Miturile mele

Miturile mele au fugit de mine
Asa cum fuge vantul sau vreo amnezie,
Martori minunati de acum o vara,
Era un privilegiu sa le am prezente!

(Dupa Renato Zero-I miei miti)

Cei mai frumosi ani ai vietii noastre

Va fi ca noi doi vom apartine
De o alta mult indepartata planeta!
Si lumea de aici o vom vedea
Ca pe o mica cutie secreta,
Unde toti vor totul
Pentru a descoperi ca nu au nimic!
Noi nu vom face ca ceilalti,
Pentru ca acestia sunt si vor ramane
Cei mai frumosi ani ai vietii noastre!

(Dupa Renato Zero-i migliori anni della nostra vita)

Laura

Laura asteapta un fiu
Chiar de Craciun.
Iar tot restul,
acum poate sa astepte!
Pentru ca Laura
trebuie doar
sa se odihneasca!
Si...poate...
va renunta sa mai fumeze!~
Laura asteapta un copil
Chiar de Craciun!
Ea e sigura ca va fi zapada!
In partile acelea,
nu iese soarele in orice zi!
Laura asteapta un fiu
Chiar de Craciun.
Iar tot restul,
acum poate sa astepte!
Pentru ca Laura
trebuie doar
sa se odihneasca!
Si...poate...
va renunta sa mai fumeze!~

Laura asteapta un copil,
dintr-o eroare,
Dar ea spune ca a fost
iubire,
In orice caz,lumea pana la urma
stii ce vrea sa stie?
Ea vrea sa stie
Daca o sa vada
Un Craciun plin de zapada...

Laura asteapta un fiu
Chiar de Craciun.
Iar tot restul,
acum poate sa astepte!
Pentru ca Laura
trebuie doar
sa se odihneasca!
Si...poate...
va renunta sa mai fumeze!~

(dupa Vasco Rossi -Laura)

Un singur Ochi

Iubirea ii vede pe cei fara vina...
Dreptatea ii vede pe ceilalti.
Iubirea si Dreptatea sunt una
Cu Puritatea.
(Alina Rus)

Inima puritatii

Inima puritatii

...Singurul loc de pe Pamant
Pe care nimeni
Nu-l poate calca in picioare.

(Inima puritatii-A.Rus)

Magia increderii

Magia increderii misca muntii
Si oamenii ce nu-s de piatra...
Cu pietre-arunca impietritii:
Magia increderii nu-i pentru ei
Decat o iluzie.
(Magia increderii-Alina Rus)

Inca nu

Eu
n-am trait vreodata un moment,
care sa nu fi fost al meu.
Inca nu!
Si chiar si tie,
care esti atat de importanta,
nu ti pot oferi mai nimic,
nu,
inca nu.
Asa imi adusei caldura
peste orice teama a mea,
si spre varfuri de tacere
ma indreptai!
Asa eu te asteptai!

Binele din tine si din cel de langa tine!

Este necesar sa vedem binele din oameni
si sa cautam sa construim pe el!
Nu sa daramam jignindu-i,profitand de slabiciunile lor!

Mostenire

Mostenire
Bunurile materiale sunt cu adevarat folositoare, sunt necesare, ne folosim de ele si e bine si in acelasi timp trebuie sa le ingrijim pe parcursul sederii noastre pe pamant, dar atunci cand vom lasa in urma aceasta planeta ne putem da seama clar ca acestea din acel moment nu mai inseamna nimic pentru noi. Ce va mai conta cu adevarat? Mostenirea materiala pe care o lasam in urma? Ceea ce va dainui si se va perpetua vesnic este insa mostenirea spirituala pe care o lasam in urma, impactul pe care l-am avut asupra vietii altor oameni, relatiile pe care le-am dezvoltat, semintele pe care le-am plantat in alte suflete, care peste timp se vor coace si vor da roade bogate.
Suntem cu adevarat interesati sa ajutam, sa daruim ceva mai presus de ceea ce tine de material? Este scopul nostru pe acest pamant de a da dezinteresat, de a ajuta oriunde este cu adevarat nevoie?
Sa nu uitam, timpul nostru pe pamant este limitat, dar de o importanta covarsitoare pentru tot ce va urma si fiecare este raspunzator pentru modul in care il foloseste: "fiecare perioada de timp petrecuta pe pamant este o scurta scoala" si "sa va prindeti de acestea (vointa buna, gandirea curata) cu tot dorul, cu toata energia! Aceasta va inalta! Aceasta va schimba pe voi si mediul vostru inconjurator!"(Abd-ru-shin)
H.D.

