RAI ŞI IAD

RAI ŞI IAD

Poveste cu tâlc

,,Un chinez bătrân şi-a dorit mult ca înainte de moarte să vadă cum e Raiul şi cum e Iadul. S-a rugat îndelung să i se-mplinească dorinţa şi, pentru că toată viaţa lui a fost un om blând şi pios, dorinţa i-a fost îndeplinită: sufletul lui a fost dus să vadă Raiul şi Iadul.
În Iad a văzut mese întinse, pline cu bucate minunate, care de care mai bogate şi mai îmbietoare. Şi oameni care şedeau în jurul meselor, la distanţă de ele, având în loc de tacâmuri nişte beţe lungi cu ajutorul cărora trebuiau să se hrănească. Dar nu reuşeau nicidecum… Erau tot timpul flămânzi şi grozav de furioşi; Iadul întreg răsuna de blestemele şi urletele lor, căci se sfârşeau de foame în faţa meselor îmbelşugate…
Apoi bătrânului chinez i s-a arătat Raiul. Iar el a făcut ochii mari de uimire: în Rai era aceeaşi situaţie!
Aceleaşi mese întinse, pline cu bucate minunate, care de care mai bogate şi mai îmbietoare. Şi oamenii şedeau în jurul meselor, la distanţă de ele, având în loc de tacâmuri nişte beţe lungi cu ajutorul cărora trebuiau să se hrănească. Dar în Rai era doar bucurie, fericire, armonie şi pace… Toţi erau mulţumiţi şi fericiţi. Plini de bucurie, ei se hrăneau unii pe alţii…’’
Această pildă este poate una din cele mai înţelepte poveşti ale folclorului chinez…
Care este diferenţa esenţială dintre Rai şi Iad?
Atitudinea. Atitudinea celor care locuiesc acolo... Starea lor interioară. În această poveste e vorba de aceeaşi situaţie, de aceleaşi împrejurări. Dar în Iad omul se lasă subjugat de ele, dominat de egoismul său. În Rai, omul domină împrejurările; spiritul se ridică deasupra lor, găsind mereu soluţia potrivită, cea pe placul lui Dumnezeu. Iar împrejurările nu pot decât să-l servească...
Am cunoscut un om care a fost prezent la fiecare slujbă de duminică, timp de peste patruzeci de ani...
Într-un timp, locul unde se ţinea slujba era situat la câţiva zeci de kilometri depărtare de locuinţa lui. Dar, fie vară, fie iarnă, acel om a fost mereu prezent la întâlnirea cu Cerul... Timp de peste patruzeci de ani, nu a lipsit nici măcar o dată; nu a fost niciodată atât de bolnav încât să nu vină; niciodată nu a trebuit să facă act de prezenţă în altă parte; nu i s-a stricat niciodată maşina în drum...
,,Un habotnic religios...’’a comentat cineva căruia i-am spus povestea lui. Oare?
Sau un om deosebit, pe care împrejurările îl serveau pentru că spiritul lui era liber? Liber de constrângerea materiei; un om care a reuşit să fie mereu acolo unde şi-a dorit… Când ştii unde vrei să ajungi, toate drumurile duc într-acolo.

