o usa
larg deschisa catre viata?

Ce se ascunde in ochii tai

rataciti privind la soare?

Ce se ascunde in misterul
unei stele disparute?



Ce se ascunde intr-o oglinda
devenita amintire?

Ce se ascunde in cuvinte?


E timpul! E timpul...

Insotit mereu de soare
in orice zi si apoi dispare
 trantind usa
 dupa ziua incheiata!

Ce se ascunde in fiii tai?
 Zi de zi tot mai inalti,
 zi de zi tot mai departe,
 zi de zi tot mai absenti.
 Ce se ascunde in vara aceasta?
 Vara aceasta ce-a trecut...

 Ce se ascunde in orice raza

 coborata dinspre soare?

Ce se ascunde sus pe deal

sau in coltul unei case?
 Si ce oare e treaz mereu

 si nici noaptea nu adoarme?

Spionandu-ne in taina,
amintind dureri trecute,
si-nchizand ferestre
de cladiri abandonate!
 
 Timpul... Timpul...

(dupa Ricardo Cocciante/ Il Tempo)

  Si in italiana:

Cosa c'è che si nasconde dietro i muri delle case, 
dentro il cuore della gente, 
dentro il viso di chi tace 
Cosa c'è dietro la porta spalancata sulla vita 
Cosa c'è dietro i misteri di una stella che è sparita 
Cosa c'è dietro gli insulti tatuati sul tuo viso 
Cosa c'è tra le bestemmie di chi crede al paradiso 
Cosa c'è dietro i tuoi occhi ormai esausti di tramonto 
Cosa c'è dietro lo specchio che si strugge di ricordi 

C'è... 
il tempo, il tempo, che strangola le stelle poi le getta in fondo al mare 
il tempo, il tempo, che arriva insieme al sole tutti i giorni poi scompare 
il tempo, il tempo, che sbatte la sua porta in faccia al giorno ammutolita 
il tempo, il tempo. 

Cosa c'è dietro i tuoi figli ogni giorno un po' più alti, 
ogni giorno più lontani, 
ogni giorno un po' più assenti 
Cosa c'è dietro l'estate, 
quest'estate che è finita dietro un brivido di sole, 
dietro un attimo di vita 
Cosa c'è dentro al tuo cuore gonfio di malinconia 
Cosa c'è dentro al rumore di una moto che va via 
Cosa c'è sulla collina dietro l'angolo di casa 
Cosa c'è che resta sveglio e di notte non riposa 

C'è... 
il tempo, il tempo, seduto sul destino come un bimbo sulle scale 
il tempo, il tempo, che passa sui tuoi occhi e ogni giorno fa più male 
il tempo, il tempo, sul viso di un amico che non hai riconosciuto 
il tempo, il tempo, che spia attraverso i vetri di un dolore addormentato 
il tempo, il tempo, che chiude le finestre di un palazzo abbandonato 

il tempo, il tempo, il tempo. Il tempo

Puterea curajului

"Era o fata, fiica de tarani, care in fiecare zi urca pe munte sa culeaga radacini si ierburi pentru a potoli foamea familiei sale.

    Intr-o zi, a vazut un dovleac mare, copt si gata sa fie cules impreuna cu frunzele lui late si verzi.

    Fericita, fata il imbratisa, incercand sa il desprinda de stanca unde prinsese radacini. Nu ii fu usor sa il miste, dar insista si in sfarsit reusi sa il ridice.

    Cu mare uimire vazu ca tocmai din locul din care crescuse, tasni apa proaspata din belsug. Dupa ce isi potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicatura si paraiasul se opri. 

    In clipa aceea auzi o voce care spuse: "Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine daca vei dezvalui cuiva existenta acestui izvor de apa curata! Te voi pedepsi inecandu-te chiar in acest izvor".

    Fetei i se facu frica si se intoarse acasa tacuta. Vazand-o tulburata, mama ei intreba ce i se intamplase, dar ea ramase muta si in zilele urmatoare. Era mereu trista, nu vorbea cu nimeni, parintii erau ingrijorati.

    Secretul ramase ingropat in inima ei pana cand seceta incepu sa arda recoltele.

    Ii vazu in arsita soarelui pe taranii care se osteneau sa aduca vase grele cu apa pe terenurile parjolite. Cei mai batrani nu reuseau si se ghemuiau, doborati de efort, de-a lungul drumului.