Despre puterea cuvantului

Cuvantul
Cuvantul este un dar atat de minunat! Cuvantul ar trebui sa ajute la inaltare si promovare, caci contine in el puteri formatoare. Si totusi la timpul prezent, e cu precadere folosit pentru rau. Se vorbeste prea mult si se spune prea putin. Prea multele cuvinte rostite vor sa umple tocmai golul lipsei de spirit...

Afirmatia: "Daca nu poti spune despre cineva ceva frumos, mai bine sa nu spui nimic." ar trebui sa devina regula pentru toti cei care doresc ca lumea aceasta, in care traim si activam sa devina un loc mai curat, mai frumos, mai luminos.
D.H.

Copyright ©
Daca doriti sa preluati acest articol mentionati sursa, autorul si link.
Link

Ere apuse se trezesc la viaţă

Ere apuse se trezesc la viaţă

Fapte necunoscute din viaţa Fiului lui Dumnezeu Iisus

fragment



O furtună violentă izbucni pe lac. Parcă venea din toate direcţiile. Peste tot fulgere luminau aproape simultan, iar tunetele veneau fără întrerupere.

Discipolii se grăbeau să ajungă la adăpost înainte ca ploaia torenţială să înceapă. Câtorva le era teamă; simţeau furia fiinţelor elementale ca fiind sinistră.

Dar Iisus a rămas pe un dâmb traversat de drum. Îşi încrucişase palmele lăsându-le în voie şi privea atent la valurile furioase, la copacii care se aplecau şi la vârtejurile de nisip ridicându-se printre ei.

"Slujitorii Domnului sunt la lucru", spuse El calm. "Curăţă aerul."

Stropi grei căzură şi discipolii îl rugară pe Iisus să se grăbească şi să vină în siguranţă la adăpost. El se conformă cererii, dar i-ar fi plăcut să rămână afară, mai mult pentru că ploaia, acum căzând greu, absorbea praful şi forma imagini unice pe apă.

Cum stăteau ei într-o încăpere ai cărei locuitori probabil că plecaseră în ţinut, unul din discipolii Săi îl întrebă:

"Tu spui: "Servitorii Domnului sunt la lucru." Despre cine vorbeai, Doamne?"

Iisus răspunse:

" Nu ştii cuvintele Psalmului:" Cel care transformi îngerii tăi în vânt şi servitorii tăi în flăcări de foc"? Cu aceasta David a exprimat acelaşi lucru aşa cum şi Eu am spus adineaori.

" Nu am înţeles niciodată cuvintele acestea," Thomas mărturisi într-un fel care spunea clar: explică-mi.

Iisus acceptă de bunavoie cererea, şi spuse că tot ce oamenii numesc "Natură" este plină de servitori ai Celui Atotputernic, Care fac Voia Sa în toate lucrurile şi împlinesc Poruncile Sale.

Aceasta ei ştiau deja; dar nu fuseseră niciodată capabili să-şi imagineze atât de clar. Deodată furtuna nu le mai apărea sinistră, ci sublimă, pentru că ei recunoscuseră în ea activitatea servitorilor în Voinţa Divină.