Lampa fermecată

Poporul arab are mitul lămpii fermecate, care împlineşte orice dorinţă. Stăpânul ei este totodată şi stăpânul duhului ce slujeşte lampa, iar duhul deţine mari puteri atât în Cer cât şi pe Pământ. Cât ai bate din palme, duhul lămpii împlineşte dorinţele celui ce ştie să-l cheme la ordin... Oare această poveste nu are nici un tâlc ascuns? Poate îl găsim dacă inversăm luminile: dacă punem lumina Cerului deasupra strălucirii pământeşti...
Ne aflăm aici pe Pământ ca să trăim aşa cum ne place nouă? Sau ca să trăim aşa cum îi place Tatălui Nostru Ceresc?
De ce nouă ne plac lucruri care sunt urâte în Faţa Lui? Adevărul este că purtăm Raiul sau Iadul în noi înşine. Sau câte puţin din fiecare...
Am cerut dreptul la viaţă, dar am uitat să trăim.
Aici, pe Pământ, închişi în trupurile noastre de carne, trăim alături unii de alţii. Dar în interiorul nostru putem fi foarte departe unii de alţii: în Rai, în Iad, sau pe drumul dintre ele...
,,A fi sau a nu fi... iată intrebarea.’’ Cu toţii am auzit această frază memorabilă. Iisus Christos ne-a vorbit despre cei morţi pe dinăuntrul lor. Ei trăiesc pe Pământ în trupurile lor de carne, dar în sinea lor se află în cel mai adânc întuneric. A fi şters din Cartea Vieţii înseamnă cu adevărat ,,a nu fi’’; ,,A fi’’ înseamnă a fi scris în Ea, indiferent că te afli pe Pământ sau în lumea celor nevăzute...
Ne aflăm pe Pământ ca să învăţăm să trăim conform Legilor Creaţiei, conform Voinţei lui Dumnezeu. Cine găseşte sensul vieţii, găseşte lampa fermecată, care împlineşte orice dorinţă... Duhul ei e spiritul fiecăruia dintre noi. Atunci când ne lăsăm conduşi de el, facem doar lucrul potrivit la momentul potrivit. Cerem şi ni se dă... Căci spiritul nu cere plăceri materiale sau bunuri pământeşti, nici renume sau prestigiu, nici măcar împlinirea unei iubiri pământeşti sau sănătate trupească. Spiritul cere Lumina Adevărului... Aceasta e singura lui dorinţă legitimă. De cine depinde să i se-mplinească dorinţa? Oare câte mii de ani a fost spiritul prizonierul lămpii? Dar când spiritul e liber, el împlineşte dorinţele omului cât ai bate din palme. Lampa fermecată arde cu flacăra iubirii…
În Raiul dinăuntru nu trebuie să facem nimic deosebit. Acolo e vorba de simplul ,,a fi’’. Dar cea mai mică greşeală ne-alungă din el...Doar voinţa ne deschide Calea spre Rai, atunci când ea e una cu iubirea.
Expresiile populare ,,e ca un înger din Cer’’ sau ,,îi face viaţa un iad’’ ce sunt rostite în legătură cu unii oameni... nu descriu oare realitatea? Starea interioară a unuia sau altuia?
Căci în Raiul dinăuntru nu poate rămâne decât cel care ştie ce înseamnă ,,a servi’’… El vrea să slujească Lumina şi ştie că aceasta e cea mai mare fericire de care poate avea parte un spirit uman. Slujind Lumina, el îşi serveşte semenii; dar nu invers. Trăind conform acestei noţiuni, el găseşte bucuria şi bucuria îl găseşte pe el. Aşa cum spunea Vasile Andru: ,,bucuria e semnul că merge pe Cale’’.
…Sau Ioan Gyuri Pascu, atunci când a fost întrebat într-un interviu: ,,-Cum ştii că un om a evoluat? –Nu ştii. Simţi bucurie în preajma lui...’’
De aceea în Raiul dinăuntru e doar bucurie, fericire, armonie şi pace...
Dar să nu uităm că trăim pe Pământ şi e limpede ca lumina zilei că n-am făcut din el un paradis, dimpotrivă... De aceea trebuie să veghem mereu şi să ne rugăm neîncetat pentru a putea împlini în noi cuvintele ,,Precum în Cer, aşa şi pe Pământ’’.

Serviciul îngerilor

În cartea sa numită ,,Serviciul îngerilor’’, Joy Snell, care a fost toată viaţa ei infirmieră la patul bolnavilor, vorbeşte despre scene din lumea nevăzută pe care le-a putut contempla încă din timpul vieţii: ,,După cum mi-au povestit mie îngerii -spune ea- toate sufletele oamenilor trec după moarte într-o sferă ce corespunde propriei lor stări, în conformitate cu o lege căreia i se supun toate, legea gravitaţiei. Întotdeauna ele culeg ce-au semănat...’’
Iată ce relatează ea despre Rai: ,,Locuitorii grădinilor cereşti se află pentru totdeauna în posesia unei mari bucurii, ca stare permanentă a fiinţei lor. Aş dori să am capacitatea de a descrie, astfel încât şi alţii să poată înţelege, minunata gingăşie, altruismul şi puterea spirituală a tuturor celor pe care i-am întâlnit acolo...’’
Cât despre Iad: ,,Am ajuns la marginea unei păduri mari. Aici domnea o lumină cenuşie, mohorâtă şi ceţoasă, ca atunci când soarele stă ascuns după norii încărcaţi de ploaie. Pădurea îmi făcea o impresie deosebit de întunecoasă şi de apăsătoare. Printre copaci rătăceau sute de suflete, bărbaţi şi femei de toate vârstele. Ce deosebire faţă de cei din grădina cerească! Acolo fiecare faţă radia pace şi fericire; dar aici toate feţele exprimau mizerie şi adâncă nelinişte, precum şi o totală lipsă de speranţă. În timp ce grădina cerească răsuna de cântece de slavă, aici se auzeau doar plânsete şi gemete din mulţimea sufletelor nefericite. Toate păreau să caute necontenit ceva, ce nu puteau găsi...’’
Căci atât Raiul cât şi Iadul sunt în esenţă stări interioare.
Însă abia după ce ne părăsim corpul ele ne copleşesc cu evidenţa lor...
Iată cuvintele celui ce i-a fost călăuză pe drumul ei spiritual:
,,- Ce ai văzut tu pe acele feţe luminoase apare doar la cei care au dobândit adevăr, cinste şi corectitudine în felul lor de a fi-acel fel de a fi pe care oamenii îl ţin ascuns, dar care îi este totuşi cunoscut lui Dumnezeu-precum şi simplitate în hotărîre şi dăruire decisă în slujba Lui, a Dumnezeului mare şi bun, indiferent de măsura în care acest lucru devine conştient.
Căci sub pretextul de a-L sluji, de a-I împlini Voinţa, oamenii caută mult prea des să-şi împlinească dorinţele lor. Cu o mână vor să se ţină de El, în timp ce cu cealaltă se agaţă de lucruri pământeşti, lipsite de valoare. Concepţia lor este ambiguă. Fidelitatea le este străină. Ei pot eventual să-i inducă pe alţii în eroare, dar mai ales se înşeală pe ei înşişi, lucru ce este fatal evoluţiei lor spirituale; dar pe Dumnezeu nu pot să-L înşele. Străduiţi-vă să dobândiţi o dăruire deplină în gândire fidelă, cuvinte şi fapte. Atunci se ridică sufletele voastre peste lucrurile ce le trag în jos, le întunecă privirea şi vor să le răpească lumina Dragostei lui Dumnezeu. Atunci veţi fi atât tu, cât şi cei care vor să înveţe de la El, îndrumaţi în domeniul spiritual. Dezvoltaţi-vă obiceiul de a asculta acea voce gingaşă, ascunsă, ce se adresează sufletului vostru şi care are ca efect o conducere sigură prin îndrumarea acordată. Atunci veţi crede în măsura în care aţi primit îndrumarea.’’
De asemenea Emanuel Swedenborg, filozof şi om de ştiinţă suedez, personalitate politică de seamă a vremii sale, a avut, în cea de-a doua jumătate a vieţii, o serie de viziuni care şi-au pus amprenta asupra concepţiei lui despre Univers. Uneori înfricoşat, alteori plin de entuziasm, el a lăsat lumii numeroase scrieri teologice, printre care una numită ,,Rai şi Iad’’.
El scria:,,Deşi trăieşte în lumea fizică, o anumită persoană se află în interiorul ei , adică în ceea ce priveşte sufletul său, printre cei care au o natură asemănătoare, fie ei şi îngeri. O astfel de persoană poate chiar vorbi cu ei...În vremurile de demult oamenii făceau deseori acest lucru.’’
Şi totuşi, nu este atât de greu de aflat cum e Raiul şi cum e Iadul, chiar şi în zilele noastre...Este destul să devenim atenţi la mişcările vieţii noastre interioare, care ne poate convinge prin experienţă trăită de existenţa reală a Raiului şi Iadului, încă în timp ce ne aflăm pe Pământ. Dacă inimile noastre au fost cuprinse vreodată de tristeţe şi disperare amară, de lipsa paralizantă a încrederii în sine, dacă am fost copleşiţi vreodată de gânduri negre sau agitaţie febrilă, de îndoieli şi resentimente, poate chiar de aprigă mânie, dacă am cârtit vreodată împotriva unui destin aşa-zis nedrept, atunci poate că am aflat cum e Iadul...
Iar dacă inimile ne-au tresăltat vreodată de bucurie şi minunată fericire, dacă am trăit vreodată acea iubire profundă pentru semenii noştri, care ne face să fim una cu ei, dacă am perceput valurile de vibraţii care vin spre noi din Univers şi legătura indestructibilă dintre întreg şi parte, dacă inimile noastre au debordat vreodată de recunoştinţă adâncă şi vie mulţumire pentru graţia de a putea exista...ei bine, dacă ne-am simţit vreodată, chiar şi pentru câteva clipe, în al nouălea cer, poate chiar am fost acolo...
Iată cum ne creeăm noi înşine colţul de Rai sau colţul de Iad în care vom locui după moarte...
E adevărat că Tatăl Ceresc a creat Raiul pentru ca fericirea de acolo să poată fi savurată conştient de toţi cei care cunosc sensul vieţii; dar tot atât de adevărat este că noi înşine am creat Iadul atunci când am pierdut Calea ce duce spre Rai...Raiul şi Iadul sunt populate de cei asemenea nouă: luminoşi sau întunecaţi, aşa cum suntem noi înşine în realitate. Trupul de carne e trecător; sufletul e viu sau mort; iar scânteia de spirit e nemuritoare... Ceea ce noi construim în jurul ei prin trăirile noastre din viaţa de zi cu zi alcătuieşte personalitatea noastră spirituală. Dar nu toţi suntem copiii lui Dumnezeu, ci doar aceia dintre noi care se dezvoltă conform Voinţei Lui.
Căci scânteia de spirit a plecat din planul spiritual în materie ca să rodească iubire. Şi, asemenea unei seminţe care are nevoie de pământ, de apă, de soare şi aer ca să se dezvolte într-un copac roditor, scânteia de spirit are nevoie de experienţele trăite în materie ca să devină un spirit matur conştient de sine. Abia atunci poate vibra la fel cu planul din care a plecat cândva în stare inconştientă, planul spiritual sau Împărăţia Cerului. Drumul de la inconştienţă la conştiinţa de sine trece obligatoriu prin materie, iar Pământul este o şcoală a vieţii, în care fiecare este lăsat să evolueze după cum doreşte. Sau să involueze...Iar apoi vine culesul roadelor.

