| Numai multumind Domnului putem trai bine, adica drept. Poate fi multumire prin fapta, gand sau cuvant, insa sa fie si traita in suflet, nu doar in aparenta. A trai fara a multumi, e totuna cu a trai prost. Cum zic unii ca traiesc bine, daca ei nu stiu multumi Domnului? Am primit prin email textul de mai jos: SCRISOARE
|
Tuesday, July 27, 2010
Viata traita fara a multumi
Monday, July 19, 2010
Ii multumesc!
Multumesc artistei Madalina Manole! A ramas ceva in urma ei. Nu a trait degeaba! Chiar daca a plecat nechemata din lumea aceasta....
Puterea vietii
Un fragment din Moartea lui Fulger.
Dupa ce isi descopera fiul-erou mort, mama lui Fulger
carteste impotriva Celui Ce " vietile le-a dat "!
Insa apoi un batran intelept ii arata cat de gresit este felul ei de a gandi:
De ce să cred în El de-acum?
În faţa lui au toţi un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!
Credinţa-i val, iubirea vânt
Şi viaţa fum!
Şi-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, şi sta-ngrozit. -
Şi-atunci un sfetnic a venit
Şi-n faţa doamnei s-a oprit,
Privind la ea.
Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.
Şi sprijin pe toiag cătând
Şi-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.
De cum te zbuciumi, tu te stingi
Şi inima din noi o frângi -
Ne doare c-a fost scris aşa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.
Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieşte-n veci,
E numai dus.
N-am cap şi chip pe toţi să-i spui
Şi-aş spune tot ce ştiu, dar cui?
Că de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Şi ştiu pe Crivăţ cel turbat
Ca ţara lui.
Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Şi toţi s-au dus pe-acelaşi drum.
Ei şi-au plinit chemarea lor
Şi i-am văzut murind uşor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viaţa-i fum.
Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viaţa-i datorie grea
Şi laşii se-ngrozesc de ea -
Să aibă tot cei laşi ar vrea
Pe neluptat.
De ce să-ntrebi viaţa ce-i?
Aşa se-ntreabă cei mişei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte şi la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Şi de femei!
Trăieşte-ţi, doamnă, viaţa ta!
Şi-a morţii lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorţi,
Dar dacă mor, ce grijă porţi?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morţi?
Dar ştiu un lucru mai pe sus
De toate câte ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi mâine nu-s!
Şi-oricât de amărâţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De Cel Ce vieţile le-a dat! -
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!
Dupa ce isi descopera fiul-erou mort, mama lui Fulger
carteste impotriva Celui Ce " vietile le-a dat "!
Insa apoi un batran intelept ii arata cat de gresit este felul ei de a gandi:
De ce să cred în El de-acum?
În faţa lui au toţi un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!
Credinţa-i val, iubirea vânt
Şi viaţa fum!
Şi-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, şi sta-ngrozit. -
Şi-atunci un sfetnic a venit
Şi-n faţa doamnei s-a oprit,
Privind la ea.
Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.
Şi sprijin pe toiag cătând
Şi-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.
De cum te zbuciumi, tu te stingi
Şi inima din noi o frângi -
Ne doare c-a fost scris aşa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.
Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieşte-n veci,
E numai dus.
N-am cap şi chip pe toţi să-i spui
Şi-aş spune tot ce ştiu, dar cui?
Că de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Şi ştiu pe Crivăţ cel turbat
Ca ţara lui.
Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Şi toţi s-au dus pe-acelaşi drum.
Ei şi-au plinit chemarea lor
Şi i-am văzut murind uşor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viaţa-i fum.
Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viaţa-i datorie grea
Şi laşii se-ngrozesc de ea -
Să aibă tot cei laşi ar vrea
Pe neluptat.
De ce să-ntrebi viaţa ce-i?
Aşa se-ntreabă cei mişei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte şi la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Şi de femei!
Trăieşte-ţi, doamnă, viaţa ta!
Şi-a morţii lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorţi,
Dar dacă mor, ce grijă porţi?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morţi?
Dar ştiu un lucru mai pe sus
De toate câte ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi mâine nu-s!
Şi-oricât de amărâţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De Cel Ce vieţile le-a dat! -
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!
Wednesday, June 30, 2010
Monday, June 28, 2010
3 fraze intelepte
Prietenia inseamna sa fii alaturi de prieteni nu cand au dreptate, ci cand gresesc.
Andre Malraux
Dreptatea fara putere este neputincioasa, puterea fara dreptate este tiranica.
Blaise Pascal
Nu indraznim pentru ca lucrurile sunt dificile, ci pentru ca nu indraznim lucrurile sunt dificile.
Seneca
Andre Malraux
Dreptatea fara putere este neputincioasa, puterea fara dreptate este tiranica.
Blaise Pascal
Nu indraznim pentru ca lucrurile sunt dificile, ci pentru ca nu indraznim lucrurile sunt dificile.
