Experienta extracorporala

http://www.evz.ro/detalii/stiri/oana-pellea-mi-e-foarte-greu-sa-traiesc-852648.html

Experienţă extracorporală

„Am avut o dată, o singură dată în viaţă, o experienţă extracorporală. Eram în pat şi stăteam pe burtă. Mama era lângă mine în pat şi citea. Lumina din partea ei era aprinsă. Eram cu ochii închişi. Şi brusc – am văzut toată scena de sus, de lângă tavan. Mi-am văzut corpul ca pe un străin, am văzut cum mama a întors o pagină şi a făcut un gest cu mâna. Ştiu că m-am gândit că e o imagine frumoasă, mi-era foarte drag de mama şi aveam o indiferenţă totală pentru mine. Ştiu că am observat exact poziţia mea în pat . Şi m-am gândit să părăsesc camera şi să ies afară. Dar mi s-a făcut frică – şi brusc am căzut în corpul meu. Am căzut parcă în etape, cu o viteză incredibilă şi dureros. Eram foarte grea. Îmi bătea inima foarte tare. I-am povestit mamei, şi ea s-a speriat. Şi atât. Nu ştiu de ce am scris asta. Nu contează.

În orice caz, era foarte bine în afara mea. Ciulei mi-a spus odată ceva foarte adevărat. L-am întrebat dacă îi place să călătorească. Şi mi-a răspuns: „Da. Din păcate, trebuie să mă iau întotdeauna cu mine.“

Din păcate, trebuie să ne luăm cu noi peste tot. Ce odihnitor ar fi să ne despărţim din când în când de noi”.
( Jurnal - Oana Pellea )

Fragmente din Jurnal - Oana Pellea

 Fragmente din Jurnal - Oana Pellea gasiti si pe pagina:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/oana-pellea-mi-e-foarte-greu-sa-traiesc-852648.html

site cu pagina despre oana pellea

http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/?p=302#comment-24647

Singur printre oameni

Sigur ca vorbesc cu Dumnezeu. Lumea asta pe care n-o inteleg si chiar am renuntat s-o inteleg ar spune ca sunt putin sarita. Dar cu cine sa vorbesc, daca nu cu El? Sunt convinsa ca gandurile astea nu sunt doar ale mele, sunt convinsa ca oamenii cand se baga in pat si-si inchid pleaopele vad o bezna, dar, in intunericul acela, mai simt si o prezenta. In orice caz, mie mi se intampla de mica. Cand ma culc si inchid ochii, nu ma simt singura. Cu ochii deschisi sunt mult mai singura.


( fragment Oana Pellea - Jurnal )

Despre puterea cuvintelor

Dincolo de cuvinte

Voi scrie...despre puterea cuvintelor şi despre neputinţa lor.

Căci cine îi poate spune altuia ceea ce trebuie cu adevărat să ştie? Şi cum am primit noi cele mai puternice cuvinte care ne-au fost date vreodată?

'Iubiţi-vă aproapele ca pe voi înşivă!'

Cuvinte puternice, cuvinte de neînţeles. A venit Unul să le rostească pe Pământ şi a fost pus pe cruce pentru ele. Mulţi le-au auzit şi le-au spus altora. Puţini le-au trăit în cuget. Puterea lor s-a irosit în certuri, în crime şi războaie...

Ce înseamnă ele...fiecare trebuia să descopere singur. Câţi au reuşit?

Aşa că a venit încă Unul să ne descopere înţelesul lor într-un limbaj modern, pe înţelesul nostru. Pentru ultima dată.

"Legea Dumnezeului Atotputernic pentru voi este aceasta:

Vă este permis să peregrinaţi prin Creaţie! Mergeţi în aşa fel, încât să nu produceţi suferinţă celuilalt pentru a vă satisface vreo dorinţă personală! Altfel, în covorul drumurilor voastre vor fi ţesute fire care vă vor reţine şi vă vor împiedica ascensiunea spre Înălţimile Luminoase ale activităţii conştiente şi pline de bucurie din grădinile tuturor Împărăţiilor Dumnezeului vostru!

Aceasta este legea de bază care conţine în ea totul pentru voi, tot ceea ce trebuie să ştiţi! Dacă o urmaţi, nimic nu vi se poate întâmpla. Veţi fi conduşi doar în sus de toate firele create de gândirea voastră, voinţa voastră şi de faptele voastre.

