Trezeste-ma!

 Si atunci mi s-a pus in mainile mele aur, curat si adevarat. Atat de mult incat nu puteam sa cred.
 Si m-am uitat in jurul meu. Am vazut ca eram inconjurat de multi oameni buni la inima si toti asteptau de la mine ca eu sa folosesc spre bucuria lor, bogatia cu care Cerul ma inzestrase. Asteptau ceea ce se asteapta de la orice om binecuvantat de Sus cu posibilitatea de a face bine vietii care exista pe Pamant.



 Si totusi pana astazi, eu ce-am facut? Cat bine am dat din tot binele cu care Cerul ma binecuvantase?
 Acum inteleg de ce atunci cand murim, ne simtim adeseori ingrijorati... Pentru ca avem constiinta misiunii neimplinite... Dar nu trebuie sa ne descurajam, pentru ca daca ne dorim sincer si din tot sufletul, Indurarea Luminii isi intoarce fata catre noi. Desigur ca nu in felul pe care poate noi ni l-am dori. Dar din moment ce reusim sa ne deschidem sufletul si sa fim sinceri cu noi insine, incepe calea ce duce spre apropierea de Lumina. Nu trebuie sa renuntam niciodata sa fim mai buni cat timp inca avem puterea de a alege... intre a urma Adevarul din noi sau minciuna ce inca mai sta legata de noi.
  Si eu cat de mult bine voi da Vietii de acum incolo, in zilele acestea ce inca Domnul mi le ingaduie aici?
  Va fi in functie de cat de mult tin treaz in mine Dorul pentru aceasta... Treaz!...

 P.S.: Si citind randurile acestea unei prietene mi-a spus ca toti suntem buni la teorie. Evident ca are dreptate.