Seneca
Thursday, June 17, 2010
Vigilenta spirituala
Din “O nouă cunoaştere pentru momentul întorsăturii cosmice”
Autor: Herbert Vollmann
Vigilenţă
Un an pământesc se apropie din nou de final, un an care este egal cu o rotaţie a Pământului în jurul Soarelui, dar care în comparaţie cu rotaţia uriaşă a componentelor cosmice reprezintă doar un minut sau o secundă a ceasului lumesc.
Şi totuşi şi acest an este unul dintre cei mai importanţi ani ai sfârşitului de secol 20, pe care i-a trăit vreodată omenirea. A fost un an, care a adus fiecăruia care a participat cu o privire şi un suflet deschis la întâmplările din propria viaţă şi din mediul înconjurător, numai experienţe bogate şi cunoaştere.
La sfârşitul unui an şi la începutul noului an ne frământă gânduri de toate felurile. Nu în ultimul rând este şi grija, cea care ne umple gândurile şi trezeşte în noi nelinişte, anxietate, îngrijorare legate de problemele pământeşti.
Totuşi această grijă ar trebui să fie mică raportată la grija pentru evoluţia spirituală şi dorinţa de a urma de bună voie poruncile şi legile lui Dumnezeu.
Doar acest scop poate fi pus la baza grijii adevărate, care este foarte diferită de noţiunea acelor griji, care se referă doar la bani, bunuri şi prosperitate materială, griji care presează în ziua de azi omenirea şi o chinuie adesea până la disperare.
Şi totuşi, omul este capabil să nimicească cu o lovitură mormanul grijilor pământeşti, dacă măcar o dată pentru câteva secunde grija faţă de dezvoltarea sa spirituală i-ar oferi acea vigilenţă care găseşte imediat o cale de ieşire din disperarea surdă spre înălţimea unei existenţe demne pentru om, fără griji chinuitoare pentru necesităţile zilnice, fără apăsarea, pe care o exercită legătura de materie asupra spiritului omului.
Doar cine se îngrijeşte de latura spirituală, acela este şi vigilent din punct de vedere spiritual! Un om, care are spiritul treaz nu se lasă apăsat sau chiar dominat de grijile pământeşti.
Grija spirituală nu are nimic apăsător în sine, ci ea este liberă de toate conceptele distorsionate, cu care a fost depreciat sensul cuvântului “grijă”. Deoarece nu se mai cunoaşte grija pentru bunăstarea spirituală, intelectul omenesc a pus în locul acesteia, ca o caricatură, grija meditativă pentru bunăstarea materială, care datorită curenţilor de acelaşi fel a atins o dimensiune uriaşă, care îngrădeşte şi ţine captivă omenirea precum nişte ziduri înalte şi sumbre.
Pentru spiritul omului care se află în materialitatea Creaţiei Ulterioare există permanent pericolul indolenţei spirituale. De aceea pentru el este necesar într-o mare măsură să fie şi să rămână vigilent în afara patriei sale spirituale.
Însă nu sunt suficiente doar influenţele şi impresiile exterioare pentru a-l ţine vigilent în interior, pentru a-l motiva sau pentru a-l scutura din somnul spiritual care s-a instaurat. Grija trebuie să vină şi din interior, pentru a dori să primească şi să utilizeze corect influenţele de forţă spirituală cu scopul păstrării vigilenţei de durată.
Un om care se închide faţă de aceste procese, nu este interesat de evoluţia sa spirituală; deoarece tocmai în acest scop are nevoie de forţa spirituală, atât de necesară precum hrana zilnică pentru corpul său pe pământ.
Dar un astfel de om nu are atunci nici grijă să preia şi să prelucreze doar impresiile pozitive, ci el, în indolenţa sa, se lasă pradă unor curente negative, care îl fac nemulţumit şi morocănos, asta în cazul în care nu îl umplu chiar de invidie şi ură.
Împotriva acestui lucru există o singură protecţie: vigilenţa permanentă a spiritului! Unde există vigilenţă, unde există o pază spirituală fidelă, fie în sferele mai înalte şi cele mai înalte sau aici pe pământ, acolo există şi vioiciune într-un grad ridicat, acolo există grija pentru dezvoltarea în continuare şi pentru a vibra doar în Voinţa lui Dumnezeu, pentru a nu o ocoli niciodată, pentru a nu o dispreţui nici măcar cu cel mai nesemnificativ gând.
Acolo unde domneşte vigilenţa autentică, acolo este activitate plină de fericire, îndeplinire bucuroasă, dispoziţia permanentă pentru fapte bune în orice moment şi oriunde. La aceasta contribuie acea grijă care duce la a fi vigilent, care nu lasă spiritul să devină indolent şi inactiv, aceasta este grija autentică! Poate la acest tip de grijă s-a referit Wilhelm Raabe când a scris: ”Nici eu nu am ştiut până acum că grija este cel mai bun lucru în lume.”