De aceea Fiul lui Dumnezeu a spus odinioară în toată simplitatea: 'Iubiţi-vă aproapele ca pe voi înşivă!' În fond, este exact acelaşi lucru."

Mulţi citesc aceste cuvinte, puţini le pricep. Cei care le citesc se contrazic între ei , fiecare crezând că le pricepe mai bine.

Cuvinte puternice, cuvinte de neînţeles. Deşi au fost scrise negru pe alb, deşi au fost scrise pe Cer din toată veşnicia. Dar cine poate citi ce scrie pe Cer? Şi cine le poate citi pe Pământ aşa cum au fost scrise?

Cuvinte mari. Mult prea mari pentru micimea noastră. Le micşorăm zi de zi , ceas de ceas, prin felul nostru de a fi. Iar apoi, când le-am micşorat destul cât să încapă în creierul nostru strâmt, încercăm să-i învăţăm pe alţii despre puterea lor.

Nu mă lăsaţi să fac la fel. Încercaţi să pătrundeţi dincolo de cuvinte...într-un ţinut care nu va putea fi descris  de nimeni, niciodată. Un ţinut care se vrea descoperit de fiecare în parte. Acelaşi ţinut pentru fiecare spirit, văzut cu alţi ochi.

Căci cuvintele sunt cifrate, iar cifrul potrivit este spiritul omului viu. Numai el le scoate la lumină din negura vremii, din cartea scrisă negru pe alb...

Cele mai puternice cuvinte sunt vii, căci vin din veşnicie. Dar numai cel viu în spirit le poate aduce la viaţă pentru el însuşi.

Nevoia sa firească de Hrană şi Apă se potoleşte numai cu ele. Şi numai ele îi dau puterea să meargă pe Cale.

Despre Cale...Însuşi Învăţătorul Lumii ne învaţă că fiecare trebuie s-o descopere singur. Cuvintele Sale ne arată Calea, dar noi singuri trebuie să mergem pe ea, după ce le-am desluşit înţelesul. Diferit pentru fiecare în parte, viu de fiecare dată.

Acelaşi lucru spus cu alte cuvinte.

Şi totuşi, chiar dacă I-am şti pe de rost cuvintele, chiar dacă le-am recita zi de zi, ceas de ceas, acest lucru n-ar putea niciodată să ne apropie de Cuvânt. După cum n-am putea aduce nici marea mai aproape cu o găleată de nisip. În loc să înaintăm curajoşi ca să ne scăldăm în apă...

Neputincioasele cuvinte...ele nu pot să ne scalde în Cuvânt. Acest lucru este inefabil.

Inefabil...Aş vrea să scriu de-acum încolo doar acest cuvânt...pe plaja mea, din lumea mea, iar marea mea să-l şteargă şi să îl scrie-n vânt...

De ce înşiră scriitorii cuvinte? Precum mărgelele pe aţă în jocul cu mărgele de sticlă...Cineva şi-a dat seama despre ce vorbeşte şi a scris o carte cu acest titlu.

În cel mai bun caz, există un fir logic despre conţinut. Dar cum pot nişte cuvinte să cuprindă ceea ce nu se poate exprima în cuvinte? De câte cuvinte avem nevoie să pricepem ce vrea autorul să spună?

Încearcă să descrii ceva; ceva mereu îţi va scăpa, îmi spune vocea mea interioară.

Apropierea de Cuvânt descrie depărtarea...

Neputincioasele cuvinte. Ele nu pot - pentru nimeni, niciodată - decât să arate spre Cuvânt. Cum poate fi cuprins în cuvinte…Cuvântul care le cuprinde pe toate?

Cele mai mari cuvinte sunt cele mai simple. Ele nu-şi propun să fie mari. Ele sunt, pur si simplu, doar ceea ce sunt. Nimic altceva decât cuvinte.

Şi toate cuvintele mari se nasc dintr-Unul singur. Unic, atotputernic. Fericit cine-l găseşte!

Atunci să se agaţe de Cuvânt şi să urce spre Cer pe firul nemuririi.

Spiritul urcă pe Scara Celestă folosindu-se de mâini şi picioare. Mâinile se roagă, picioarele păşesc pe Cale. Natural, fără eforturi, ca şi cum ar cunoaşte singure drumul...dacă mintea nu intervine ca să inventeze mersul pe jos. Dar cine se mai încrede acum în spiritul său? Chiar şi cei plini de râvnă se târăsc în cârje...îşi bat capul cu cele mai simple lucruri. Deşi n-ar fi nevoie s-o facă, dacă şi-ar folosi picioarele să înainteze cu grijă, încotro văd cu ochii.

