Mircea CARTARESCU: Falimentul nostru moral

Mircea CARTARESCU: Falimentul nostru moral
2 Noiembrie 2007


"In timpul studentiei am incremenit de uimire cand l-am vazut pe un coleg - care-avea sa devina peste ani un distins si respectat intelectual - iesind dintr-o librarie cu nu mai putin de cinci carti ascunse sub camasa."

„De ce naiba ai facut asta?”, l-am intrebat cu oroare, nevenindu-mi sa-mi cred ochilor. „Mai da-i in ma-sa”, mi-a raspuns zambind smechereste, „decat sa le cumpere vreun tampit, mai bine le sutesc eu...”. Dupa multi ani, in strainatate, am vazut iarasi, cu ochii mei, una dintre cele mai cunoscute personalitati ale literaturii romane de azi furand, pur si simplu, un obiect vestimentar dintr-un magazin.

Am vazut si alte persoane publice umplandu-si, in fiecare dimineata, geanta cu kilograme de sandviciuri si prajituri de la micul dejun al hotelurilor unde erau cazate, ca sa le ajunga pentru toata ziua. „Mai da-i in ma-sa de occidentali, ca au de unde sa plateasca”, imi sopteau vazand ca ma uit la ei.

Nu-i vorba aici de scriitori sau de oameni de cultura. Ce vreau sa spun e ca genul de infirmitate morala care-ti permite sa furi (si mai departe sa inseli, sa violezi, sa ucizi) nu cunoaste la noi frontiere de statut social sau de cultura, asa cum nu tine de etnie, de sex, de confesiune religioasa sau de orice alte distinctii intre oameni.

Tine, de fapt, de o lipsa endemica de civilizatie, care la randul ei arata paragina intregului nostru sistem educativ. O educatie dezastruoasa, o lipsa de principii morale si de valori pe care sa le transmitem mai departe fiicelor si fiilor nostri ne-a transformat in ochii lumii intr-un popor de barbari, de hoti si de ucigasi, asa cum noi insine, exasperati de monstruozitatile pe care romanii le comit zilnic in lume si acasa, am ajuns sa ne consideram.

Familia romaneasca a dat faliment ca instanta formatoare: copiii sunt tot mai lasati de izbeliste, la jocuri video, la televizor si pe strada. Scoala romaneasca isi propune, pare-se, sa te scoata un soi de Leonardo da Vinci, doctor in toate stiintele si artele, dar nu sa faca din tine un om intreg. La sfarsitul ei poti sti, eventual, diferenta dintre un atribut si un complement, dar nu si diferenta dintre bine si rau.

Masa romanilor cinstiti e umilita zilnic de noile dovezi de barbarie pe care ziarele straine ni le vara sub nas: noi furturi, noi violuri, noi crime, noi inselaciuni. Cutare boxeri din lotul olimpic au furat caciuli si manusi in America, cutare bestie a violat la Roma o femeie care ulterior a murit. Cutare politist si-a omorat nevasta. Aflam despre trafic de carne vie si de droguri, de fraude pe internet, de ce cu mintea nu gandesti, si peste tot vinovatii se dovedesc a fi fost romani.

E un nou val de ticalosie si murdarie dupa cel de dupa Revolutie, cand Germania si alte tari vestice au fost ingrozite de bandele de hoti si spargatori romani. Sa nu ne inselam singuri spunandu-ne: lasa, ca si la ei sunt si crime, si furturi, si mafie, si coruptie. Adevarul e ca infractionalitatea romaneasca (si, in consecinta, imaginea oribila a noastra in lume) cunoaste un nou varf lunile acestea, tocmai cand lucrurile pareau ca se indreapta spre bine.

De doi-trei ani incoace sperasem si eu ca mizeria morala pe care-o pompam spre Occident e pe cale de dizolvare. Dupa hoardele puse pe rautati din anii ‘90 au urmat valuri de emigranti cinstiti, oameni simpli si muncitori, pentru care am o mare stima si o la fel de mare compasiune. Nu ma mai asteptam la recrudescenta criminalitatii din partea noastra si la raspunsul sovin din partea lor. Sovinismul exista oriunde se-ntalnesc doua culturi, e o realitate trista a vietii omenesti. Este partea de vina a localnicilor in confruntarea cu „veneticii”, e treaba lor si pacatul lor.

Ce ma intristeaza pe mine la culme e ca redresarea noastra pare sa fi fost o iluzie, ca nu ne potolim, ca raul pare sa fie endemic in noi. Ca dovedim mai departe ca structura noastra morala e sovaitoare, permisiva, pentru ca educatia de-acasa si din invatamant nu si-au facut datoria de a ne transforma in persoane morale. De sus pana jos, intre academicieni, ca si intre oamenii simpli, intalnesti insi care parca n-au avut parinti sa le explice diferenta dintre bine si rau, care parca n-au mers la scoala, pentru care nu exista adevar si dreptate, care judeca lucrurile in functie doar de interesele lor de moment. Constiinta acestor barbari ce traiesc printre noi, oameni politici, artisti, muncitori, tarani sau prostituate, nu conteaza, le permite sa comita orice oroare, numai sa le fie lor bine. Lor nu pare sa le fi spus nimeni cuvintele pe care mama mi le repeta aproape zilnic in copilarie: „Cel mai rusinos lucru de pe pamant e sa iei chiar si un capat de ata care nu e-al tau”.

Sa nu ne pacalim pe noi insine. Problema imaginii noastre in lume nu sunt nici tiganii, nici cativa scelerati care fura, ucid si violeaza, nici sovinismul italienilor sau al englezilor. E falimentul nostru moral, e lipsa cinstei si a corectitudinii din obisnuintele noastre de fiecare zi. Decaderea noastra ca popor, vizibila in sfera politica in interior si-n imaginea noastra mai rea ca oricand in afara, este produsul absentei franelor morale la un numar coplesitor de romani, victime ale unei lipse cronice de educatie.