A fost odată un bebeluş încă nenăscut. Acesta fusese conceput cu săptămâni în urmă şi trăia de atunci în pântecele mamei sale. Se simţea bine în acel loc minunat şi creştea în fiecare zi din ce în ce mai mare. Vorbea zilnic cu Dumnezeu şi învăţa foarte multe lucruri de la El. Trăia, parcă, într-un balon plin cu apă înăuntrul unei fiinţe vii. Într-o bună zi, el a simţit că balonul de apă în care locuia s-a spart, iar apa care îi oferise confort în tot acest timp, a început să se reverse. S-a speriat atunci foarte tare, aşa că l-a întrebat imediat pe Dumnezeu:
- Doamne, spune-mi, te rog, ce se întâmplă cu mine?
- A sosit vremea, fiule, să te trimit pe pământ, i-a răspuns Dumnezeu.
- Vai, Doamne! a spus atunci bebeluşul, spune-mi, te rog, cum mă voi descurca acolo, fiind atât de mic şi neajutorat?
Dumnezeu i-a răspuns:
- Tu nu ai de ce să te temi, fiule. Dintre toţi îngerii care trăiesc pe pământ, Eu am ales unul pentru tine. Acest înger te va aştepta şi va avea grijă de tine.
- Dar, oare, mă voi descurca acolo, Doamne? Aici în Rai cu Tine, eu nu făceam nimic altceva decât să cânt şi să zâmbesc, iar acest lucru era destul pentru a fi fericit.
- De acum înainte, o să-ţi fie şi mai bine, a continuat Dumnezeu. Îngerul tău va cânta pentru tine, iar tu vei zâmbi în fiecare zi şi vei simţi iubirea îngerului tău. Vei vedea că
aceste lucruri te vor face şi mai fericit.
- Cum voi putea înţelege când oamenii vor vorbi cu mine, dacă nu ştiu limba pe care o vorbesc ei?
- Să nu-ţi fie frică, fiule. Îngerul tău de pe pământ îţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodată. Cu multă răbdare şi grijă, îngerul tău te va învăţa să vorbeşti.
- Spune-mi, te rog, Doamne, ce trebuie să fac când voi dori să vorbesc cu tine?
- Îngerul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi.
- Am auzit că pe pământ sunt foarte mulţi oameni răi. Cine mă va proteja?
- Îngerul tău te va apăra, chiar dacă acest lucru va însemna să-şi rişte viaţa.
- Dar eu voi fi întotdeauna supărat pentru că nu Te voi mai putea vedea…
- Îngerul tău îţi va vorbi întotdeauna de Mine şi te va învăţa felul prin care tu vei veni la Mine, cu toate că Eu voi fi întotdeauna în preajma ta.
În acel moment se făcu o linişte deplină în Rai. Vocile de pe pământ începeau să se audă din ce în ce mai tare. Simţind aceste lucruri, micuţul a întrebat atunci în grabă, dar
cu o voce blândă:
- Oh, Doamne! Dacă a venit vremea să plec acum de lângă Tine, te rog, să-mi spui numele îngerului meu!
- Numele îngerului tău nu are nicio importanţă, dar tu vei numi acest înger… Mama!
(autor necunoscut)
Thursday, March 08, 2012
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment