" Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru.
Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate aparea pentru tari si persoane,pentru ca ea atrage dupa sine progrese.
Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte.
In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii . Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi, fara a ramane " depasit ".
Cine atribuie crizei esecul , isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile.
Adevarata criza este criza incompetentei.
Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii.
Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare.In perioada crizei infloreste ce-i mai bun in fiecare,pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere.
Daca vorbim de criza o promovam , iar tacerea este o exaltare a conformismului.
In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi. "
Albert Einstein .
Thursday, February 26, 2009
Wednesday, February 25, 2009
Bucuria de a calatori
Una din persoanele care au calatorit prin cele mai multe locuri din lume este Ian Wright. El este unul din realizatorii emisiunilor tv de calatorie "Globe Trekker".Iata doua din replicile sale in legatura cu bucuria de a calatori :
"Dacă petreci prea mult timp gândindu-te la un lucru, atunci îl pierzi! Ocaziile vin. Continuă să le cauţi, întâlneşte oameni diferiţi şi fă schimb de idei. Nu există nici o reţetă.”
—Ian Wright
„Primul pas este în mintea ta. Aşa că nu te mai gândi, cumpără un bilet de avion pentru mâine şi apoi poţi să-ţi faci griji în avion pentru ce te aşteaptă. Ăsta e cel mai greu pas.”
—Ian Wright
"Dacă petreci prea mult timp gândindu-te la un lucru, atunci îl pierzi! Ocaziile vin. Continuă să le cauţi, întâlneşte oameni diferiţi şi fă schimb de idei. Nu există nici o reţetă.”
—Ian Wright
„Primul pas este în mintea ta. Aşa că nu te mai gândi, cumpără un bilet de avion pentru mâine şi apoi poţi să-ţi faci griji în avion pentru ce te aşteaptă. Ăsta e cel mai greu pas.”
—Ian Wright
Tuesday, February 24, 2009
Adevarul este singurul autoritar
Trebuie sa le fie greu ... acelora care considera autoritatea ca adevar, in loc sa considere adevarul ca autoritate .
They must find it difficult...Those who have taken authority as the truth,rather than truth as the authority.
G.Massey - egiptolog
They must find it difficult...Those who have taken authority as the truth,rather than truth as the authority.
G.Massey - egiptolog
Pentru crestini
Pentru crestini
Este foarte important pentru noi să examinăm cu atenţie credinţele atât de răspândite despre viaţa, misiunea şi moartea lui Iisus din Nazaret. In mod fundamental se consideră că Iisus a venit să moară pentru păcatele noastre şi de asemenea se crede că această moarte spală în mod automat păcatele oamenilor de îndată ce aceştia cred în Iisus. Creştinii de regulă văd misiunea Sa numai în legătură cu moartea Sa.
Atunci când sunt interesaţi despre misiunea lui Iisus, ei consideră că singurul motiv al venirii Sale pe Pământ a fost să moară şi să spele păcatele oamenilor. Este totuşi foarte important să separăm misiunea lui Iisus de moartea Lui. Misiunea lui Iisus si moartea lui Iisus sunt evenimente complet distincte şi trebuie să fie examinate separat dacă vrem să-L înţelegem pe Iisus şi astfel să tragem foloase din această înţelegere.
Este o ruşine dacă cei mai mulţi dintre noi văd moartea Sa ca fiind misiunea Sa pe Pământ în timp ce Invăţătura sau Mesajul Lui este de departe mult mai importantă decât moartea Sa, cu toate că şi moartea Sa prin sacrificiu este la rândul ei de cea mai mare importanţă. Aceasta poate părea un paradox, însă dacă privim din lumina faptului că El şi-a sacrificat viaţa pentru a-Şi proteja misiunea, atunci nu este greu de înţeles. Iisus a murit şi S-a sacrificat pe El Insuşi pentru a-şi susţine şi proteja Invăţătura Sa, Invăţătură care reprezintă de fapt misiunea Sa. Misiunea Sa a fost să aducă o învăţătură nouă oamenilor arătându-le drumul înapoi spre Dumnezeu Tatăl. Misiunea Sa a constat numai în acest fapt. Aşadar, aici este vorba de două evenimente distincte. Un eveniment este misiunea Sa adevărată care constă în aducerea unei noi Invăţături, iar al doilea eveniment este protejarea acestei Invăţături prin sacrificiul morţii Sale.
Mulţi dintre noi încă nu realizează măreţia care se află în această unică realitate simplă, realitatea adevăratei Sale misiuni care constă în această Invăţătură pe care El ne-a adus-o astfel încât trăind după ea să putem găsi drumul înapoi spre Dumnezeu. Numai această Invăţătură va fi şi poate fi salvarea noastră şi nimic altceva, iar acest fapt Iisus l-a arătat de multe ori, spre exemplu atunci când El a spus că numai cei care fac Voinţa Tatălui Său vor vedea Impărăţia Sa şi nu toţi cei care Ii spun "Doamne ! Doamne !"… şi aşa mai departe.
Nu trebuie să confundăm moartea Sa prin sacrificiu cu misiunea Sa reală. Atunci când a fost arestat şi I s-a cerut mai mult sau mai puţin să retragă ceea ce El spusese şi anume că El era Fiul lui Dumnezeu, El a reconfirmat faptul că era Fiul lui Dumnezeu şi a refuzat să retragă afirmaţiile Sale. Această fermă declaraţie a Sa şi refuzul de a ceda în faţa detractorilor Săi au avut ca urmare asasinarea Sa. Iisus a murit pentru convingerile Lui şi pentru Cuvântul Său. El a rămas neclintit în a apăra acest Cuvânt care reprezenta Invăţătura Sa şi moştenirea pe care El ne-o lăsa nouă oamenilor. El a murit pentru ca tot ceea ce ne-a oferit prin Invăţătura Sa să poată continua să existe.
Dacă ar fi retras afirmaţiile Sale şi ar fi negat faptul că El era Fiul lui Dumnezeu, atunci toată existenţa Sa ar fi fost în zadar. El a murit pentru ca noi să putem avea în continuare Cuvântul Său şi să putem trăi conform Lui. Acest Cuvânt pe care El L-a adus pentru noi putea să ne elibereze de oprimarea întunericului. Moartea Sa doar a păstrat Invăţătura Sa printre oameni aşa încât Invăţătura Sa să poată exista mai departe. Şi este această Invăţătură sau acest Cuvânt, cea care ne va elibera dacă ne conformăm Ei.
De aceea trebuie să fim capabili să separăm moartea lui Iisus de Invăţătura lui Iisus. Moartea Sa a fost necesară pentru că nici o altă cale de alegere nu I-a fost lăsată lui Iisus. El a trebuit să aleagă dintre să capituleze în faţa detractorilor şi astfel să continue să trăiască, sau să-şi apere Cuvântul Său şi să-şi dea viaţa pentru acest Cuvânt şi astfel să-L păstreze pentru posteritate. O cedare în faţa detractorilor pentru a putea continua să trăiască ar fi avut drept urmare din acel moment faptul că reputaţia şi misiunea Sa ar fi fost complet distruse şi nimeni nu ar mai fi crezut nimic din ceea ce El ar mai fi putut spune după aceasta.
Nici o altă alegere nu a fost posibilă. Şi într-adevăr El a acceptat martiriul de dragul Adevărului pe care L-a susţinut şi reprezentat. Astfel Iisus a fost într-adevăr un mare martir pentru Adevăr, ba chiar cel mai mare martir.
Aceasta nu Il micşorează deloc pe El şi misiunea Sa, ci trebuie să fie venerat încă şi mai mult pentru că şi-a apărat cu preţul vieţii Cuvântul Său astfel încât noi să putem continua să trăim.
Aşadar este corect să se spună că El a murit pentru ca noi să putem trăi. El a murit pentru ca noi să putem continua să trăim spiritual şi să evităm moartea spirituală şi condamnarea. Aceasta nu se referă la viaţa şi moartea fizică. Toţi oamenii mor fizic, dar nu toţi sunt destinaţi morţii spirituale. Şi pentru a preveni aceasta a venit Iisus cu Invăţătura Sa.
( traducere de pe www.kisol.com)
Este foarte important pentru noi să examinăm cu atenţie credinţele atât de răspândite despre viaţa, misiunea şi moartea lui Iisus din Nazaret. In mod fundamental se consideră că Iisus a venit să moară pentru păcatele noastre şi de asemenea se crede că această moarte spală în mod automat păcatele oamenilor de îndată ce aceştia cred în Iisus. Creştinii de regulă văd misiunea Sa numai în legătură cu moartea Sa.
Atunci când sunt interesaţi despre misiunea lui Iisus, ei consideră că singurul motiv al venirii Sale pe Pământ a fost să moară şi să spele păcatele oamenilor. Este totuşi foarte important să separăm misiunea lui Iisus de moartea Lui. Misiunea lui Iisus si moartea lui Iisus sunt evenimente complet distincte şi trebuie să fie examinate separat dacă vrem să-L înţelegem pe Iisus şi astfel să tragem foloase din această înţelegere.
Este o ruşine dacă cei mai mulţi dintre noi văd moartea Sa ca fiind misiunea Sa pe Pământ în timp ce Invăţătura sau Mesajul Lui este de departe mult mai importantă decât moartea Sa, cu toate că şi moartea Sa prin sacrificiu este la rândul ei de cea mai mare importanţă. Aceasta poate părea un paradox, însă dacă privim din lumina faptului că El şi-a sacrificat viaţa pentru a-Şi proteja misiunea, atunci nu este greu de înţeles. Iisus a murit şi S-a sacrificat pe El Insuşi pentru a-şi susţine şi proteja Invăţătura Sa, Invăţătură care reprezintă de fapt misiunea Sa. Misiunea Sa a fost să aducă o învăţătură nouă oamenilor arătându-le drumul înapoi spre Dumnezeu Tatăl. Misiunea Sa a constat numai în acest fapt. Aşadar, aici este vorba de două evenimente distincte. Un eveniment este misiunea Sa adevărată care constă în aducerea unei noi Invăţături, iar al doilea eveniment este protejarea acestei Invăţături prin sacrificiul morţii Sale.
Mulţi dintre noi încă nu realizează măreţia care se află în această unică realitate simplă, realitatea adevăratei Sale misiuni care constă în această Invăţătură pe care El ne-a adus-o astfel încât trăind după ea să putem găsi drumul înapoi spre Dumnezeu. Numai această Invăţătură va fi şi poate fi salvarea noastră şi nimic altceva, iar acest fapt Iisus l-a arătat de multe ori, spre exemplu atunci când El a spus că numai cei care fac Voinţa Tatălui Său vor vedea Impărăţia Sa şi nu toţi cei care Ii spun "Doamne ! Doamne !"… şi aşa mai departe.
Nu trebuie să confundăm moartea Sa prin sacrificiu cu misiunea Sa reală. Atunci când a fost arestat şi I s-a cerut mai mult sau mai puţin să retragă ceea ce El spusese şi anume că El era Fiul lui Dumnezeu, El a reconfirmat faptul că era Fiul lui Dumnezeu şi a refuzat să retragă afirmaţiile Sale. Această fermă declaraţie a Sa şi refuzul de a ceda în faţa detractorilor Săi au avut ca urmare asasinarea Sa. Iisus a murit pentru convingerile Lui şi pentru Cuvântul Său. El a rămas neclintit în a apăra acest Cuvânt care reprezenta Invăţătura Sa şi moştenirea pe care El ne-o lăsa nouă oamenilor. El a murit pentru ca tot ceea ce ne-a oferit prin Invăţătura Sa să poată continua să existe.
Dacă ar fi retras afirmaţiile Sale şi ar fi negat faptul că El era Fiul lui Dumnezeu, atunci toată existenţa Sa ar fi fost în zadar. El a murit pentru ca noi să putem avea în continuare Cuvântul Său şi să putem trăi conform Lui. Acest Cuvânt pe care El L-a adus pentru noi putea să ne elibereze de oprimarea întunericului. Moartea Sa doar a păstrat Invăţătura Sa printre oameni aşa încât Invăţătura Sa să poată exista mai departe. Şi este această Invăţătură sau acest Cuvânt, cea care ne va elibera dacă ne conformăm Ei.
De aceea trebuie să fim capabili să separăm moartea lui Iisus de Invăţătura lui Iisus. Moartea Sa a fost necesară pentru că nici o altă cale de alegere nu I-a fost lăsată lui Iisus. El a trebuit să aleagă dintre să capituleze în faţa detractorilor şi astfel să continue să trăiască, sau să-şi apere Cuvântul Său şi să-şi dea viaţa pentru acest Cuvânt şi astfel să-L păstreze pentru posteritate. O cedare în faţa detractorilor pentru a putea continua să trăiască ar fi avut drept urmare din acel moment faptul că reputaţia şi misiunea Sa ar fi fost complet distruse şi nimeni nu ar mai fi crezut nimic din ceea ce El ar mai fi putut spune după aceasta.
Nici o altă alegere nu a fost posibilă. Şi într-adevăr El a acceptat martiriul de dragul Adevărului pe care L-a susţinut şi reprezentat. Astfel Iisus a fost într-adevăr un mare martir pentru Adevăr, ba chiar cel mai mare martir.
Aceasta nu Il micşorează deloc pe El şi misiunea Sa, ci trebuie să fie venerat încă şi mai mult pentru că şi-a apărat cu preţul vieţii Cuvântul Său astfel încât noi să putem continua să trăim.
Aşadar este corect să se spună că El a murit pentru ca noi să putem trăi. El a murit pentru ca noi să putem continua să trăim spiritual şi să evităm moartea spirituală şi condamnarea. Aceasta nu se referă la viaţa şi moartea fizică. Toţi oamenii mor fizic, dar nu toţi sunt destinaţi morţii spirituale. Şi pentru a preveni aceasta a venit Iisus cu Invăţătura Sa.
( traducere de pe www.kisol.com)
Saturday, February 21, 2009
O dovada de putere
Spunea cineva :
" E deja mult timp de cand am invatat ca a plange nu inseamna o dovada de slabiciune, ci una de putere . "
" E deja mult timp de cand am invatat ca a plange nu inseamna o dovada de slabiciune, ci una de putere . "
Wednesday, February 18, 2009
Ce cuvinte ... ! Octavian Paler...
“TU SPUI, LINIŞTIT: “ADEVĂR”. EI SE UITĂ LA TINE ŞI TAC, FĂRĂ SĂ PRICEAPĂ CE VREI, DAR PENTRU CĂ SUNT OAMENI EDUCAŢI ÎNTREABĂ: “CÂT COSTĂ?” TU LE ARĂŢI MÂINILE GOALE, DAR EI NU MAI PRICEP DEMULT GESTUL ŞI, NEDUMERIŢI, DAU SĂ PLECE. TU ALERGI ŞI LE SPUI: “SPERANŢĂ”. POLITICOŞI, EI SE OPRESC ŞI TE ÎNTREABĂ ÎNCĂ O DATĂ: “CÂT COSTĂ?” IAR TU NU ŞTII CE VALOARE ARE SPERANŢA. ŞI TACI.” OCTAVIAN PALER
Cum trebuie sa ne rugam?
Iisus ne intreba :
"Cum va rugati? "
- Spunem :
"Doamne,ai mila de noi!"
" Va ganditi oare ca Tatal are cruzime?
Si ce altceva spuneti?"
-Spunem:
"Doamne,da-ne aceasta,
permite-ne cealalta."
"Aceasta e gresit!
Nu asa trebuie sa va rugati."
-Si cum atunci?
"Tacand
si ascultand vocea
Tacerii
care vorbeste
inauntrul vostru,
Gandul Viu,
adevarata rugaciune
care creeaza si nu repeta,
care intra
in voi si e curata.
Ceea ce intra in voi
nu va face murdari,
ci ceea ce iese
va murdareste."
(Dintr-un manuscris descoperit in 1945 in Egipt
numit si Evanghelia dupa Toma )
" Rugaciunea adevarata inseamna o viata traita in rugaciune, alaturi de Mine si intru Mine. Numai cine traieste o asemenea viata poate cunoaste viata eterna, si acela nu va mai vedea, simti sau gusta moartea!
Se poate spune ca cei care isi traiesc viata in conformitate cu cuvantul Meu se roaga necontenit. La fel, cei care Ma poarta in inimile lor se roaga continuu, caci gandurile lor sunt directionate intotdeauna catre Mine si catre iubirea Mea, si tot ce fac acestia, ei imi consacra Mie, iar bucuria lor cea mai mare este sa se afle intr-o comuniune continua cu Mine si sa-Mi serveasca prin iubirea din inimile lor. Asta inseamna sa te rogi in inima ta, fara incetare. Oricine procedeaza asa, va cunoaste binecuvantarea si gratia Mea."
Din Cartea Domnului despre Viata si Sanatate - J. Lorber si G. Mayerhofer
"Cum va rugati? "
- Spunem :
"Doamne,ai mila de noi!"
" Va ganditi oare ca Tatal are cruzime?
Si ce altceva spuneti?"
-Spunem:
"Doamne,da-ne aceasta,
permite-ne cealalta."
"Aceasta e gresit!
Nu asa trebuie sa va rugati."
-Si cum atunci?
"Tacand
si ascultand vocea
Tacerii
care vorbeste
inauntrul vostru,
Gandul Viu,
adevarata rugaciune
care creeaza si nu repeta,
care intra
in voi si e curata.
Ceea ce intra in voi
nu va face murdari,
ci ceea ce iese
va murdareste."
(Dintr-un manuscris descoperit in 1945 in Egipt
numit si Evanghelia dupa Toma )
" Rugaciunea adevarata inseamna o viata traita in rugaciune, alaturi de Mine si intru Mine. Numai cine traieste o asemenea viata poate cunoaste viata eterna, si acela nu va mai vedea, simti sau gusta moartea!
Se poate spune ca cei care isi traiesc viata in conformitate cu cuvantul Meu se roaga necontenit. La fel, cei care Ma poarta in inimile lor se roaga continuu, caci gandurile lor sunt directionate intotdeauna catre Mine si catre iubirea Mea, si tot ce fac acestia, ei imi consacra Mie, iar bucuria lor cea mai mare este sa se afle intr-o comuniune continua cu Mine si sa-Mi serveasca prin iubirea din inimile lor. Asta inseamna sa te rogi in inima ta, fara incetare. Oricine procedeaza asa, va cunoaste binecuvantarea si gratia Mea."
Din Cartea Domnului despre Viata si Sanatate - J. Lorber si G. Mayerhofer
Friday, February 13, 2009
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
......................
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fără margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
( din poezia " Dreptul la timp " - Nichita Stanescu )
în care nu se spun cuvinte.
......................
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fără margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
( din poezia " Dreptul la timp " - Nichita Stanescu )
Ce bine ca esti
Cantecul acesta al lui Nicu Alifantis e scris cumva pe versurile lui Nichita Stanescu ? Ei bine , da...
Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplariï ca sunt.
Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplariï ca sunt.
Daca sti sa traiesti simplu
"Daca sti cu adevarat sa traiesti modest, vei fi
fericit,
chiar daca nu vei avea nimic;
vei putea in fiecare zi, daca doresti,
sa pui piatra peste piatra, una dupa alta,
In simplitatea vietii vei gasi calea
care iti va linisti inima ta pura.
Caci bucuriile simple
sunt cele mai minunate,
si sunt cele care conteaza la urma urmei.
Haide,
cate o piatra in fiecare zi,
in fiecare zi cate putina sudoare,
piatra peste piatra.
Si astfel...vei ajunge la ceruri."
( fragment dintr-o carte de Carmen Seib )
fericit,
chiar daca nu vei avea nimic;
vei putea in fiecare zi, daca doresti,
sa pui piatra peste piatra, una dupa alta,
In simplitatea vietii vei gasi calea
care iti va linisti inima ta pura.
Caci bucuriile simple
sunt cele mai minunate,
si sunt cele care conteaza la urma urmei.
Haide,
cate o piatra in fiecare zi,
in fiecare zi cate putina sudoare,
piatra peste piatra.
Si astfel...vei ajunge la ceruri."
( fragment dintr-o carte de Carmen Seib )
Iubirea e Viata si Viata e Iubire
Dar oare tot ceea ce numesc oamenii ca fiind iubire , este intr-adevar iubire?
Stim noi cum este adevarata Iubire? Si intelegem noi ce inseamna de fapt afirmatia: " Totul este iubire "? Ne dorim noi sa intelegem de ce suferintele , tragediile , necazurile fac si ele parte din aceasta Iubire ?
Pentru ca noi nu ne aflam pe Pamant pentru a trai cat mai comod, ci pentru a experimenta legile Creatiei ... De aceea se cuvine sa fim buni si drepti daca vrem sa primim in efect reciproc bunatate si dreptate ... Si trebuie sa mai tinem cont ca viata constienta a unui om continua dincolo de moarte ... A muri fizic nu inseamna a nu mai exista , ci inseamna a pleca din aceasta lume ,pentru a ne naste intr-o alta pe care ochii nostri fizici si simturile obisnuite nu pot sa o desluseasca. O lume pe care nu o putem percepe decat cu simturile corpului nostru sufletesc , insa nu cu simturile corpului fizic pamantesc... Si pentru cei care merita ,pentru cei care sunt demni ,lumea cealalta poate fi mai buna decat aceasta .
Dar e asa numai pentru cei care merita o lume mai buna decat a noastra.
De aceea se cuvine sa fim curajosi si sa nu ne lasam cuprinsi de lasitate in fata greutatilor vietii , pentru a merita astfel sa traim intr-o lume mai buna decat aceasta . Fiecare problema sau dificultate contine si solutia in ea insasi. Dar solutia nu consta in a da dovada de lasitate sau frica...
A fi mort fizic NU e totuna cu a nu mai fi niciodata constient de sine...
,,Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii... "( Kahlil Gibran )
Stim noi cum este adevarata Iubire? Si intelegem noi ce inseamna de fapt afirmatia: " Totul este iubire "? Ne dorim noi sa intelegem de ce suferintele , tragediile , necazurile fac si ele parte din aceasta Iubire ?
Pentru ca noi nu ne aflam pe Pamant pentru a trai cat mai comod, ci pentru a experimenta legile Creatiei ... De aceea se cuvine sa fim buni si drepti daca vrem sa primim in efect reciproc bunatate si dreptate ... Si trebuie sa mai tinem cont ca viata constienta a unui om continua dincolo de moarte ... A muri fizic nu inseamna a nu mai exista , ci inseamna a pleca din aceasta lume ,pentru a ne naste intr-o alta pe care ochii nostri fizici si simturile obisnuite nu pot sa o desluseasca. O lume pe care nu o putem percepe decat cu simturile corpului nostru sufletesc , insa nu cu simturile corpului fizic pamantesc... Si pentru cei care merita ,pentru cei care sunt demni ,lumea cealalta poate fi mai buna decat aceasta .
Dar e asa numai pentru cei care merita o lume mai buna decat a noastra.
De aceea se cuvine sa fim curajosi si sa nu ne lasam cuprinsi de lasitate in fata greutatilor vietii , pentru a merita astfel sa traim intr-o lume mai buna decat aceasta . Fiecare problema sau dificultate contine si solutia in ea insasi. Dar solutia nu consta in a da dovada de lasitate sau frica...
A fi mort fizic NU e totuna cu a nu mai fi niciodata constient de sine...
,,Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii... "( Kahlil Gibran )
Lucas si furnica
Un fragment de dialog din " Lucas,spaima furnicilor " :
"-Orasul asta al tau e ca un cuib?intreaba furnica.
-Intr-un fel ,raspunde Lucas.
-Si oamenii care traiesc acolo sunt ca niste frati, lucreaza cu totii pentru binele coloniei?
-Nu tocmai. Mai curand sunt fiecare pentru el.
-Ce primitiv! Cum puteti sa faceti ceva?
-Unii lucreaza impreuna.
-Unii....De ce nu toti?
-Din cauza diferentelor dintre ei.
-Dar tocmai diferentele dintre ei fac colonia mai puternica. Toti sunt diferiti,dar fac parte din acelasi intreg.Noua furnicilor aceasta ne da putere. "
"-Orasul asta al tau e ca un cuib?intreaba furnica.
-Intr-un fel ,raspunde Lucas.
-Si oamenii care traiesc acolo sunt ca niste frati, lucreaza cu totii pentru binele coloniei?
-Nu tocmai. Mai curand sunt fiecare pentru el.
-Ce primitiv! Cum puteti sa faceti ceva?
-Unii lucreaza impreuna.
-Unii....De ce nu toti?
-Din cauza diferentelor dintre ei.
-Dar tocmai diferentele dintre ei fac colonia mai puternica. Toti sunt diferiti,dar fac parte din acelasi intreg.Noua furnicilor aceasta ne da putere. "
Thursday, February 12, 2009
Ceea ce conteaza pentru om
" Adevarata avutie a unui om este binele pe care-l face in lume. "
Mohammed
Mohammed
Aradul si Timisoara mai frumoase in poze decat in realitate
O, dar in poze lumea pare atat de frumoasa ! Din pacate nu e la fel si in realitate...Pentru mine cel putin imaginile din poze sunt mai curate decat imaginile pe care le vad in realitate... Chiar si imaginile din oglinda par mai curate si mai limpezi decat ceea ce vedem in realitate... Intr-adevar , in poze abia daca se poate banui atmosfera apasatoare care preseaza peste toate zonele din Romania unde locuiesc oameni ...
Wednesday, February 11, 2009
Rugaciune de multumire
Cea mai frumoasa rugaciune de multumire catre Creator este fapta savarsita cu bucurie ! A trai cu bucurie sincera in suflet si a actiona cu bucurie inseamna a multumi Creatorului pentru tot ceea ce ne ofera din Marea Sa Bunatate si Indurare !
Celor care l-au iubit pe Marian Cozma
Tuturor celor care l-au cunoscut si iubit pe Marian Cozma:
" Pe morti nu-i cautati in mormant ci in inima voastra . "
N. Iorga
" Pe morti nu-i cautati in mormant ci in inima voastra . "
N. Iorga
Atunci cand pui suflet si putinul inseamna mult
"Sa faci lucruri marunte pentru iubirea aproapelui-sa zambesti, sa-i aduci o cana cu apa, sau doar sa spui o vorba buna...Nu conteaza cat de mult dai, ci cat suflet pui in ceea ce faci..."-Maica Tereza
Sunday, February 08, 2009
Poetul
Un cavaler cu ochi de vultur, cu inima de fata mare,
Cu brat de fier, cu mana alba, de zbucium si de lupta dornic,
Pe-un piept de stanca solitara si-a-ntemeiat un cuib
statornic,
O singurateca cetate cu turn stralucitor in zare,
Cand raza zorilor dintaie zambeste-n prag de cetatuie,
Pe nazdravanu-i cal salbatic rasare-n noapte cavalerul,
In soare-i fulgera armura si zboru-i intretaie cerul,
Cu aripi mestere in albul nemarginirilor se suie.
In furtunateca-i navala se duce-asa fara hodina,
O lume se rasfrange-n ochii adanci ca noptile de vara.
Din mii de tulnice rasuna a vietii vesnica fanfara,
Cand zburatoru-i prinde taina de sus, din unde de lumina.
Avantul lui n-are popasuri, in drum el suie si coboara,
Si nestemate fara numar culege mana fermecata:
El rupe-o floare, prinde-un zambet, o lacrima-n ascuns
varsata,
El fura-un vis dormit azi-noapte pe capataiul de fecioara...
A strabatut atata cale, cat ochii nu cuprind sa vada,
Si cand amurgu-ncinge bolta in braul lui tivit de aur,
In goana el isi smulge-o salba din sfantul cerului tezaur,
Si vine-acasa calaretul cu bratul incarcat de prada.
Abia mai poate duce greul, se-ndoaie trupul sub povara,
Isi scutura in fata portii vestmantul impletit din zale,
O clipa mai priveste-n urma spre ceata risipita-n vale,
Si-apoi in pripa trece pragul... dar praful a ramas afara!...
Pe-un pat de marmura curata dintr-o camara nestiuta,
El migalind in pacea noptii aseaza scumpa lui podoaba,
Isi frange de zagazuri mintea de veci neadormita roaba
Si taine pururi vorbitoare s-aleg atunci din mana muta...
...Si stie bine urzitorul ca-n vremea trudei lui amare,
Acolo, jos, in umbra neagra, tin sfat atatea duhuri rele,
Sa-i fure marmura maiastra, argintul coborat din stele...
Dar mainile nu-i dau odihna, caci vor altar de inchinare.
( Octavian Goga - Poetul )
Cu brat de fier, cu mana alba, de zbucium si de lupta dornic,
Pe-un piept de stanca solitara si-a-ntemeiat un cuib
statornic,
O singurateca cetate cu turn stralucitor in zare,
Cand raza zorilor dintaie zambeste-n prag de cetatuie,
Pe nazdravanu-i cal salbatic rasare-n noapte cavalerul,
In soare-i fulgera armura si zboru-i intretaie cerul,
Cu aripi mestere in albul nemarginirilor se suie.
In furtunateca-i navala se duce-asa fara hodina,
O lume se rasfrange-n ochii adanci ca noptile de vara.
Din mii de tulnice rasuna a vietii vesnica fanfara,
Cand zburatoru-i prinde taina de sus, din unde de lumina.
Avantul lui n-are popasuri, in drum el suie si coboara,
Si nestemate fara numar culege mana fermecata:
El rupe-o floare, prinde-un zambet, o lacrima-n ascuns
varsata,
El fura-un vis dormit azi-noapte pe capataiul de fecioara...
A strabatut atata cale, cat ochii nu cuprind sa vada,
Si cand amurgu-ncinge bolta in braul lui tivit de aur,
In goana el isi smulge-o salba din sfantul cerului tezaur,
Si vine-acasa calaretul cu bratul incarcat de prada.
Abia mai poate duce greul, se-ndoaie trupul sub povara,
Isi scutura in fata portii vestmantul impletit din zale,
O clipa mai priveste-n urma spre ceata risipita-n vale,
Si-apoi in pripa trece pragul... dar praful a ramas afara!...
Pe-un pat de marmura curata dintr-o camara nestiuta,
El migalind in pacea noptii aseaza scumpa lui podoaba,
Isi frange de zagazuri mintea de veci neadormita roaba
Si taine pururi vorbitoare s-aleg atunci din mana muta...
...Si stie bine urzitorul ca-n vremea trudei lui amare,
Acolo, jos, in umbra neagra, tin sfat atatea duhuri rele,
Sa-i fure marmura maiastra, argintul coborat din stele...
Dar mainile nu-i dau odihna, caci vor altar de inchinare.
( Octavian Goga - Poetul )
De ce-ai fi trista ?
Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni si nicicand umbrita.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu esti tu, iubito.
Te stiu de cand ca o zambila
Cresteai sub cer de primavara.
Erai frumoasa si copila
Frumoasa-ai fost si domnisoara.
De ce-as fi trist,
De ce-ai fi trista?!
Eu drag iti sunt, tu draga mie.
Dea Domnul si copiii nostri
Asa de fericiti sa fie!
Eu vad tristetea cum colinda
Prin dureroasa ta privire
Si vad, iubito, in oglinda
Cum zmulgi din par albite fire.
Iubita mea si-a mea comoara,
Nu mai fi trista chiar de-i toamna.
Frumoasa-ai fost si domnisoara,
Frumoasa ai ramas si doamna.
Te-albeste prima nea usoara,
N-o tainui pe sub naframa.
Frumoasa-ai fost si domnisoara
Si mai frumoasa esti ca mama.
Te bucura si nu fi trista,
Asa sunt toate randuite.
Frumoasa este orice varsta,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.
(Grigore Vieru - De ce-ai fi trista ? )
De nimeni si nicicand umbrita.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu esti tu, iubito.
Te stiu de cand ca o zambila
Cresteai sub cer de primavara.
Erai frumoasa si copila
Frumoasa-ai fost si domnisoara.
De ce-as fi trist,
De ce-ai fi trista?!
Eu drag iti sunt, tu draga mie.
Dea Domnul si copiii nostri
Asa de fericiti sa fie!
Eu vad tristetea cum colinda
Prin dureroasa ta privire
Si vad, iubito, in oglinda
Cum zmulgi din par albite fire.
Iubita mea si-a mea comoara,
Nu mai fi trista chiar de-i toamna.
Frumoasa-ai fost si domnisoara,
Frumoasa ai ramas si doamna.
Te-albeste prima nea usoara,
N-o tainui pe sub naframa.
Frumoasa-ai fost si domnisoara
Si mai frumoasa esti ca mama.
Te bucura si nu fi trista,
Asa sunt toate randuite.
Frumoasa este orice varsta,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.
(Grigore Vieru - De ce-ai fi trista ? )
Copilarie
Din oglinda ma privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distincta,
Inima-apasa pe clape grav
Si-ncerca sa-apara in oglinda.
N-am vazut-o niciodata, dar stiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, ca-i ascunsa
(Precum inima salcamului din geam
Cosul pieptului de crengi o face frunza).
Ma-ntrebam de unde l-a-nvatat si daca
E aievea cantu-i uniform,
Si ca nu cumva in somn sa taca,
Mi-era frica seara sa adorm.
(Ana Blandiana -Copilarie )
Cu claviatura coastelor distincta,
Inima-apasa pe clape grav
Si-ncerca sa-apara in oglinda.
N-am vazut-o niciodata, dar stiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, ca-i ascunsa
(Precum inima salcamului din geam
Cosul pieptului de crengi o face frunza).
Ma-ntrebam de unde l-a-nvatat si daca
E aievea cantu-i uniform,
Si ca nu cumva in somn sa taca,
Mi-era frica seara sa adorm.
(Ana Blandiana -Copilarie )
Thursday, February 05, 2009
Cele 95 de teze ale lui Martin Luther
Chiar daca poate la unele teze traducerea a modificat sau a intunecat intelesul frazelor , totusi am publicat mai jos tezele care au avut un efect revolutionar asupra atator oameni ...
BLAZÓN, blazoane, s.n. Ansamblu de elemente convenţionale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraş, a unei familii nobile, a unei bresle etc.
PURGATÓRIU ,~i n. 1) (în religia catolică) Loc unde se crede că sufletele celor morţi, cu păcate mai mici, se purifică prin suferinţe înainte de a intra în paradis. 2) fig. Loc sau timp de suferinţe purificatoare.
Cele 95 de teze ale lui Martin Luther (titlul latin: Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum) au declanşat Reforma Protestantă în Germania.
Tezele au fost aduse în circulaţie pentru prima dată la 31 octombrie 1517 printr-o scrisoare adresată episcopului de Mainz şi Magdeburg Albrecht von Brandenburg. Pentru că nu a primit un răspuns de la episcop, Martin Luther a dat tezele unui cunoscut, care le-a tipărit făcându-le astfel temă de discuţie în întreaga Germanie.
Cele 95 teze ale lui Luther sunt următoarele:
1. Când a spus: „Poenitentiam agite”, Domnul şi Stăpânul nostru Isus Cristos a vrut ca întreaga viaţă a credincioşilor să fie caracterizată de pocăinţă.
2. Acest cuvânt nu poate fi înţeles în sensul de penitenţă sacramentală, adică, mărturisirea şi răscumpărarea, care sunt administrate de preoţi.
3. Totuşi, el nu înseamnă doar pocăinţa lăuntrică; nu există nici o pocăinţă interioară care nu se manifestă în exterior prin diferite umiliri ale trupului.
4. Prin urmare, pedeapsa [păcatului] continuă atâta vreme cât continuă ura faţă de eu, deoarece aceasta este adevărata pocăinţă interioară şi ea continuă până la intrarea noastră în împărăţia cerurilor.
5. Papa nu intenţionează şi nu poate să retragă nici o altă pedeapsă, în afara acelora pe care le-a impus el însuşi fie prin propria autoritate, fie prin autoritatea Canoanelor.
6. Papa nu poate să ierte nici o vinovăţie, cu excepţia faptului de a declara că ea a fost iertată de Dumnezeu şi prin consimţământul faţă de iertarea dată de Dumnezeu, deşi, desigur, papa poate acorda iertarea în cazurile care sunt rezervate judecăţii sale. Dacă dreptul lui de a acorda iertarea în asemenea cazuri ar fi dispreţuit, vinovăţia ar rămâne întru totul neiertată.
7. Dumnezeu nu iartă vinovăţia nici unui om pe care nu l-a umilit în acelaşi timp în toate lucrurile şi nu l-a condus la supunerea faţă de locţiitorul său, preotul.
8. Canoanele cu privire la penitenţă le sunt impuse doar celor vii şi, în conformitate cu ele, nimic nu trebuie să le fie impus celor ce sunt pe moarte.
9. Prin urmare, Spiritul Sfânt din papa este bun cu noi, deoarece, în hotărârile lui, el face întotdeauna excepţie de articolul cu privire la moarte şi la necesitate.
10. Ignorante şi nelegiuite sunt faptele acelor preoţi care, în cazul celor ce sunt pe moarte, păstrează penitenţele canonice pentru purgatoriu.
11. Această schimbare a pedepsei canonice cu pedeapsa purgatoriului este destul de evident una dintre neghinele semănate în timp ce episcopii dormeau.
12. În vremurile din trecut, pedepsele canonice nu erau impuse după, ci înaintea iertării, ca un test al adevăratei căinţe.
13. Moartea îi eliberează de toate pedepsele pe cei ce sunt în pragul ei, ei sunt deja morţi fata de regulile canonice şi au dreptul de a fi scutiţi de ele.
14. Sănătatea nedesăvârşită [a sufletului], adică iubirea nedesăvârşită a celor ce mor, aduce o dată cu ea, inevitabil, o mare teamă şi, cu cât este mai mică iubirea, cu atât teama este mai mare.
15. Teama şi groaza sunt suficiente în ele însele (ca să nu spunem nimic despre celelalte lucruri) spre a constitui pedeapsa purgatoriului, deoarece sunt foarte aproape de groaza disperării.
16. Iadul, purgatoriul şi cerul par să fie la fel de diferite ca disperarea, disperarea relativă şi starea de siguranţă.
17. Pentru sufletele din purgatoriu pare necesar ca groaza lor să se micşoreze, iar iubirea lor să crească.
18. Pare a fi nedovedit, nici prin raţiune, nici prin Scriptură, că sufletele sunt lipsite de starea meritorie, adică, de o iubire tot mai mare.
19. Din nou, pare a fi nedovedit că sufletele, sau cel puţin că toate sufletele sunt sigure, ori asigurate de propria binecuvântare, deşi noi putem fi destul de siguri cu privire la acest fapt.
20. Aşadar, prin „deplina iertare de toate pedepsele”, de fapt, papa nu vrea sa spună „de toate”, ci numai de acelea care au fost impuse de el însuşi.
21. Prin urmare, acei predicatori ai indulgenţelor greşesc, deoarece spun că prin indulgenţele papei omul este eliberat de orice pedeapsă şi mântuit;
22. Cu toate acestea, papa nu le iartă sufletelor din purgatoriu nici o pedeapsă pe care, în conformitate cu canoanele, trebuiau să o plătească în viaţa aceasta.
23. Dacă, în cele din urmă, este posibil să i se acorde cuiva iertarea de toate pedepsele, oricare ar fi ele, este sigur că această iertare poate să le fie acordata numai celor desăvârşiţi, adică, acelora care sunt foarte puţini.
24. Prin urmare, este clar că marea parte a oamenilor sunt înşelaţi prin acea promisiune răsunătoare şi nediscriminatorie de iertare a pedepsei.
25. Puterea pe care papa o are asupra purgatoriului, în sens general, este întocmai ca puterea pe care o are orice episcop, sau preot, în sens special, în cadrul propriei dioceze sau parohii.
26. Papa procedează bine, când le acordă iertare sufletelor [din purgatoriu], nu prin puterea cheilor (pe care nu o deţine), ci pe calea mijlocirii.
27. Ei le predică oamenilor, spunându-le că îndată ce bănuţul zăngăneşte în cutia de bani, sufletul zboară afara [din purgatoriu].
28. Este sigur că atunci când bănuţul zăngăneşte în cutia de bani, câştigul şi avariţia pot să crească, dar rezultatul mijlocirii bisericii se află numai sub autoritatea lui Dumnezeu.
29. Cine ştie dacă sufletele din purgatoriu doresc să fie scoase afară, aşa cum se spune în legenda sfinţilor Severinus si Pascal.
30. Nimeni nu este sigur că propria căinţă este sinceră, cu atât mai puţin că a ajuns la deplina iertare.
31. Oamenii cu adevărat pocăiţi sunt rari şi la fel de rari sunt şi aceia care cumpără cu sinceritate indulgenţele, adică astfel de oameni sunt cei mai rari.
32. Ei vor fi condamnaţi pentru veşnicie, împreună cu învăţătorii lor, care se cred ei înşişi siguri de propria mântuire, pentru că au scrisori de iertare.
33. Oamenii trebuie să se păzească de cei care spun că iertările papei sunt acel dar nepreţuit al lui Dumnezeu, prin care omul este împăcat cu El;
34. Deoarece aceste „haruri ale iertării” se referă numai la pedepsele legate de împlinirea sacramentelor, iar sacramentele sunt rânduite de oameni.
35. Cei care îi învaţă pe alţii că acelora care intenţionează să cumpere ieşirea sufletelor din purgatoriu, sau să cumpere mărturisirea păcatului, nu le este necesară căinţa, predică o învăţătură care nu este creştină.
36. Fiecare creştin cu adevărat pocăit are dreptul de a primi o iertare deplină de pedeapsă şi de vinovăţie, chiar şi fără scrisori de iertare.
37. Fiecare creştin adevărat, fie în viaţă, fie decedat, are parte de toate binecuvântările lui Cristos şi ale bisericii, iar acest lucru îi este acordat de Dumnezeu, chiar şi fără scrisori de iertare.
38. Cu toate acestea, iertarea şi primirea [binecuvântărilor bisericii], care sunt acordate de papa, nu trebuie să fie dispreţuite în nici un fel, deoarece ele sunt, aşa cum am spus, declaraţia iertării divine.
39. Este foarte dificil, chiar şi pentru teologii cei mai înţelepţi, să le recomande oamenilor în acelaşi timp şi abundenţa iertărilor şi [nevoia de] o căinţă adevărată.
40. Adevărata căinţă caută şi doreşte pedepsele, dar iertările generoase doar uşurează pedepsele şi le fac să fie dispreţuite ori, cel puţin, oferă o posibilitate [pentru a fi dispreţuite].
41. Iertările apostolice trebuie să fie predicate cu precauţie, ca nu cumva oamenii să creadă în mod greşit că ele sunt de preferat celorlalte fapte bune ale iubirii.
42. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că papa nu intenţionează ca această cumpărare a iertărilor să fie comparată în vreun fel cu faptele de milă.
43. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că acela care le dă [bani] sau le împrumută săracilor face o lucrare mai bună decât să cumpere iertări;
44. Deoarece iubirea creşte prin faptele iubirii, omul ajunge mai bun, dar prin iertări omul nu devine mai bun, ci doar mai liber de pedeapsă.
45. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că acela care vede un om aflat în nevoie şi trece pe lângă el, iar apoi îşi dă [banii] pe iertări, nu cumpără indulgenţele papei, ci indignarea lui Dumnezeu.
46. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că dacă nu au mai mult decât le este necesar, sunt obligaţi să păstreze ce este nevoie pentru propria familie şi, în nici un caz, să risipească [banii] pe iertări.
47. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că a cumpăra iertări este o alegere liberă, nu o poruncă.
48. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că, prin acordarea iertărilor, papa are nevoie şi, prin urmare, doreşte ca ei să se roage pentru el, mai mult decât doreşte banii pe care îi aduc ei.
49. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că iertările papei sunt folositoare, dacă nu-şi pun încrederea în ele, dar întru totul dăunătoare, dacă prin ele îşi pierd teama de Dumnezeu.
50. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că, dacă ar cunoaşte sumele pretinse de predicatorii iertărilor, papa ar prefera ca biserica Sfântului Petru să ajungă cenuşă, decât să fie zidită cu pielea, carnea şi oasele turmei lui.
51. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că papa ar dori, aşa cum îi este datoria, să le dea din banii lui acelor nenumăraţi oameni cărora anumiţi vânzători ambulanţi de iertări le iau banii prin linguşire, chiar dacă pentru acest lucru ar fi nevoie să se vândă biserica Sfântului Petru.
52. Asigurarea mântuirii prin scrisori de iertare nu este posibilă, nici chiar dacă împuternicitul episcopului, nici chiar dacă papa însuşi şi-ar pune sufletul în joc pentru aceasta.
53. Aceia care poruncesc ca în unele biserici Cuvântul lui Dumnezeu să fie adus la o tăcere aproape deplină, pentru ca iertările să poată fi predicate în altele, sunt vrăjmaşii lui Cristos şi ai papei.
54. Când, în aceeaşi predică, se foloseşte pentru iertări un timp egal, sau mai lung decât pentru Cuvântul lui Dumnezeu, acestui Cuvânt i se aduce un prejudiciu.
55. Dacă iertările, care sunt un lucru foarte mic, sunt celebrate cu un sunet de clopot, cu o procesiune şi o ceremonie specială, trebuie că intenţia papei este ca Evanghelia, care este lucrul cel mai mare, să fie predicată cu o sută de clopote, o sută de procesiuni şi o sută de ceremonii.
56. „Comorile bisericii”, din care papa acordă indulgenţe, nu sunt pronunţate, sau cunoscute suficient printre oamenii lui Cristos.
57. Faptul că ele nu sunt nişte comori trecătoare este evident, cu siguranţă, pentru că mulţi dintre vânzători nu împart aşa de uşor asemenea comori, ci doar le adună.
58. Ele nu sunt nici meritele lui Cristos şi ale sfinţilor, deoarece chiar şi fără papa, acestea aduc întotdeauna har pentru omul dinăuntru, şi cruce, moarte şi iad pentru omul dinafară.
59. Sf. Laurenţiu a spus că aceste comori ale bisericii erau săracii bisericii, dar el a vorbit în conformitate cu folosirea acestui cuvânt în timpul lui.
60. Fără grabă, noi spunem că acea comoară este constituită de cheile bisericii, date prin meritele lui Cristos;
61. Deoarece este clar că pentru iertarea pedepselor şi a cazurilor care îi sunt rezervate lui, puterea papei este suficientă.
62. Adevărata comoară a bisericii este Evanghelia cea sfântă a slavei şi harului lui Dumnezeu.
63. Totuşi, această comoară este în mod firesc cea mai detestabilă, deoarece îi face pe cei dintâi să fie cei din urmă.
64. Pe de altă parte, comoara indulgenţelor este în mod firesc cea mai vrednică de dorit, deoarece îi face pe cei din urmă să fie cei dintâi.
65. Prin urmare, comorile Evangheliei sunt mrejele cu care ei obişnuiau să pescuiască oameni ai bogăţiilor.
66. Comorile indulgenţelor sunt mrejele cu care ei pescuiesc acum bogăţiile oamenilor.
67. Indulgenţele pe care predicatorii le proclamă ca fiind „harurile cele mai mari” sunt cunoscute ca fiind într-adevăr aşa, în măsura în care aduc câştigul.
68. Cu toate acestea, în realitate, ele sunt harurile cele mai mici, dacă sunt comparate cu harul lui Dumnezeu şi cu evlavia crucii.
69. Episcopii şi preoţii sunt obligaţi să-i primească pe vânzătorii de iertări apostolice cu tot respectul.
70. Totuşi, ei sunt mult mai obligaţi să-şi deschidă bine ochii şi să asculte bine cu urechile, ca nu cumva aceşti oameni să-şi predice propriile visuri, în loc să împlinească însărcinarea papei.
71. Cel care vorbeşte împotriva adevărului iertărilor apostolice – să fie anatemizat şi blestemat!
72. Dar, cel care veghează împotriva poftei şi a imoralităţii predicatorilor iertării – să fie binecuvântat!
73. Papa fulgeră pe bună dreptate împotriva acelora care, prin orice mijloc, aduc prejudiciu comerţului cu iertări.
74. Dar el intenţionează mult mai mult să fulgere împotriva celor care folosesc pretextul iertărilor pentru a aduce prejudiciu iubirii şi Adevărului sfânt.
75. A crede că iertările papei sunt aşa de mari, încât pot să absolve un om, chiar dacă ar fi săvârşit un păcat imposibil şi ar fi violat-o pe mama lui Dumnezeu – aceasta este o nebunie.
76. Dimpotrivă, noi spunem că, în ce priveşte vinovăţia păcatului, iertările papei nu sunt în stare să îndepărteze nici cel mai mic dintre păcatele scuzabile.
77. Se spune că, dacă ar fi papă acum, nici chiar Sf. Petru nu ar putea să dăruiască haruri mai mari. Aceasta este o blasfemie la adresa Sfântului Petru şi la adresa papei.
78. Dimpotrivă, noi spunem că, până şi papa actual şi, în cele din urmă, orice papă are haruri mai mari la dispoziţie: raţiunea, Evanghelia, puterile, darurile vindecării, etc., aşa cum este scris în 1 Corinteni 12.
79. A spune că crucea, împodobită cu blazonul braţelor papei, care este ridicată [de predicatorii indulgenţelor], are aceeaşi valoare ca şi crucea lui Cristos, este o blasfemie.
80. Episcopii, preoţii şi teologii care îngăduie ca asemenea vorbe să fie răspândite printre oameni vor trebui să dea socoteală.
81. Această predicare liberă a iertărilor va face să le fie dificil chiar şi oamenilor învăţaţi să salveze respectul cuvenit papei de calomnie, sau chiar de întrebările răutăcioase ale laicilor.
82. Cu alte cuvinte: „Dacă papa salvează un număr nelimitat de suflete pentru nişte bani amărâţi cu care să construiască o biserică, de ce papa nu goleşte purgatoriul din iubire sfântă şi pentru nevoia cumplită a sufletelor care se află acolo? Aceste motive ar fi cele mai îndreptăţite, primele sunt cele mai josnice”.
83. Din nou: „De ce sunt continuate slujbele de înmormântare şi slujbele de pomenire pentru morţi şi de ce papa nu înapoiază, sau de ce nu îngăduie retragerea donaţiilor rânduite pentru ei, dacă este greşit să te rogi pentru cei mântuiţi?”
84. Din nou: „Ce este aceasta noua evlavie a lui Dumnezeu şi a papei, încât îngăduie ca, în schimbul banilor, un om neevlavios şi vrăjmaş al lor să cumpere ieşirea din purgatoriu a sufletului pios al unui prieten al lui Dumnezeu, şi nu îl eliberează mai degrabă din iubire curată, pentru nevoia acelui suflet evlavios şi iubit?”
85. Din nou: „De ce vechile canoane ale penitenţelor, care prin îndelungată nefolosire sunt abrogate şi moarte, sunt împlinite acum prin acordarea de indulgenţe, ca şi când ar continua să fie valabile şi în vigoare?”
86. Din nou: „De ce papa, a cărui bogăţie este astăzi mai mare decât bogăţiile celor mai înstăriţi oameni, nu construieşte măcar această biserică a Sfântului Petru cu proprii bani, în loc să o construiască din banii sărmanilor credincioşi?”
87. Din nou: „Ce anume iartă papa şi ce împărtăşire le acordă el acelora care, prin căinţă desăvârşită, au dreptul la deplina iertare şi împărtăşire?”
88. Din nou: „Ce binecuvântare mai mare ar putea să vină asupra bisericii, dacă papa ar trebui sa facă de o sută de ori pe zi lucrul pe care îl face acum o dată şi dacă i-ar acorda fiecărui credincios aceste iertări şi împărtăşiri?”
89. „Deoarece, prin iertările lui, papa caută mai degrabă mântuirea sufletelor decât banii, de ce suspendă indulgenţele şi iertările acordate până acum, dacă acestea au o eficacitate egală?”
90. A respinge numai prin forţă aceste argumente şi obiecţiuni ale laicilor şi a nu le rezolva prin prezentarea motivelor înseamnă a expune biserica şi pe papa la batjocura vrăjmaşilor lor şi a-i face pe creştini să fie nefericiţi.
91. Prin urmare, dacă iertările au fost predicate în conformitate cu spiritul şi intenţia papei, toate aceste îndoieli ar fi rezolvate imediat, mai mult, ele nici nu ar fi apărut.
92. Aşadar, la o parte cu toţi acei profeţi care îi spun poporului lui Cristos: „Pace, pace”, când nu este nici o pace !
93. Binecuvântaţi să fie toţi acei profeţi care îi spun poporului lui Cristos: „Crucea, crucea”, când nu este nici o cruce !
94. Creştinii să fie îndemnaţi să fie sârguincioşi în a-l urma pe Cristos, Capul lor, îndurând pedepsele, moartea şi iadul.
95. Şi astfel să fie încrezători cu privire la intrarea în ceruri mai degrabă prin multe suferinţe, decât prin asigurarea păcii.
BLAZÓN, blazoane, s.n. Ansamblu de elemente convenţionale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraş, a unei familii nobile, a unei bresle etc.
PURGATÓRIU ,~i n. 1) (în religia catolică) Loc unde se crede că sufletele celor morţi, cu păcate mai mici, se purifică prin suferinţe înainte de a intra în paradis. 2) fig. Loc sau timp de suferinţe purificatoare.
Cele 95 de teze ale lui Martin Luther (titlul latin: Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum) au declanşat Reforma Protestantă în Germania.
Tezele au fost aduse în circulaţie pentru prima dată la 31 octombrie 1517 printr-o scrisoare adresată episcopului de Mainz şi Magdeburg Albrecht von Brandenburg. Pentru că nu a primit un răspuns de la episcop, Martin Luther a dat tezele unui cunoscut, care le-a tipărit făcându-le astfel temă de discuţie în întreaga Germanie.
Cele 95 teze ale lui Luther sunt următoarele:
1. Când a spus: „Poenitentiam agite”, Domnul şi Stăpânul nostru Isus Cristos a vrut ca întreaga viaţă a credincioşilor să fie caracterizată de pocăinţă.
2. Acest cuvânt nu poate fi înţeles în sensul de penitenţă sacramentală, adică, mărturisirea şi răscumpărarea, care sunt administrate de preoţi.
3. Totuşi, el nu înseamnă doar pocăinţa lăuntrică; nu există nici o pocăinţă interioară care nu se manifestă în exterior prin diferite umiliri ale trupului.
4. Prin urmare, pedeapsa [păcatului] continuă atâta vreme cât continuă ura faţă de eu, deoarece aceasta este adevărata pocăinţă interioară şi ea continuă până la intrarea noastră în împărăţia cerurilor.
5. Papa nu intenţionează şi nu poate să retragă nici o altă pedeapsă, în afara acelora pe care le-a impus el însuşi fie prin propria autoritate, fie prin autoritatea Canoanelor.
6. Papa nu poate să ierte nici o vinovăţie, cu excepţia faptului de a declara că ea a fost iertată de Dumnezeu şi prin consimţământul faţă de iertarea dată de Dumnezeu, deşi, desigur, papa poate acorda iertarea în cazurile care sunt rezervate judecăţii sale. Dacă dreptul lui de a acorda iertarea în asemenea cazuri ar fi dispreţuit, vinovăţia ar rămâne întru totul neiertată.
7. Dumnezeu nu iartă vinovăţia nici unui om pe care nu l-a umilit în acelaşi timp în toate lucrurile şi nu l-a condus la supunerea faţă de locţiitorul său, preotul.
8. Canoanele cu privire la penitenţă le sunt impuse doar celor vii şi, în conformitate cu ele, nimic nu trebuie să le fie impus celor ce sunt pe moarte.
9. Prin urmare, Spiritul Sfânt din papa este bun cu noi, deoarece, în hotărârile lui, el face întotdeauna excepţie de articolul cu privire la moarte şi la necesitate.
10. Ignorante şi nelegiuite sunt faptele acelor preoţi care, în cazul celor ce sunt pe moarte, păstrează penitenţele canonice pentru purgatoriu.
11. Această schimbare a pedepsei canonice cu pedeapsa purgatoriului este destul de evident una dintre neghinele semănate în timp ce episcopii dormeau.
12. În vremurile din trecut, pedepsele canonice nu erau impuse după, ci înaintea iertării, ca un test al adevăratei căinţe.
13. Moartea îi eliberează de toate pedepsele pe cei ce sunt în pragul ei, ei sunt deja morţi fata de regulile canonice şi au dreptul de a fi scutiţi de ele.
14. Sănătatea nedesăvârşită [a sufletului], adică iubirea nedesăvârşită a celor ce mor, aduce o dată cu ea, inevitabil, o mare teamă şi, cu cât este mai mică iubirea, cu atât teama este mai mare.
15. Teama şi groaza sunt suficiente în ele însele (ca să nu spunem nimic despre celelalte lucruri) spre a constitui pedeapsa purgatoriului, deoarece sunt foarte aproape de groaza disperării.
16. Iadul, purgatoriul şi cerul par să fie la fel de diferite ca disperarea, disperarea relativă şi starea de siguranţă.
17. Pentru sufletele din purgatoriu pare necesar ca groaza lor să se micşoreze, iar iubirea lor să crească.
18. Pare a fi nedovedit, nici prin raţiune, nici prin Scriptură, că sufletele sunt lipsite de starea meritorie, adică, de o iubire tot mai mare.
19. Din nou, pare a fi nedovedit că sufletele, sau cel puţin că toate sufletele sunt sigure, ori asigurate de propria binecuvântare, deşi noi putem fi destul de siguri cu privire la acest fapt.
20. Aşadar, prin „deplina iertare de toate pedepsele”, de fapt, papa nu vrea sa spună „de toate”, ci numai de acelea care au fost impuse de el însuşi.
21. Prin urmare, acei predicatori ai indulgenţelor greşesc, deoarece spun că prin indulgenţele papei omul este eliberat de orice pedeapsă şi mântuit;
22. Cu toate acestea, papa nu le iartă sufletelor din purgatoriu nici o pedeapsă pe care, în conformitate cu canoanele, trebuiau să o plătească în viaţa aceasta.
23. Dacă, în cele din urmă, este posibil să i se acorde cuiva iertarea de toate pedepsele, oricare ar fi ele, este sigur că această iertare poate să le fie acordata numai celor desăvârşiţi, adică, acelora care sunt foarte puţini.
24. Prin urmare, este clar că marea parte a oamenilor sunt înşelaţi prin acea promisiune răsunătoare şi nediscriminatorie de iertare a pedepsei.
25. Puterea pe care papa o are asupra purgatoriului, în sens general, este întocmai ca puterea pe care o are orice episcop, sau preot, în sens special, în cadrul propriei dioceze sau parohii.
26. Papa procedează bine, când le acordă iertare sufletelor [din purgatoriu], nu prin puterea cheilor (pe care nu o deţine), ci pe calea mijlocirii.
27. Ei le predică oamenilor, spunându-le că îndată ce bănuţul zăngăneşte în cutia de bani, sufletul zboară afara [din purgatoriu].
28. Este sigur că atunci când bănuţul zăngăneşte în cutia de bani, câştigul şi avariţia pot să crească, dar rezultatul mijlocirii bisericii se află numai sub autoritatea lui Dumnezeu.
29. Cine ştie dacă sufletele din purgatoriu doresc să fie scoase afară, aşa cum se spune în legenda sfinţilor Severinus si Pascal.
30. Nimeni nu este sigur că propria căinţă este sinceră, cu atât mai puţin că a ajuns la deplina iertare.
31. Oamenii cu adevărat pocăiţi sunt rari şi la fel de rari sunt şi aceia care cumpără cu sinceritate indulgenţele, adică astfel de oameni sunt cei mai rari.
32. Ei vor fi condamnaţi pentru veşnicie, împreună cu învăţătorii lor, care se cred ei înşişi siguri de propria mântuire, pentru că au scrisori de iertare.
33. Oamenii trebuie să se păzească de cei care spun că iertările papei sunt acel dar nepreţuit al lui Dumnezeu, prin care omul este împăcat cu El;
34. Deoarece aceste „haruri ale iertării” se referă numai la pedepsele legate de împlinirea sacramentelor, iar sacramentele sunt rânduite de oameni.
35. Cei care îi învaţă pe alţii că acelora care intenţionează să cumpere ieşirea sufletelor din purgatoriu, sau să cumpere mărturisirea păcatului, nu le este necesară căinţa, predică o învăţătură care nu este creştină.
36. Fiecare creştin cu adevărat pocăit are dreptul de a primi o iertare deplină de pedeapsă şi de vinovăţie, chiar şi fără scrisori de iertare.
37. Fiecare creştin adevărat, fie în viaţă, fie decedat, are parte de toate binecuvântările lui Cristos şi ale bisericii, iar acest lucru îi este acordat de Dumnezeu, chiar şi fără scrisori de iertare.
38. Cu toate acestea, iertarea şi primirea [binecuvântărilor bisericii], care sunt acordate de papa, nu trebuie să fie dispreţuite în nici un fel, deoarece ele sunt, aşa cum am spus, declaraţia iertării divine.
39. Este foarte dificil, chiar şi pentru teologii cei mai înţelepţi, să le recomande oamenilor în acelaşi timp şi abundenţa iertărilor şi [nevoia de] o căinţă adevărată.
40. Adevărata căinţă caută şi doreşte pedepsele, dar iertările generoase doar uşurează pedepsele şi le fac să fie dispreţuite ori, cel puţin, oferă o posibilitate [pentru a fi dispreţuite].
41. Iertările apostolice trebuie să fie predicate cu precauţie, ca nu cumva oamenii să creadă în mod greşit că ele sunt de preferat celorlalte fapte bune ale iubirii.
42. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că papa nu intenţionează ca această cumpărare a iertărilor să fie comparată în vreun fel cu faptele de milă.
43. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că acela care le dă [bani] sau le împrumută săracilor face o lucrare mai bună decât să cumpere iertări;
44. Deoarece iubirea creşte prin faptele iubirii, omul ajunge mai bun, dar prin iertări omul nu devine mai bun, ci doar mai liber de pedeapsă.
45. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că acela care vede un om aflat în nevoie şi trece pe lângă el, iar apoi îşi dă [banii] pe iertări, nu cumpără indulgenţele papei, ci indignarea lui Dumnezeu.
46. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că dacă nu au mai mult decât le este necesar, sunt obligaţi să păstreze ce este nevoie pentru propria familie şi, în nici un caz, să risipească [banii] pe iertări.
47. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că a cumpăra iertări este o alegere liberă, nu o poruncă.
48. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că, prin acordarea iertărilor, papa are nevoie şi, prin urmare, doreşte ca ei să se roage pentru el, mai mult decât doreşte banii pe care îi aduc ei.
49. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că iertările papei sunt folositoare, dacă nu-şi pun încrederea în ele, dar întru totul dăunătoare, dacă prin ele îşi pierd teama de Dumnezeu.
50. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că, dacă ar cunoaşte sumele pretinse de predicatorii iertărilor, papa ar prefera ca biserica Sfântului Petru să ajungă cenuşă, decât să fie zidită cu pielea, carnea şi oasele turmei lui.
51. Creştinii trebuie să fie învăţaţi că papa ar dori, aşa cum îi este datoria, să le dea din banii lui acelor nenumăraţi oameni cărora anumiţi vânzători ambulanţi de iertări le iau banii prin linguşire, chiar dacă pentru acest lucru ar fi nevoie să se vândă biserica Sfântului Petru.
52. Asigurarea mântuirii prin scrisori de iertare nu este posibilă, nici chiar dacă împuternicitul episcopului, nici chiar dacă papa însuşi şi-ar pune sufletul în joc pentru aceasta.
53. Aceia care poruncesc ca în unele biserici Cuvântul lui Dumnezeu să fie adus la o tăcere aproape deplină, pentru ca iertările să poată fi predicate în altele, sunt vrăjmaşii lui Cristos şi ai papei.
54. Când, în aceeaşi predică, se foloseşte pentru iertări un timp egal, sau mai lung decât pentru Cuvântul lui Dumnezeu, acestui Cuvânt i se aduce un prejudiciu.
55. Dacă iertările, care sunt un lucru foarte mic, sunt celebrate cu un sunet de clopot, cu o procesiune şi o ceremonie specială, trebuie că intenţia papei este ca Evanghelia, care este lucrul cel mai mare, să fie predicată cu o sută de clopote, o sută de procesiuni şi o sută de ceremonii.
56. „Comorile bisericii”, din care papa acordă indulgenţe, nu sunt pronunţate, sau cunoscute suficient printre oamenii lui Cristos.
57. Faptul că ele nu sunt nişte comori trecătoare este evident, cu siguranţă, pentru că mulţi dintre vânzători nu împart aşa de uşor asemenea comori, ci doar le adună.
58. Ele nu sunt nici meritele lui Cristos şi ale sfinţilor, deoarece chiar şi fără papa, acestea aduc întotdeauna har pentru omul dinăuntru, şi cruce, moarte şi iad pentru omul dinafară.
59. Sf. Laurenţiu a spus că aceste comori ale bisericii erau săracii bisericii, dar el a vorbit în conformitate cu folosirea acestui cuvânt în timpul lui.
60. Fără grabă, noi spunem că acea comoară este constituită de cheile bisericii, date prin meritele lui Cristos;
61. Deoarece este clar că pentru iertarea pedepselor şi a cazurilor care îi sunt rezervate lui, puterea papei este suficientă.
62. Adevărata comoară a bisericii este Evanghelia cea sfântă a slavei şi harului lui Dumnezeu.
63. Totuşi, această comoară este în mod firesc cea mai detestabilă, deoarece îi face pe cei dintâi să fie cei din urmă.
64. Pe de altă parte, comoara indulgenţelor este în mod firesc cea mai vrednică de dorit, deoarece îi face pe cei din urmă să fie cei dintâi.
65. Prin urmare, comorile Evangheliei sunt mrejele cu care ei obişnuiau să pescuiască oameni ai bogăţiilor.
66. Comorile indulgenţelor sunt mrejele cu care ei pescuiesc acum bogăţiile oamenilor.
67. Indulgenţele pe care predicatorii le proclamă ca fiind „harurile cele mai mari” sunt cunoscute ca fiind într-adevăr aşa, în măsura în care aduc câştigul.
68. Cu toate acestea, în realitate, ele sunt harurile cele mai mici, dacă sunt comparate cu harul lui Dumnezeu şi cu evlavia crucii.
69. Episcopii şi preoţii sunt obligaţi să-i primească pe vânzătorii de iertări apostolice cu tot respectul.
70. Totuşi, ei sunt mult mai obligaţi să-şi deschidă bine ochii şi să asculte bine cu urechile, ca nu cumva aceşti oameni să-şi predice propriile visuri, în loc să împlinească însărcinarea papei.
71. Cel care vorbeşte împotriva adevărului iertărilor apostolice – să fie anatemizat şi blestemat!
72. Dar, cel care veghează împotriva poftei şi a imoralităţii predicatorilor iertării – să fie binecuvântat!
73. Papa fulgeră pe bună dreptate împotriva acelora care, prin orice mijloc, aduc prejudiciu comerţului cu iertări.
74. Dar el intenţionează mult mai mult să fulgere împotriva celor care folosesc pretextul iertărilor pentru a aduce prejudiciu iubirii şi Adevărului sfânt.
75. A crede că iertările papei sunt aşa de mari, încât pot să absolve un om, chiar dacă ar fi săvârşit un păcat imposibil şi ar fi violat-o pe mama lui Dumnezeu – aceasta este o nebunie.
76. Dimpotrivă, noi spunem că, în ce priveşte vinovăţia păcatului, iertările papei nu sunt în stare să îndepărteze nici cel mai mic dintre păcatele scuzabile.
77. Se spune că, dacă ar fi papă acum, nici chiar Sf. Petru nu ar putea să dăruiască haruri mai mari. Aceasta este o blasfemie la adresa Sfântului Petru şi la adresa papei.
78. Dimpotrivă, noi spunem că, până şi papa actual şi, în cele din urmă, orice papă are haruri mai mari la dispoziţie: raţiunea, Evanghelia, puterile, darurile vindecării, etc., aşa cum este scris în 1 Corinteni 12.
79. A spune că crucea, împodobită cu blazonul braţelor papei, care este ridicată [de predicatorii indulgenţelor], are aceeaşi valoare ca şi crucea lui Cristos, este o blasfemie.
80. Episcopii, preoţii şi teologii care îngăduie ca asemenea vorbe să fie răspândite printre oameni vor trebui să dea socoteală.
81. Această predicare liberă a iertărilor va face să le fie dificil chiar şi oamenilor învăţaţi să salveze respectul cuvenit papei de calomnie, sau chiar de întrebările răutăcioase ale laicilor.
82. Cu alte cuvinte: „Dacă papa salvează un număr nelimitat de suflete pentru nişte bani amărâţi cu care să construiască o biserică, de ce papa nu goleşte purgatoriul din iubire sfântă şi pentru nevoia cumplită a sufletelor care se află acolo? Aceste motive ar fi cele mai îndreptăţite, primele sunt cele mai josnice”.
83. Din nou: „De ce sunt continuate slujbele de înmormântare şi slujbele de pomenire pentru morţi şi de ce papa nu înapoiază, sau de ce nu îngăduie retragerea donaţiilor rânduite pentru ei, dacă este greşit să te rogi pentru cei mântuiţi?”
84. Din nou: „Ce este aceasta noua evlavie a lui Dumnezeu şi a papei, încât îngăduie ca, în schimbul banilor, un om neevlavios şi vrăjmaş al lor să cumpere ieşirea din purgatoriu a sufletului pios al unui prieten al lui Dumnezeu, şi nu îl eliberează mai degrabă din iubire curată, pentru nevoia acelui suflet evlavios şi iubit?”
85. Din nou: „De ce vechile canoane ale penitenţelor, care prin îndelungată nefolosire sunt abrogate şi moarte, sunt împlinite acum prin acordarea de indulgenţe, ca şi când ar continua să fie valabile şi în vigoare?”
86. Din nou: „De ce papa, a cărui bogăţie este astăzi mai mare decât bogăţiile celor mai înstăriţi oameni, nu construieşte măcar această biserică a Sfântului Petru cu proprii bani, în loc să o construiască din banii sărmanilor credincioşi?”
87. Din nou: „Ce anume iartă papa şi ce împărtăşire le acordă el acelora care, prin căinţă desăvârşită, au dreptul la deplina iertare şi împărtăşire?”
88. Din nou: „Ce binecuvântare mai mare ar putea să vină asupra bisericii, dacă papa ar trebui sa facă de o sută de ori pe zi lucrul pe care îl face acum o dată şi dacă i-ar acorda fiecărui credincios aceste iertări şi împărtăşiri?”
89. „Deoarece, prin iertările lui, papa caută mai degrabă mântuirea sufletelor decât banii, de ce suspendă indulgenţele şi iertările acordate până acum, dacă acestea au o eficacitate egală?”
90. A respinge numai prin forţă aceste argumente şi obiecţiuni ale laicilor şi a nu le rezolva prin prezentarea motivelor înseamnă a expune biserica şi pe papa la batjocura vrăjmaşilor lor şi a-i face pe creştini să fie nefericiţi.
91. Prin urmare, dacă iertările au fost predicate în conformitate cu spiritul şi intenţia papei, toate aceste îndoieli ar fi rezolvate imediat, mai mult, ele nici nu ar fi apărut.
92. Aşadar, la o parte cu toţi acei profeţi care îi spun poporului lui Cristos: „Pace, pace”, când nu este nici o pace !
93. Binecuvântaţi să fie toţi acei profeţi care îi spun poporului lui Cristos: „Crucea, crucea”, când nu este nici o cruce !
94. Creştinii să fie îndemnaţi să fie sârguincioşi în a-l urma pe Cristos, Capul lor, îndurând pedepsele, moartea şi iadul.
95. Şi astfel să fie încrezători cu privire la intrarea în ceruri mai degrabă prin multe suferinţe, decât prin asigurarea păcii.
Wednesday, February 04, 2009
Fiecare moment e important
"Nu-ti masura viata prin realizarile tale, fie ele marunte sau importante....Nu uita in schimb sa te bucuri de tot ce-ti iese in cale. Bucura-te de florile ce rasar pentru placerea ta.Fii atent la rasaritul de soare, la copii, la rasete, la ploaie si la pasari. Hraneste-te cu toate astea....nu exista cale spre fericire-fericirea e Calea." (Dyer)
" Scrieti in inima ca fiecare zi e cea mai buna zi din an ."(R.EMERSON)
" Scrieti in inima ca fiecare zi e cea mai buna zi din an ."(R.EMERSON)
Sunday, February 01, 2009
Subscribe to:
Posts (Atom)