În cadrul unui sondaj de opinie s-a pus întrebarea: ”Care consideraţi că este problema cea mai importantă a zilelor noastre şi ce consecinţe se trag din aceasta pentru viaţa dumneavoastră din prezent şi pentru viitorul apropiat?” Problema cea mai importantă din ziua de azi este fără îndoială problema indolenţei spirituale voite, împreună cu comoditatea fizică!
Psihologii vorbesc azi deja deschis despre diminuarea capacităţilor spirituale, de o “inflaţie”, care nu se referă la latura economică, ci la latura sufletească. Comoditatea apărută datorită bunăstării cultivate în exces şi datorită tehnicii perfecte reprezintă un mare pericol pentru dezvoltarea spirituală a omului.
Dar urmarea, care rezultă de aici pentru prezent şi viitor, este grija autentică pentru trezirea spiritului din somnolenţa sa periculoasă.
Din “O nouă cunoaştere pentru momentul întorsăturii cosmice”
Autor: Herbert Vollmann
Şi totuşi şi acest an este unul dintre cei mai importanţi ani ai sfârşitului de secol 20, pe care i-a trăit vreodată omenirea. A fost un an, care a adus fiecăruia care a participat cu o privire şi un suflet deschis la întâmplările din propria viaţă şi din mediul înconjurător, numai experienţe bogate şi cunoaştere.
La sfârşitul unui an şi la începutul noului an ne frământă gânduri de toate felurile. Nu în ultimul rând este şi grija, cea care ne umple gândurile şi trezeşte în noi nelinişte, anxietate, îngrijorare legate de problemele pământeşti.
Totuşi această grijă ar trebui să fie mică raportată la grija pentru evoluţia spirituală şi dorinţa de a urma de bună voie poruncile şi legile lui Dumnezeu.
Doar acest scop poate fi pus la baza grijii adevărate, care este foarte diferită de noţiunea acelor griji, care se referă doar la bani, bunuri şi prosperitate materială, griji care presează în ziua de azi omenirea şi o chinuie adesea până la disperare.
Şi totuşi, omul este capabil să nimicească cu o lovitură mormanul grijilor pământeşti, dacă măcar o dată pentru câteva secunde grija faţă de dezvoltarea sa spirituală i-ar oferi acea vigilenţă care găseşte imediat o cale de ieşire din disperarea surdă spre înălţimea unei existenţe demne pentru om, fără griji chinuitoare pentru necesităţile zilnice, fără apăsarea, pe care o exercită legătura de materie asupra spiritului omului.
Doar cine se îngrijeşte de latura spirituală, acela este şi vigilent din punct de vedere spiritual! Un om, care are spiritul treaz nu se lasă apăsat sau chiar dominat de grijile pământeşti.
Grija spirituală nu are nimic apăsător în sine, ci ea este liberă de toate conceptele distorsionate, cu care a fost depreciat sensul cuvântului “grijă”. Deoarece nu se mai cunoaşte grija pentru bunăstarea spirituală, intelectul omenesc a pus în locul acesteia, ca o caricatură, grija meditativă pentru bunăstarea materială, care datorită curenţilor de acelaşi fel a atins o dimensiune uriaşă, care îngrădeşte şi ţine captivă omenirea precum nişte ziduri înalte şi sumbre.
Pentru spiritul omului care se află în materialitatea Creaţiei Ulterioare există permanent pericolul indolenţei spirituale. De aceea pentru el este necesar într-o mare măsură să fie şi să rămână vigilent în afara patriei sale spirituale.
Însă nu sunt suficiente doar influenţele şi impresiile exterioare pentru a-l ţine vigilent în interior, pentru a-l motiva sau pentru a-l scutura din somnul spiritual care s-a instaurat. Grija trebuie să vină şi din interior, pentru a dori să primească şi să utilizeze corect influenţele de forţă spirituală cu scopul păstrării vigilenţei de durată.
Un om care se închide faţă de aceste procese, nu este interesat de evoluţia sa spirituală; deoarece tocmai în acest scop are nevoie de forţa spirituală, atât de necesară precum hrana zilnică pentru corpul său pe pământ.
Dar un astfel de om nu are atunci nici grijă să preia şi să prelucreze doar impresiile pozitive, ci el, în indolenţa sa, se lasă pradă unor curente negative, care îl fac nemulţumit şi morocănos, asta în cazul în care nu îl umplu chiar de invidie şi ură.
Împotriva acestui lucru există o singură protecţie: vigilenţa permanentă a spiritului! Unde există vigilenţă, unde există o pază spirituală fidelă, fie în sferele mai înalte şi cele mai înalte sau aici pe pământ, acolo există şi vioiciune într-un grad ridicat, acolo există grija pentru dezvoltarea în continuare şi pentru a vibra doar în Voinţa lui Dumnezeu, pentru a nu o ocoli niciodată, pentru a nu o dispreţui nici măcar cu cel mai nesemnificativ gând.