În timp ce vorbeau se dezlanţuia o puternică furtună. Stăteau toţi ca înmărmuriţi. Deodată strigătul ţipător al unor voci umane se desluşi undeva în tumultul Naturii. Iisus ieşi la uşa încăperii şi îi chemă pe discipoli. Nu departe de ei o aşezare era cuprinsă de flăcări; un fulger o aprinsese.

"Doamne," spuse Thomas profund mişcat, " slujitorii Domnului au făcut asta tot la Voinţa Lui?"

"Tocmai am auzit că ei nu fac nimic fără Voia Domnului," replică Iuda grăbit. "De aceea El trebuie să fi vrut şi asta".

Cuvintele erau corecte, dar tonul care vibra în ele arăta că dinauntru vorbitorul nu era în căutare profundă. Iisus se uită în sus şi spuse într-o voce joasă, să nu audă nimeni:

"Tată, numai dacă Mi-ar fi permis să le arăt, ca ei sa creadă!"

Apoi le ceru discipolilor să meargă cu El la casa în flăcări. Ploaia se oprise; poate că ei puteau ajuta.

Dar până să ajungă ei nu mai era nimic de făcut. Focul arsese totul, flăcările se stingeau. Judecând după mărimea locului trebuie să fi fost o fermă destul de mare. Printre grinzi carbonizate şi obiecte arse stăteau mici grupuri de vecini care ajutau. Cumva la o parte de ei un om privea pierdut undeva în spaţiu. La picioarele sale stătea soţia lui, plângând neajutorat. Un câine încercă să se aşeze lânga ea, dar îl împinse uşor la o parte. Într-un fel prietenos, Iisus se apropie de cei doi. Îi părea rău că ei erau atât de abandonaţi în suferinţa lor. Dar când era gata să se adreseze omului, acesta ridică capul dintr-o dată:

"Străine, mergi pe drumul tău fără să te osteneşti pentru mine. Eu sufăr din plin ce am adus prin vina mea."

"Ce spui cu asta, prietenul meu?" întrebă Iisus cu căldură, în timp ce discipolii ascultau cu răsuflarea tăiată.

Omul rămase tăcut; nu era dispus să se descarce. Iisus nu voia să îl forţeze, deşi simţea că aici era exemplul pentru discipoli pentru care Îl rugase pe Dumnezeu.

Se întoarse să plece şi spuse:

"Dacă iţi dai seama că nu trebuie să suferi inocent, atunci lasă această suferinţă să devină o binecuvântare pentru tine."

Auzind aceasta, femeia ridică capul şi se uită la Cel care vorbea:

"Domnule, ce vreţi să spuneţi? Suferinţa să devină o binecuvântare? Este oare posibil?"

"Ce scop ar avea altfel suferinţa?" întrebă Iisus accentuând. "Dumnezeu nu pedepseşte de dragul de a pedepsi, ci pentru ca oamenii să înveţe din aceasta şi să se schimbe. Şi dacă fac asta, Binecuvântarea Lui se va întoarce din nou la ei. Aceasta este dorinţa mea pentru voi."

Era o rezonanţă aparte în aceste ultime cuvinte; ei toţi au perceput că dorinţa Învăţătorului era deja o binecuvântare. Dar acum cei doi nu Îl mai lăsau sa plece. Implorând, bărbatul înainte atât de taciturn, ceru sa-i fie permis să işi spună povestea. Era una tristă.

Luase casa şi ferma într-un mod greşit. Deşi suspiciunea îl ajungea, era capabil să se justifice în faţa oamenilor; totuşi, conştiinţa îl framânta şi îl lăsă fără bucurie. Soţia sa nu ştia nimic despre faptele lui greşite, dar din cauza vorbelor vecinilor şi schimbării care avusese loc la soţul ei, începuse să devină apăsată din ce în ce mai mult. Astăzi, de cum începuse furtuna, îi ceruse o explicaţie şi declarase că nu mai putea trăi lângă el decât dacă îi mărturisea dacă a greşit. Dacă el a greşit, trebuia să recunoască; atunci ea ar fi căutat să găsească soluţii împreună cu el. Putea accepta orice, chiar orice, în afară de această incertitudine disperată.