În ochii spiritului se reflectă lumina Raiului. Dacă-i deschide...

Ea se află dincolo de cuvinte, mai adevărată decât ar putea-o descrie toate cuvintele lumii, în toate limbile Pământului. Fiecare trebuie s-o descopere singur. Cu toţii avem de bătut cale lungă până la ea. Este destul să vrem.

........................................................................................................................................................................

Citesc ce am scris. N-aţi obosit de-atâtea cuvinte? Neputincioasele mele cuvinte...mi-aş dori să-i fiţi de folos, câtuşi de puţin, măcar unuia care caută Cuvântul.

( Alina Rus,

 Alinar_e@yahoo.com )

O zi din viata

Am vrut sa scriu ca ce bine ca s-a dus ziua asta... da' nu e drept.

 Chiar asa, ciuntita, plansa si stinghera, e... a fost totusi o zi din viata mea... si mi-e ciuda ca nu m-am bucurat de ea...

  O musculita pe tastatura... Sa gasesti cuvinte cu care sa n-o strivesti.

   M-am gandit ca totul este neschimbat... doar ca ei  nu mai sunt aici... sa pot sa-i vad... si a pocnit ceva in casa... Ar trebui sa nu mai spun prostii si sa multumesc si sa cer iertare, Doamne, ca m-am sters pe picioare cu sfanta zi de azi.

(fragment din " Jurnal 2003-2009 "- Oana Pellea)

Simplitatea raspunsurilor

 Incerc sa nu judec pe nimeni si nimic. Dar nu pot scapa de obsesia de a gasi un inteles. Altfel, ce rost ar avea jocul? Nici unul. Iar eu cred ca exista unul. 

  De cate ori cred ca am gasit un raspuns, de fiecare data mi se demonstreaza ca am gresit. Si uite asa raman din nou numai cu intrebari si fara nici un raspuns. Imi dau seama ca tot ce credeam ca stiu de fapt nu stiu. Deci tot e bine, am o certitudine: ca nu am habar de nimic.

 Ba nu, am doua. Prima e ca exista Dumnezeu. A doua- ca o iubesc pe mama. Uite ca sunt deja trei si daca as continua probabil ca s-ar aduna mai multe. Concluzie: cu doua randuri inainte, am zis ca am certitudinea unica ca nu stiu nimic. Doua randuri dupa, am negat tot si am gasit trei certitudini.

 Si care e intelesul? Ca e totul in schimbare, ca... gata, iar am obosit si iar am ramas numai cu intrebari.

 Da, sigur ca e bine ce mi se intampla. Da, sigur ca de asta sunt aici: ca sa inteleg cat mai mult sau barem ca sa-mi pun cat mai multe intrebari. Dar ce dor imi e de simplitate.

  ( fragment din cartea Jurnal 2003-2009, Oana Pellea )

Rossa mela della sera

http://www.youtube.com/watch?v=mUR9cKIKhxs

rosso il sole
e una mela
E sbuccia l'aria della sera
Che sei sola come me
Lo so dagli occhi
Li portero con me sai
Quando vado via


L'amore che
Disfi e fai
Con le tue mani su di me
Quando vieni e quando vai
Lo so dagli occhi
Li portero con me sai
Quando vado via
Li portero con me sai
per farmi compagnia ye ye ye


Uh uh uh uh con me
Nel cuore e nell 'anima mia
Uh uh uh uh con me
Rossa mela della sera


Se fossi un lago dilagherei
E se potessi pioverei
Fino in fondo agli occhi tuoi
Come un cielo
Ti portero con me sai
Quando vado via
Ti portero con me sai
per farmi compagnia ye ye ye


Uh uh uh uh con me
Nel cuore e nell'anima mia
Uh uh uh uh con me
Ovunque sei


Uh uh uh uh con me
Miele per l'anima mia


Uh uh uh uh si con me
Rossa mela della sera


Tu tu tu tu tu
Tu tu tu tu tu
Tu tu tu tu tu
Tu tu tu tu tu
Rossa mela della sera

