Nu putem sa ne gandim doar la binele nostru!

O lectie de viata……

O groaznica seceta cuprinse pamantul.

Iarba mai întâi se îngălbenise și apoi se ofilise cu totul. Tufișurile se uscaseră și copacii își pierduseră seva.

Nu cădea din cer nici un strop de ploaie și diminețile veneau una după alta, fără să-i aducă pământului măcar trecătoarea prospețime a rouăi.

Vietuițoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile. Puține erau acelea care aveau forța de a fugi din acel deșert care înghițea totul.

Seceta era tot mai grea, zi dupa zi. Până și rădăcinile adânc înfipte în pământ își pierduseră frunzele. Toate fântânile și toate izvoarele secaseră. Apa pâraielor și a râurilor scăzuse de tot.

Doar o singură floare rămăsese vie, deoarece un izvoraș mai dădea câțiva stropi de apă. Izvorul însă era disperat și spunea:
- Totul este arid, secat și pe moarte. Și eu nu pot să fac nimic. Ce noimă au cei doi stropi de apă pe care îi dau?

Prin apropiere era însă un bătrân copac puternic. El asculta plânsetul izvorașului și, înainte de a pieri și el, îi spuse acestuia:
- Nimeni nu așteaptă ca tu să înverzești iarăși, întreg acest deșert. Datoria ta este să ții în viață acea floare. Atâta doar.

Cu toții suntem responsabili pentru câte o floare. Uităm însă prea adesea de ea și ne plângem de tot ceea ce nu izbutim să facem.