Sănătatea sub influenţa spiritului

De pe site-ul www.graal.ro .


Sănătatea sub influenţa spiritului



Numeroase sunt persoanele care s-au hotărât să-şi dedice viaţa bunei-stări psihice şi fizice a contemporanilor lor, întrucât au vocaţia îngrijirii şi a vindecării semenilor. Acest articol are drept scop să aducă o lumină spirituală asupra adevăratei naturi a fiinţei omeneşti şi a capacităţii acesteia de a-şi păstra sănătatea şi de a se îngriji.



Omul holistic



Ştim din experienţă, în pofida modurilor noastre de viaţă lipsite adesea de armonie, că natura - din fericire - îşi continuă fără încetare rolul ei de vindecătoare. În afară de performanţele sale intelectuale, medicale sau genetice, organismul uman demonstrează o precizie fără egal. Acest a şti-a face excepţional contribuie la dezvoltarea, la creşterea, la menţinerea şi la vindecarea corpului. Dincolo de orice intervenţie a voinţei umane, o „inteligenţă” considerabilă şi necunoscută veghează fără încetare pentru a asigura echilibrul materiei organice din trupul nostru.

Activităţi de origini diferite schiţează puţin câte puţin contururile acestei „inteligenţe”. Se speră că ea va fi identificată la începutul veacului următor şi că astfel vom şti în mod conştient să o facem să participe la munca de refacere a sănătăţii. Această epocă, se spune, va fi era de aur a medicinei holistice, întrucât aceasta va avea capacitatea de a integra dimensiunile fizice, psihice şi spirituale ale omului, în relaţiile sale vizibile şi invizibile cu Universul.

Medicina holistică - termen derivat din grecescul „holos” care înseamnă întreg, global, se dezvoltă plecând de la două concepte:

- pe de o parte, îmbinarea dintre ştiinţă, artă şi tradiţia numită „holologie”, al cărei obiectiv este să formuleze demersul holistic.

- pe de altă parte, dezvoltarea metodelor şi a experienţelor care îmbină energia şi terapiile naturiste pe care le numim holopraxis.

Această nouă medicină are drept misiune să onoreze globalitatea fiinţei omeneşti până la dimensiunea sa suprasensibilă, făcând apel la procedee subtile de vindecare. Ea şi-a fixat astfel drept obiectiv să redea organismului mijloacele naturale pentru autovindecare şi să readucă trupul perturbat la starea de pace psihologică şi organică. În fapt, este vindecarea bazată pe reechilibrarea energiilor care circulă în corp, pentru a se menţine astfel starea unei bune sănătăţi.

Sfătuirea pacienţilor cu privire la alimentaţia lor, la echilibrul lor fizic şi la modificările pe care ei şi le pot aduce în modul lor de viaţă, îi ajută să depăşească tulburările produse prin gândurile lor şi prin activităţile cotidiene. Aceasta este o sarcină extrem de complexă care nu poate fi încredinţată numai medicilor; ea trebuie să se extindă şi la femei şi la bărbaţi competenţi, având în acest sens o vocaţie reală. Dar problema îi priveşte şi pe pacienţi, pe aceia care vor să-şi asume responsabilităţile în faţa vieţii, a bolii şi a morţii.

Pentru acest motiv, se poate aprecia afirmarea şi dezvoltarea unei mişcări holistice care, puţin câte puţin, fisurează compartimentarea hiperspecializării şi totodată face să se sfărâme barierele artificiale lăsate între vizibil şi invizibil. Este un lucru excelent, întrucât nu există disociere între materia pe care o percepem şi cea care ne scapă celor cinci simţuri ale noastre. Totul este natural şi nu există supranatural!

A venit deci ora străpungerii frontierelor impuse de intelect. A sosit momentul asocierii vechilor cunoaşteri cu tehnicile moderne. Este de mult timpul de a se da ştiinţei o conştiinţă într-atât de puternică, încât ea să nu mai rişte niciodată să fie ruina sufletului. Cunoaşterea legilor vieţii, a legilor spiritului, deschide calea către astfel de posibilităţi.

Însă necesitatea integrării realităţii spirituale într-o vedere globală nu trebuie să fie ocazia pentru tot felul de fantezii şi abuzuri. O etică şi un profesionalism bazate pe principii altruiste, precum şi o bună stăpânire a tehnicii sunt absolut indispensabile.

Nu trebuie să ne jucăm de-a ucenicii vrăjitori!

Dacă ştiinţa medicală comite uneori erori dramatice, medicina naturistă nu este deloc scutită. Ea este parazitată, încă, de promisiunile îndoielnice ale anumitor şarlatani, sau de încercările unor oameni de bună-credinţă, dar incompetenţi.

O rigoare şi o vigilenţă absolută sunt deci necesare pentru a edifica practici sigure şi în perfectă conformitate cu motivaţiile umaniste ale gândirii holistice. Nu este, aşadar, cazul să fie respinsă medicina mecanicistă - căreia îi reproşăm lipsurile şi excesele sale - pentru o practică energetică ce ar produce la rândul ei erori asemănătoare sub o deghizare mai umană. Responsabilitatea morală, socială şi penală a tuturor acelora care au preluat răspunderi în domeniul sănătăţii holistice este desigur mare.

