EDGAR CAYCE SI SPIRITELE NATURII

Motto:
Frica este aceea care ne inchide drumul cunoasterii; ea este cauza tuturor suferintelor noastre!

EDGAR CAYCE SI SPIRITELE NATURII

INTALNIRE CU UN FAUN



Cei care sunt interesati de spiritele naturii trebuie mai intii sa fie acceptati de ele. Trebuie apoi sa stabileasca o colaborare intemeiata pe respect, caci aceste spirite pot sa-i ajute intr-o mie de moduri diferite (si eficiente!). Am vazut mai sus lectura in care Cayce il sfatuia pe un cautator de petrol sa asculte sfaturile spiridusilor. Acestia sunt spiritele Pamintului: ei stiu foarte bine ce se afla in adincuri!

Primul dintre serviciile pe care le pot face aceste "spirite familiare", cum erau numite altadata, este acela de a ne informa. Dupa parerea lui Cayce, am facut o mare greseala ca le-am dispretuit invatatura:

Daca Creatorul foloseste un gnom, o zana, un inger sau orice alta entitate pentru a va calauzi evolutia, foarte bine! (...). Numai sa mergeti exact in directia pe care trebuie s-o urmatii (Lectura 338-3)

Asa este si calea spirituala a grupului din Findhorn, despre care am citit, traind bucuria vietii mele! Primele marturii primite de clarvazatorii fondatori ai comunitatii, Peter si Eileen Caddy, Dorothy Mac Leari, au fost traduse in franceza sub titlul Les Jardins de Findhorn I Gradinile din Findhorn. Demersul lor consta in regasirea dialogului cu spiritele Naturii, care sunt secretarii si colaboratorii Dumnezeului Atotputernic (spre deosebire de ceea ce pretindeau multi predicatori!).

Unul dintre prietenii din grupul Findhorn, pe nume R. Ogilvie Crombie, zis "R.O.C.", un batrin domn specializat de multa vreme in studiul spiritelor Naturii, povestese cum intr-o zi a vazut un faun mititel dansind in gradina botanica din Edinburgh, in Scotia (spatiu verde exceptional, aflat in inima unui mare oras agitat), lata citeva fragmente din acest dialog extraordinar, pe care va sfatuiesc sa-l cititi in extenso in Gradinile din Findhorn:

"Micul faun dansa in jurul locului unde ma asezasem; s-a oprit o clipa, m-a privit, apoi s-a asezat cu picioarele incrucisate, dinaintea mea. Intruchipa "adevarul adevarat". M-am aplecat si i-am spus:
- Salut!
Dintr-un salt a fost in picioare, inmarmurit, privindu-ma fix.
- Ma poti vedea?
- Da!
- Nu te cred. Oamenii nu ne pot vedea.
- Ba da, unii pot.
- Atunci, spune-mi cum arat!

L-am descris asa cum il vedeam. Cu aceeasi uluire, a inceput sa danseze, rotindu-se in cercuri mici.

Intr-atita l-a interesat Roc pe micul faun incat l-a insotit acasa, in apartament... S-a intors sa se plimbe in gradina botanica, ca sa-si revada cit mai des micul prieten, si acest contact l-a ajutat sa dea peste "cineva" mult mai important:
"Coboram Prince Street, cea mai mare artera din Edinburgh. Cind am dat coltul unei strazi care merge pe linga National Gallery, m-am oprit: era o atmosfera neobisnuita. N-am mai simtit niciodata asa ceva (...). Atunci am realizat ca nu eram singur. O silueta mai inalta decit mine mergea alaturi. Era un faun, stralucind de o putere impresionanta (...).

- Vasazica nu-ti este frica de mine ? m-a intrebat el. -Nu!
- Asa! Toti oamenii se tem de mine (...). Stii cine sunt?
- Esti marele zeu Pan, m-am trezit spunind pe loc.
- Atunci, ar trebui sa-ti fie frica! Cuvintul vostru "panica" vine de la frica iscata de prezenta mea!
l-a iesit un porumbel din gura: frica! Frica este aceea care ne inchide drumul cunoasterii; ea este, cum spune Cayce, cauza tuturor suferintelor noastre. Dar sa revenim la acest dialog extraordinar:
- Crezi in supusii mei? reia Pan. -Da.
- Ii iubesti?
- Da, ii iubesc.
- In acest caz, ma iubesti?
- N-am nimic impotriva.
- MA IUBESTI? -Da.

Ma privea cu un zimbet ciudat si cu un licar in fundul ochilor negri, adinci si plini de mister.
- Stii, desigur, ca sunt diavolul!? iti dai seama ca ai spus adineaori ca-l iubesti pe diavol?
- Ba nu, nu esti diavolul, esti zeul codrilor si al satelor! (...).
- Stii totusi bine ca Biserica crestina primitiva m-a luat drept model pentru reprezentarea diavolului! Uita-te la copitele mele despicate, la parul de pe picioare si la coarne".

Intr-adevar... chestiunea e delicata! Fara a dori sa acuze pe cineva:
"Biserica a condamnat toti zeii pagini si spiritele Naturii, asimilindu-i demonilor (...), reia Roc.
- Crezi ca Biserica s-a inselat?
- A facut si ea ce a putut, cu cele mai bune intentii din lume. Dar (pentru mine) era o eroare. Vechii zei nu sunt toti demoni (...).
- Atunci, nu arat a tap batrin?
- Nu! raspunde batrinul Roc, incintat."

Si dialogul continua... La sfirsit, Pan incheie prezentindu-se ca "servitorul Dumnezeului Atotputernic" si afirma ca el si supusii lui sunt "dornici sa ajute omenirea, in ciuda modului cum ne-a tratat ea si cum abuzeaza de Natura. Dar, pentru aceasta, trebuie sa ne creada si sa ne ceara ajutorul."

Am citat acest pasaj doar pentru a va incita sa cititi restul. in ceea ce ma priveste, am recitit de cel putin douazeci de ori Gradinile din Findhorn, de fiecare data cu aceeasi mare bucurie. Cind ma gindesc ca, in sfirsit, spiritele Naturii vor fi recunoscute, parca m-as simti redata mie insami. Aceste fiinte pe care le-am iubit in copilarie -iata ca se ridica glasuri care sa le justifice, sa le apere, sa le redea dreptul la existenta! In sfirsit!

(Preluat de pe pagina de site: http://www.spiritelenaturii.go.ro/carti/intalnirecufaun.htm )