    Fata privi atunci muntele, si avu un acces de curaj si de razvratire.

    Incepu sa le strige tuturor ca acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga campia si salva recoltele.

    Se oferi chiar sa-i insoteasca in acel loc pe cei mai puternici dintre tarani. Dovleacul fu scos din radacini si sfaramat in mii de bucati. Imediat, apa tasni din plin si se transforma intr-un rau, apoi intr-un fluviu care potoli setea pamantului ars al campiei.

    Atunci cand taranii coborara in vale, fata se duse sa se ascunda printre trestii, in asteptarea razbunarii care ii fusese anuntata.

    In scurt timp se ridica vantul si auzi vocea tunatoare a spiritului muntelui:"Nu te pedepsesc, ba din contra, te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai infruntat moartea pentru a-i salva pe ai tai si recoltele. Ai actionat cu puritate si te-ai salvat. Altii, de frica, ar fi lasat sa moara de sete batrani si copii.

    Vor creste alti dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la incercare curajul si altruismul oamenilor."

    Vocea tacu, vantul nu mai sufla printre trestii.

    Fata care adusese apa ramase libera, campurile se inviorara si ai ei reluara fericiti cultivarea pamantului.

    

    Curajul, incheie calugarul, sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate, in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate. Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine, iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul." (R. Battaglia)

Cand doi inseamna unul singur...

Eu cu tine...
Cu cata iubire iubeam noi...
Eu cu tine... Opream orologiile
si viata din orase...
Sfidam cerul si toate libertatile...
Eu cu tine... Furam zorile
in toate diminetile.
Eu cu tine... schimbam zborul
pasarilor pe cerul de deasupra noastra.
Eu cu tine... Ascultam marile
si descopeream toate adevarurile.

Eu cu tine... Strabatand strazile,
si sa ne hraneasca sangele
era doar vantul si cu poeziile.

Eu cu tine... diferiti de omenire...

Eu cu tine...

( dupa un cantec de Michele Zarrillo - Io e Te )

Nevoia de iertare

Nu e rau ca am gresit, ci e rau ca repetam aceeasi greseala la nesfarsit.


Ca un om intre oameni, imi voi cere eu iertare!
Ca un om intre oameni, inteleg ca ti-am provocat multa durere!
Ca un om intre oameni, ma strabat acum fiori de regrete.
Ca un om intre oameni, am nevoie sa nu mai gresesc fata de tine...

Cantecul de mai jos mi-au inspirat aceste cuvinte:

Din larg ( O. Goga )

---

Din larg 

Eu urc spre culme... Mi-a rămas în urmă
Noroiul prins în putreda-i osândă,
Înfrigurata patimilor turmă,
Cu chiot lung de-ntrecere flămândă...

Eu urc... Acolo jos, în adâncime,
Aud viaţa ce-şi întinde hora;
E necurmatul cântec din vechime.
Îl ştiu... Mai bine n-o să-l ştie nime,
Căci am băut din cupa tuturora
Şi l-am plătit cu lacrimi şi cu rime...

Acum, în drum când mă opresc vreodată
Şi fac popas la noua cotitură,
Priveliştea din înălţimi s-arată
Atât de-ngustă, strâmbă şi ciudată.
Cu valul ei de dragoste şi ură,
Că orice pas de mergere-nainte
Îmi năruie-o aducere-aminte,
Îmi frânge-un glas, un zâmbet, o icoană...

Din câte jos, m-au urmărit în goană...
Şi tot aşa... de-acum o să-mi rămână
Aceeaşi ţintă fără de zăbavă,
Să-mi uşurez povara de ţărână,
Să-mi cer de sus paharul de otravă!

Jur-împrejur e largul care cântă,
E soare-n cer, e sărbătoare sfântă,
Şi-n vreme ce mi-a amuţit pământul
Fiorul păcii-n suflet mi se lasă,
Eternităţi îmi flutură veşmântul;
Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă...

Mai sus!... Mai sus!... Cetăţile de stele
Cuprind rotirea gândurilor mele,
Şi, ca un sân ocrotitor de mamă,
O năzuinţă proaspătă mă cheamă:

Neprihănită, mândră poezie,
Lumină albă, pururi adorată,
Ascultă-mă cu ruga mea târzie,
Şi fă pe veci în minte să-mi tresalte,
Strălucitoare, rece şi curată,
Singurătatea culmilor înalte...

Importanta omeniei

Motto:
"...şi-i vor pune numele 
Imanuel, care talcuit inseamna: Dumnezeu este cu noi". 
Isaia 7,14


 O poezie de Costache Ioanid:

Există Dumnezeu

Nu, nu suntem un vis, o intimplare,
un lut de sine insusi framintat.
Ci ne-a zidit o Forta creatoare,
o-Ntelepciune fara de hotare.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne 'nduplecat.
Ci noi avem un duh si-o libertate
Si-o inima ce pentru ceruri bate.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
N-ar fi simtit in veci de veci tarina
Surisul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstapinul mina
sa umple-n noi de simtamint fintina-
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Avem cu noi Scriptura ca dovada,
avem minuni si semne ne 'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vada
sa stea In fata Lui pe baricada!
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu-i calea noastra vesnic insorita,
nu-i viata totdeauna un palat.
Dar o traim, caci merita traita,
cind, peste lumea asta marginita,
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevar s-a revelat.
Isus e-n noi, lumini si iubire.
Iar moartea e un sbor spre nemurire.
Exista Dumnezeu! Ce minunat!


  Si totusi Iisus e-n noi? Daca asta ar putea insemna ca si noi avem origine divina asa cum are Iisus, atunci afirmatia din poezie este total gresita. Caci omul este doar o creatura, nicidecum Creatorul.
  Insa o interpretare corecta a acestei afirmatii: ' Iisus e in noi ' poate fi alta. Daca am fi oameni cu adevarat si am trai corect in Creatie conform Vointei Domnului... atunci si prin noi s-ar revarsa ceva din Iubirea lui Iisus pentru oameni. Din Iubirea Lui severa, pura, atragatoare si luminoasa, nicidecum molatica si atoatetingaduitoare, asa cum gresit ne este prezentata din nenumarate parti. Nu stim ce este cu adevarat Iubirea lui Dumnezeu... Cat de nepretuita este EA pentru fiecare creatura... Dar putem aspira la EA, daca dorim cu adevarat, si O putem sluji prin viata noastra de zi cu zi... Si astfel Il slujim pe Iisus. Caci El a fost, este si mereu va fi Iubirea lui Dumnezeu in persoana!
  Ca sa-L slujim pe Iisus, adica Iubirea lui Dumnezeu, este suficient sa ne dam silinta sincera sa fim oameni cu adevarat in fiecare moment din viata noastra.
  Nu degeaba se spune ca " A fi om e lucru mare! ".

Care este cea mai buna religie ?

Intr-un interviu, Dalai Lama a raspuns la intrebarea: Care este cea mai buna religie?
" Cea mai buna religie este cea care te apropie de Dumnezeu. Este cea care face din tine o persoana mai buna. "


La intrebarea " Ce ne face sa fim mai buni? ", Dalai Lama a raspuns:
" Tot ceea ce nu ne lasa indiferenti la suferinta aproapelui si ne face sa fim mai
   sensibili, mai detasati, mai amabili, mai umani, mai responsabili, mai corecti si cinstiti.
   Religia care-ti ofera si-ti recomanda toate acestea, este cea mai buna religie."

 Iar celui care ii adresa aceste intrebari, Dalai Lama i-a mai spus:
 " Prietene, nu ma intereseaza de ce religie esti si daca esti credincios sau nu...
   Pentru mine, este important felul cum te porti cu ceilalti, familia ta, colegii de serviciu, prietenii tai si in general cu toata lumea.
    Aminteste-ti ca universul este influentat de actiunile si de gandurile noastre. "
   Iar la final a mai spus celui care ii luase interviul:
    " Ia seama la gandurile tale caci ele vor deveni Cuvinte.
      Ia seama la cuvintele tale caci ele vor deveni Actiuni.
      Ia seama la actiunile tale caci ele vor deveni Obiceiuri.
      Ia seama la obiceiurile tale caci ele iti vor modela Caracterul.
      Ia seama la caracterul tau caci el iti va conditiona Destinul,
      Iar destinul va fi Viata ta...
     "

  si

" Nu exista religie mai mare ca Adevarul " .