Pentru a ajunge la maturitatea sa, această medicină holistică trebuie ca în prealabil să dezvolte şi să acorde prioritate demersului ei în domeniul îngrijirilor preventive, punând mai degrabă accentul pe stările de armonie energetică, decât pe absenţa patologiei. Este de reamintit că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) se exprimă astfel: „Sănătatea este o bună-stare fizică, mentală şi socială şi nu numai absenţa bolii şi a infirmităţii”. Şi într-adevăr, sănătatea optimă nu va trebui să se limiteze numai la lipsa bolii, sau numai la o bună condiţie fizică; ea implică şi o atitudine filozofică orientată cu totul către viaţa spiritului.

Cum poate fi explicată oare admiraţia deosebită pentru conceptul holistic, atât la profani cât şi la profesionişti?

La aceasta, se pot avansa mai multe motive: medicaţia abuzivă, alimentaţia dezechilibrată, specializarea exagerată, informarea crescândă a publicului, un interes tot mai mare pentru „puterile” spiritului.

- Medicaţia abuzivă: Înghiţirea de medicamente este la originea a 50% din bolile care survin după un tratament medical. Medicamentele se arată a fi periculoase şi publicul este din ce în ce mai conştient de consecinţele lor cu risc asupra sănătăţii.

- Alimentaţia dezechilibrată: Neîncrederea faţă de anumite medicamente sau tratamente care au puţine şanse de a reuşi, suscită un interes din ce în ce mai mare pentru o alimentaţie sănătoasă, condiţie de prim ordin pentru o sănătate bună. Aceasta se substituie medicamentelor în tratamentul diferitelor boli.

- Specializarea exagerată: Confruntată cu specializarea, cu dezumanizarea izvorâtă din noile tehnologii şi din erorile medicale, lumea este nemulţumită şi neliniştită.

- Informarea crescândă a publicului: Suntem informaţi din ce în ce mai mult asupra problemelor de sănătate. Deveniţi consumatori de sănătate, nu mai acceptăm un diagnostic fără a-l discuta. Medicul este obligat să accepte un dialog bazat pe respect reciproc.

- Interesul tot mai mare pentru puterile spiritului: Raioanele de sănătate-spiritualitate din librării sunt pline cu cărţi care tratează despre capacităţile spiritului. Chiar dacă fantezia nu lipseşte, acest fenomen pune în evidenţă lucrările şi descoperirile cercetătorilor calificaţi ale căror teorii şi experimente deschid o spărtură serioasă în zidul dogmatismului oficial. Şi publicul este foarte sensibil la acest fapt.

Există deci o presiune irezistibilă înainte, care conduce cu încetul la devenirea conştientă a ştiinţei medicale asupra faptului că spiritul omenesc este asociat la activităţile nedirijate de voinţă ale sistemului nervos autonom şi că el poate să ajute trupul să depăşească durerea şi să administreze funcţiunile interne - ca de exemplu respiraţia, digestia, circulaţia sanguină şi reproducerea celulelor în ţesuturi.

La urma urmei, mai mult decât oricând, ne aflăm în faţa a două concepţii. Credinţa materialistă vede omul ca o maşină vie, fără a şti însă cu precizie ce este viul. Conform acesteia, corpul fizic ar fi acela care constituie omul propriu-zis. Activitatea electrochimică a creierului ar produce spiritul, care ar dispare şi el o dată cu moartea. În acest caz, conştiinţa şi materia sunt unul şi acelaşi lucru.

Credinţa holistică îl defineşte însă pe om ca un tot care integrează atât spiritul, cât şi materia. Ea concepe fiinţa omenească drept un principiu imaterial - spiritul - , care este cel ce însufleţeşte un înveliş - corpul fizic - de-a lungul unei vieţi terestre. Odată cu decesul, spiritul se eliberează de trup, pentru a-şi continua viaţa sa într-un alt loc de existenţă. În acest caz, conştiinţa se află în afara legăturilor materiale.

A propos de existenţa spiritului, să ne reamintim de epistola apostolului Pavel din Tars: „Iar Dumnezeul păcii Însuşi să vă sfinţească în toată deplinătatea; şi duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească în toată întregimea...” (I Tesalonicieni 5,23). Deci, acum două mii de ani, apostolul Pavel afirma cu siguranţă tripla constituire a fiinţei omeneşti, ca spirit, suflet şi corp fizic.

Totuşi, în cursul istoriei noastre s-a pierdut din vedere ceea ce este în mod precis spiritul şi respectiv sufletul. Două cauze explică acest fenomen:

- Prima priveşte Biserica: La cel de al optulea sinod ecumenic - din anul 869 de la Constantinopol - , Biserica a luat hotărârea de a renunţa la cunoaşterea triplei constituiri a fiinţei omeneşti, pentru a impune - cu toată cunoaşterea antică privitoare la realitatea spirituală - dogma existenţei numai a dualităţii suflet-corp. Această decizie a prins rădăcini într-atât de puternice, încât la sinodul din Viena - convocat de papa Clement V în anul 1311 - s-a pronunţat anatema (excomunicarea) acelora care ar nega dualismul suflet şi trup şi ar pretinde că ar mai exista şi o a treia substanţă - spiritul. Singura parte vitală şi nemuritoare din om - spiritul - a fost golită deci de componenta spirituală, în favoarea intelectului.

- O a doua priveşte ştiinţa: De trei secole, ca reacţie la obscurantismul religios, ştiinţa a limitat câmpul său de investigare numai la domeniul materiei perceptibile prin cele cinci simţuri. Spiritul a devenit astfel un produs al creierului. Din fericire, progresul fizicii moderne începe să pună în dubiu materialismul ambiant.

Şi atunci, ce este spiritul? Acum 23 de secole, filozofii greci considerau că atomii inerţi erau mişcaţi de o forţă externă de natură spirituală, separată în mod net faţă de materie. Pentru ei nu era nici o îndoială că spiritul era ceva distinct faţă de creier şi de produsul acestuia - intelectul.

Pentru gândirea holistică, spiritul - care este conştiinţa omului şi sediul individualităţii sale - nu este un produs neuronal şi nici altceva biologic. El există încă înainte de naşterea trupului şi trăieşte şi după moartea acestuia. Fără el, nu s-ar putea concepe nimic; fără puterea lui de atracţie, nici o viaţă nu ar fi posibilă. El este elementul cel mai elevat în lumea materială, energia sa vitalizând corpul fizic. Pentru el, Universul constituie un câmp în care îşi desfăşoară experienţele trăite. Rolul creierului este astfel mai modest, fiindcă el difuzează intuiţia spiritului şi respectiv, îi aduce spiritului informaţiile captate din mediul ambiant material. Totuşi, acest intens proces de comunicare este alterat adesea prin gândiri negative, stress, alimentaţie necorespunzătoare, droguri şi, desigur, prin influenţe astrale nefavorabile. O abordare holistică a sănătăţii va pleca deci de sus, pentru a merge în jos. Ea va ţine cont de faptul că spiritul deţine comenzile organismului uman, că el este cel care controlează sistemele nervos central, cel vegetativ şi cel muscular. Fără oprire, până la moarte, aceste trei sisteme funcţionează sub presiunea exercitată de spirit.

Am evocat mai sus structura trinitară a omului: spirit, suflet şi trup şi am insistat asupra spiritului, fără a vorbi despre suflet. Ce este sufletul? Acest cuvânt desemnează de fapt spiritul, care este înfăşurat însă în corpul său de materie subtilă prin care trăieşte în lumea de dincolo. Atunci când este încarnat pe Pământ, el mai îmbracă în plus şi corpul fizic.

Spiritul posedă deci corpuri materiale diferite, dintre care fiecare reacţionează la frecvenţe vibratorii specifice. Iată ce spune Abd‑ru‑shin – autorul operei „În Lumina Adevărului” – despre spirit:

“Spirit nu înseamnă nici isteţime şi nici intelect! Spirit nu înseamnă nici cunoştinţe acumultate. Este deci o eroare, dacă un om este numit “spiritual”, atunci când el a studiat mult, a citit, a observt şi ştie să discute bine despre acestea. Sau dacă el străluceşte prin idei bune şi agerime a minţii.

Spirit este cu totul altceva. Este o constituţie de sine stătătoare, venind din lumea de aceeaşi specie cu el, care este altfel decât partea, căreia îi aparţine pământul şi împreună cu el corpul. Lumea spirituală se află mai sus, ea formează partea superioară şi cea mai uşoară a Creaţiei. Această parte spirituală din om poartă în ea, prin constituţia sa, misiunea să se întoarcă în Spiritual, de îndată ce toate învelişurile materiale s-au desprins de ea. Impulsul de a se reîntoarce devine liber la un anume grad de maturitate şi o conduce apoi în sus spre specia sa omogenă, prin forţa de atracţie a acesteia.

Spiritul nu are nimic de-a face cu intelectul pământesc, numai cu însuşirea pe care noi o numim “fire”. A fi spiritual înseamnă deci acelaşi lucru cu a fi “plin de suflet”, dar nu inteligent.” (vol.1, conf.19).

Abd‑ru‑shin a explicat de asemenea care este natura energiei şi citez în acest sens: «Energia este Spirit!... Ceea ce ştiinţele exacte au denumit energie este, prin urmare, spirit. Însă nu genul de spirit din care s-a format spiritul uman conştient de sine, ci o specie diferită... Pentru a evita erorile, doresc să subliniez faptul că grăuntele spiritual al omului este o specie a Spiritualului, cu totul diferită faţă de curenţii spirituali... El posedă efectiv o putere de atracţie mult mai mare şi, până la un anumit grad, exercită de asemenea această putere în mod direct asupra infimelor particule spirituale înfăşurate în învelişurile lor.» (Întrebări şi răspunsuri nr.29).

Cunoaşterea complexităţii energetice a omului holistic permite explorarea unor căi în domeniul terapeutic. Ea lasă de asemenea să se întrevadă importanţa greşelilor noastre din trecut cât şi a celor actuale, în materie de sănătate. Lucrări recente ne fac să gândim că spiritul este adesea rău informat atunci când organismul este prea deficient. Neputând reacţiona într‑o manieră adecvată, fiindcă psihicul şi fizicul îi transmit mesaje eronate, boala îşi face apariţia. Funcţia terapiei holistice este deci trasată complet: să vegheze la restabilirea echilibrului energetic dintre spirit şi trup, precum şi dintre spirit şi învelişurile sale subtile.

Între invizibil şi măsurabil se intercalează un element astăzi bine cunoscut: ADN (acidul dezoxiribonucleic) ale cărui gene conţin instrucţiunile purtătoare ale caracterelor entităţii şi informaţii specifice privind activitatea celulară. ADN este un suport vibratoriu intermediar între corp şi spirit. Funcţia sa este de a primi şi a transmite informaţii codificate, între invizibil şi vizibil. S‑a ajuns la reperarea acestor gene şi la descrierea lor, dar ştiinţa nu ştie «cine», pe deasupra acestora le provoacă alterarea lor. Totuşi ştiinţa spirituală permite să se explice faptul că gena este alterată de un element foarte subtil, care se află la originea nefuncţionării ADN.

Să adăugăm faptul că spiritul, datorită genului său diferit, nu este în măsură să stabilească un contact direct cu trupul fizic. Pentru aceasta, el are nevoie de un intermediar, de care se serveşte pentru a‑l pune în mişcare. Acest intermediar se numeşte radiaţia sângelui, care captează informaţiile venite de la spirit şi le transmite la ADN, care joacă un rol comparabil cu cel al unei bande magnetice. Spiritul primeşte în retur informaţii provenite de la corp. Dar ce este radiaţia sângelui? Care este rolul ei exact în raport cu ADN?



Radiaţia sângelui



Simbol universal al vieţii, sângele este un suc cu totul particular pentru care descoperirile din hematologie nu au făcut decât să‑i întărească puterea supranaturală care i se atribuie dintotdeauna. El vehiculează elementele vitale care fac din el materia primă, prin excelenţă, a organismului.

Sângele demonstrează că individualitatea este într‑adevăr unică. În fapt, el constituie o carte de identitate biologică la fel de precisă ca şi amprentele digitale. În cursul ultimelor decenii au fost făcute descoperiri mari privind anumite proprietăţi ale sângelui. Însă, cu mult timp înainte de aceste cunoaşteri ştiinţifice, popoarele vechi ştiau în mod intuitiv că sângele este un produs nobil a cărui funcţiune depăşeşte de departe activitatea sa bine ştiută. Această cunoaştere intuitivă i‑a atribuit un rol foarte important în cadrul organizării societăţilor umane şi respectiv a castelor şi a servit ca fundament la multe credinţe religioase şi obiceiuri.

O expresie ca «un om în carne şi sânge» nu insistă numai asupra cuvântului referitor la corp, dar şi asupra celui privitor la sânge. Trebuie ştiut însă că în Biblie, aluzia făcută la sânge este foarte adesea o aluzie privind spiritul. Cuvintele carne şi sânge evocă deci cuplul materie şi spirit. Sângele este la originea şi a altor numeroase expresii. Se spune despre o fiinţă omenească, în mod curent, că «îşi varsă sângele» pentru patria sa sau pentru o cauză mare, sau că îşi aduce «mărturia sângelui» atunci când acceptă să moară pentru credinţa sa. De asemenea, se indică şi trăsături de caracter în raport cu starea sângelui. Astfel, se spune despre o fiinţă umană că este «de sânge nobil», sau că «sângele cuiva nu este curat», sau că «îi curge în vene sânge de artist», sau că are un «sânge de aventurier»... La fel există expresii şi pentru anumite moduri de a reacţiona. Se spune despre cineva că «are ceva în sânge», sau că «acţionează cu sânge rece».

Pot fi şi oameni apreciaţi pentru faptul că au «sânge cald». Iar atunci când o persoană este neliniştită i se spune că «îşi face sânge rău».

Să mergem însă mai departe în cunoaşterea realităţii sanguine. Tradiţia esoterică afirmă că există un corp eteric, a cărui realitate a fost pusă în evidenţă de fizicieni. Corpul eteric este descris ca un câmp vibratoriu situat la cca 15 cm în jurul corpului fizic, atunci când persoana este deplin sănătoasă. Se ştie că el poate să prezinte goluri, fisuri, vibraţii contradictorii, care sunt legate de diverse tulburări psihice şi fizice.

Totuşi, originea acestuia rămâne pentru mulţi un mister. În realitate, corpul eteric – care nu este propriu zis un corp – este radiaţia sângelui, adică o radiaţie subtilă emanând din trup şi luând forma lui, de unde şi această denumire de corp eteric. Această cunoaştere pune baza unei noi ştiinţe energetice, capabilă să‑i ghideze pe toţi cercetătorii care se preocupă de sănătate.

Mesajul Graalului clarifică astfel rolul sângelui: «Voi preciza acum scopul fundamental al sângelui omenesc: El este menit să formeze puntea pentru activitatea spiritului pe pământ, deci în planul materialităţii dense!... Totuşi nu ne vom mulţumi cu această cunoaştere, ci doresc să merg mai departe! Spiritul sau "sufletul" contribuie la formarea sângelui, dar el nu se poate manifesta în planul pământesc, deci în exterior, direct prin intermediul sângelui. Deosebirea dintre cele două specii este prea mare pentru a permite acest lucru. Sufletul – care conţine ca nucleu spiritul – este mult prea fin pentru a realiza aceasta, chiar şi în cel mai dens înveliş al său, el putându-se manifesta în exterior doar prin intermediul radiaţiei sângelui.

Radiaţia sângelui este, în realitate, puntea propriu-zisă pentru manifestarea sufletului, dar numai atunci când acest sânge are o anumită compoziţie bine determinată, adecvată pentru sufletul respectiv.» (vol.3, conf.14)

În cartea sa «Întrebări şi răspunsuri», Abd‑ru‑shin precizează: «Cunoaşterea referiotare la efectele radiaţiei sângelui şi cunoaşterea posibilităţii unei schimbări deliberate a acestor radiaţii vor constitui într-o zi o cunoaştere cu totul specială, însă semnificativă pentru a acorda un ajutor omenirii. În aceasta se află totul pentru om, din punct de vedere pământesc! Sănătatea lui fizică şi deplina desfăşurare a spiritului său pe Pământ. Este cel mai important ajutor pământesc care poate fi acordat, cuprinzând totul şi purtând în sine fericire şi pace.» (nr.68).

Abd‑ru‑shin ilustrează în mod concret cuvintele sale şi printr‑un exemplu: «Cei posedaţi pot fi găsiţi în casele de nebuni şi încă chiar mai mulţi decât oamenii îşi închipuie. Şi aceştia pot fi vindecaţi!... Cauza acestei particularităţi se află în radiaţia sângelui din acea perioadă, de îndată ce acesta are o anumită compoziţie.» (vol.3, conf.35).

S‑a obţinut deja în parte confirmarea acestui fenomen. De exemplu, se ştie că la schizofrenici care suferă de halucinaţii şi de psihoze, se ameliorează considerabil starea generală dacă sunt supuşi la dializa renală. Radiaţia sângelui, corpul eteric, este astfel o cale de vindecare ce trebuie explorată în mod serios atunci când cineva are vocaţia de a‑şi îngriji aproapele şi în special atunci când acţionează printr‑o alimentaţie specifică. Unele alimente conţin proprietăţi indispensabile unei bune sănătăţi corporale şi psihice, acestea permiţând să se modifice radiaţia sângelui după voinţă. Stăpânită corespunzător, ştiinţa radiaţiilor sanguine, singura cunoaştere adevărată pentru bună‑starea totală, este darul cel mai preţios pentru a scăpa omenirea de boli. Aceasta nu va fi însă învăţată, ci va fi primită ca un dar al lumii spirituale atunci când îi va veni timpul.

Se pune adesea o întrebare: sângele există el pentru corp, sau invers? Observarea faptelor ne permite să dăm un răspuns.

Să reluăm exemplu dializei. Acest procedeu constă în extragerea sângelui arterial de la bolnavi ai căror rinichi sunt deficienţi, pentru a‑l face să treacă printr‑un aparat conceput să‑l epureze de deşeuri (în special ureea). Sângele epurat este reintrodus apoi la nivelul unei vene. Însă, la o dializă efectuată timp de 24 de ore se ajunge să se extragă 300 la 400 grame uree, deşi prezenţa doar a 2 grame de uree la litrul de sânge este considerată ca foarte periculoasă. Or, corpul nu posedă decât cca 5 litri de sânge; de unde vin cele 300 până la 400 grame de uree? Este evident faptul că acestea nu au fost stocate în sânge, fiindcă prezenţa în sânge a mai multor grame este mortală, ci au fost reţinute în corp. Cantitatea respectivă a reintrat treptat în circulaţie datorită dializei. Deci, corpul a fost într‑un anume fel «sacrificat», fiind numai el cel supus intoxicării cu uree. În acest mod, el i‑a permis sângelui să‑şi păstreze o compoziţie relativ stabilă. De fapt, sângele apare ca fiind privilegiat faţă de corp, ceea ce este într‑adevăr necesar întrucât sângele este cel aflat direct în serviciul spiritului.