"Totuşi, nu mă puteam umili în faţa ei," continuă bărbatul. "Credeam că negând ferm, ea se va calma. Atunci poate că aş fi putut să caut soluţii în secret." Atunci ea a strigat către mine: "Domnul din Ceruri ştie ce ai făcut! Nu poţi ascunde nimic de El."

"Dar răul creştea mai mult în mine şi Eu am replicat: "Dacă este un Dumnezeu şi dacă El ştie că eu am greşit, atunci fulgerul va lovi această casă." Numai ce terminasem de vorbit că focul a lovit din cer."

Toţi au ascultat, profund mişcaţi. Dar omul reluă:

"Nu mă plâng de pierderea proprietăţii greşit dobândite. Sunt tânăr şi pot să lucrez ca să o plătesc celor pe care i-am păgubit. Soţia mă va ajuta şi viaţa noastră împreună va fi mai bună decât în ultimii ani. Dar aducând blasfemie Domnului, asta nu pot să refac niciodată. Aceasta mă va duce la disperare."

Lamentându-se, se întoarse.

"Nu poţi să refaci," se auzi vocea caldă a lui Iisus, părând în această apăsare ca fiind trimisă de Sus. "Dar ai mărturisit şi ai regretat. Dumnezeu, totuşi, se bucură pentru păcătosul care se căieşte. Acceptă povara ta pământească, ispăşeşte pentru ea cu sârguinţă, şi află că Dumnezeu te va ierta pentru vina cu care te-ai încărcat singur împotriva Lui."

"Domnule, ce spuneţi?" se bâlbâi omul, aproape incapabil să se mai controleze. "Poate Domnul, Cel de Sus, să ierte asemenea blasfemie?"

"Ea este iertată, dar nu te împovăra din nou cu ea, amintindu-ţi această zi în mod superficial. Apucă mâna Domnului şi fii călăuzit de El; atunci binecuvântarea va înflori din această agonie."

Ploaia încetase. Vecini curioşi se apropiară să audă ce avea străinul să-i spună omului. Apoi Iisus îşi luă rămas bun de la cei doi şi plecă pe drum cu discipolii.

Îndelung nici unul din ei nu vorbi; acest răspuns al lui Dumnezeu la întrebarea lor îi mişca prea adânc. Iisus, însă, Îi mulţumi Tatălui în inima Sa şi se bucură pentru discipolii săi.

În cele din urmă, Ioan spuse:

" Nici noi nu vom uita această zi. Şi pentru noi, Doamne, va deveni o binecuvântare."

Omul si semenii lui

Cand esti ferm hotarat sa incepi o viata mai buna, nu doar viata ta se schimba. Intreaga lume poate beneficia de pe urma hotararii tale.

Toamna e trista?

Toamna e trista,dar numai atunci cand lipseste
Puritatea!Altfel e frumoasa,asa cum e frumos tot ce
iese din Vointa Celui Sfant!

Cine imi sopteste cateodata poezii

E asa de frumos sa traiesti, cand simti ca in jur se
intampla lucruri de parca s-ar rosti poezii!

Cand ma uit in jur si ii vad pe cei care ma iubesc cu
adevarat am impresia ca cineva imi sopteste poezii!