Acolo unde domneşte vigilenţa autentică, acolo este activitate plină de fericire, îndeplinire bucuroasă, dispoziţia permanentă pentru fapte bune în orice moment şi oriunde. La aceasta contribuie acea grijă care duce la a fi vigilent, care nu lasă spiritul să devină indolent şi inactiv, aceasta este grija autentică! Poate la acest tip de grijă s-a referit Wilhelm Raabe când a scris: ”Nici eu nu am ştiut până acum că grija este cel mai bun lucru în lume.”
În cadrul unui sondaj de opinie s-a pus întrebarea: ”Care consideraţi că este problema cea mai importantă a zilelor noastre şi ce consecinţe se trag din aceasta pentru viaţa dumneavoastră din prezent şi pentru viitorul apropiat?” Problema cea mai importantă din ziua de azi este fără îndoială problema indolenţei spirituale voite, împreună cu comoditatea fizică!
Psihologii vorbesc azi deja deschis despre diminuarea capacităţilor spirituale, de o “inflaţie”, care nu se referă la latura economică, ci la latura sufletească. Comoditatea apărută datorită bunăstării cultivate în exces şi datorită tehnicii perfecte reprezintă un mare pericol pentru dezvoltarea spirituală a omului.
Dar urmarea, care rezultă de aici pentru prezent şi viitor, este grija autentică pentru trezirea spiritului din somnolenţa sa periculoasă.
Autor: Herbert Vollmann
Vigilenţă
Un an pământesc se apropie din nou de final, un an care este egal cu o rotaţie a Pământului în jurul Soarelui, dar care în comparaţie cu rotaţia uriaşă a componentelor cosmice reprezintă doar un minut sau o secundă a ceasului lumesc.
Şi totuşi şi acest an este unul dintre cei mai importanţi ani ai sfârşitului de secol 20, pe care i-a trăit vreodată omenirea. A fost un an, care a adus fiecăruia care a participat cu o privire şi un suflet deschis la întâmplările din propria viaţă şi din mediul înconjurător, numai experienţe bogate şi cunoaştere.
La sfârşitul unui an şi la începutul noului an ne frământă gânduri de toate felurile. Nu în ultimul rând este şi grija, cea care ne umple gândurile şi trezeşte în noi nelinişte, anxietate, îngrijorare legate de problemele pământeşti.
Totuşi această grijă ar trebui să fie mică raportată la grija pentru evoluţia spirituală şi dorinţa de a urma de bună voie poruncile şi legile lui Dumnezeu.
Doar acest scop poate fi pus la baza grijii adevărate, care este foarte diferită de noţiunea acelor griji, care se referă doar la bani, bunuri şi prosperitate materială, griji care presează în ziua de azi omenirea şi o chinuie adesea până la disperare.
Şi totuşi, omul este capabil să nimicească cu o lovitură mormanul grijilor pământeşti, dacă măcar o dată pentru câteva secunde grija faţă de dezvoltarea sa spirituală i-ar oferi acea vigilenţă care găseşte imediat o cale de ieşire din disperarea surdă spre înălţimea unei existenţe demne pentru om, fără griji chinuitoare pentru necesităţile zilnice, fără apăsarea, pe care o exercită legătura de materie asupra spiritului omului.
Doar cine se îngrijeşte de latura spirituală, acela este şi vigilent din punct de vedere spiritual! Un om, care are spiritul treaz nu se lasă apăsat sau chiar dominat de grijile pământeşti.
Grija spirituală nu are nimic apăsător în sine, ci ea este liberă de toate conceptele distorsionate, cu care a fost depreciat sensul cuvântului “grijă”. Deoarece nu se mai cunoaşte grija pentru bunăstarea spirituală, intelectul omenesc a pus în locul acesteia, ca o caricatură, grija meditativă pentru bunăstarea materială, care datorită curenţilor de acelaşi fel a atins o dimensiune uriaşă, care îngrădeşte şi ţine captivă omenirea precum nişte ziduri înalte şi sumbre.
Pentru spiritul omului care se află în materialitatea Creaţiei Ulterioare există permanent pericolul indolenţei spirituale. De aceea pentru el este necesar într-o mare măsură să fie şi să rămână vigilent în afara patriei sale spirituale.
Însă nu sunt suficiente doar influenţele şi impresiile exterioare pentru a-l ţine vigilent în interior, pentru a-l motiva sau pentru a-l scutura din somnul spiritual care s-a instaurat. Grija trebuie să vină şi din interior, pentru a dori să primească şi să utilizeze corect influenţele de forţă spirituală cu scopul păstrării vigilenţei de durată.
Un om care se închide faţă de aceste procese, nu este interesat de evoluţia sa spirituală; deoarece tocmai în acest scop are nevoie de forţa spirituală, atât de necesară precum hrana zilnică pentru corpul său pe pământ.
Dar un astfel de om nu are atunci nici grijă să preia şi să prelucreze doar impresiile pozitive, ci el, în indolenţa sa, se lasă pradă unor curente negative, care îl fac nemulţumit şi morocănos, asta în cazul în care nu îl umplu chiar de invidie şi ură.