Si un alt exemplu pune în evidenţă rolul specific al sângelui. Când acesta are carenţe în minerale alcaline (calciu, magneziu, potasiu...), se pune în mers un sistem de apărare, mineralele alcaline fiind prelevate din diferite ţesuturi ale corpului – ca scheletul, unghiile, părul, pentru a se restabili pH-ul sângelui (gradul său de aciditate sau de alcalinitate). Această reacţie de apărare este indispensabilă, căci dacă pH-ul sângelui nu este normal de echilibrat, corpul încetează să mai funcţioneze corect. Din momentul în care apare această necesitate, organismul recurge la sistemul respectiv de apărare. Deci, şi în acest caz trupul se sacrifică în favoarea sângelui. În consecinţă, este corect să se spună că trupul este de fapt în serviciul sângelui, întrucât acesta este cel direct în serviciul spiritului.

Activitatea iradiantă a sângelui pune în evidenţă faptul că spiritul nu poate, fără intermediar, să intre în contact direct cu corpul fizic şi în special cu creierul. Aceasta este raţiunea de a fi a diferitelor corpuri subtile, care permit spiritului relaţia de experienţă trăită în mediul materiei dense. Radiaţia sanguină este ultima verigă a acestui lanţ subtil care face posibilă legătura interactivă dintre spirit şi învelişul carnal.

În concluzia acestui capitol, să reţinem două lucruri:

– importanţa capitală a sângelui, întrucât el este suportul comunicării între spirit şi materie;

– bolile rezultă foarte adesea dintr‑o radiaţie sanguină defectuoasă – momentană sau de durată.

Mâine, munca medicinei va consta în principal în regăsirea şi menţinerea calităţii sângelui, pentru a fi îngrijite pe această cale toate bolile. Relaţia spirit‑sânge‑corp, ca puternic proces de schimburi, pune în valoare principiul universal al legii de a da şi a primi. Această lege a mişcării şi a echilibrului garantează fericirea, cu condiţia ca totuşi să învăţăm să o cunoaştem şi să o respectăm.

Atunci când situaţia radiaţiilor sanguine va fi cunoscută şi aplicată, chimia va înceta să mai fie răspunsul sistematic la problemele vindecării. Aceasta va fi epoca medicinei naturiste, cu utilizarea conştientă a apei, a plantelor, a mineralelor şi, de asemenea, a magnetismului, pentru a nu se mai vindeca numai simptomele, ci cauzele profunde ale bolii. Atunci sângele sănătos va permite în fine spiritului să‑şi asume în mod perfect rolul său, eliberându‑şi astfel întregul potenţial de frumuseţe, de virtuţi şi de daruri.



Corpul astral



Fecundaţia este evenimentul care declanşează concepţia şi dezvoltarea unui trup. Se pune însă o întrebare: Cine dirijează creşterea celulelor până la formarea inimii, a creierului, a ficatului, sau – de exemplu – a sistemului limfatic? Cine le comunică informaţiile necesare în acest scop? Răspunsul este acesta: corpul astral.

În sine, corpul astral este o structură energetică ce serveşte ca tipar corpului fizic. Constituit din radiaţii, el conţine totalitatea programului de creştere şi ansamblul organizării trupului omenesc. De‑a lungul întregii sale existenţe terestre, el menţine coeziunea corpului fizic şi îi transmite informaţiile specifice. Suport informativ, corpul astral constituie de asemenea legătura de unire dintre trecutul karmic al spiritului şi actuala sa viaţă terestră. Datorită naturii sale karmice, el atrage atât undele benefice, cât şi pe cele malefice, transmise în mod ciclic de către astre. Acest mecanism care contribuie la materializarea destinului acţionează deci asupra corpului fizic înainte chiar de naşterea individului sau, mai târziu, în cursul peregrinării sale terestre. Firele destinului – sau firele karmice – care sunt componente ale corpului astral, transmit celui încarnat fie un talent, fie o calitate, un defect, o slăbiciune, o constituţie robustă, sau o infirmitate oarecare.

Corpul fizic rezultă în fapt din întâlnirea şi condensarea a două elemente: radiaţia corpului astral şi atomii de energie solară – în calitatea lor de particule spirituale speciale. Mişcarea vibratorie a radiaţiilor corpului astral şi a particulelor solare se încetineşte şi începe atunci o materializare lentă a energiei invizibile la sânul matern. Condensarea se transformă în molecule, în celule şi apoi în organe. Si miracolul se repetă încă şi încă odată: se formează un nou corp, pentru a primi un spirit aflat în căutarea evoluţiei.