Mesajul Graalului

Acestea sunt câteva reflecţii despre Rai şi Iad, inspirate din scrierile amintite, dar mai ales din lucrarea ,,În Lumina Adevărului-Mesajul Graalului’’de Abd-ru-shin.
Ea vorbeşte despre condiţia universală a omului în Creaţie şi poate fi numită ,,Cartea raporturilor’’sau ,,Cartea legăturilor’’, căci arată cu cea mai mare claritate raporturile omului cu Creatorul său şi cu Universul creat de Acesta. Cunoaşterea autentică a întregului se răsfrânge din fiecare cuvânt scris de Abd-ru-shin, iar cel care caută cu adevărat găseşte în paginile ei răspunsuri la toate întrebările sale. Căci Mesajul Graalului este luminosul Far şi Toiagul de nădejde al drumeţului care străbate Creaţia, din planurile materiei până sus, în Împărăţia Cerului.
Iată ce spune autorul lui:
,,Când oamenii văd imagini care vor să redea viaţa din aşa-numitul Iad, ei trec pe lângă ele dând din umeri cu un zâmbet pe jumătate ironic, pe jumătate plin de milă şi cu gândul că numai o imaginaţie bolnavă sau o oarbă credinţă fanatică ar putea născoci astfel de scene. Rar va exista cineva, care va căuta chiar şi cel mai mic grăunte de adevăr în acestea. Şi totuşi, cea mai monstruoasă imaginaţie abia ar putea compune o imagine care, prin ceea ce exprimă, se apropie de chinurile vieţii în regiunile întunecate.
................................................................................................................................................
Astfel, regiunile întunecate sunt manifestări ale principiului, pe care Lucifer caută să-l introducă. Ciclul etern al Creaţiei se roteşte şi ajunge în acel punct, în care începe descompunerea, în care tot ce este material îşi pierde forma, pentru a reveni la sămânţa originară, şi pentru ca în continuarea rotirii să producă noi combinaţii, noi forme cu putere proaspătă şi teren virgin. Ceea ce până atunci nu s-a putut desprinde de materia densă şi de materia fină, pentru a lăsa în urmă tot ce este material, trecând peste cel mai înalt, mai fin şi mai uşor hotar, intrând în Sfera Spiritual-Substanţiată, aceea va fi tras inevitabil în descompunere, fapt prin care forma şi personalitatea le vor fi distruse. Abia aceasta este atunci osânda veşnică, ştergerea a tot ce este personalitate conştientă!
………………………………………………………………………………………………
Şi în regiunile Luminii fiecare suflet uman, dependent de constituţia corpului său material- fin, va găsi specia omogenă, deci oameni de aceeaşi natură. Deoarece numai ceea ce este cu adevărat nobil, binevoitor, este în stare să aspire în sus, liber de poftele josnice, acel suflet uman va întâlni ca specie omogenă a sa numai ceea ce este nobil. Faptul că locuitorul unei asemenea regiuni nu are de suferit chinuri, ci savurează doar binecuvântarea care porneşte de la el însuşi şi de la cei nobili de aceeaşi specie, se simte astfel fericit şi la rândul lui trezeşte şi el bucurie în alţii prin activitatea sa, împărtăşindu-se din această bucurie, este uşor de înţeles. El poate spune, că umblă în tărâmul celor fericiţi, deci al celor care se simt fericiţi.
Astfel încurajat, bucuria sa pentru ce este pur şi sublim va creşte mereu mai puternică, înălţându-l din ce în ce mai mult. Pătruns de această intuiţie, corpul său material-fin va deveni tot mai fin şi mai puţin dens, astfel încât strălucirea nucleului spiritual-substanţiat pătrunde tot mai mult corpul material-fin, până ce în final cad şi ultimele firicele ale acestui corp, topindu-se parcă în flăcări, fapt prin care spiritul uman desăvârşit şi conştient , devenit personal, în specia sa pe deplin spiritual-substanţiată poate trece limita spre Sfera Spiritual-Substanţiată. Abia astfel el păşeşte în Împărăţia Eternă a lui Dumnezeu Tatăl, în Paradisul netrecător.
Aşa cum un pictor nu poate reda într-o imagine chinurile adevăratei vieţi din regiunile întunecate, el nu poate descrie nici încântarea, care se află în viaţa din regiunile Luminii, chiar dacă aceste regiuni aparţin încă de lumea material-fină trecătoare iar limita spre Împărăţia Veşnică a lui Dumnezeu Tatăl încă nu a fost trecută.’’
Căci încântarea este starea firească a celor ce trăiesc printre îngeri. Dar există şi...

Teama de Rai

În cartea sa ,,Despre îngeri’’, Andrei Pleşu spune că omul care vede cu adevărat un înger are sentimentul că ,,îngerul e cumplit’’.Iar păstorii care au văzut cetele de îngeri şi alaiul luminos ce însoţea naşterea Fiului lui Dumnezeu pe Pământ...au căzut în genunchi de teamă. Teamă este ceea ce resimte omul în contact nemijlocit cu Adevărul, când se deschide faţă de acesta, fie doar pentru o singură clipă; căci el are instantaneu conştiinţa păcatului primordial, cu care s-a împovărat atunci când şi-a părăsit Dragostea Dintâi...
Dar Adevărul este hărăzit doar celor curajoşi... Şi care dintre noi ar putea sta, la nevoie, singur împotriva tuturor, aşa cum a făcut Cel care-a murit pe cruce pentru luminosul Adevăr…fiind El însuşi Calea, Adevărul şi Viaţa?
Adevărul a trăit şi-a murit pe Pământ între cei doi tâlhari; tâlharul cel bun a ajuns în Rai, tâlharul cel rău a ajuns în Iad...
Există scăpare din Iad? Există. Doar de noi înşine nu putem scăpa...
Deşi frica de Adevăr pare tot atât de mare ca şi iubirea faţă de el, va trebui să alegem cândva, şi pentru totdeauna, ori iubirea ori frica; iar această mare alegere, ce ne trimite în uitare veşnică sau în veşnică pomenire...nu este alcătuită decât din micile alegeri ale vieţii de zi cu zi.
Teama de rai apare când vrem să scăpăm de noi înşine. Cum scăpăm de noi înşine?
Regăsindu-ne.
Atunci când vrem să servim, cei care servesc ne inspiră…Ei ne transmit că putem lucra oricând şi oriunde la desăvârşirea sufletelor noastre…Şi chiar dacă suntem încolţiţi de rău, trebuie să ştim că nici un suflet care aspiră cu sinceritate spre Lumina Adevărului nu se va pierde. Nu trebuie să uităm niciodată că…oricât de mare e Iadul, Raiul e şi mai mare!
………………………………………………………………………………………………
POEZII

Transfigurare

Când mintea tace,
Vorbeşte spiritul.
Apoi începe să cânte…
Bucuria e cel mai frumos
Chip al său.
Îmi ia ochii
Cu strălucirea lui…
Abia atunci ochii mei
Încep să vadă…
Când bucuria mă învaţă să fiu.

Regăsire

Am găsit Adevărul.
În Lumina lui,
Pe mine mă caut.

Teama de Rai

-Cine e El, mi-am întrebat inima,
Şi-n loc de răspuns, inima mea
I-a căzut la picioare…
Frica s-a dus în pustie…
Inima-n piept mi se zbate,
Neînfricată de Iad,
Temătoare de Rai.


Glasul inimii

Inima mea a trecut Prăpastia
Ce mă desparte de Rege.
Ea străluceşte şi bate
Doar pentru El.
Comoara mea e mai mare
Decât toate comorile lumii.
Vieţile mele sunt zile
Pe drumul spre Cer.
Punte nu este:
Drumul sfârşeşte în zbor.
Tăcerea e zborul
Şi glasul mă cheamă cu dor…

ALINA RUS