Împotriva acestui lucru există o singură protecţie: vigilenţa permanentă a spiritului! Unde există vigilenţă, unde există o pază spirituală fidelă, fie în sferele mai înalte şi cele mai înalte sau aici pe pământ, acolo există şi vioiciune într-un grad ridicat, acolo există grija pentru dezvoltarea în continuare şi pentru a vibra doar în Voinţa lui Dumnezeu, pentru a nu o ocoli niciodată, pentru a nu o dispreţui nici măcar cu cel mai nesemnificativ gând.
Acolo unde domneşte vigilenţa autentică, acolo este activitate plină de fericire, îndeplinire bucuroasă, dispoziţia permanentă pentru fapte bune în orice moment şi oriunde. La aceasta contribuie acea grijă care duce la a fi vigilent, care nu lasă spiritul să devină indolent şi inactiv, aceasta este grija autentică! Poate la acest tip de grijă s-a referit Wilhelm Raabe când a scris: ”Nici eu nu am ştiut până acum că grija este cel mai bun lucru în lume.”
În cadrul unui sondaj de opinie s-a pus întrebarea: ”Care consideraţi că este problema cea mai importantă a zilelor noastre şi ce consecinţe se trag din aceasta pentru viaţa dumneavoastră din prezent şi pentru viitorul apropiat?” Problema cea mai importantă din ziua de azi este fără îndoială problema indolenţei spirituale voite, împreună cu comoditatea fizică!
Psihologii vorbesc azi deja deschis despre diminuarea capacităţilor spirituale, de o “inflaţie”, care nu se referă la latura economică, ci la latura sufletească. Comoditatea apărută datorită bunăstării cultivate în exces şi datorită tehnicii perfecte reprezintă un mare pericol pentru dezvoltarea spirituală a omului.
Dar urmarea, care rezultă de aici pentru prezent şi viitor, este grija autentică pentru trezirea spiritului din somnolenţa sa periculoasă.
Din “O nouă cunoaştere pentru momentul întorsăturii cosmice”
Autor: Herbert Vollmann
Şi totuşi şi acest an este unul dintre cei mai importanţi ani ai sfârşitului de secol 20, pe care i-a trăit vreodată omenirea. A fost un an, care a adus fiecăruia care a participat cu o privire şi un suflet deschis la întâmplările din propria viaţă şi din mediul înconjurător, numai experienţe bogate şi cunoaştere.
La sfârşitul unui an şi la începutul noului an ne frământă gânduri de toate felurile. Nu în ultimul rând este şi grija, cea care ne umple gândurile şi trezeşte în noi nelinişte, anxietate, îngrijorare legate de problemele pământeşti.
Totuşi această grijă ar trebui să fie mică raportată la grija pentru evoluţia spirituală şi dorinţa de a urma de bună voie poruncile şi legile lui Dumnezeu.
Doar acest scop poate fi pus la baza grijii adevărate, care este foarte diferită de noţiunea acelor griji, care se referă doar la bani, bunuri şi prosperitate materială, griji care presează în ziua de azi omenirea şi o chinuie adesea până la disperare.
Şi totuşi, omul este capabil să nimicească cu o lovitură mormanul grijilor pământeşti, dacă măcar o dată pentru câteva secunde grija faţă de dezvoltarea sa spirituală i-ar oferi acea vigilenţă care găseşte imediat o cale de ieşire din disperarea surdă spre înălţimea unei existenţe demne pentru om, fără griji chinuitoare pentru necesităţile zilnice, fără apăsarea, pe care o exercită legătura de materie asupra spiritului omului.
Doar cine se îngrijeşte de latura spirituală, acela este şi vigilent din punct de vedere spiritual! Un om, care are spiritul treaz nu se lasă apăsat sau chiar dominat de grijile pământeşti.
Grija spirituală nu are nimic apăsător în sine, ci ea este liberă de toate conceptele distorsionate, cu care a fost depreciat sensul cuvântului “grijă”. Deoarece nu se mai cunoaşte grija pentru bunăstarea spirituală, intelectul omenesc a pus în locul acesteia, ca o caricatură, grija meditativă pentru bunăstarea materială, care datorită curenţilor de acelaşi fel a atins o dimensiune uriaşă, care îngrădeşte şi ţine captivă omenirea precum nişte ziduri înalte şi sumbre.
Pentru spiritul omului care se află în materialitatea Creaţiei Ulterioare există permanent pericolul indolenţei spirituale. De aceea pentru el este necesar într-o mare măsură să fie şi să rămână vigilent în afara patriei sale spirituale.
Însă nu sunt suficiente doar influenţele şi impresiile exterioare pentru a-l ţine vigilent în interior, pentru a-l motiva sau pentru a-l scutura din somnul spiritual care s-a instaurat. Grija trebuie să vină şi din interior, pentru a dori să primească şi să utilizeze corect influenţele de forţă spirituală cu scopul păstrării vigilenţei de durată.
Un om care se închide faţă de aceste procese, nu este interesat de evoluţia sa spirituală; deoarece tocmai în acest scop are nevoie de forţa spirituală, atât de necesară precum hrana zilnică pentru corpul său pe pământ.
Dar un astfel de om nu are atunci nici grijă să preia şi să prelucreze doar impresiile pozitive, ci el, în indolenţa sa, se lasă pradă unor curente negative, care îl fac nemulţumit şi morocănos, asta în cazul în care nu îl umplu chiar de invidie şi ură.
Împotriva acestui lucru există o singură protecţie: vigilenţa permanentă a spiritului! Unde există vigilenţă, unde există o pază spirituală fidelă, fie în sferele mai înalte şi cele mai înalte sau aici pe pământ, acolo există şi vioiciune într-un grad ridicat, acolo există grija pentru dezvoltarea în continuare şi pentru a vibra doar în Voinţa lui Dumnezeu, pentru a nu o ocoli niciodată, pentru a nu o dispreţui nici măcar cu cel mai nesemnificativ gând.
Acolo unde domneşte vigilenţa autentică, acolo este activitate plină de fericire, îndeplinire bucuroasă, dispoziţia permanentă pentru fapte bune în orice moment şi oriunde. La aceasta contribuie acea grijă care duce la a fi vigilent, care nu lasă spiritul să devină indolent şi inactiv, aceasta este grija autentică! Poate la acest tip de grijă s-a referit Wilhelm Raabe când a scris: ”Nici eu nu am ştiut până acum că grija este cel mai bun lucru în lume.”
În cadrul unui sondaj de opinie s-a pus întrebarea: ”Care consideraţi că este problema cea mai importantă a zilelor noastre şi ce consecinţe se trag din aceasta pentru viaţa dumneavoastră din prezent şi pentru viitorul apropiat?” Problema cea mai importantă din ziua de azi este fără îndoială problema indolenţei spirituale voite, împreună cu comoditatea fizică!
Psihologii vorbesc azi deja deschis despre diminuarea capacităţilor spirituale, de o “inflaţie”, care nu se referă la latura economică, ci la latura sufletească. Comoditatea apărută datorită bunăstării cultivate în exces şi datorită tehnicii perfecte reprezintă un mare pericol pentru dezvoltarea spirituală a omului.
Dar urmarea, care rezultă de aici pentru prezent şi viitor, este grija autentică pentru trezirea spiritului din somnolenţa sa periculoasă.
Wednesday, June 16, 2010
Umilinta si modestie
Intr-adevar, Domnul nu ne poate obliga sa fim fericiti.
Ma gandeam ieri...ca spiritul are doua aripi: umilinta si modestia. Fara ele nu poate zbura spre Cer...
Inainte de toate, trebuie sa-i dezlegam aripile.
Dintotdeauna omul si-a dorit sa zboare. Nu degeaba se spune "liber precum pasarea cerului"...
Fara libertate, omul nu e om. Din dorinta de a sti mai bine, noi ne legam aripile, iar frica ne paralizeaza. Candoarea ne face sa avem incredere in spirit si sa-l lasam sa ne conduca spre Inalt. De aceea e atat de proaspata si invioratoare...pentru ca odata cu ea respiram in spirit un aer mai pur, aerul din Inaltimile Luminoase.
Dar intelectul incearca mereu sa ne umbreasca fericirea. Il putem stapani intr-un singur fel: lasand modestia si umilinta sa ne creasca in suflet. Radacinile lor se afla acolo, dar noi nu le-am ingrijit, iar aripile noastre s-au atrofiat.
Ganditi-va...ce ne da aripi? Ce ne poarta in al noualea cer? Cand suntem plini de-avant si de entuziasm?
Cand ne lasam spiritul liber. Liber ca pasarea cerului...
Atunci firele aurii care vin de Sus nu mai atarna desirate la capat, ci ne patrund adanc in suflet si ne leaga de Cer. Ele coboara spre noi atrase de aspiratiile noastre si tot ele ne propulseaza spre Inalt. Dar cine isi mai doreste azi modestia si umilinta?
Cate dorinte stupide nu avem, cum risipim Forta pe nimicuri! Cine mai gusta azi din Roua Diminetii?
"Cereti si vi se va da!"
Este destul sa vrem...sa ne dorim cu-adevarat si cele mai pretioase comori ale sufletului vor fi ale noastre.
Cat de saraci suntem fara ele! Tematori si neputinciosi, pentru ca noi insine nu vrem sa fim altfel. Pentru ca nu intelegem. De aceea libertatea inseamna intelegere.
Iata ceva nou, ceva de neinteles pentru vechiul om. Si totusi, o parte din noi intelege si vrea sa implineasca Legile. O parte din noi vrea sa ne depasim pe noi insine. Sa o lasam sa domine!
Iluminarea inseamna sa nu ne opunem Legilor Creatiei. Ele ne poarta in sus, spre Lumina.
Asa le-a lasat Dumnezeu...
Noi de ce nu ne lasam...pur si simplu...sa fim?
