Pamant si Cer

I
Pamant, pamant... Ograda vinovata
C-un furnicar la orice cotitura,
Cu maruntaie putrede de ura,
Povestea ta o stiu... e neschimbata...
Asa, muncit de-o tainica arsura,
Ravnind o noua jertfa-nsangerata,
Flamand si rau, asa mi te arata
Din mosi-stramosi a veacurilor ruga.
De-aceea,-nvins si obosit de tine,
Cu sufletul chemat de zari senine
De cate ori ma cerceta misterul,
Eu, insetat de-o nevazuta tara,
Smulgandu-ma din haina ta murdara,
Priveam in sus, ma mangaiam cu cerul...


II
Acolo-n slava, binecuvantate,
Ardeau lumini sfintite din vechime,
Era un templu unde n-a fost nime
Din lumea asta plina de pacate...
Altar aveam acolo-n inaltime,
Caci dupa poarta boltii instelate,
Homer mi-a dat a zeilor cetate,
Isus mi-a dat curata lui treime...
Putea oricat sa staruie minciuna
Aci in praf... caci ochii totdeauna,
Scaldandu-se-n tariile albastre,
Ma invatau in nopti de reverie
Ca este sus, in cer, o armonie,
Ce-i dincolo de patimile noastre...

Autor: Octavian Goga
Poezia PÃMÂNT SI CER de Octavian Goga