Existenţa corpului astral este pusă în evidenţă în mod deosebit prin acupunctură. Înainte nu se posedau dovezi anatomice privind existenţa meridianelor de acupunctură. Se presupunea că acestea au fost observate odinioară de către persoane dotate cu clarvedere. Or, acum câţiva ani, oameni de ştiinţă francezi şi chinezi au demonstrat în cursul unor experienţe conduse în mod separat, că meridianele de acupunctură există cu adevărat. Ei au trasat chiar şi o hartă anatomică a acestora, constatându‑se o suprapunere în procent de 90% cu cea a tradiţiei chineze. Încrucişările meridianelor corpului astral se efectuează în puncte denumite chakra. Acest cuvânt înseamnă «roată» şi indică centre unde este stocată şi distribuită energia astrală. Chakrele se suprapun oarecum organelor fizice, cum ar fi de exemplu inima, sau plexul solar. Ele posedă o funcţie triplă – de receptor, de transformator şi de distribuitor – şi acţionează în plus ca punct de contact şi de schimb între fizic şi psihic. Chakrele constituie un sistem de triere energetică, acţionând pe trei planuri:

– planul organic – care influenţează glandele endocrine, stimulând producerea hormonilor şi ajutând la sincronizarea metabolismului;

– planul funcţional – care distribuie grupelor de organe energia necesară funcţionării lor;

– planul spiritual – care în raport de luminozitatea mai mult sau mai puţin importantă a chakrelor, indică însăşi calitatea desăvârşirii morale.

Anumite boli care se aflau în corpul astral sunt activate la momentul dat, acestea fiind dovezi ale unor slăbiciuni sau ale unor fapte de-ale noastre din trecut. La ora voită de roata destinului, ele afectează radiaţia sângelui şi apoi corpul fizic.

Dar şi gândurile joacă un rol deosebit asupra stării corpului astral, repercutându‑se apoi efectele acestora asupra corpului carnal. Orice gând este o undă de energie formatoare. Când gândim, construim de fapt un obiect psihic, de care rămânem însă legaţi. Pe bună dreptate se vorbeşte despre forme‑gânduri, pentru a indica acea capacitate a fiinţei omeneşti de a se servi de energia invizibilă la construirea propriului anturaj psihic, care apoi atrage prin rezonanţă gânduri asemănătoare ale altor persoane. Sensibil la calitatea vibratorie a gândurilor, corpul astral este stimulat – sau încetinit – în ritmul său propriu. Gândurile frumoase purifică mediul ambiant astral, favorizând împrospătarea chakrelor, ard nodurile karmice. Efectele gândurilor bune aduc radiaţiei sanguine şi neuronilor creierului un tonus care le întremează. Înţelegem deci că gândurile invidioase, rău‑voitoare sau întunecate găsesc un teren la fel de întunecat, în afinitate cu natura lor. Consecinţele pentru sănătate sunt desigur uşor de imaginat. Dar ele au de asemenea şi un efect deosebit de greu asupra condiţiilor unei încarnări apropiate.

Pentru a situa mai bine corpul astral în cadrul materiei dense în care ne aflăm, să menţionăm că aceasta este ordonată – de sus în jos – după trei planuri:

– materia densă cu densitate fină – este lumea gândurilor şi sediul patologiilor psihosenzoriale, cum ar fi de exemplu fantasmele, temerile, fricile;

– materia densă cu densitate medie – din acestea este ieşit corpul astral; este lumea cuvintelor şi a sentimentelor, fiind în raport direct cu radiaţia sângelui; ea este de asemenea sediul tulburărilor funcţionale, cum ar fi de exemplu ulcerul;

– materia densă cu densitate mare – este lumea corpului fizic şi sediul bolilor organice.

În rezumat, sănătatea noastră este tributară în mare măsură stării corpului astral şi compoziţiei radiaţiei sângelui, corpul fizic – supus fără condiţii efectelor acţiunilor noastre – fiind comparabil cu o cutie de rezonanţă.

În lumina celor ce s‑au spus mai sus, putem aprecia importanţa sfatului salutar al lui Abd‑ru‑shin: «Păstraţi vatra gândurilor voastre curată, astfel aduceţi pace şi sunteţi fericiţi» (vol. 1, conf. 5)

Şi dacă adăugăm la toate acestea şi o alimentaţie sănătoasă şi un mod de viaţă echilibrat, sănătatea se va ameliora încetul cu încetul.



Terapiile cerului



După ce am evocat natura spirituală a fiinţei omeneşti, importanţa sângelui precum şi a corpului astral, să vedem activitatea terapeuţilor, a persoanelor care tratează şi îngrijesc.

Din toate timpurile, s‑au distins bărbaţi şi femei care au oferit contemporanilor lor un ajutor deosebit prin îngrijirile lor atente şi prin devotamentul lor real. Timp de milenii, cunoaşterea acestora referitoare la energii, la plante şi minerale s‑a transmis oral, din generaţie în generaţie. Cunoştinţele lor, privind îndeosebi pe cele «simple» – numite mai târziu plante medicinale şi care astăzi sunt la baza fitoterapiei – le‑au fost transmise de către micile fiinţe ale naturii. În acele timpuri vechi, oamenii «aleşi» pentru a îngriji şi a vindeca posedau o percepţie intuitivă, o clarviziune cere le permitea să primească şi să înţeleagă indicaţiile valoroase. Acele epoci au trecut însă de foarte mult timp.

După ce clericii au făcut să fie arşi pe rug mulţi vindecători acuzaţi de vrăjitorie pe care apoi ştiinţa i‑a îndepărtat în ilegalitate, în domeniul terapeuticii o nouă epocă vede lumina zilei, încetul cu încetul. Cu multe speranţe, se vorbeşte ici şi colo despre era Vărsătorului ca despre o asigurare a unei lumi spiritualizate. O nouă generaţie de terapeuţi este în curs de a se forma, asemenea unei seminţe căzute într‑un pământ hrănit cu îngrăşământul bunei‑voiri. Însă, aşteptând venirea acesteia, epoca actuală este în tatonări şi excese. De aceea, se impune cea mai mare vigilenţă, pentru a lăsa libere şansele acelor femei şi bărbaţi care au vocaţia şi talentul de a contribui la alinarea mizeriilor umane. Această vigilenţă trebuie să conducă la punerea în acţiune a unei organizaţii şi a mijloacelor care să garanteze valoarea ajutoarelor aduse persoanelor suferinde şi care, în nenorocirea lor, aşteaptă însănătoşire şi siguranţă.

Lumea terapeuţilor holistici poate fi împărţită în trei categorii:

– Prima categorie este aceea a terapeuţilor care din naştere poartă în ei, ca un cadou divin, darul de a alina şi a vindeca. Numărul lor e restrâns şi în special nu este atât de important pe cât lasă să se creadă publicitatea de toate genurile. Aceste persoane au o capacitate intuitivă foarte fină, care le permite să posede cunoaşteri în maniere situate dincolo de înţelegerea raţională. Lor nu le foloseşte să înveţe în sensul intelectual al termenului; voirea lor bună devine încetul cu încetul experienţa trăită, confirmând astfel darul lor real de a alina. Abd‑ru‑shin spune că «o capacitate adevărată şi eficace de a vindeca nu se învaţă. Aceasta este un dar care face din cel ce o posedă, un chemat.» (vol. 2, conf. 58).

Persoanele respective sunt terapeuţi din cer, întrucât ele primesc ceea ce le este necesar pentru a îngriji în mod natural. Ele percep acolo unde alţii nu văd nimic, ele înţeleg acolo unde nimic nu pare de înţeles. Pentru a fi în final un vindecător, un adevărat vindecător, este o misiune nobilă şi o grea responsabilitate!

– A doua categorie cuprinde persoane care sunt atrase de dorinţa de a ajuta pe alţii, fapt rezultat uneori ca urmare a unor dificultăţi personale. Voirea lor bună aliată cu studii solide (nu este vorba în mod obligat de studii universitare) le permite să asigure un rol de ajutor eficace. Nu putem vorbi în acest caz nici de har şi nici de vindecare. O muncă îndelungată şi cu răbdare aduce puţin câte puţin siguranţa necesară pentru a acţiona. Este însă cazul ca aceştia să fie mereu conştienţi de posibilităţile lor. Este rolul terapeuţilor din cer să înveţe pe aceste persoane care doresc sincer să se ocupe de ajutorul terapeutic pentru alţii.

– A treia categorie regrupează indivizi care profită de tulburarea oamenilor, din nenorocire atât de mult răspândită în zilele noastre. Cu promisiuni frumoase şi cu un discurs pseudo‑ştiinţific, aceştia aduc prejudicii bărbaţilor şi femeilor care dovedesc seriozitate şi perseverenţă în alinarea aproapelui. Nu numai că ei distrug încrederea pe care o au bolnavii în aceştia, dar afectează adesea în mod prelungit şi sănătatea celor care suferă.

Pentru a conchide, putem sublinia că prevenirea bolii şi vindecarea privesc atât sufletul, cât şi trupul. Există două căi de realizare în materie de îngrijire, pe care trebuie să le explorăm în mod lucid şi fiind conştienţi că orice vindecare adevărată se bazează întotdeauna pe activarea legilor naturale. Aceste legi ni se descoperă prin magnetism, prin radiaţia plantelor, prin radiaţia mineralelor şi prin virtuţile apei.

Orice boală îngrijită şi vindecată se află întotdeauna în cadrul legilor care guvernează spiritul şi materia. Arbitrarul este cu totul exclus. Miracolul, la rândul său, se bazează pe o activitate naturală, întărită şi accelerată momentan, şi nu pe supranatural.

Este desigur o operă de o viaţă întreagă încercarea de a înţelege raporturile existente între fiinţa omenească şi mediul ei ambiant. Este o sarcină nobilă aceea de a fi autorizat să poţi alina suferinţele şi de a vindeca pe ceilalţi. Sarcina e cu atât mai mare dacă, în cursul existenţei, se descoperă în sine că raţiunea de a fi a oricărei vieţi se bazează în mod unic pe cunoaşterea şi aplicarea legilor spirituale – care sunt iubirea, justiţia şi puritatea. Mâine, se vor dezvolta universităţi ale ştiinţei spirituale şi corpul profesoral va fi compus din bărbaţi şi femei iluminaţi printr‑o cunoaştere însufleţitoare.



Salem YAHI