( Alina Rus )
Ma gandeam ieri...ca spiritul are doua aripi: umilinta si modestia. Fara ele nu poate zbura spre Cer...
Inainte de toate, trebuie sa-i dezlegam aripile.
Dintotdeauna omul si-a dorit sa zboare. Nu degeaba se spune "liber precum pasarea cerului"...
Fara libertate, omul nu e om. Din dorinta de a sti mai bine, noi ne legam aripile, iar frica ne paralizeaza. Candoarea ne face sa avem incredere in spirit si sa-l lasam sa ne conduca spre Inalt. De aceea e atat de proaspata si invioratoare...pentru ca odata cu ea respiram in spirit un aer mai pur, aerul din Inaltimile Luminoase.
Dar intelectul incearca mereu sa ne umbreasca fericirea. Il putem stapani intr-un singur fel: lasand modestia si umilinta sa ne creasca in suflet. Radacinile lor se afla acolo, dar noi nu le-am ingrijit, iar aripile noastre s-au atrofiat.
Ganditi-va...ce ne da aripi? Ce ne poarta in al noualea cer? Cand suntem plini de-avant si de entuziasm?
Cand ne lasam spiritul liber. Liber ca pasarea cerului...
Atunci firele aurii care vin de Sus nu mai atarna desirate la capat, ci ne patrund adanc in suflet si ne leaga de Cer. Ele coboara spre noi atrase de aspiratiile noastre si tot ele ne propulseaza spre Inalt. Dar cine isi mai doreste azi modestia si umilinta?
Cate dorinte stupide nu avem, cum risipim Forta pe nimicuri! Cine mai gusta azi din Roua Diminetii?
"Cereti si vi se va da!"
Este destul sa vrem...sa ne dorim cu-adevarat si cele mai pretioase comori ale sufletului vor fi ale noastre.
Cat de saraci suntem fara ele! Tematori si neputinciosi, pentru ca noi insine nu vrem sa fim altfel. Pentru ca nu intelegem. De aceea libertatea inseamna intelegere.
Iata ceva nou, ceva de neinteles pentru vechiul om. Si totusi, o parte din noi intelege si vrea sa implineasca Legile. O parte din noi vrea sa ne depasim pe noi insine. Sa o lasam sa domine!
Iluminarea inseamna sa nu ne opunem Legilor Creatiei. Ele ne poarta in sus, spre Lumina.
Asa le-a lasat Dumnezeu...
Noi de ce nu ne lasam...pur si simplu...sa fim?
( Alina Rus )
Sunday, June 13, 2010
" Si daca va lipseste umilinta, va lipseste totul "
Umilinta inseamna putere. Adevarata putere, care nu se pleaca niciodata in fata dusmanului. Caci dusmanul nu e om...
Omul puternic devine stapanul lui insusi. Dobandind umilinta prin felul sau de a fi, ajunge la stapanirea de sine. Biruind singurul lucru care il face slab, care se interpune cu incapatanare intre el si Iubire.
Spiritul respira Forta. Cand expira, omul ii daruieste lumii ce are el mai bun: umilinta. Golindu-se de ego, poate sa inspire putere, care il umple in mod firesc, indreptandu-i coloana vertebrala spre Cer, facandu-l din taratoare om. Astfel dobandeste el acea demnitate de nezdruncinat, pe care o pune in slujba Luminii.
Caci fiecare om adevarat, devenind propriul sau stapan, nu poate si nu vrea altceva decat sa slujeasca Lumina. Domnul Vietii e singurul Stapan. Si El nu-si imparte Puterea cu nimeni...
Dar acest lucru inseamna pentru om sa-si invinga propriile slabiciuni. Fara umilinta, ele vor fi mereu mai puternice decat el. Iar el va ramane vesnic un sclav.
Umilinta si demnitatea sunt cele doua fete ale aceleiasi monede., ale aceluiasi talant.
Cine face negot in Creatie cu talantul incredintat lui, dupa Legile onoarei si ale fair-play-ului in afaceri...devine un personaj de basm, fara teama si fara de prihana. Abia atunci are dreptul la viata vesnica.
Facand parte mereu din Povestea Povestilor, acea poveste fara sfarsit pe care acum o traim cu totii fara sa ne dam seama...Realitatea.
In realitate, numai cel umil stie pe ce lume traieste.
Omul fara teama si fara de prihana este un tip realist.
De aceea luciditatea e atat de rara pe Pamant. La fel de rara ca si candoarea, cealalta fata a ei.
Traim intr-o lume de nebuni care se bat intre ei pentru putere.
Cui ii trece prin cap sa stea in genunchi in fata Luminii?
Rand pe rand, oamenii se lasa ingenuncheati de intuneric. De bunavoie si nesiliti de nimeni...
Sau nu?
Liberul arbitru e cea mai mare gratie. Cine si-a pierdut discernamantul a pierdut tot. De aceea spunea Goethe: "Mut verloren, alles verloren."
( Alina Rus)
Omul puternic devine stapanul lui insusi. Dobandind umilinta prin felul sau de a fi, ajunge la stapanirea de sine. Biruind singurul lucru care il face slab, care se interpune cu incapatanare intre el si Iubire.
Spiritul respira Forta. Cand expira, omul ii daruieste lumii ce are el mai bun: umilinta. Golindu-se de ego, poate sa inspire putere, care il umple in mod firesc, indreptandu-i coloana vertebrala spre Cer, facandu-l din taratoare om. Astfel dobandeste el acea demnitate de nezdruncinat, pe care o pune in slujba Luminii.
Caci fiecare om adevarat, devenind propriul sau stapan, nu poate si nu vrea altceva decat sa slujeasca Lumina. Domnul Vietii e singurul Stapan. Si El nu-si imparte Puterea cu nimeni...
Dar acest lucru inseamna pentru om sa-si invinga propriile slabiciuni. Fara umilinta, ele vor fi mereu mai puternice decat el. Iar el va ramane vesnic un sclav.
Umilinta si demnitatea sunt cele doua fete ale aceleiasi monede., ale aceluiasi talant.
Cine face negot in Creatie cu talantul incredintat lui, dupa Legile onoarei si ale fair-play-ului in afaceri...devine un personaj de basm, fara teama si fara de prihana. Abia atunci are dreptul la viata vesnica.
Facand parte mereu din Povestea Povestilor, acea poveste fara sfarsit pe care acum o traim cu totii fara sa ne dam seama...Realitatea.
In realitate, numai cel umil stie pe ce lume traieste.
Omul fara teama si fara de prihana este un tip realist.
De aceea luciditatea e atat de rara pe Pamant. La fel de rara ca si candoarea, cealalta fata a ei.
Traim intr-o lume de nebuni care se bat intre ei pentru putere.
Cui ii trece prin cap sa stea in genunchi in fata Luminii?
Rand pe rand, oamenii se lasa ingenuncheati de intuneric. De bunavoie si nesiliti de nimeni...
Sau nu?
Liberul arbitru e cea mai mare gratie. Cine si-a pierdut discernamantul a pierdut tot. De aceea spunea Goethe: "Mut verloren, alles verloren."
( Alina Rus)
Iubire pentru ura
Omul puternic iubeste primul,
Iubeste mai mult
Si raspunde cu iubire la ura.
Astfel dobandeste el adevarata putere,
Acea putere de nezdruncinat
Pe care omul slab o cauta mereu
In setea lui de putere.
( A. Rus )
Insa nu e vorba de iubirea dulceag-molesitoare, care de fapt nu e deloc iubirea adevarata, ci a raspunde cu iubire la ura inseamna a dori sincer celui care poarta in el rautate sau ura, sa aiba parte de tot ceea ce ii foloseste pentru a deveni o persoana mai buna si mai dreapta.
Iubeste mai mult
Si raspunde cu iubire la ura.
Astfel dobandeste el adevarata putere,
Acea putere de nezdruncinat
Pe care omul slab o cauta mereu
In setea lui de putere.
( A. Rus )
Insa nu e vorba de iubirea dulceag-molesitoare, care de fapt nu e deloc iubirea adevarata, ci a raspunde cu iubire la ura inseamna a dori sincer celui care poarta in el rautate sau ura, sa aiba parte de tot ceea ce ii foloseste pentru a deveni o persoana mai buna si mai dreapta.
Saturday, June 12, 2010
Petre Tutea despre adevar
Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci ca sa primeasca adevarul.
Tot ce teoretic este just este practic necesarmente just. Nu si invers, ca oamenii au practici sinistre in istorie.
Am avut revelatia ca in afara de Dumnezeu nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sediul lui nu e nici in stiinta, nici in filozofie, nici in arta. Si cand un filozof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului.
Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar.
Petre Tutea despre Om
Omul nu e o suma de miliarde de celule sau de organe. Ca nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca intreg, nu poate fi gandit decat biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decat ultima noutate evolutionista a stiintei.
Deoarece setea de absolut nu i-a fost satisfacuta la grad biopsihic, omul e etern trist.
Fara Dumnezeu, omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur, si nu e un zeu in coltul casei care sa-i reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
Umanitatea o iubesti lesne. Pe om, mai greu.
Deoarece setea de absolut nu i-a fost satisfacuta la grad biopsihic, omul e etern trist.
Fara Dumnezeu, omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur, si nu e un zeu in coltul casei care sa-i reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
Umanitatea o iubesti lesne. Pe om, mai greu.
Petre Tutea despre responsibilitatea de a scrie
E foarte greu, cand ai responsabilitatea a ceea ce faci, sa te pui pe scris, fiindca scrisul te definitiveaza, in sensul ca te arata fara posibilitate de iesire.
Petre Tutea despre Apostolul Pavel
M-a intreba odata Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus?- Asta nu-i om, domnule, este toata Mediterana.
Subscribe to:
Posts (Atom)