Varului meu din Italia

Florin,vreau sa-ti spun ceva neaparat...despre
neintelegerea asta dintre romani si italieni. Cand am
fost la tine in martie,si a doua zi dupa ce am ajuns,
m-ai dus la Monselice,acea cetate veche,"citta
murata",vreau sa ti spun ca atunci am simtit ca pe o
apasare sufleteasca gandul ca noi,romanii cu
mentalitatea noastra,lipsita de adevaratul respect
pentru frumusete,puteam pasi pe acolo.Gandeste-te ca
pana si eu, care nu pot sa trec nepasator pe langa
lucrurile frumoase,am fost in stare sa scuip peste
acel gard din piatra care ii despartea de prapastie pe
cei care urcau sus spre varful cetatii.Am facut asta
pentru ca nu era nimeni in apropiere,sa ma vada.Dar in
departare au fost 2 persoane ,care daca se uitau la
mine chiar cand am scuipat,m-ar fi putut vedea bine ca
am scuipat.Nu cred ca m-au vazut ,insa mi-a fost
rusine imediat,pentru ca abia atunci mi-am dat seama
ca nu e un loc unde trecatorii scuipa pe jos sau peste
gardurile de protectie.De atunci am mai scuipat de mai
multe ori pe jos,dar in Romania.In Italia nu o sa o
mai fac niciodata,sper!

Mircea CARTARESCU: Falimentul nostru moral

Mircea CARTARESCU: Falimentul nostru moral
2 Noiembrie 2007


"In timpul studentiei am incremenit de uimire cand l-am vazut pe un coleg - care-avea sa devina peste ani un distins si respectat intelectual - iesind dintr-o librarie cu nu mai putin de cinci carti ascunse sub camasa."

„De ce naiba ai facut asta?”, l-am intrebat cu oroare, nevenindu-mi sa-mi cred ochilor. „Mai da-i in ma-sa”, mi-a raspuns zambind smechereste, „decat sa le cumpere vreun tampit, mai bine le sutesc eu...”. Dupa multi ani, in strainatate, am vazut iarasi, cu ochii mei, una dintre cele mai cunoscute personalitati ale literaturii romane de azi furand, pur si simplu, un obiect vestimentar dintr-un magazin.

Am vazut si alte persoane publice umplandu-si, in fiecare dimineata, geanta cu kilograme de sandviciuri si prajituri de la micul dejun al hotelurilor unde erau cazate, ca sa le ajunga pentru toata ziua. „Mai da-i in ma-sa de occidentali, ca au de unde sa plateasca”, imi sopteau vazand ca ma uit la ei.

Nu-i vorba aici de scriitori sau de oameni de cultura. Ce vreau sa spun e ca genul de infirmitate morala care-ti permite sa furi (si mai departe sa inseli, sa violezi, sa ucizi) nu cunoaste la noi frontiere de statut social sau de cultura, asa cum nu tine de etnie, de sex, de confesiune religioasa sau de orice alte distinctii intre oameni.

Tine, de fapt, de o lipsa endemica de civilizatie, care la randul ei arata paragina intregului nostru sistem educativ. O educatie dezastruoasa, o lipsa de principii morale si de valori pe care sa le transmitem mai departe fiicelor si fiilor nostri ne-a transformat in ochii lumii intr-un popor de barbari, de hoti si de ucigasi, asa cum noi insine, exasperati de monstruozitatile pe care romanii le comit zilnic in lume si acasa, am ajuns sa ne consideram.

Familia romaneasca a dat faliment ca instanta formatoare: copiii sunt tot mai lasati de izbeliste, la jocuri video, la televizor si pe strada. Scoala romaneasca isi propune, pare-se, sa te scoata un soi de Leonardo da Vinci, doctor in toate stiintele si artele, dar nu sa faca din tine un om intreg. La sfarsitul ei poti sti, eventual, diferenta dintre un atribut si un complement, dar nu si diferenta dintre bine si rau.

Masa romanilor cinstiti e umilita zilnic de noile dovezi de barbarie pe care ziarele straine ni le vara sub nas: noi furturi, noi violuri, noi crime, noi inselaciuni. Cutare boxeri din lotul olimpic au furat caciuli si manusi in America, cutare bestie a violat la Roma o femeie care ulterior a murit. Cutare politist si-a omorat nevasta. Aflam despre trafic de carne vie si de droguri, de fraude pe internet, de ce cu mintea nu gandesti, si peste tot vinovatii se dovedesc a fi fost romani.

E un nou val de ticalosie si murdarie dupa cel de dupa Revolutie, cand Germania si alte tari vestice au fost ingrozite de bandele de hoti si spargatori romani. Sa nu ne inselam singuri spunandu-ne: lasa, ca si la ei sunt si crime, si furturi, si mafie, si coruptie. Adevarul e ca infractionalitatea romaneasca (si, in consecinta, imaginea oribila a noastra in lume) cunoaste un nou varf lunile acestea, tocmai cand lucrurile pareau ca se indreapta spre bine.

De doi-trei ani incoace sperasem si eu ca mizeria morala pe care-o pompam spre Occident e pe cale de dizolvare. Dupa hoardele puse pe rautati din anii ‘90 au urmat valuri de emigranti cinstiti, oameni simpli si muncitori, pentru care am o mare stima si o la fel de mare compasiune. Nu ma mai asteptam la recrudescenta criminalitatii din partea noastra si la raspunsul sovin din partea lor. Sovinismul exista oriunde se-ntalnesc doua culturi, e o realitate trista a vietii omenesti. Este partea de vina a localnicilor in confruntarea cu „veneticii”, e treaba lor si pacatul lor.

Ce ma intristeaza pe mine la culme e ca redresarea noastra pare sa fi fost o iluzie, ca nu ne potolim, ca raul pare sa fie endemic in noi. Ca dovedim mai departe ca structura noastra morala e sovaitoare, permisiva, pentru ca educatia de-acasa si din invatamant nu si-au facut datoria de a ne transforma in persoane morale. De sus pana jos, intre academicieni, ca si intre oamenii simpli, intalnesti insi care parca n-au avut parinti sa le explice diferenta dintre bine si rau, care parca n-au mers la scoala, pentru care nu exista adevar si dreptate, care judeca lucrurile in functie doar de interesele lor de moment. Constiinta acestor barbari ce traiesc printre noi, oameni politici, artisti, muncitori, tarani sau prostituate, nu conteaza, le permite sa comita orice oroare, numai sa le fie lor bine. Lor nu pare sa le fi spus nimeni cuvintele pe care mama mi le repeta aproape zilnic in copilarie: „Cel mai rusinos lucru de pe pamant e sa iei chiar si un capat de ata care nu e-al tau”.

Sa nu ne pacalim pe noi insine. Problema imaginii noastre in lume nu sunt nici tiganii, nici cativa scelerati care fura, ucid si violeaza, nici sovinismul italienilor sau al englezilor. E falimentul nostru moral, e lipsa cinstei si a corectitudinii din obisnuintele noastre de fiecare zi. Decaderea noastra ca popor, vizibila in sfera politica in interior si-n imaginea noastra mai rea ca oricand in afara, este produsul absentei franelor morale la un numar coplesitor de romani, victime ale unei lipse cronice de educatie.

Intrebare pe care trebuie sa o clarificam cu orice pret

Intrebare pe care trebuie sa o clarificam cu orice pret:
Cum poate omul cunoaste corect Legile naturii,Vointa Creatorului nostru?

Binecuvantare

" Binecuvantare poate avea doar acela care se incadreaza complet si pe deplin in Vointa lui Dumnezeu,care poarta Creatia in Legile Sale naturale.Insa acest lucru ii este posibil numai aceluia care le cunoaste corect."

Abd-ru-shin,In Lumina Adevarului.Mesajul Graalului.

Nu adormi,nu adormi,nu adormi niciodata!

Unde lipseste frumusetea,
frumusetea care te incanta
pana in inima,
acolo rabufneste tentatia!
Si acolo, vigilenta e
mai mult decat necesara!
Nu adormi,nu adormi,nu adormi niciodata!

Sa traiesti e a visa

Sa traiesti e a visa,
sa mori e a te trezi!


Timpul vietii noastre pe pamant
e un timp indelung visat,
in care e nevoie sa visam!

Dar e un mare pacat
sa visezi mereu,
fara sa faci in asa fel
ca macar o parte din visele tale
sa se implineasca!