Arta - sursa de optimism

Arta e sursa mea de optimism!
Arta si artistii ei! Adevaratii artisti...

 Uite de ex. artistul acesta, Amedeo Minghi, imi incheie in optimism ziua aceasta inceputa in tristete:

Shakespeare, mai actual decat oricand !

‎"...Lehămetit de tot, aş vrea să mor / Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,


Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi, / Credinţa, marfă ieftină-n obor...

Fecioara pură - scoasă la mezat, / Onoarea - aur fals, înşelător,

Cel drept, de forţa strîmbă-nfrînt uşor / Desăvîrşirea luată drept păcat...."


" ... Frumosul, zugrumat de-un zbir marsav / Cumintii - banuiti de nebunie,
  
      Curatul adevar - numit prostie / Si Binele - dat Raului ca sclav...
    
      De toate scap, de fac ultimul pas / Dar, daca mor -  iubirea-mi cui o las...?!? "
    

                                                            Shakespeare - sonetul 66 ( Traducere de George Pruteanu ) 

Compasiunea exista la romani?

Prima cursa a mea de taxi de azi dimineata a fost cu o doamna cam pe la 60 ani, curat imbracata, dar paralizata la un picior si probabil la mana, care mi-a spus: " Uita-te bine la mine, sunt sotie de fost inginer la IMAR { imar = O fabrica mare din arad inainte de 1990 }, si acum am ajuns sa nu am unde sta. "
 Vreau sa va spun ca am facut cu ea o cursa de peste 20 lei pe care mi-a platit-o si mi-a lasat si bacsis, cautand la "cunostinte " de ale ei adapost.
  Mi-a zis sa dau drumul la caldura, pentru ca dormise in gara azi noapte si era cuprinsa de frig.
  Am lasat-o intr-un final la un bloc unde i-a raspuns cineva cunoscut ei la interfon tocmai in timp ce eu plecam. Nu stiu insa daca a primit-o inauntru sau daca da, pentru cat timp.
  Doamna pe care o dusesem cu taxiul imi spusese inainte de a suna la interfon ca pot sa plec. Va dati seama ca n-am vrut sa mai stau sa vad daca o primeste sau nu... Atat am apucat sa vad ca ii raspunse la interfon...
   Doamna nu era nici nebuna, nici neingrijita...
   I-am spus: sa stiti ca daca nu aveti unde sta, exista din partea primariei adapost pentru persoanele fara locuinte. Mi-a raspuns foarte sigura pe ea: " Stai, domnule, ca nu am ajuns chiar pana acolo! "
   Sper sa nu ajunga niciodata, dar e foarte posibil sa ajunga... pentru ca aici nu e Norvegia, ci aici e locul de unde orice speranta pentru multi pare sa fi fugit .
   Cine poarta vina pentru ca in tara asta nu mai exista respect pentru viata umana?
    Eu unul pledez vinovat si ma recunosc coautor la vina asta teribila...
 
P.s.: Imi foloseste ca sunt taximetrist, insa sper sa ma maturizez suficient de repede in interior, prin schimbarea mea in bine, astfel incat sa nu mai am nevoie sa vad atat de aproape dezastrul umanitar care exista in tara asta. A zis-o si Oana Pellea in cartea ei Jurnal, o zic si eu acum. Ceea ce se intampla in Romania cu persoanele nevoiase, cu pensionarii si cu cei bolnavi, este genocid la scara nationala. Pentru ca se imbolnavesc grav, sufera sau mor fiinte umane care au trait din munca in timpul vietii lor cand erau sanatoase, si care acum din cauza firelor sortii tesute de ei insisi sunt nevoiti sa stea la mila si la bunavointa semenilor.
   Dar mila sau bunavointa nu e! Decat cu mici exceptii... Sunt si mai rare mila sau bunavointa care sa vina din suflete cu adevarat capabile si dornice sa simta compasiune activa pentru cei care sufera!

   Mai am o intrebare... Oamenii astia care au ajuns la mila semenilor lor , semeni care in cea mai mare parte  sunt cu adevarat fara  de mila, au ajuns astfel pentru ca au avut un comportament gresit in timpul vietii lor de pana acum. Nu-i asa? Asa se explica, caderea lor.... Corect? Corect, as zice eu. Si la fel si voi.
   Dar eu va intreb, cine sau care dintre noi nu a avut macar o data un comportament gresit in aceasta viata de acum?
   Si atunci de ce noi suntem bine mersi in acest moment daca si noi am gresit in viata noastra?
    Pentru ca inca pe noi nu ne-au lovit efectele reciproce, retroactiunile faptelor noastre gresite atat de puternic... Insa daca nu ne indreptam in interior cu adevarat spre bine si spre adevarata iubire fata de semeni, iubirea dornica sa ajute, si noi vom sfarsi la fel... Daca nu cumva chiar mai rau... atunci cand ne vor lovi puternic urmarile faptelor noastre gresite...
  Nu vreau sa arunc o aura de pesimism prin mesajul asta! Insa vreau sa atrag atentia ca in fiecare zi pe care o traim inca pe Pamant, avem datoria sa indreptam macar un gand de compasiune, daca nu cumva chiar o mana intinsa, catre aceia din semenii nostri care sunt loviti deja de urmarile faptelor lor gresite din trecutul lor si care asteapta un mic ajutor din partea noastra, fie si numai o vorba buna.
  Fara compasiune fata de ei, ne facem si noi vrednici de un destin cel putin la fel de tragic.
  Si impresia mea este ca marea majoritate spre asta ne indreptam... Din pacate! Pentru ca la asa atitudine cum are omenirea in marea ei majoritate astazi, va urma un destin pe masura!
  Ce s-a intamplat in zilele astea pe coasta de Est a Americii e doar un semn. Unul din multele...
  Insa oamenii isi astupa si isi inchid ochii si urechile in fata acestor semnale de alarma. Si astfel isi inchid si sufletele!  

 

Intre noi, copiii!

Oana Pellea a postat azi pe contul ei de facebook urmatoarele cuvinte:

last day oct 2O12 4 ever ...

Si un alt utilizator de facebook  ii comenteaza astfel :

 Așa zice un personaj, un copil, din Au revoir les enfants: "Tu realises qu'il n'y aura plus jamais de 19 janvier 1944?" 

"Iti dai seama ca nu va mai fi niciodata data de 19 ianuarie 1944? "

 Si Oana Pellea  raspunde:

n am stiut...deci tot un copil zice:)..normal..intre noi...

Este un timp ... cand Gianni Morandi a fost in Romania

Se spune ca exista un timp pentru a semana
si un altul in care ai nevoie de asteptare!

Un timp visat, care vine pe timp de noapte,
si un altul ce vine cand ziua e incinsa,
precum inul in bataia vantului.

Este un timp negat si un altul secret,
un timp distant ,care ii priveste numai pe altii,
un timp in care era mai bine sa fi plecat,
si un timp cand noi doi era mai bine
sa fi discutat!

Este un timp perfect pentru a face tacere,
sa privim cum pe cer trece soarele ,
si sa stim povesti copiilor nostri
cand soseste ora tacuta a zanelor.

Este o zi in care ne-am pierdut,
precum cineva ar pierde un inel
pe un camp intins,
si aveam in fata un viitor programat,
dar pe care nu l-am lasat sa se adevereasca.

Este un timp care fuge, dar nici o teama,
mai devreme sau mai tarziu din urma ne ajunge!
Pentru ca e timp, e timp, e timp,
pentru aceasta mare infinita de lume!

E atata timp de cand ploua,
si de un an eu nu ma intorc.
........................................................
De-o jumatate de ora stau aici confuz,
intr-un loc de asteptare
al unui tramvai ce nu vine.
Nu fi invidioasa pe mine,
nu fi invidioasa pe mine!
Nu ma invidia niciodata!

Este un timp de asteptare cum spuneam,
ceva bun, ce urmeaza sa vina!
Un moment fotografiat, pictat, semnat,
si altul ce vine apoi, si lasat sa treaca nefolosit,
fara sa dorim sa stim
cum i-ar fi fost fotografia !

Si este un timp...plin de frumusete,
ce lasa sa apara pe corpul nostru multa transpiratie!
Un anotimp revoltat impotriva
constrangerilor nedorite.
Si vine momentul in care
se desprinde cu putere sageata,
si ajunge la bolta cereasca!
Si acolo strapunge stele.
Este o zi in care
toata lumea isi intinde mana,
un moment - acelasi pentru toti,
care va fi binecuvantat, eu cred,
de foarte departe!
Este si un timp care e un timp final,
sau un timp cand ajungem sa ne intelegem ,
un timp in care ma vei vedea
langa tine, din nou,
mana in mana!
Cat de uimiti vom fi daca ,
nimeni nu ne va spune
nimic ...
de dinainte!

( Ivano Fossati- C'e un tempo )

Interviu cu Oana Pellea la Arad, 20 oct 2012

De ce ați scris un „Jurnal”? Spuneați, în carte, în felul următor: „Habar nu am despre ce să scriu… Oare faptul că sunt singură este un motiv?”

Nu știu dacă „Jurnalul” vorbește despre singurătate ci, cred că sunt întrebări ale fiecăruia dintre noi vizavi de viață, de moarte, de iubire, de Dumnezeu. Sunt întrebări simple ale oricărui om de pe Pământul acesta. Nu a avut o temă stabilită acest „Jurnal”. E chiar ceea ce gândesc și ceea ce am gândit pe parcursul vieții mele. Consider că, atâta timp cât există lucruri ce te marchează în viața de zi cu zi, este bine să le scrii, să îți amintești de ele în timp. S-ar putea să te surprinzi. Cred că cel mai frumos lucru este să te surprinzi, să te uimești pe tine într-o autodescoperire și căutare a sinelui.

Vorbiți foarte mult despre tatăl dumneavoastră, Amza Pellea…

Eu vorbesc tot timpul despre tata și despre mama. Datorită lor mă aflu pe acest Pământ. Lor le datorez tot ceea ce am fost și tot ceea ce sunt în momentul de față.

Spuneați într-un interviu: „Când a murit tata am murit o parte din mine, când a murit mama am murit de tot”

 Da, cam așa a fost. Pe tata l-am pierdut la 22 de ani iar pe mama la 41 de ani și așa am simțit. Mi-am adorat părinții si pierderea lor a fost ca o moarte a mea…

Și cum ați reușit să treceți peste această mare cumpănă a vieții dumneavoastră?

Credința în Dumnezeu cred că e răspunsul… M-am gândit că singurul lucru pe care și l-ar fi dorit părinții mei, pentru mine, ar fi fost să fiu fericită și, atunci, am dus viața mai departe având ca bază gândul acesta că, barem asta le datorez…

Spuneați că lumea nu mai citește. De ce credeți că se întâmplă asta?

Da, e din ce în ce mai catastrofală prăpastia asta în care a căzut cultura, să spunem așa. Sunt foarte multe motive. E un bombardament de informații, o fugă spre material, o disperare că nu faci față, că mâine nu ai unde lucra…Tot felul de motive…adevărate… dar, în epocile cele mai tulburi ale istoriei omenirii, când lucrurile erau blocate sau nu mergeau bine orice om inteligent sau orice om cât de cât cu o pretenție față de el și față de cunoaștere își dădea seama că este, de fapt, o enormă oportunitate pentru a învăța.

Faptul că tatăl dvs a fost actor v-a influențat, să zic așa, în alegerea carierei?

Deloc. Tata nu vroia ca eu să urmez această meserie. A vrut sa ma apere. E o meserie dura intr un mediu nu foarte prietenos…Cum m-am hotarât să mă fac actriță am spus-o în multe interviuri și… n-aș vrea să mă repet.

Dacă ar fi să alegeți între teatru și film, pentru ce ați opta?

Nu pot să aleg. Eu știu despre mine un singur lucru, și anume, că ce îmi place cel mai tare pe Pământ este să dăruiesc. Bucurie, gând, sentiment, cadouri… Îmi place a dărui și orice oportunitate, indiferent că este film, teatru, scris,etc…. orice oportunitate înspre a dărui mă face fericită.

Un gând pentru oameni…

Mie mama mi-a spus un lucru extraordinar în ultima zi a trecerii ei pe Pământ: să nu uiți că viața e pe zile și fiecare zi are povestea ei. Faceți-vă povestea frumoasă ca, la finalul vieții, să aveți mii de povești care, dacă sunt frumoase, înseamnă că ați trăit o viață frumoasă.

Pollyana - Secretul multumirii- film tradus in romana

http://parereataconteaza1.wordpress.com/2012/02/29/pollyannasecretul-multumirii-un-film-pentru-tine/

Oana Pellea despre femeia-obiect si drumul gresit al omenirii

„Sunt femei-păpuşă, atât. Imaginea pe care o văd e grotească. Îmi închipui că înăuntrul lor sunt câlţi. Femei care se comportă şi se tratează pe ele ca obiecte."

Urăsc siliconul şi epoca lui. O epocă în care pe primul loc e forma. Ce pierdere de repere şi de adevăr. Ce deviere de la drumul bun şi, în ultimă instanţă, ce pierdere de timp.

Cum să-ţi găseşti salvarea în silicon? E ca şi cum ai reduce omul la o păpuşă de plastic. Dar asta se şi întâmplă. Sunt femei-păpuşă, atât. Imaginea pe care o văd e grotească. Îmi închipui că înăuntrul lor sunt câlţi. Femei care se comportă şi se tratează pe ele ca obiecte.

Ce decădere de la superbitatea statutului de mister şi minune a lui Dumnezeu. Cea care poate da viaţă. Nu, n-am nici un respect pentru femeia-obiect. Păcatul cel mare este că totul vine de la acceptarea acestui statut de către femeie. Ce prostie! Nu, nu sunt deloc feministă, dar văd ce transformare grotească se petrece. Şi ce păcat se petrece.

E complexată epoca ce crede că se poate salva prin formă. Că poate scăpa de complexe schimbându-şi culoarea ochilor sau mărindu-şi sânii. Care crede că poate sări peste lecţia fundamentală a pământului din noi. Orice am face, pământul din noi se întoarce de unde a plecat, se întoarce în pământ. Problema este cum să trăim lucrul ăsta şi ce să înţelegem din el, nu cum să-l oprim. E o prostie să încerci să-l opreşti. E o prostie să te lupţi cu legea gravitaţiei, trebuie s-o înţelegi şi să trăieşti cu ea.

Căutăm, ca nebunii, totul în formă. În formele caselor, în forma teatrală, muzicală. Trăim după tipare formale. Ne îmbrăcăm cu Versace, arătăm ca Madonna, vorbim ca Tom Cruise, trăim în forma lui Tânăr şi neliniştit şi murim foarte liniştiţi şi pierduţi de noi, căci am adoptat alte formate şi modele. Ne întrebăm din ce în ce mai rar ce căutăm aici. Cine suntem şi ce vrem de fapt. Uităm cu desăvârşire să simţim noi, să gândim noi. Nici nu mai ştim de atâta informaţie care sunt gândurile noastre şi care nu. Dacă ce simţim e adevărat sau nu. Şi într-o zi ne mirăm că două avioane nebune intră în viaţa noastră şi schimbă omenirea.

Şi atunci începe panica. Şi, în sfârşit, începem să ne punem întrebări. Să căutăm explicaţii. Să încercăm să răspundem la întrebarea de ce? Şi pentru că suntem o rasă inteligentă, dar parşivă, găsim răspunsuri: politice, economice, religioase. În nici un caz umane. Nu putem să luăm o experienţă la nivel global şi s-o aducem la nivel individual. Nu putem încă să tragem concluzia simplă că drumul fiecăruia dintre noi e greşit dacă s-a putut întâmpla aşa ceva.

Nu putem să ne responsabilizăm. Nu, silicon pentru a mări responsabilitatea fiecăuria dintre noi nu s-a inventat. Şi atunci jocul devine simplu. Ne împărţim în ei şi noi. În vinovaţi şi victime. Doar asta face omenirea de când e ea. Da, sunt şocată când văd, deschizând televizorul, cum şapte posturi îmi arată animalul-om făcând acelaşi gest la nesfârşit de 2000 de ani: se apleacă, ia o piatră şi o aruncă în altcineva. Acesta-i progresul excepţional al omenirii. Progresul real: zero. N-am înţeles absolut nimic.

Degeaba informaţia, degeaba boom-ul computerului, invenţiile şi cercetările, mersul pe Lună. Zero. Dacă suntem deranjaţi, soluţia e una singură: lovim.

Lovim si noi cu ce putem, cu piatra şi, dacă tot am progresat cu bombele, mai nou lovim cu avioane care poartă vieţi omeneşti. Dacă doar ne-am gândi puţin şi nu ne-am împărţi în ei şi noi, atunci am vedea că nişte oameni au omorât nişte oameni folosind ca bombe nişte oameni cu ajutorul unui avion. Cam asta ar fi concluzia, ecuaţia matematică simplă. Rezultatul logic e înspăimântător. Rasa uman a început să se autodistrugă. Cam asta facem de 2000 de ani. Uneori mai spectaculos, alteori mai şters, dar preferăm asta în loc să tragem linie şi să ne întrebăm cinstit cu ce am greşit fiecare de s-a ajuns aici.

Eu recunosc cinstit că nu m-a surprins. Ţin minte că am urlat: „A început!” E ca şi când aşteptam să se spargă această bubă şi să mai avem o şansă să scoatem puroiul şi urâtul din noi. Semnale că drumul pe care am apucat-o nu e bun sunt, slavă Domnului. Toată lumea simte că nu e bine, toată lumea e nemulţumită, dar nimeni nu face nimic şi toţi dăm vina pe altcineva, niciodată pe noi.

Sa fie uriasii? Fiintele elementale?

Sailing Stones. Blocuri de piatra ce se deplaseaza fara nici o interventie umana sau animala. Fenomenul este studiat de oamenii de stiinta...

Sailing stones, sliding rocks, and moving rocks all refer to a geological phenomenon where rocks move in long tracks along a smooth valley floor without human or animal intervention. They have been recorded and studied in a number of places around Racetrack Playa, Death Valley, where the number and length of travel grooves are notable. The force behind their movement is not confirmed and is the subject of research.

The stones move only every two or three years and most tracks develop over three or four years. Stones with rough bottoms leave straight striated tracks while those with smooth bottoms wander. Stones sometimes turn over, exposing another edge to the ground and leaving a different track in the stone's wake.

Trails differ in both direction and length. Rocks that start next to each other may travel parallel for a time, before one abruptly changes direction to the left, right, or even back the direction it came from. Trail length also varies – two similarly sized and shaped rocks may travel uniformly, then one could move ahead or stop in its track.
http://en.wikipedia.org/wiki/Sailing_stones

Rodica Mandache despre cartea Jurnal a Oanei Pellea

Motto: Speranţele trebuie semnate
Un citat dintr-o carte... Jurnal.

N-am cumpărat imediat cartea Oanei Pellea, apărută în 2009 la "Humanitas”. Nu că n-aş fi fost curioasă, dar poate eram invidioasă, cine ştie...

Nu-l citesc de la pagina 1 la 219. Îl citesc pe sărite. Nu ştiu de ce! Îmi place foarte mult. Cartea e zbanghie! Seamănă cu Oana. Are o mare sinceritate. Şi mult curaj. Şi-şi asumă riscuri.
   
Într-una dintre pagini o găsesc pe Domnica, mama Oanei. Am cunoscut-o, am fost prietene într-un timp. O prietenie luminoasă.
   
Am iubit-o mult. M-a marcat, eram în anul I de facultate, vulnerabilă şi lacomă de fericire şi Domnica, un om extrem de delicat, un om frumos şi generos, mi-a făcut un bine imens.
   
Era frumoasă. Semăna cu o actriţă franţuzoaică, Françoise Arnoul, doar că avea ochii verzi. Ochii ca două mări.
   
Între Oana şi Domnica era în afara legaturii de familie, mamă-fiică, o altă comunicare – ceva numit şi prietenie, dar nu era numai asta. Oana parcă o proteja pe Domnica în viaţa lor de toate zilele în care au fost greu încercate. Domnica avea ceva din "cuminţenia pământului”. Aveam un pulover negru, "pe gât”, franţuzesc, de câte ori îl îmbrăcam eram frumoasă. Era fermecat. L-am avut până s-a făcut bucăţi. Dominica era atât de generoasă, încât, mai târziu, când am citit acea magnifică poveste englezească pentru copii, "Polyanne”, m-am gândit dacă eu cunosc un astfel de om, am zis imediat: Domnica.
   
Există o rugăciune, "Doamne, apară-mă de o moarte năpraznică”. Dar nu! Asta a fost sfârşitul acestei femei uimitoare.
   
Oana scrie: "...şi mama mea e viaţa mea şi va fi până ne vom întâlni din nou... Am văzut cum cineva care, mulţumesc lui Dumnezeu, este mama...am văzut cum cineva poate muri superb. Cum poate cineva să lupte cu cancerul 5 ani. Cum poate o femeie superbă pierde pe rând, în 5 ani, un sân, părul, un braţ, o claviculă, un omoplat şi în final 2 plămâni – cu zâmbetul pe buze. ăsta e un inventar făcut de ea la spital, după care m-a intrebat: Nu ţi se pare puţin cam mult? Gata! Sunt un om căruia îi place viaţa, dar fără astea toate e cam greu, nu crezi? N-are rost! Hai că ne-am minţit frumos – spunea mama vorbind despre toată perioada în care n-am vrut să recunoaştem că vine timpul despărţirii”.
   
Oana nu e un om laş. Aşa se desprinde din "Jurnal”. Cred că laşitatea a devenit azi un mod de viaţă. Laşitatea e un lucru tare urat. Dar la urma urmelor... Urâţenia lumii este un proces planetar. Astăzi la tot pasul se demisioneaza din secta umană.
   
Viaţa este agresivă şi dezlănţuită şi, totuşi, acum apar mereu lucruri minunate pe care le vezi mai clar. Lucruri minunate care te inspiră şi te fac mai bun.     Aşa este cartea Oanei Pellea. O ţin aproape de mine, să întind doar mâna şi să  citesc oriunde se deschide.

Uneori mă bucur că suntem balcanici, că suntem cum suntem, cu lucrurile noastre cele de fiecare zi, cu sentimentalismul nostru, cu dragostea animalică (e ceva minunat) pentru copii şi parinţi. Mă bucur că-n balcanismul nostru n-o să putem scrie niciodată o scrisoare ca cea a Mariei Callas: "Mamă! Îmi ceri bani. Nu pot. Eşti tânără. Ai 54 de ani! Munceşte! Dacă nu poţi, aruncă-te pe fereastră!”

Noi cu "sărăcia, cu nevoile şi neamul” suntem binecuvântaţi de Dumnezeu cu "inimă bună”. Noi puterea ne-o luam întâi de la părinţi şi pe urmă de la copii.

Nu suntem perfecţi! Perfecţiunea e plictisitoare, spunem noi ca să ne apărăm. Jurnalul Oanei e perfect, pentru că cel care-l citeşte bea roua de dimineaţă.

Pentru că te-nvaţă că "nu există nici o nefericire pe lume care să nu poată fi transformată într-o mare bucurie”.

Pentru că te-nvaţă (pretenţios verb) să nu fii vulgar, să gândeşti cosmic, cu legături de tristeţe şi bucurie.

Dumnezeu ne-a făcut cu multă dragoste. În interiorul nostru e un lucru perfect. La asta mă gândesc citind "Jurnalul”.

Şi am să-nchei tot cu vorbele Oanei: "Dacă din întamplare sau nu, ai citit această carte, Lumina Domnului să fie cu tine! Dacă nu ai citit această carte, Lumina Domnului să fie cu tine!”

Da, Oana, Lumina Domnului să fie cu noi cu toţi, că tare suntem vulnerabili.

Viata e intotdeauna azi si acum

 Viata e pe zile! Mi-a spus mama razand in hohote, in ultima zi pe pamant! Nu-ti face planuri mari! Bucura-te de secunda! Bucurati-va de secunda si cine mai intelege si ca secunda este indumnezeita... cu atat mai bine!
OANA PELLEA

Ma intreb ce a vrut sa zica oare cu : ' secunda este indumnezeita ' ?
Si imi raspund: Cred ca a vrut sa spuna ca fiecare secunda vine de la Dumnezeu, din partea Lui!

Revedeti discursul Oanei Pellea

Oana Pellea - in 2010 -

Vedeti sau revedeti discursul acesta al Oanei Pellea.
 Daca doriti, desigur~!

Intalniri sincronistice

Un articol in franceza despre intalnirile sincronistice:
http://savoirperdu.over-blog.net/article-la-rencontre-synchronistique

Shakespeare despre " a sti "

Puţini sunt cei care ştiu cât de mult ar trebui să ştie, ca să ştie cât de puţin ştiu. William Shakespeare

Cunoasterea adevarata vine pe calea smereniei. As adauga eu...

Interviu - Oana Pellea

oana pellea - interviu pentru revista tango


OANA PELLEA: Nu e normal asa? Sa te doara tot, sa te bucure tot?!

Discurs Oana Pellea

Oana Pellea despre nevoia de a face lucrurile cat putem noi de bine si despre faptul ca nu ne nastem intamplator intr-o anumita tara.


http://www.youtube.com/watch?v=OZdFErDoU3U&playnext=1&list=PLA15172642A45CBA2&feature=results_video

Când eşti la o răscruce, cum poţi să alegi drumul cel drept?

Ai momente în viaţă când nu ştii ce să alegi. Spui doar atât: "Eu nu ştiu să aleg". Şi îi zici lui Doamne-Doamne să aleagă El pentru tine. Şi ajungi unde trebuie. Sunt lucruri care se întâmplă pur şi simplu. Minusurile sau ceea ce crezi că ţi se întâmplă rău sunt de cele mai multe ori un bine…

Eu sunt un om foarte norocos. Din această zdrobire de creier, pe care mi-a făcut-o viaţa, pierzându-i pe-ai mei, eu m-am trezit. Se putea să nu mă trezesc. M-am trezit însă cu adevărat! Şi bine e să ne facem timp să mai citim o carte şi să ne rugăm lui Doamne-Doamne să ne lumineze. 

Citiţi mai mult: Oana Pellea: ,,Sunt foarte credincioasă, dar nu habotnică” > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/oana-pellea-sunt-foarte-credincioasa-dar-nu-habotnica-848262.html#ixzz2A0F0COne 
EVZ.ro 

„Iubirea se revarsă ca laptele pe masă”

„Nikita Mihalkov. Film. Soare înşelător. Ies după o oră şi-mi vine să urlu. Nu are traducere sau textul vine decalat, o bătaie de joc. Lumea stă de dragul lui Nikita Mihalkov. Vine la începutul filmului şi răspunde la întrebări la final.

C.T. Popescu îi face prezentarea, foarte frumoasă, dar cine s-o înţeleagă? E superb. 62 de ani şi superb. E întrebat ce înseamnă iubirea pentru el şi răspunde: Cum pot răspunde la aşa ceva? Fără să fiu considerat idiot… Iubirea trebuie să se reverse ca laptele pe masă… Iubirea la toate nivelurile… Chiar şi aici… nu simţiţi?

Lumea aplaudă. Câţi au simţit real? Iubirea se revarsă ca laptele pe masă… frumos. Divin. După asta vin acasă. Atât.
Face parte din categoria oamenilor care îmi umplu ochii de lacrimi.

Trebuie să-l urmezi pe cel ce caută adevărul şi să fugi de cel care spune că l-a găsit”.


Citiţi mai mult: OANA PELLEA: „Mi-e foarte greu să trăiesc” > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/oana-pellea-mi-e-foarte-greu-sa-traiesc-852648.html#ixzz2A0DA85dm 
EVZ.ro 

Experienţă extracorporală

„Am avut o dată, o singură dată în viaţă, o experienţă extracorporală. Eram în pat şi stăteam pe burtă. Mama era lângă mine în pat şi citea. Lumina din partea ei era aprinsă. Eram cu ochii închişi. Şi brusc – am văzut toată scena de sus, de lângă tavan. Mi-am văzut corpul ca pe un străin, am văzut cum mama a întors o pagină şi a făcut un gest cu mâna. Ştiu că m-am gândit că e o imagine frumoasă, mi-era foarte drag de mama şi aveam o indiferenţă totală pentru mine. Ştiu că am observat exact poziţia mea în pat . Şi m-am gândit să părăsesc camera şi să ies afară. Dar mi s-a făcut frică – şi brusc am căzut în corpul meu. Am căzut parcă în etape, cu o viteză incredibilă şi dureros. Eram foarte grea. Îmi bătea inima foarte tare. I-am povestit mamei, şi ea s-a speriat. Şi atât. Nu ştiu de ce am scris asta. Nu contează.

În orice caz, era foarte bine în afara mea. Ciulei mi-a spus odată ceva foarte adevărat. L-am întrebat dacă îi place să călătorească. Şi mi-a răspuns: „Da. Din păcate, trebuie să mă iau întotdeauna cu mine.“

Din păcate, trebuie să ne luăm cu noi peste tot. Ce odihnitor ar fi să ne despărţim din când în când de noi”.

Doua exemple despre ce inseamna " A fi cu adevarat roman " !

Sambata, m-am intalnit cu Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu, eu si alti vreo 30 de aradeni care am aflat la timp despre prezentarea la Arad a cartii ei " Jurnal".
  Pentru mine a fost una din cele mai importante intalniri avute in acesti 32 de ani de viata. De ce? Pentru ca in personalitatea acestor doi artisti cu siguranta se oglindeste ceea ce are mai frumos spiritul adevarat romanesc, generozitatea si sensibilitatea interioara. Am vazut ca acest spirit romanesc stravechi inca mai exista viu, aici in Romania, in mijlocul tuturor nedreptatilor facute de aceia care suntem noi, romanii zilei de azi. Dar care pe nedrept indraznim sa ne numim romani cat timp ne lipsesc generozitatea si sensibilitatea sufleteasca. Nu suntem romani cat timp ne lipsesc aceste doua calitati, ci suntem doar simpli indivizi nascuti si crescuti pe teritoriul Romaniei. Dar atat numai. Si nimic mai mult.

 

Despre importanta iubirii

Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru a urca la El.
(Michelangelo Buonarotti)



                                         
"Iubirea de cunoaștere fără de cunoașterea iubirii este însăși suferința"

“Daca ti se pare ca poteca vietii tale urmeaza o cale prea intortocheata si ca foarte rar se deschid flori pe marginea ei, gandeste-te ca sufletul tau deschis poate umple cu flori poteca vietii altora.”

sa-traiesc-o-poveste.blogspot.com

Timpul

Timpul

Ce se ascunde

in peretii unei case,
sau pe chipul care tace?
Ce se ascunde-n ochii lumii

sau intr-o inima dibace?
Ce se ascunde dup-o usa
larg deschisa catre viata?

Ce se ascunde in ochii tai

rataciti privind la soare?

Ce se ascunde in misterul
unei stele disparute?



Ce se ascunde intr-o oglinda
devenita amintire?

Ce se ascunde in cuvinte?


E timpul! E timpul...

Insotit mereu de soare
in orice zi si apoi dispare
 trantind usa
 dupa ziua incheiata!

Ce se ascunde in fiii tai?
 Zi de zi tot mai inalti,
 zi de zi tot mai departe,
 zi de zi tot mai absenti.
 Ce se ascunde in vara aceasta?
 Vara aceasta ce-a trecut...

 Ce se ascunde in orice raza

 coborata dinspre soare?

Ce se ascunde sus pe deal

sau in coltul unei case?
 Si ce oare e treaz mereu

 si nici noaptea nu adoarme?

Spionandu-ne in taina,
amintind dureri trecute,
si-nchizand ferestre
de cladiri abandonate!
 
 Timpul... Timpul...

(dupa Ricardo Cocciante/ Il Tempo)

  Si in italiana:

Cosa c'è che si nasconde dietro i muri delle case, 
dentro il cuore della gente, 
dentro il viso di chi tace 
Cosa c'è dietro la porta spalancata sulla vita 
Cosa c'è dietro i misteri di una stella che è sparita 
Cosa c'è dietro gli insulti tatuati sul tuo viso 
Cosa c'è tra le bestemmie di chi crede al paradiso 
Cosa c'è dietro i tuoi occhi ormai esausti di tramonto 
Cosa c'è dietro lo specchio che si strugge di ricordi 

C'è... 
il tempo, il tempo, che strangola le stelle poi le getta in fondo al mare 
il tempo, il tempo, che arriva insieme al sole tutti i giorni poi scompare 
il tempo, il tempo, che sbatte la sua porta in faccia al giorno ammutolita 
il tempo, il tempo. 

Cosa c'è dietro i tuoi figli ogni giorno un po' più alti, 
ogni giorno più lontani, 
ogni giorno un po' più assenti 
Cosa c'è dietro l'estate, 
quest'estate che è finita dietro un brivido di sole, 
dietro un attimo di vita 
Cosa c'è dentro al tuo cuore gonfio di malinconia 
Cosa c'è dentro al rumore di una moto che va via 
Cosa c'è sulla collina dietro l'angolo di casa 
Cosa c'è che resta sveglio e di notte non riposa 

C'è... 
il tempo, il tempo, seduto sul destino come un bimbo sulle scale 
il tempo, il tempo, che passa sui tuoi occhi e ogni giorno fa più male 
il tempo, il tempo, sul viso di un amico che non hai riconosciuto 
il tempo, il tempo, che spia attraverso i vetri di un dolore addormentato 
il tempo, il tempo, che chiude le finestre di un palazzo abbandonato 

il tempo, il tempo, il tempo. Il tempo

Puterea curajului

"Era o fata, fiica de tarani, care in fiecare zi urca pe munte sa culeaga radacini si ierburi pentru a potoli foamea familiei sale.

    Intr-o zi, a vazut un dovleac mare, copt si gata sa fie cules impreuna cu frunzele lui late si verzi.

    Fericita, fata il imbratisa, incercand sa il desprinda de stanca unde prinsese radacini. Nu ii fu usor sa il miste, dar insista si in sfarsit reusi sa il ridice.

    Cu mare uimire vazu ca tocmai din locul din care crescuse, tasni apa proaspata din belsug. Dupa ce isi potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicatura si paraiasul se opri. 

    In clipa aceea auzi o voce care spuse: "Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine daca vei dezvalui cuiva existenta acestui izvor de apa curata! Te voi pedepsi inecandu-te chiar in acest izvor".

    Fetei i se facu frica si se intoarse acasa tacuta. Vazand-o tulburata, mama ei intreba ce i se intamplase, dar ea ramase muta si in zilele urmatoare. Era mereu trista, nu vorbea cu nimeni, parintii erau ingrijorati.

    Secretul ramase ingropat in inima ei pana cand seceta incepu sa arda recoltele.

    Ii vazu in arsita soarelui pe taranii care se osteneau sa aduca vase grele cu apa pe terenurile parjolite. Cei mai batrani nu reuseau si se ghemuiau, doborati de efort, de-a lungul drumului.

    Fata privi atunci muntele, si avu un acces de curaj si de razvratire.

    Incepu sa le strige tuturor ca acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga campia si salva recoltele.

    Se oferi chiar sa-i insoteasca in acel loc pe cei mai puternici dintre tarani. Dovleacul fu scos din radacini si sfaramat in mii de bucati. Imediat, apa tasni din plin si se transforma intr-un rau, apoi intr-un fluviu care potoli setea pamantului ars al campiei.

    Atunci cand taranii coborara in vale, fata se duse sa se ascunda printre trestii, in asteptarea razbunarii care ii fusese anuntata.

    In scurt timp se ridica vantul si auzi vocea tunatoare a spiritului muntelui:"Nu te pedepsesc, ba din contra, te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai infruntat moartea pentru a-i salva pe ai tai si recoltele. Ai actionat cu puritate si te-ai salvat. Altii, de frica, ar fi lasat sa moara de sete batrani si copii.

    Vor creste alti dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la incercare curajul si altruismul oamenilor."

    Vocea tacu, vantul nu mai sufla printre trestii.

    Fata care adusese apa ramase libera, campurile se inviorara si ai ei reluara fericiti cultivarea pamantului.

    

    Curajul, incheie calugarul, sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate, in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate. Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine, iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul." (R. Battaglia)

Cand doi inseamna unul singur...

Eu cu tine...
Cu cata iubire iubeam noi...
Eu cu tine... Opream orologiile
si viata din orase...
Sfidam cerul si toate libertatile...
Eu cu tine... Furam zorile
in toate diminetile.
Eu cu tine... schimbam zborul
pasarilor pe cerul de deasupra noastra.
Eu cu tine... Ascultam marile
si descopeream toate adevarurile.

Eu cu tine... Strabatand strazile,
si sa ne hraneasca sangele
era doar vantul si cu poeziile.

Eu cu tine... diferiti de omenire...

Eu cu tine...

( dupa un cantec de Michele Zarrillo - Io e Te )

Nevoia de iertare

Nu e rau ca am gresit, ci e rau ca repetam aceeasi greseala la nesfarsit.


Ca un om intre oameni, imi voi cere eu iertare!
Ca un om intre oameni, inteleg ca ti-am provocat multa durere!
Ca un om intre oameni, ma strabat acum fiori de regrete.
Ca un om intre oameni, am nevoie sa nu mai gresesc fata de tine...

Cantecul de mai jos mi-au inspirat aceste cuvinte:

Din larg ( O. Goga )

---

Din larg 

Eu urc spre culme... Mi-a rămas în urmă
Noroiul prins în putreda-i osândă,
Înfrigurata patimilor turmă,
Cu chiot lung de-ntrecere flămândă...

Eu urc... Acolo jos, în adâncime,
Aud viaţa ce-şi întinde hora;
E necurmatul cântec din vechime.
Îl ştiu... Mai bine n-o să-l ştie nime,
Căci am băut din cupa tuturora
Şi l-am plătit cu lacrimi şi cu rime...

Acum, în drum când mă opresc vreodată
Şi fac popas la noua cotitură,
Priveliştea din înălţimi s-arată
Atât de-ngustă, strâmbă şi ciudată.
Cu valul ei de dragoste şi ură,
Că orice pas de mergere-nainte
Îmi năruie-o aducere-aminte,
Îmi frânge-un glas, un zâmbet, o icoană...

Din câte jos, m-au urmărit în goană...
Şi tot aşa... de-acum o să-mi rămână
Aceeaşi ţintă fără de zăbavă,
Să-mi uşurez povara de ţărână,
Să-mi cer de sus paharul de otravă!

Jur-împrejur e largul care cântă,
E soare-n cer, e sărbătoare sfântă,
Şi-n vreme ce mi-a amuţit pământul
Fiorul păcii-n suflet mi se lasă,
Eternităţi îmi flutură veşmântul;
Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă...

Mai sus!... Mai sus!... Cetăţile de stele
Cuprind rotirea gândurilor mele,
Şi, ca un sân ocrotitor de mamă,
O năzuinţă proaspătă mă cheamă:

Neprihănită, mândră poezie,
Lumină albă, pururi adorată,
Ascultă-mă cu ruga mea târzie,
Şi fă pe veci în minte să-mi tresalte,
Strălucitoare, rece şi curată,
Singurătatea culmilor înalte...

Importanta omeniei

Motto:
"...şi-i vor pune numele 
Imanuel, care talcuit inseamna: Dumnezeu este cu noi". 
Isaia 7,14


 O poezie de Costache Ioanid:

Există Dumnezeu

Nu, nu suntem un vis, o intimplare,
un lut de sine insusi framintat.
Ci ne-a zidit o Forta creatoare,
o-Ntelepciune fara de hotare.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne 'nduplecat.
Ci noi avem un duh si-o libertate
Si-o inima ce pentru ceruri bate.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
N-ar fi simtit in veci de veci tarina
Surisul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstapinul mina
sa umple-n noi de simtamint fintina-
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Avem cu noi Scriptura ca dovada,
avem minuni si semne ne 'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vada
sa stea In fata Lui pe baricada!
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu-i calea noastra vesnic insorita,
nu-i viata totdeauna un palat.
Dar o traim, caci merita traita,
cind, peste lumea asta marginita,
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevar s-a revelat.
Isus e-n noi, lumini si iubire.
Iar moartea e un sbor spre nemurire.
Exista Dumnezeu! Ce minunat!


  Si totusi Iisus e-n noi? Daca asta ar putea insemna ca si noi avem origine divina asa cum are Iisus, atunci afirmatia din poezie este total gresita. Caci omul este doar o creatura, nicidecum Creatorul.
  Insa o interpretare corecta a acestei afirmatii: ' Iisus e in noi ' poate fi alta. Daca am fi oameni cu adevarat si am trai corect in Creatie conform Vointei Domnului... atunci si prin noi s-ar revarsa ceva din Iubirea lui Iisus pentru oameni. Din Iubirea Lui severa, pura, atragatoare si luminoasa, nicidecum molatica si atoatetingaduitoare, asa cum gresit ne este prezentata din nenumarate parti. Nu stim ce este cu adevarat Iubirea lui Dumnezeu... Cat de nepretuita este EA pentru fiecare creatura... Dar putem aspira la EA, daca dorim cu adevarat, si O putem sluji prin viata noastra de zi cu zi... Si astfel Il slujim pe Iisus. Caci El a fost, este si mereu va fi Iubirea lui Dumnezeu in persoana!
  Ca sa-L slujim pe Iisus, adica Iubirea lui Dumnezeu, este suficient sa ne dam silinta sincera sa fim oameni cu adevarat in fiecare moment din viata noastra.
  Nu degeaba se spune ca " A fi om e lucru mare! ".

Care este cea mai buna religie ?

Intr-un interviu, Dalai Lama a raspuns la intrebarea: Care este cea mai buna religie?
" Cea mai buna religie este cea care te apropie de Dumnezeu. Este cea care face din tine o persoana mai buna. "


La intrebarea " Ce ne face sa fim mai buni? ", Dalai Lama a raspuns:
" Tot ceea ce nu ne lasa indiferenti la suferinta aproapelui si ne face sa fim mai
   sensibili, mai detasati, mai amabili, mai umani, mai responsabili, mai corecti si cinstiti.
   Religia care-ti ofera si-ti recomanda toate acestea, este cea mai buna religie."

 Iar celui care ii adresa aceste intrebari, Dalai Lama i-a mai spus:
 " Prietene, nu ma intereseaza de ce religie esti si daca esti credincios sau nu...
   Pentru mine, este important felul cum te porti cu ceilalti, familia ta, colegii de serviciu, prietenii tai si in general cu toata lumea.
    Aminteste-ti ca universul este influentat de actiunile si de gandurile noastre. "
   Iar la final a mai spus celui care ii luase interviul:
    " Ia seama la gandurile tale caci ele vor deveni Cuvinte.
      Ia seama la cuvintele tale caci ele vor deveni Actiuni.
      Ia seama la actiunile tale caci ele vor deveni Obiceiuri.
      Ia seama la obiceiurile tale caci ele iti vor modela Caracterul.
      Ia seama la caracterul tau caci el iti va conditiona Destinul,
      Iar destinul va fi Viata ta...
     "

  si

" Nu exista religie mai mare ca Adevarul " .