26 martie

Azi am citit din nou Mesajul Graalului in germana, ascultand simultan pe cd varianta audio in romaneste. Mi-a sarit in ochi cuvantul " Rechte ",
adica  "corect", "just", "drept". Insa  nu doar atat, ci mi-a patruns pana in suflet. Mi-a dat senzatia ca l-am mai auzit candva . Mi s-a parut pt o fractiune de secunda ceva foarte cunoscut.Poate candva in trecut... Oricum ar fi, ceea ce m-a impresionat esta ca  am simtit un anumit fel de respect pentru acest cuvant german. Dar ce am simtit a fost un respect insotit de neliniste.
 Cat de mult inseamna faptul de a trai drept in toate. Si cat de departe, si totusi in acelasi timp cat de aproape suntem noi fata de " a trai drept ". Suntem aproape, pentru ca ar fi de ajuns sa vrem, sa vrem intr-adevar. Si departe, foarte departe, pentru ca cine traieste drept in toate? Cati dintre noi?
Iar nelinistea mea provine din faptul ca sunt constient ca nu traiesc drept in toate, desi viata imi ofera ocazia sa o fac. Oare voi fi asa mereu? Cand voi deveni in sfarsit, asa cum trebuie sa fiu? Asa cum Tatal Ceresc pretinde de la mine! Si de la noi toti...

Lacrimi

Copilaria mea pierduta
Demult, prin raristea de tei
Si-a dus, cu rasul ei navalnic,
Si-a dus si lacrimile ei...


De-atuncea nu mi-s umezi ochii,
Oricate vifore ma frang,
Vai, ma-nfior cand mintea-mi spune
De cata vreme nu mai plang.
Pesemne lacrimile mele
Acuma-n suflet se cobor,
Si-mpotmolind-se-n adancuri
Isi sap-acolo taina lor...
Incet s-aseaza randuri-randuri
Sub valul jalnicei uitari,
Ca bobii de margaritare
In fundul nepatrunsei mari.
Acolo dorm pan’ cateodata
Mi le urneste-al vremii mers,
tesandu-le stralucitoare
In haina alb-a unui vers...

Autor: Octavian Goga

Multumirea prin fapta

Doamne, Iti multumesc!
Acestea sunt doar 3 cuvinte, dar o sa-ti multumesc prin fapta!
Iti voi multumi prin fapte! Ajuta-ma Te rog, sa fac asta! Pentru ca e ceea ce imi doresc!

Oameni in ziua de Pasti

" Ma uit la Tv la slujba de Pasti. Oameni ingandurati, grabiti, vorbind la telefon, asteptand cu nerabdare sa plece acasa sau in cluburi, sa manance si sa bea... majoritatea... Pacat.

 Omenirea s-a obisnuit cu miracolul Invierii.

 Si daca o data, de Pasti, din altar nu ar mai veni lumina? Pur si simplu. Nu ar mai iesi preotii cu lumina! Pur si simplu.De ce e evident ca in fiecare an, orice s-ar intampla, noi primim lumina? Nu e deloc de la sine inteles. Absolut deloc. Mai ales ca majoritatea nici nu meritam absolut deloc ca Isus sa renasca pentru noi.

  Dar noi suntem mai destepti si mai informati. Noi stim ca in fiecare an, dupa ce luam lumina, putem sa alergam repede acasa si sa mancam, si sa bem, si mai ales sa uitam din nou de Isus...Noi stim! "

 ( Oana Pellea -Jurnal )

Doi prieteni

  "Doi prieteni se reintalnira dupa o indelungata despartire. Unul dintre ei se imbogatise, celalalt era sarac.

    Luara masa impreuna si dezgropara amintiri.

    Apoi cel sarac atipi.

    Prietenul sau, coplesit de mila, inainte de a pleca, ii strecura in buzunar un diamant de mare pret.

    Trezindu-se insa, cel sarac nu gasi aceasta piatra pretioasa si continua sa-si duca viata ca inainte.

    Dupa un an, se intampla ca prietenii nostri sa se intalneasca iar.

    - Spune-mi cum de nu ai gasit piatra pretioasa pe care ti-am pus-o in buzunar? il intreba cel bogat pe prietenul sau, vazand ca inca traia in mizerie.

 

    Fiecare intalnire cu un om constituie o astfel de experienta. Fiecare persoana de langa noi ne daruieste o comoara de mare pret. Cel mai adesea insa nu ne dam seama de acest lucru." (B. Ferrero)