Era-n aprilie.O pasare isi construise
un cuib mare pe crengile unuia din copacii
inalti de la malul apei curgatoare.Copacul avea
inca aspectul de peste iarna .Urma sa inmugureasca in
curand.
Vantul incepu sa bata clatinand crengile pustii de
frunze ale copacului.
Va cadea oare cuibul?Nu.Caci vantul clatina crengile
inca neinfrunzite leganandu-le
ca si cum in jur s-ar auzi armonia unei muzici.
Puterea prezentului se arătă din nou in fata unor
ochi deschisi sa vada!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment