Poate credinţa să fie dobândită printr-o organizaţie religioasă?
Răspunsul simplu este nu!Adevărata credinţă poate fi dobândită prin cunoaşterea reală a tuturor Legilor lui Dumnezeu şi prin trăirea lor.Trăirea completă a Creaţiei şi cunoaşterea Legilor ce reprezintă principiul călăuzitor al ordinii,conduc în mod treptat la convingere asupra Perfecţiunii şi Înţelepciunii lui Dumnezeu.
Convingerea asupra Perfecţiunii şi Înţelepciunii lui Dumnezeu ,pe care omul o dobândeşte prin experienţa trăirii, aceasta conduce spre credinţă.Este evident că aceasta nu poate fi câştigată prin studiu universitar sau prin intermediul vreunei biserici.
Experienţa personală interioară a persoanei conduce la credinţă. Pentru aceasta fiecare trebuie să păşească singur pe calea sa proprie .El trebuie să obţină propria sa experienţă şi să se intereseze de întrebările vieţii,el-însuşi. Lucrurile pe care le aude sau le citeşte şi apoi le face credinţele sale proprii,nu îi vor aduce nici un câştig.Acestea vor fi mereu ceva străin lui,cât timp nu le-a experimentat personal el-însuşi .
Vor reprezenta mereu acceptarea unei voinţe străine.Nu vor fi ceva real pentru el.Iar simplul fapt că el imită pe alţii,de asemenea nu-i poate aduce vreun folos. Fiecare persoană trăieşte pentru ea însăşi ,iar pe calea sa prin viaţă va fi condusă prin experienţele care îi vor folosi spiritual.Va fi capabilă să ia aceste experienţe cu ea,când va trece în lumea cealaltă,şi aceste experienţe o ajută să înainteze mai departe în sus,spre acea înălţimea care este ţelul său.
Aceasta nu înseamnă că oamenii nu trebuie să meargă la biserică .Unii oameni au nevoie să meargă la biserică.Dar ei trebuie să fie capabili să-şi urmeze propriile lor investigaţii independente în legătură cu întrebările vieţii.Marile întrebări despre cine suntem,de unde venim şi unde ne ducem după moarte.Ei trebuie să fie capabili să caute răspunsuri la aceste întrebări.
Dacă cu adevărat îşi exersează intuiţiile,aceste întrebări nu îi vor lăsa în pace până nu vor afla răspunsul la ele.Totuşi, trebuie să fie răspunsuri care nu lasă goluri în explicaţii şi care nu cer credinţă oarbă.Oriunde se cere credinţă oarbă,acolo nu este cunoaştere şi drept urmare nu poate fi nici convingere care în final conduce la credinţă.
De pe site-ul de limbă engleză : www.kisol.com
Monday, April 28, 2008
Sunday, April 27, 2008
Picturi superbe !!...
Mergeti pe site ul de mai jos.Intrati si apoi raspundeti la intrebarea urmatoare: Ati vazut picturi mai frumoase decat acestea?Daca da,spuneti-mi si mie unde.As vrea le vad si eu .
www.marioduguay.com
www.marioduguay.com
Saturday, April 26, 2008
Ce frumoasa poveste am citit!
Cand Paulo Coelho a oferit marilor edituri din Franta „Alchimistul” , nici una n-a fost interesata. O mica editura, care tocmai se inaugurase, a decis sa semneze contractul cu respectivul autor brazilian necunoscut si sa faca toate eforturile pentru o buna difuzare. Si asa cartea a devenit una dintre cele mai bine vandute din toate timpurile, pe piata frantuzeasca, batand recordul de a fi in topul celor mai vandute carti din tara pentru foarte mult timp.
Azi, cunoscand mai bine piata internationala, sunt sigur ca daca as fi fost publicat de unul singur din aceste gigantice conglomerate, sansele mele ar fi fost aproape nule pentru ca as fi concurat cu alti mari si renumiti autori din cataloagele lor. Dar am fost publicat de un editor incitant, entuziasmat (de fapt, o editoare, Anne Carriere, care mai tarziu chiar a scris o carte despre asta), si asta a facut cu adevarat deosebirea.
Despre asa ceva este vorba si in povestirea trimisa de Almir: Un biet om, fara pic de invatatura, muncea la biserica intr-un orasel pierdut in Brazilia. Treaba lui era sa traga clopotele la orele indicate de preot.
Dar legile s-au schimbat: episcopul regiunii hotari ca toti angajatii parohiilor supuse lui sa aiba cel putin scoala primara. Se gandea ca astfel stimula educatia publica; dar pentru batranul clopotar, care era analfabet si prea in varsta ca sa ia totul de la inceput, a insemnat sfarsitul muncii lui.
A primit o mica suma de bani, multumirile dintotdeauna si o scrisoare care arata ca activitatea lui la biserica se sfarsise.
A doua zi, cum nu avea nimic de facut, se aseza pe banca din piata publica pentru a-si pregati tigara de foi, si-si dadu seama ca tutunul era pe sfarsite. Ceru cu imprumut de la prietenii care se aflau acolo, dar toti aveau aceeasi problema: trebuia sa mearga pana in orasul vecin ca sa mai cumpere tutun.
-Dumneata ai acum timp berechet - ii spuse un prieten. Poti merge sa cumperi, si noi iti platim un comision.
Fostul clopotar incepu sa faca acest drum regulat, dar cu timpul observa ca in oraselul lui lipseau multe alte lucruri, asa ca incepu sa aduca brichete, ziare, pana ce a fost obligat sa-si deschida pravalie, fiindca i se cerea mereu mai mult.
Fiind om cinstit, interesat sa-si multumeasca clientii, i-a mers foarte bine cu pravalia, pana ce a ajuns unul dintre cei mai mari intreprinzatori din regiune.
Dar ii treceau multi bani prin mana si intr-o buna zi a trebuit sa-si deschida cont la banca.
Bancherul l-a primit cu bratele deschise, batranul scoase o geanta plina cu bancnote mari, i se facu o fisa si la sfarsit i-au cerut sa semneze.
-Scuzati-ma, spuse el. Dar nu stiu sa scriu.
Bancherul se inspaimanta:
-Adica ati obtinut totul fiind analfabet?
-Am obtinut totul cu mare efort si daruire.
-Felicitari! Si totul fara a merge la scoala! Inchipuiti-va ce ar fi fost viata dumneavoastra daca ati fi mers la studii!
Batranul zambi:
-Pot foarte bine sa-mi inchipui. Daca as fi mers la scoala, as mai fi fost si azi clopotar la bisericuta aceea care se vede de la fereastra dumneavoastra.
Azi, cunoscand mai bine piata internationala, sunt sigur ca daca as fi fost publicat de unul singur din aceste gigantice conglomerate, sansele mele ar fi fost aproape nule pentru ca as fi concurat cu alti mari si renumiti autori din cataloagele lor. Dar am fost publicat de un editor incitant, entuziasmat (de fapt, o editoare, Anne Carriere, care mai tarziu chiar a scris o carte despre asta), si asta a facut cu adevarat deosebirea.
Despre asa ceva este vorba si in povestirea trimisa de Almir: Un biet om, fara pic de invatatura, muncea la biserica intr-un orasel pierdut in Brazilia. Treaba lui era sa traga clopotele la orele indicate de preot.
Dar legile s-au schimbat: episcopul regiunii hotari ca toti angajatii parohiilor supuse lui sa aiba cel putin scoala primara. Se gandea ca astfel stimula educatia publica; dar pentru batranul clopotar, care era analfabet si prea in varsta ca sa ia totul de la inceput, a insemnat sfarsitul muncii lui.
A primit o mica suma de bani, multumirile dintotdeauna si o scrisoare care arata ca activitatea lui la biserica se sfarsise.
A doua zi, cum nu avea nimic de facut, se aseza pe banca din piata publica pentru a-si pregati tigara de foi, si-si dadu seama ca tutunul era pe sfarsite. Ceru cu imprumut de la prietenii care se aflau acolo, dar toti aveau aceeasi problema: trebuia sa mearga pana in orasul vecin ca sa mai cumpere tutun.
-Dumneata ai acum timp berechet - ii spuse un prieten. Poti merge sa cumperi, si noi iti platim un comision.
Fostul clopotar incepu sa faca acest drum regulat, dar cu timpul observa ca in oraselul lui lipseau multe alte lucruri, asa ca incepu sa aduca brichete, ziare, pana ce a fost obligat sa-si deschida pravalie, fiindca i se cerea mereu mai mult.
Fiind om cinstit, interesat sa-si multumeasca clientii, i-a mers foarte bine cu pravalia, pana ce a ajuns unul dintre cei mai mari intreprinzatori din regiune.
Dar ii treceau multi bani prin mana si intr-o buna zi a trebuit sa-si deschida cont la banca.
Bancherul l-a primit cu bratele deschise, batranul scoase o geanta plina cu bancnote mari, i se facu o fisa si la sfarsit i-au cerut sa semneze.
-Scuzati-ma, spuse el. Dar nu stiu sa scriu.
Bancherul se inspaimanta:
-Adica ati obtinut totul fiind analfabet?
-Am obtinut totul cu mare efort si daruire.
-Felicitari! Si totul fara a merge la scoala! Inchipuiti-va ce ar fi fost viata dumneavoastra daca ati fi mers la studii!
Batranul zambi:
-Pot foarte bine sa-mi inchipui. Daca as fi mers la scoala, as mai fi fost si azi clopotar la bisericuta aceea care se vede de la fereastra dumneavoastra.
Iubind...Iubind!
Iubind,iubind...ma intreb unde voi ajunge.
Iubind,iubind...de fapt asa ma apar.
Si am crescut iubind,iubind...in felul meu.
La randul meu,in mod decisiv tot mai prudent,
tot mai putin inconstient.
Acest " A Iubi " fara alternative,
cu cat mai mult vrei sa-l alungi din ganduri,
cu atat mai viu devine!
Ne nastem deja cu aceasta vocatie:sa iubim
pana la ultima putere.
Iubind iti explodeaza inima,
din razbunare sau poate din exaltare,
prins intr-o capcana ,fara cuvinte,
sfarsesti prin a nu-ti mai apartine...
Acel naufragiat esti tu!
Iubind,iubind...invat loialitatea.
Iubind,iubind e mai multa viata-n jur.
In tine-insuti.
Si chiar iubind, ne putem salva,
sa ne reabilitam demnitatea,
pamant pierdut pentru a fi recucerit!
Simti mai multa forta-n brate acum,
Acel naufragiat nu mai esti tu!
Iubind...Iubind...Iubind...
(Dupa un text de Renato Zero )
Iubind,iubind...de fapt asa ma apar.
Si am crescut iubind,iubind...in felul meu.
La randul meu,in mod decisiv tot mai prudent,
tot mai putin inconstient.
Acest " A Iubi " fara alternative,
cu cat mai mult vrei sa-l alungi din ganduri,
cu atat mai viu devine!
Ne nastem deja cu aceasta vocatie:sa iubim
pana la ultima putere.
Iubind iti explodeaza inima,
din razbunare sau poate din exaltare,
prins intr-o capcana ,fara cuvinte,
sfarsesti prin a nu-ti mai apartine...
Acel naufragiat esti tu!
Iubind,iubind...invat loialitatea.
Iubind,iubind e mai multa viata-n jur.
In tine-insuti.
Si chiar iubind, ne putem salva,
sa ne reabilitam demnitatea,
pamant pierdut pentru a fi recucerit!
Simti mai multa forta-n brate acum,
Acel naufragiat nu mai esti tu!
Iubind...Iubind...Iubind...
(Dupa un text de Renato Zero )
Wednesday, April 23, 2008
Elfi, Gnomi, Silfe si alte spirite tainice ale naturii
Ce este viata?
Viata este mult mai frumoasa, mai plina de incantare, mai bogata in iubire si intelepciune decat putem crede si imagina. Mintea noastra, mai degraba rationala decat intuitiva, a uitat sa inteleaga graiul fermecator al Pomilor, Pasarilor, Fluturilor, Pajistilor pline de iarba si flori. Nu mai credem in existenta Zanelor, Spiritelor Padurilor, a Elfilor jucausi sau al Ondinelor nemaipomenit de frumoase. Ni se pare ca suntem sigurele Fiinte inteligente de pe Planeta, singurii care avem dreptul sa iubim si sa tanjim dupa iubire.
Despre Spiritele Naturii si existenta lor, ne vorbesc toate Povestile Lumii, Legendele strabune, cei care le vad, le simt, le aud, le inteleg si care, mai ales, le iubesc si le respecta. Tocmai despre aceste Fiinte de Lumina, va vom povesti in cele ce urmeaza. Trebuie sa fim constienti ca dincolo de ceea ce vedem, atingem si pipaim cu simturile fizice, se mai afla ceva care merita atentia noastra. Este un chip al Lumii care se afla in spatele chipului stiut de noi. Este un Mister al Vietii, care nu este ascuns decat celui care refuza explorarea, celui care se limiteaza prin ratiune, ignorand ca poseda si alte instrumente prin care poate cunoaste si colabora.
Secretul Creatorului se afla dincolo de granitele pe care singuri ni le impunem.
E suficient doar sa privim cu iubire tot ceea ce ne inconjoara! Sa privim in inima noastra! Sa privim cu bunavointa, asteptand, fara macar sa cerem, ca Cerurile sa se deschida de la sine si Ingerii lor sa ne vorbeasca prin revelatie si iluminare.
Atunci vom sesiza ca in spatele fiecarei existente se afla un glas, o Constiinta. Va vor vorbi Vantul si Ploaia, va va vorbi Pamantul, pe care astazi il calcam, ne vor vorbi Pajistile cu flori si Arborii cu frunzis frematator si Stelele noptii, deopotriva. Vom intelege ce ne spun Pasarile care ciripesc in umbra Padurilor, vom intelege astfel, sunetul Zapezii care cade si vom simti ce inseamna sa ne minunam si sa ne incantam in mijlocul unei atat de frumoase Creatii.
Ca sa intelegem Natura si sa putem comunica cu ea, trebuie sa acceptam ca este plina de Inteligenta, ca are nivele de Constiinta, asemanatoare cu ale noastre, ca are capacitate de a iubi si ca are nevoie de iubire si compasiune. Nici nu ar putea fi altfel, daca ne gandim ca este Opera Creatorului, care a pus o parte din Sine, in fiecare element al Vietii, inzestrandu-l cu toate valorile Sale.
Natura inseamna tot ce exista, indiferent de regnul din care face parte: mineral, vegetal, animal, uman, indiferent daca este inger, planeta sau galaxie. Viata pulseaza pretutindeni. In momentul in care inima noastra universala va accepta sa comunice, vom incepe sa intelegem ce spun Pomii si Florile, Norii si Vantul, Zapezile care cad si Pasarile care trec pe Cer. Vom intelege graiul Stancilor si al Muntilor, vom putea asculta sfaturile inteleptelor Ape si vom comunica cu Stelele.
(fragment din Lidia Barsan - "Elfi, Gnomi, Silfe, Spirite tainice ale naturii")
Viata este mult mai frumoasa, mai plina de incantare, mai bogata in iubire si intelepciune decat putem crede si imagina. Mintea noastra, mai degraba rationala decat intuitiva, a uitat sa inteleaga graiul fermecator al Pomilor, Pasarilor, Fluturilor, Pajistilor pline de iarba si flori. Nu mai credem in existenta Zanelor, Spiritelor Padurilor, a Elfilor jucausi sau al Ondinelor nemaipomenit de frumoase. Ni se pare ca suntem sigurele Fiinte inteligente de pe Planeta, singurii care avem dreptul sa iubim si sa tanjim dupa iubire.
Despre Spiritele Naturii si existenta lor, ne vorbesc toate Povestile Lumii, Legendele strabune, cei care le vad, le simt, le aud, le inteleg si care, mai ales, le iubesc si le respecta. Tocmai despre aceste Fiinte de Lumina, va vom povesti in cele ce urmeaza. Trebuie sa fim constienti ca dincolo de ceea ce vedem, atingem si pipaim cu simturile fizice, se mai afla ceva care merita atentia noastra. Este un chip al Lumii care se afla in spatele chipului stiut de noi. Este un Mister al Vietii, care nu este ascuns decat celui care refuza explorarea, celui care se limiteaza prin ratiune, ignorand ca poseda si alte instrumente prin care poate cunoaste si colabora.
Secretul Creatorului se afla dincolo de granitele pe care singuri ni le impunem.
E suficient doar sa privim cu iubire tot ceea ce ne inconjoara! Sa privim in inima noastra! Sa privim cu bunavointa, asteptand, fara macar sa cerem, ca Cerurile sa se deschida de la sine si Ingerii lor sa ne vorbeasca prin revelatie si iluminare.
Atunci vom sesiza ca in spatele fiecarei existente se afla un glas, o Constiinta. Va vor vorbi Vantul si Ploaia, va va vorbi Pamantul, pe care astazi il calcam, ne vor vorbi Pajistile cu flori si Arborii cu frunzis frematator si Stelele noptii, deopotriva. Vom intelege ce ne spun Pasarile care ciripesc in umbra Padurilor, vom intelege astfel, sunetul Zapezii care cade si vom simti ce inseamna sa ne minunam si sa ne incantam in mijlocul unei atat de frumoase Creatii.
Ca sa intelegem Natura si sa putem comunica cu ea, trebuie sa acceptam ca este plina de Inteligenta, ca are nivele de Constiinta, asemanatoare cu ale noastre, ca are capacitate de a iubi si ca are nevoie de iubire si compasiune. Nici nu ar putea fi altfel, daca ne gandim ca este Opera Creatorului, care a pus o parte din Sine, in fiecare element al Vietii, inzestrandu-l cu toate valorile Sale.
Natura inseamna tot ce exista, indiferent de regnul din care face parte: mineral, vegetal, animal, uman, indiferent daca este inger, planeta sau galaxie. Viata pulseaza pretutindeni. In momentul in care inima noastra universala va accepta sa comunice, vom incepe sa intelegem ce spun Pomii si Florile, Norii si Vantul, Zapezile care cad si Pasarile care trec pe Cer. Vom intelege graiul Stancilor si al Muntilor, vom putea asculta sfaturile inteleptelor Ape si vom comunica cu Stelele.
(fragment din Lidia Barsan - "Elfi, Gnomi, Silfe, Spirite tainice ale naturii")
Sunday, April 20, 2008
Saturday, April 19, 2008
Friday, April 18, 2008
Un războinic al Luminii nu uită niciodată gratitudinea
"
Un războinic al luminii nu uită niciodată gratitudinea.
În timpul luptei, a fost ajutat de îngeri; puterile cereşti au pus fiecare lucru la locul său, îngăduindu-i astfel fiecăruia să dea tot ce poate.
Tovarăşii săi comentează: “Cât e de norocos!” Şi războinicul obţine uneori succese peste capacităţile sale.
Aşa se face că, la apusul soarelui, el cade în genunchi şi-şi arată recunoştinţa pentru Mantia Protectoare din juru-i.
Gratitudinea lui nu se limitează însă la lumea spirituală; el nu-şi uită niciodată prietenii, pentru că sângele lor s-a amestecat cu al său pe câmpul de luptă.
Un războinic nu are nevoie de ajutorul altcuiva ca să-şi aducă aminte de ajutorul dat lui de către ceilalţi; îşi aduce singur aminte şi-şi împarte cu ei răsplata.
"
MANUAL DO GUERREIRO DA LUZ , p. coelho .
Un războinic al luminii nu uită niciodată gratitudinea.
În timpul luptei, a fost ajutat de îngeri; puterile cereşti au pus fiecare lucru la locul său, îngăduindu-i astfel fiecăruia să dea tot ce poate.
Tovarăşii săi comentează: “Cât e de norocos!” Şi războinicul obţine uneori succese peste capacităţile sale.
Aşa se face că, la apusul soarelui, el cade în genunchi şi-şi arată recunoştinţa pentru Mantia Protectoare din juru-i.
Gratitudinea lui nu se limitează însă la lumea spirituală; el nu-şi uită niciodată prietenii, pentru că sângele lor s-a amestecat cu al său pe câmpul de luptă.
Un războinic nu are nevoie de ajutorul altcuiva ca să-şi aducă aminte de ajutorul dat lui de către ceilalţi; îşi aduce singur aminte şi-şi împarte cu ei răsplata.
"
MANUAL DO GUERREIRO DA LUZ , p. coelho .
Tuesday, April 15, 2008
Ce este un razboinic al Luminii?
Ea îi întinse un caiet albastru, cu filele albe.
“Scrie: un războinic al luminii se uită cu atenţie în ochii unui copil. Pentru că ei ştiu să vadă lumea fără amărăciune. Când vrea să ştie dacă persoana de lângă el e demnă de încredere, încearcă să o privească aşa cum ar vedea-o un copil.”
“Ce este un războinic al luminii?”
“Ştii bine ce este”, răspunse ea, surâzând. “E cineva capabil să înţeleagă miracolul vieţii, să lupte până la capăt pentru ceva în care crede, auzind totodată şi clopotele pe care marea le face să răsune în adâncul ei.”
(Manual Do Guerreiro Da Luz - Coelho P. )
“Scrie: un războinic al luminii se uită cu atenţie în ochii unui copil. Pentru că ei ştiu să vadă lumea fără amărăciune. Când vrea să ştie dacă persoana de lângă el e demnă de încredere, încearcă să o privească aşa cum ar vedea-o un copil.”
“Ce este un războinic al luminii?”
“Ştii bine ce este”, răspunse ea, surâzând. “E cineva capabil să înţeleagă miracolul vieţii, să lupte până la capăt pentru ceva în care crede, auzind totodată şi clopotele pe care marea le face să răsune în adâncul ei.”
(Manual Do Guerreiro Da Luz - Coelho P. )
Monday, April 14, 2008
Ce este adevaratul Eu?
- Ce este adevaratul Eu? - il intrerupse Veronika.Poate ca toti de acolo stiau,dar asta n-avea nici o importanta:trebuia sa-si puna mai putin problema de a nu-i deranja pe ceilalti.
Barbatul fu surprins de intrerupere,dar raspunse:
- E ceea ce esti dumneata,nu ceea ce fac ceilalti din dumneata.
(Veronika decide morrer - Coelho )
Barbatul fu surprins de intrerupere,dar raspunse:
- E ceea ce esti dumneata,nu ceea ce fac ceilalti din dumneata.
(Veronika decide morrer - Coelho )
Ce anume cauta oamenii civilizatiei moderne?
Carl Jung ne relateaza,intr-una din cartile sale,o conversatie purtata cu un sef de trib indian din America de Nord,care i-a spus ca,din perspectiva sa cei mai multi oameni albi au expresii incordate,ca ochii lor au o privire fixa si ca atitudinea lor emana cruzime sau violenta.El a spus: "Ei par sa caute mereu ceva.Ce anume cauta ? Albii vor intotdeauna ceva.Sunt mereu nelinistiti si agitati.Noi nu stim ce vor.Credem ca sunt nebuni. "
Sunday, April 13, 2008
Manualul razboinicului luminii
Introducere la MANUALUL RAZBOINICULUI LUMINII
Uneori viata isi arata partea cea mai urata.Stai treaz toata noaptea si te intrebi ce rost ai pe lume.Sau faci rau unei fiinte iubite.Sau tradezi.Sau te simti dezamagit de ceilalti si -ceea ce e cu adevarat insuportabil - esti dezamagit de tine insuti.Puteai alege drumul celalalt,trebuia sa fie altfel.Nimeni nu te pregateste pentru asemenea clipe si nimeni nu iti spune cum sa treci de ele.
Si de data aceasta eroul cartii lui Coelho,razboinicul luminii,ar putea fi oricare dintre noi.Fiecare paragraf e o mica oglinda in care recunoastem cu uimire un moment al vietii noastre.Fiecare oglinda devine un aforism.Fiecare aforism - o revelatie.Fiecare revelatie - o regula de supravietuire.Toate regulile sunt o carte de intelepciune: initierea in lupta cu timpul,cu oamenii,cu raul,dar si initierea in frumusetea vietii, in miracol,in deslusirea zvonului de clopote al marii.
Uneori viata isi arata partea cea mai urata.Stai treaz toata noaptea si te intrebi ce rost ai pe lume.Sau faci rau unei fiinte iubite.Sau tradezi.Sau te simti dezamagit de ceilalti si -ceea ce e cu adevarat insuportabil - esti dezamagit de tine insuti.Puteai alege drumul celalalt,trebuia sa fie altfel.Nimeni nu te pregateste pentru asemenea clipe si nimeni nu iti spune cum sa treci de ele.
Si de data aceasta eroul cartii lui Coelho,razboinicul luminii,ar putea fi oricare dintre noi.Fiecare paragraf e o mica oglinda in care recunoastem cu uimire un moment al vietii noastre.Fiecare oglinda devine un aforism.Fiecare aforism - o revelatie.Fiecare revelatie - o regula de supravietuire.Toate regulile sunt o carte de intelepciune: initierea in lupta cu timpul,cu oamenii,cu raul,dar si initierea in frumusetea vietii, in miracol,in deslusirea zvonului de clopote al marii.
De partea Cui sta un razboinic al Luminii?
Războinicul luminii îşi aminteşte un pasaj din John Bunyan:
“Deşi am trecut prin tot ce am trecut, nu regret greutăţile în care m-am vârât, din pricină că ele m-au adus în locul unde am dorit să ajung. Acum, tot ce am e spada aceasta şi i-o încredinţez oricui doreşte să-şi urmeze călătoria. Port asupra mea semnele şi cicatricile luptelor - ele sunt mărturii a ceea ce am trăit şi recompense pentru ceea ce am cucerit.
Sunt semnele şi cicatricile dragi care-mi vor deschide porţile Paradisului. A fost o vreme când am trăit ascultând poveşti despre viteji. A fost o vreme când am trăit doar pentru că trebuia să trăiesc. Acum însă trăiesc pentru că sunt un războinic şi pentru că vreau ca într-o bună zi să stau lângă Acela pentru care am luptat atât de mult.”
MANUAL DO GUERREIRO DA LUZ ,PAULO COELHO
“Deşi am trecut prin tot ce am trecut, nu regret greutăţile în care m-am vârât, din pricină că ele m-au adus în locul unde am dorit să ajung. Acum, tot ce am e spada aceasta şi i-o încredinţez oricui doreşte să-şi urmeze călătoria. Port asupra mea semnele şi cicatricile luptelor - ele sunt mărturii a ceea ce am trăit şi recompense pentru ceea ce am cucerit.
Sunt semnele şi cicatricile dragi care-mi vor deschide porţile Paradisului. A fost o vreme când am trăit ascultând poveşti despre viteji. A fost o vreme când am trăit doar pentru că trebuia să trăiesc. Acum însă trăiesc pentru că sunt un războinic şi pentru că vreau ca într-o bună zi să stau lângă Acela pentru care am luptat atât de mult.”
MANUAL DO GUERREIRO DA LUZ ,PAULO COELHO
Prolog la "Manualul razboinicului luminii "
“În largul plajei de vest a satului se află o insulă şi pe ea e un templu uriaş, plin de clopote”, spuse o femeie.
Băiatul observă că ea purta veşminte ciudate şi capul îi era acoperit de un văl. Nu o mai văzuse niciodată înainte.
“Ai vizitat templul acela?” întrebă ea. “Du-te acolo şi spune-mi cum ţi se pare.”
Atras de frumuseţea femeii, băiatul merse la locul indicat. Şezu pe nisip şi scrută orizontul cu privirea, dar nu văzu nimic în afara priveliştii obişnuite: cerul albastru şi oceanul.
Decepţionat, se duse într-un sat de pescari din apropiere şi întrebă despre o insulă cu un templu.
“Ah, a fost cu mult timp în urmă, pe vremea când trăiau pe-aici străbunicii mei”, zise un pescar bătrân. “A fost un cutremur mare şi insula s-a scufundat în mare. Dar deşi nu mai putem vedea insula, încă putem auzi clopotele de la templul de pe ea atunci când marea le face să se legene acolo, în adâncurile ei.”
Băiatul se întoarse pe plajă şi încercă să asculte clopotele. Stătu acolo toată după-amiaza, dar nu izbuti să audă altceva decât zgomotul valurilor şi ţipetele pescăruşilor.
Când se lăsă noaptea, părinţii lui veniră să-l caute. A doua zi de dimineaţă, el se întoarse pe plajă; nu-şi putea închipui că o femeie frumoasă ar fi fost în stare să-l mintă. Dacă ea avea să revină într-o bună zi, i-ar fi putut spune că nu văzuse insula, dar auzise clopotele templului pe care le făcea să răsune mişcarea valurilor.
Trecură astfel multe luni; femeia nu se întoarse şi tânărul o dădu uitării; acum era convins că trebuia să descopere bogăţiile şi comorile templului scufundat. Dacă ar auzi clopotele, ar fi în stare să o localizeze şi ar putea recupera comoara ascunsă acolo.
Îşi pierduse orice interes pentru şcoală şi pentru grupul său de prieteni. Se transformase în obiectul preferat al glumelor celorlalţi copii, care obişnuiau să spună: “El nu mai e ca noi. Preferă să se uite ţintă la mare fiindcă îi e frică să nu piardă la jocurile noastre.”
Şi toţi râdeau, uitându-se la băiatul care şedea pe mal.
Deşi nu izbutise să audă vechile clopote ale templului, băiatul învăţa alte lucruri. Începu să-şi dea seama că, de cât asculta zgomotul valurilor, atenţia nu-i mai era abătută de ele. Niţel mai târziu se obişnui şi cu ţipetele pescăruşilor, cu zumzetul albinelor, cu vântul care bătea în frunzele palmierilor.
La şase luni după prima lui conversaţie cu femeia, băiatul era capabil să nu se mai lase distras de nici un zgomot - dar încă nu putea auzi clopotele templului scufundat.
Veneau pescari să stea de vorbă cu el şi stăruiau: “Noi auzim!” ziceau ei.
Băiatul însă nu izbutea.
Ceva mai târziu, pescarii schimbară vorba: “Eşti prea preocupat de zvonul clopotelor din adânc; renunţă la asta şi vino să te joci iar cu prietenii tăi. Poate că numai pescarii izbutesc să le audă.”
După aproape un an, băiatul gândi: “Pesemne oamenii ăştia au dreptate. E mai bine să mă fac mare, să devin pescar şi să revin în fiecare zi pe plaja asta, pentru că a ajuns să-mi placă.” Şi mai gândi: “Poate că totul e o legendă şi - din cauza cutremurului - clopotele se vor fi sfărâmat şi nu vor mai răsuna niciodată.”
În după-amiaza aceea se hotărâ să se întoarcă acasă.
Se apropie de ocean, ca să-şi ia rămas-bun de la el. Mai privi o dată natura şi - cum gândul nu-i stătuse decât la clopote - putu zâmbi iarăşi auzind frumuseţea cântecului pescăruşilor, zgomotul mării, vântul şuierând în frunzele palmierilor. Auzi de departe glasul prietenilor săi care se jucau şi se simţi bucuros dându-şi seama că avea să revină la jocurile copilăriei.
Băiatul era mulţumit şi - aşa cum numai un copil ştie s-o facă - se simţi plin de recunoştinţă că era în viaţă. Era sigur că nu-şi pierduse vremea, deoarece învăţase să contemple şi să venereze Natura.
Atunci, pentru că asculta marea, pescăruşii, vântul, frunzele palmierilor şi vocile prietenilor săi care se jucau, auzi şi primul clopot.
Şi altul.
Şi încă unul, până când, spre bucuria lui, bătură toate clopotele templului scufundat.
Mulţi ani mai târziu - bărbat în toată firea acum - se întoarse în satul şi pe plaja copilăriei sale. Nu mai năzuia să recupereze nici o comoară din fundul mării; totul fusese poate doar rodul imaginaţiei lui şi nu auzise niciodată clopotele sub apă într-o după-amiază pierdută din copilărie. Chiar şi aşa, se hotărâ să se plimbe puţin, ca să audă zgomotul vântului şi cântecul pescăruşilor.
Care nu-i fu mirarea când o văzu, şezând pe nisip, pe femeia ce-i vorbise despre insula aceea cu templul ei.
“Ce faci aici?” o întrebă el.
“Te aşteptam pe tine”, răspunse ea.
El îşi dădu seama că - deşi trecuseră amar de ani - femeia îşi păstrase aceeaşi înfăţişare; vălul care-i ascundea părul nu părea decolorat de trecerea timpului.
Ea îi întinse un caiet albastru, cu filele albe.
“Scrie: un războinic al luminii se uită cu atenţie în ochii unui copil. Pentru că ei ştiu să vadă lumea fără amărăciune. Când vrea să ştie dacă persoana de lângă el e demnă de încredere, încearcă să o privească aşa cum ar vedea-o un copil.”
“Ce este un războinic al luminii?”
“Ştii bine ce este”, răspunse ea, surâzând. “E cineva capabil să înţeleagă miracolul vieţii, să lupte până la capăt pentru ceva în care crede, auzind totodată şi clopotele pe care marea le face să răsune în adâncul ei.”
El nu se socotise niciodată războinic al luminii. Femeia păru a-i ghici gândurile: “Toţi sunt în stare să fie. Şi cu toate că nimeni nu se consideră războinic al luminii, cu toate acestea toţi sunt.”
El se uită la paginile caietului. Femeia surâse din nou.
“Scrie despre războinic”, zise ea.
Băiatul observă că ea purta veşminte ciudate şi capul îi era acoperit de un văl. Nu o mai văzuse niciodată înainte.
“Ai vizitat templul acela?” întrebă ea. “Du-te acolo şi spune-mi cum ţi se pare.”
Atras de frumuseţea femeii, băiatul merse la locul indicat. Şezu pe nisip şi scrută orizontul cu privirea, dar nu văzu nimic în afara priveliştii obişnuite: cerul albastru şi oceanul.
Decepţionat, se duse într-un sat de pescari din apropiere şi întrebă despre o insulă cu un templu.
“Ah, a fost cu mult timp în urmă, pe vremea când trăiau pe-aici străbunicii mei”, zise un pescar bătrân. “A fost un cutremur mare şi insula s-a scufundat în mare. Dar deşi nu mai putem vedea insula, încă putem auzi clopotele de la templul de pe ea atunci când marea le face să se legene acolo, în adâncurile ei.”
Băiatul se întoarse pe plajă şi încercă să asculte clopotele. Stătu acolo toată după-amiaza, dar nu izbuti să audă altceva decât zgomotul valurilor şi ţipetele pescăruşilor.
Când se lăsă noaptea, părinţii lui veniră să-l caute. A doua zi de dimineaţă, el se întoarse pe plajă; nu-şi putea închipui că o femeie frumoasă ar fi fost în stare să-l mintă. Dacă ea avea să revină într-o bună zi, i-ar fi putut spune că nu văzuse insula, dar auzise clopotele templului pe care le făcea să răsune mişcarea valurilor.
Trecură astfel multe luni; femeia nu se întoarse şi tânărul o dădu uitării; acum era convins că trebuia să descopere bogăţiile şi comorile templului scufundat. Dacă ar auzi clopotele, ar fi în stare să o localizeze şi ar putea recupera comoara ascunsă acolo.
Îşi pierduse orice interes pentru şcoală şi pentru grupul său de prieteni. Se transformase în obiectul preferat al glumelor celorlalţi copii, care obişnuiau să spună: “El nu mai e ca noi. Preferă să se uite ţintă la mare fiindcă îi e frică să nu piardă la jocurile noastre.”
Şi toţi râdeau, uitându-se la băiatul care şedea pe mal.
Deşi nu izbutise să audă vechile clopote ale templului, băiatul învăţa alte lucruri. Începu să-şi dea seama că, de cât asculta zgomotul valurilor, atenţia nu-i mai era abătută de ele. Niţel mai târziu se obişnui şi cu ţipetele pescăruşilor, cu zumzetul albinelor, cu vântul care bătea în frunzele palmierilor.
La şase luni după prima lui conversaţie cu femeia, băiatul era capabil să nu se mai lase distras de nici un zgomot - dar încă nu putea auzi clopotele templului scufundat.
Veneau pescari să stea de vorbă cu el şi stăruiau: “Noi auzim!” ziceau ei.
Băiatul însă nu izbutea.
Ceva mai târziu, pescarii schimbară vorba: “Eşti prea preocupat de zvonul clopotelor din adânc; renunţă la asta şi vino să te joci iar cu prietenii tăi. Poate că numai pescarii izbutesc să le audă.”
După aproape un an, băiatul gândi: “Pesemne oamenii ăştia au dreptate. E mai bine să mă fac mare, să devin pescar şi să revin în fiecare zi pe plaja asta, pentru că a ajuns să-mi placă.” Şi mai gândi: “Poate că totul e o legendă şi - din cauza cutremurului - clopotele se vor fi sfărâmat şi nu vor mai răsuna niciodată.”
În după-amiaza aceea se hotărâ să se întoarcă acasă.
Se apropie de ocean, ca să-şi ia rămas-bun de la el. Mai privi o dată natura şi - cum gândul nu-i stătuse decât la clopote - putu zâmbi iarăşi auzind frumuseţea cântecului pescăruşilor, zgomotul mării, vântul şuierând în frunzele palmierilor. Auzi de departe glasul prietenilor săi care se jucau şi se simţi bucuros dându-şi seama că avea să revină la jocurile copilăriei.
Băiatul era mulţumit şi - aşa cum numai un copil ştie s-o facă - se simţi plin de recunoştinţă că era în viaţă. Era sigur că nu-şi pierduse vremea, deoarece învăţase să contemple şi să venereze Natura.
Atunci, pentru că asculta marea, pescăruşii, vântul, frunzele palmierilor şi vocile prietenilor săi care se jucau, auzi şi primul clopot.
Şi altul.
Şi încă unul, până când, spre bucuria lui, bătură toate clopotele templului scufundat.
Mulţi ani mai târziu - bărbat în toată firea acum - se întoarse în satul şi pe plaja copilăriei sale. Nu mai năzuia să recupereze nici o comoară din fundul mării; totul fusese poate doar rodul imaginaţiei lui şi nu auzise niciodată clopotele sub apă într-o după-amiază pierdută din copilărie. Chiar şi aşa, se hotărâ să se plimbe puţin, ca să audă zgomotul vântului şi cântecul pescăruşilor.
Care nu-i fu mirarea când o văzu, şezând pe nisip, pe femeia ce-i vorbise despre insula aceea cu templul ei.
“Ce faci aici?” o întrebă el.
“Te aşteptam pe tine”, răspunse ea.
El îşi dădu seama că - deşi trecuseră amar de ani - femeia îşi păstrase aceeaşi înfăţişare; vălul care-i ascundea părul nu părea decolorat de trecerea timpului.
Ea îi întinse un caiet albastru, cu filele albe.
“Scrie: un războinic al luminii se uită cu atenţie în ochii unui copil. Pentru că ei ştiu să vadă lumea fără amărăciune. Când vrea să ştie dacă persoana de lângă el e demnă de încredere, încearcă să o privească aşa cum ar vedea-o un copil.”
“Ce este un războinic al luminii?”
“Ştii bine ce este”, răspunse ea, surâzând. “E cineva capabil să înţeleagă miracolul vieţii, să lupte până la capăt pentru ceva în care crede, auzind totodată şi clopotele pe care marea le face să răsune în adâncul ei.”
El nu se socotise niciodată războinic al luminii. Femeia păru a-i ghici gândurile: “Toţi sunt în stare să fie. Şi cu toate că nimeni nu se consideră războinic al luminii, cu toate acestea toţi sunt.”
El se uită la paginile caietului. Femeia surâse din nou.
“Scrie despre războinic”, zise ea.
Pustiu de aprilie...
Era-n aprilie.O pasare isi construise
un cuib mare pe crengile unuia din copacii
inalti de la malul apei curgatoare.Copacul avea
inca aspectul de peste iarna .Urma sa inmugureasca in
curand.
Vantul incepu sa bata clatinand crengile pustii de
frunze ale copacului.
Va cadea oare cuibul?Nu.Caci vantul clatina crengile
inca neinfrunzite leganandu-le
ca si cum in jur s-ar auzi armonia unei muzici.
Puterea prezentului se arătă din nou in fata unor
ochi deschisi sa vada!
un cuib mare pe crengile unuia din copacii
inalti de la malul apei curgatoare.Copacul avea
inca aspectul de peste iarna .Urma sa inmugureasca in
curand.
Vantul incepu sa bata clatinand crengile pustii de
frunze ale copacului.
Va cadea oare cuibul?Nu.Caci vantul clatina crengile
inca neinfrunzite leganandu-le
ca si cum in jur s-ar auzi armonia unei muzici.
Puterea prezentului se arătă din nou in fata unor
ochi deschisi sa vada!
Cunoastere de sine
Te simti descurajat cand realizezi cat de grave sunt partile tale rele?
Dar te-ai gandit vreodata cat de importante sunt pentru ceilalti ,partile tale bune
care asteapta sa le trezesti la viata prin comportamentul tau ?
Din cartea " Veronika decide morrer ":
- De ce încearcă unii să meargă în răspăr cu ordinea firească a vieţii, şi anume cu lupta de a supravieţui cu orice preţ?
- Tocmai de-asta plângeam - zise Veronika -. Atunci când am înghiţit pastilele, voiam să ucid o fiinţă pe care o detestam. Nu ştiam că există în mine şi alte Veronici pe care le-aş putea iubi.
Dar te-ai gandit vreodata cat de importante sunt pentru ceilalti ,partile tale bune
care asteapta sa le trezesti la viata prin comportamentul tau ?
Din cartea " Veronika decide morrer ":
- De ce încearcă unii să meargă în răspăr cu ordinea firească a vieţii, şi anume cu lupta de a supravieţui cu orice preţ?
- Tocmai de-asta plângeam - zise Veronika -. Atunci când am înghiţit pastilele, voiam să ucid o fiinţă pe care o detestam. Nu ştiam că există în mine şi alte Veronici pe care le-aş putea iubi.
Thursday, April 10, 2008
POEZII -( Alina Rus )
Transfigurare
Când mintea tace,
Vorbeşte spiritul.
Apoi începe să cânte…
Bucuria e cel mai frumos
Chip al său.
Îmi ia ochii
Cu strălucirea lui…
Abia atunci ochii mei
Încep să vadă…
Când bucuria mă învaţă să fiu.
Regăsire
Am găsit Adevărul.
În Lumina lui,
Pe mine mă caut.
Teama de Rai
-Cine e El, mi-am întrebat inima,
Şi-n loc de răspuns, inima mea
I-a căzut la picioare…
Frica s-a dus în pustie…
Inima-n piept mi se zbate,
Neînfricată de Iad,
Temătoare de Rai.
Glasul inimii
Inima mea a trecut Prăpastia
Ce mă desparte de Rege.
Ea străluceşte şi bate
Doar pentru El.
Comoara mea e mai mare
Decât toate comorile lumii.
Vieţile mele sunt zile
Pe drumul spre Cer.
Punte nu este:
Drumul sfârşeşte în zbor.
Tăcerea e zborul
Şi glasul mă cheamă cu dor…
ALINA RUS
Când mintea tace,
Vorbeşte spiritul.
Apoi începe să cânte…
Bucuria e cel mai frumos
Chip al său.
Îmi ia ochii
Cu strălucirea lui…
Abia atunci ochii mei
Încep să vadă…
Când bucuria mă învaţă să fiu.
Regăsire
Am găsit Adevărul.
În Lumina lui,
Pe mine mă caut.
Teama de Rai
-Cine e El, mi-am întrebat inima,
Şi-n loc de răspuns, inima mea
I-a căzut la picioare…
Frica s-a dus în pustie…
Inima-n piept mi se zbate,
Neînfricată de Iad,
Temătoare de Rai.
Glasul inimii
Inima mea a trecut Prăpastia
Ce mă desparte de Rege.
Ea străluceşte şi bate
Doar pentru El.
Comoara mea e mai mare
Decât toate comorile lumii.
Vieţile mele sunt zile
Pe drumul spre Cer.
Punte nu este:
Drumul sfârşeşte în zbor.
Tăcerea e zborul
Şi glasul mă cheamă cu dor…
ALINA RUS
Emanuel Swedenborg
Emanuel Swedenborg (1688-1772)
Om de ştiinţă, om politic, filosof şi teosof suedez, supranumit de către Balzac „Buddha al Nordului”, Emanuel Swedenborg a fost una dintre cele mai misterioase şi complexe personalităţi ale Scandinaviei.
S-a născut în 1688 la Stockholm, în familia unui pastor luteran, familia sa având o tradiţie îndelungată în minerit. Încă de la 11 ani începe să studieze la Universitatea din Uppsala teologia, literatura, matematica şi ştiinţele naturii. În 1709, la 21 de ani, devine doctor în filosofie.
Cariera sa ca om de ştiinţă s-a dovedit prodigioasă. A fondat prima revistă ştiinţifică suedeză, Daedalus Hyperboreus. La 30 de ani cunoştea 10 limbi străine, iar ulterior a învăţat şi ebraica şi aramaica. Inventator prolific, Swedenborg a conceput, ca şi Leonardo da Vinci, un vehicul destinat zborului, dotat cu aripi fixe şi propulsat de o elice. A proiectat vehicule pentru navigaţia subacvatică, o maşină cu aburi, un model de ecluză şi o pendulă cu apă destinată pentru a reprezenta mişcarea planetelor. A studiat anatomia şi a publicat un tratat în care susţine că sediul funcţiilor psihice se află în cortexul cerebral. În domeniul mineralogiei publică lucrarea Opera philosophica et metallurgica, considerată şi astăzi de referinţă în domeniu.
În 1743, la vârsta de 55 de ani, la Londra, are o revelaţie care îi schimbă radical cursul vieţii. Dumnezeu i-a revelat misiunea pe care i-a încredinţat-o, spunându-i: „Eu sunt Domnul, Creatorul şi Eliberatorul; te-am ales pentru a face cunoscut oamenilor sensul spiritual al Sfintelor Scripturi. Îţi voi dicta tot ceea ce va trebui să scrii.” Din acel moment, Swedenborg a abandonat studiul ştiinţelor, a renunţat la toate funcţiile sale şi s-a dedicat total unei vieţi mistice creştine. Şi-a luat foarte în serios misiunea de a călători în planurile subtile şi de a relata oamenilor despre acestea. Nu de puţine ori a făcut dovada unor înzestrări excepţionale – clarviziune şi profeţie. Spre exemplu, în 1759, aflându-se la Göteborg, a descris un incendiu ce avea loc la Stockholm, descriere confirmata ulterior cu exactitate. În 1762, aflându-se în stare de transă, a avut viziunea morţii ţarului Petru al III-lea al Rusiei. Reginei Ulrika i-a transmis un mesaj de la defunctul ei frate, Augustus Wilhelm.
Toată experienţa sa ulterioară viziunii de la Londra şi călătoriile în lumile subtile – raiuri şi infernuri – au fost sintetizate în lucrările excepţionale pe care a fost ghidat să le scrie.
Începând cu anul 1747, el a avut o serie de contacte cu entităţile angelice din sferele subtile cereşti, experienţe în care el a comunicat cu mulţi îngeri de lumină.
Om de ştiinţă, om politic, filosof şi teosof suedez, supranumit de către Balzac „Buddha al Nordului”, Emanuel Swedenborg a fost una dintre cele mai misterioase şi complexe personalităţi ale Scandinaviei.
S-a născut în 1688 la Stockholm, în familia unui pastor luteran, familia sa având o tradiţie îndelungată în minerit. Încă de la 11 ani începe să studieze la Universitatea din Uppsala teologia, literatura, matematica şi ştiinţele naturii. În 1709, la 21 de ani, devine doctor în filosofie.
Cariera sa ca om de ştiinţă s-a dovedit prodigioasă. A fondat prima revistă ştiinţifică suedeză, Daedalus Hyperboreus. La 30 de ani cunoştea 10 limbi străine, iar ulterior a învăţat şi ebraica şi aramaica. Inventator prolific, Swedenborg a conceput, ca şi Leonardo da Vinci, un vehicul destinat zborului, dotat cu aripi fixe şi propulsat de o elice. A proiectat vehicule pentru navigaţia subacvatică, o maşină cu aburi, un model de ecluză şi o pendulă cu apă destinată pentru a reprezenta mişcarea planetelor. A studiat anatomia şi a publicat un tratat în care susţine că sediul funcţiilor psihice se află în cortexul cerebral. În domeniul mineralogiei publică lucrarea Opera philosophica et metallurgica, considerată şi astăzi de referinţă în domeniu.
În 1743, la vârsta de 55 de ani, la Londra, are o revelaţie care îi schimbă radical cursul vieţii. Dumnezeu i-a revelat misiunea pe care i-a încredinţat-o, spunându-i: „Eu sunt Domnul, Creatorul şi Eliberatorul; te-am ales pentru a face cunoscut oamenilor sensul spiritual al Sfintelor Scripturi. Îţi voi dicta tot ceea ce va trebui să scrii.” Din acel moment, Swedenborg a abandonat studiul ştiinţelor, a renunţat la toate funcţiile sale şi s-a dedicat total unei vieţi mistice creştine. Şi-a luat foarte în serios misiunea de a călători în planurile subtile şi de a relata oamenilor despre acestea. Nu de puţine ori a făcut dovada unor înzestrări excepţionale – clarviziune şi profeţie. Spre exemplu, în 1759, aflându-se la Göteborg, a descris un incendiu ce avea loc la Stockholm, descriere confirmata ulterior cu exactitate. În 1762, aflându-se în stare de transă, a avut viziunea morţii ţarului Petru al III-lea al Rusiei. Reginei Ulrika i-a transmis un mesaj de la defunctul ei frate, Augustus Wilhelm.
Toată experienţa sa ulterioară viziunii de la Londra şi călătoriile în lumile subtile – raiuri şi infernuri – au fost sintetizate în lucrările excepţionale pe care a fost ghidat să le scrie.
Începând cu anul 1747, el a avut o serie de contacte cu entităţile angelice din sferele subtile cereşti, experienţe în care el a comunicat cu mulţi îngeri de lumină.
Credinţa e recunoaşterea interioară a Adevărului
În zilele noastre, prin credinţă se înţelege ideea că un aspect este într-un anumit fel, pentru că aşa ne învaţă Biserica şi pentru că acel lucru nu este suficient de clar pentru înţelegerea noastră. Căci se spune astăzi: "Crede şi nu te îndoi". Dacă răspunzi: "Nu înţeleg", ţi se spune că acesta este şi motivul pentru care acel lucru trebuie crezut. De aceea, credinţa din zilele noastre este o credinţă în ceea ce nu este înţeles şi de aceea poate fi numită credinţă oarbă; şi cum ea este transmisă de la o persoană la alta, ea are un caracter istoric. În cele ce urmează vom vedea că aceasta nu este de fapt adevărata credinţă spirituală.
Credinţa autentică este o recunoaştere a faptului că un anumit aspect este aşa pentru că este adevărat. Iar cel care are o credinţă autentică gândeşte şi vorbeşte astfel: "Acest lucru este adevărat şi de aceea îl cred." Credinţa este în legătură cu adevărul şi adevărul este corelat cu credinţa. Mai mult, dacă un asemenea om nu înţelege că un lucru este adevărat, el spune: "Nu ştiu dacă acest lucru este adevărat sau nu; şi deci încă nu îl cred. Cum să cred ceva ce nu înţeleg? Ar putea să nu fie adevărat."
Emanuel Swedenborg - Despre credinta
Credinţa autentică este o recunoaştere a faptului că un anumit aspect este aşa pentru că este adevărat. Iar cel care are o credinţă autentică gândeşte şi vorbeşte astfel: "Acest lucru este adevărat şi de aceea îl cred." Credinţa este în legătură cu adevărul şi adevărul este corelat cu credinţa. Mai mult, dacă un asemenea om nu înţelege că un lucru este adevărat, el spune: "Nu ştiu dacă acest lucru este adevărat sau nu; şi deci încă nu îl cred. Cum să cred ceva ce nu înţeleg? Ar putea să nu fie adevărat."
Emanuel Swedenborg - Despre credinta
Wednesday, April 09, 2008
Lorber
Jakob Lorber
S-a născut pe 22 iulie 1800, ca fiu al unei familii de ţărani din Kanischa-Jahring lângă Marburg, Stiria de Sud. A învăţat la şcoala din Marburg şi, încă din perioada studiului, s-a dovedit un organist talentat în cadrul bisericii catolice. Şi-a continuat studiile pentru a deveni profesor, la Graz, capitala Stiriei, însă mai târziu a decis să se dedice în totalitate muzicii. Lorber a devenit profesor de muzică şi, prin intermediul unor concerte, şi-a creat în Graz reputaţia de excepţional violonist. La 40 de ani i-a fost oferit postul de capelmaistru la Triest, însă viaţa lui avea să ia un cu totul alt curs. Pe data de 15 martie 1840, după ce şi-a făcut rugăciunea de dimineaţă, a simţit în piept, din inima sa, o voce care îi spunea limpede: "Ia-ţi pana şi scrie!". Lorber a ascultat această chemare misterioasă, a pus mâna pe pană şi a început să scrie cuvânt cu cuvânt ce i se dicta dinlăuntrul lui. A fost introducerea operei "Casa Domnului" (Istoria străveche a omenirii). Primele fraze erau:
"Aşa vorbeşte acum Domnul Dumnezeu pentru fiecare; şi aceasta este perfect adevărat, exact şi clar; cine vrea cu ardoare să vorbească cu Mine, acela să vină la Mine şi Eu îi voi sădi răspunsul Meu în inima sa. Dar numai cei curaţi şi cu inima plină de smerenie vor auzi vocea Mea..."
În 1858, Lorber scria unui prieten:
"Referitor la vocea interioară şi la modul în care eu o percep, nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep permanent în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos şi pur, care este exprimat în cuvinte. Nici unul dintre cei care stau în acele clipe lângă mine nu pot totuşi auzi vreo voce. Dar să ştii că, pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos şi mai clar decât orice alt sunet material."
Ce inseamna sa te rogi fara incetare?
Motto: (...) iar bucuria lor cea mai mare este sa se afle intr-o comuniune continua cu Mine si sa-Mi serveasca prin iubirea din inimile lor. Asta inseamna sa te rogi in inima ta,fara incetare.
Se poate spune ca cei care isi traiesc viata in conformitate cu cuvantul Meu se roaga necontenit. La fel, cei care Ma poarta in inimile lor se roaga continuu, caci gandurile lor sunt directionate intotdeauna catre Mine si catre iubirea Mea, si tot ce fac acestia, ei imi consacra Mie, iar bucuria lor cea mai mare este sa se afle intr-o comuniune continua cu Mine si sa-Mi serveasca prin iubirea din inimile lor. Asta inseamna sa te rogi in inima ta, fara incetare. Oricine procedeaza asa, va cunoaste binecuvantarea si gratia Mea."
Din cartea lui Jakob Lorber : Cartea Domnului despre Viata si Sanatate .
Se poate spune ca cei care isi traiesc viata in conformitate cu cuvantul Meu se roaga necontenit. La fel, cei care Ma poarta in inimile lor se roaga continuu, caci gandurile lor sunt directionate intotdeauna catre Mine si catre iubirea Mea, si tot ce fac acestia, ei imi consacra Mie, iar bucuria lor cea mai mare este sa se afle intr-o comuniune continua cu Mine si sa-Mi serveasca prin iubirea din inimile lor. Asta inseamna sa te rogi in inima ta, fara incetare. Oricine procedeaza asa, va cunoaste binecuvantarea si gratia Mea."
Din cartea lui Jakob Lorber : Cartea Domnului despre Viata si Sanatate .
Ce presupune sa intoarcem si celalalt obraz ?
Daca cineva te loveste pe un obraz,intoarce-l si pe celalalt!
Motto: A oferi si celalalt obraz nu inseamna ca ar trebui sa induram totul si sa incurajam astfel rautatea si nedreptatea,ci ar trebui sa sugereze sa ne punem intrebari in legatura cu interiorul nostru,stiind ca nici un rau nu se poate apropia de noi,daca noi nu i-am oferit motiv la un moment dat.
Avertizarea lui Iisus : "Daca cineva te loveste pe un obraz,intoarce-l si pe celalalt " a fost data in urmatorul sens :
a oferi si celalalt obraz nu inseamna ca ar trebui sa induram totul si sa incurajam astfel rautatea si nedreptatea,ci ar trebui sa sugereze sa ne punem intrebari in legatura cu interiorul nostru,stiind ca nici un rau nu se poate apropia de noi,daca noi nu i-am oferit motiv la un moment dat.Sa nu uitam niciodata ca existenta noastra nu se reduce la o singura viata pamanteasca. Oferirea celuilalt obraz inseamna ca ar trebui sa ne examinam fara prea mare indulgenta si sa ne clarificam aceasta avertizare ce ni s-a dat in aceasta acuzatie.De asemenea,daca nu suntem inca prinsi in plasa acestui defect de care suntem acuzati,noi suntem,probabil, in pericolul de a cadea intr-o zi in plasa lui. In acest caz,acuzatia joaca un rol preventiv si de avertizare.
In acelasi sens,Iisus ne-a sfatuit,de asemenea, sa nu ne impotrivim raului.Nici in acest caz nu se pune problema de a avea o atitudine pasiva si marginita de supunere. Chiar daca nu ar trebui sa le platim acestor raufacatori cu aceeasi moneda,putem si ar trebui totusi sa ne aparam.Dar nu trebuie sa uitam ca,inevitabil,cauza raului are radacini in noi insine.
Sa rezumam:atunci cand armonia relatiilor noastre cu altii este in vreun fel perturbata,trebuie,in primul rand,sa cautam cauza in noi insine - acolo poate fi gasita cheia adevaratei inaltari. In nici un caz nu este treaba noastra daca ceilalti au sau nu au dreptate si nu are nimic de-a face cu propria noastra dezvoltare,dupa cum spune proverbul chinezesc : "Cea mai mare greseala a omului este sa-si neglijeze propriul ogor pentru a se ingriji de buruienile din ogorul altuia. "
Toate aceste "cai" de descoperire a defectelor noastre ar esua si ar ramane sfaturi pur intelectuale, astfel fara viata, daca nu ar exista aceasta voce interioara a constiintei noastre,perceptia intuitiva.Spiritul nostru se exprima prin ea si ne face legatura cu Tinuturile Inalte.Daca nu am reprimat inca vocea interioara in intregime si daca inca mai stim sa o ascultam,ea ne va spune intotdeauna exact ce este bine si ce nu.
"Fiecare simte fara cuvinte ,pana in varful degetelor , ce e bine si ce e rau ." (Din Mesajul Graalului,conferinta "Responsabilitate ",vol. 2)
Fragment preluat din articolul:" Defectele noastre - cum le recunoastem si cum le combatem? " de Michele Demoldere . Articol pe care il veti putea citi in numarul viitor al revistei "Lumea Graalului". Pentru a afla mai multe vizitati : www.graal.ro .
Motto: A oferi si celalalt obraz nu inseamna ca ar trebui sa induram totul si sa incurajam astfel rautatea si nedreptatea,ci ar trebui sa sugereze sa ne punem intrebari in legatura cu interiorul nostru,stiind ca nici un rau nu se poate apropia de noi,daca noi nu i-am oferit motiv la un moment dat.
Avertizarea lui Iisus : "Daca cineva te loveste pe un obraz,intoarce-l si pe celalalt " a fost data in urmatorul sens :
a oferi si celalalt obraz nu inseamna ca ar trebui sa induram totul si sa incurajam astfel rautatea si nedreptatea,ci ar trebui sa sugereze sa ne punem intrebari in legatura cu interiorul nostru,stiind ca nici un rau nu se poate apropia de noi,daca noi nu i-am oferit motiv la un moment dat.Sa nu uitam niciodata ca existenta noastra nu se reduce la o singura viata pamanteasca. Oferirea celuilalt obraz inseamna ca ar trebui sa ne examinam fara prea mare indulgenta si sa ne clarificam aceasta avertizare ce ni s-a dat in aceasta acuzatie.De asemenea,daca nu suntem inca prinsi in plasa acestui defect de care suntem acuzati,noi suntem,probabil, in pericolul de a cadea intr-o zi in plasa lui. In acest caz,acuzatia joaca un rol preventiv si de avertizare.
In acelasi sens,Iisus ne-a sfatuit,de asemenea, sa nu ne impotrivim raului.Nici in acest caz nu se pune problema de a avea o atitudine pasiva si marginita de supunere. Chiar daca nu ar trebui sa le platim acestor raufacatori cu aceeasi moneda,putem si ar trebui totusi sa ne aparam.Dar nu trebuie sa uitam ca,inevitabil,cauza raului are radacini in noi insine.
Sa rezumam:atunci cand armonia relatiilor noastre cu altii este in vreun fel perturbata,trebuie,in primul rand,sa cautam cauza in noi insine - acolo poate fi gasita cheia adevaratei inaltari. In nici un caz nu este treaba noastra daca ceilalti au sau nu au dreptate si nu are nimic de-a face cu propria noastra dezvoltare,dupa cum spune proverbul chinezesc : "Cea mai mare greseala a omului este sa-si neglijeze propriul ogor pentru a se ingriji de buruienile din ogorul altuia. "
Toate aceste "cai" de descoperire a defectelor noastre ar esua si ar ramane sfaturi pur intelectuale, astfel fara viata, daca nu ar exista aceasta voce interioara a constiintei noastre,perceptia intuitiva.Spiritul nostru se exprima prin ea si ne face legatura cu Tinuturile Inalte.Daca nu am reprimat inca vocea interioara in intregime si daca inca mai stim sa o ascultam,ea ne va spune intotdeauna exact ce este bine si ce nu.
"Fiecare simte fara cuvinte ,pana in varful degetelor , ce e bine si ce e rau ." (Din Mesajul Graalului,conferinta "Responsabilitate ",vol. 2)
Fragment preluat din articolul:" Defectele noastre - cum le recunoastem si cum le combatem? " de Michele Demoldere . Articol pe care il veti putea citi in numarul viitor al revistei "Lumea Graalului". Pentru a afla mai multe vizitati : www.graal.ro .
Friday, April 04, 2008
Lumea de roua
Lumea de roua - Mircea Rusu
Impartindu-se intre activitatea muzicala si treburile gospodaresti pe care postul de primar al comunei Band de langa Targu Mures le solicita, Mircea Rusu si-a gasit timp sa pregateasca lansarea unui dublu CD. Materialul este intitulat "Lumea de roua" si contine scrisori ale lui Mircea Rusu pentru o prietena de-a sa si inregistrari in colaborare cu actorii Maia Morgenstern si Adrian Pintea.
Initial acesta a fost planul,insa cum Adrian Pintea s-a intors intre timp in lumea din care venise (a decedat in aceasta iarna)...Ion Caramitru va umple intr-o anumita masura golul lasat.
Daca doriti sa ascultati si sa vizionati ,cateva minute un cantec interpretat de Mircea Rusu accesati pagina de mai jos
http://www.youtube.com/watch?v=VRVedjm_kX0&feature=related
Laptele mumii-i stricat,
De moarte s-a prins si s-a acrit.
...Un kilogram de lacrimi,va rog...
Ma scuzati ...ca am zambit!
Esti prins cu emotii in glas,
Si cum adica ti-e dor?
Ziua de maine se zbate sub pas
Si zarile toate ne dor.
Laptele mumii-i stricat,
De moarte s-a prins si s-a acrit.
...Un kilogram de lacrimi,va rog...
Ma scuzati ...ca am zambit!
Esti prins cu emotii in glas,
Si cum adica ti-e dor?
Ziua de maine se zbate sub pas
Si zarile toate ne dor.
Impartindu-se intre activitatea muzicala si treburile gospodaresti pe care postul de primar al comunei Band de langa Targu Mures le solicita, Mircea Rusu si-a gasit timp sa pregateasca lansarea unui dublu CD. Materialul este intitulat "Lumea de roua" si contine scrisori ale lui Mircea Rusu pentru o prietena de-a sa si inregistrari in colaborare cu actorii Maia Morgenstern si Adrian Pintea.
Initial acesta a fost planul,insa cum Adrian Pintea s-a intors intre timp in lumea din care venise (a decedat in aceasta iarna)...Ion Caramitru va umple intr-o anumita masura golul lasat.
Daca doriti sa ascultati si sa vizionati ,cateva minute un cantec interpretat de Mircea Rusu accesati pagina de mai jos
http://www.youtube.com/watch?v=VRVedjm_kX0&feature=related
Laptele mumii-i stricat,
De moarte s-a prins si s-a acrit.
...Un kilogram de lacrimi,va rog...
Ma scuzati ...ca am zambit!
Esti prins cu emotii in glas,
Si cum adica ti-e dor?
Ziua de maine se zbate sub pas
Si zarile toate ne dor.
Laptele mumii-i stricat,
De moarte s-a prins si s-a acrit.
...Un kilogram de lacrimi,va rog...
Ma scuzati ...ca am zambit!
Esti prins cu emotii in glas,
Si cum adica ti-e dor?
Ziua de maine se zbate sub pas
Si zarile toate ne dor.
Omul care venea din poveste
Omul care venea din poveste traise deja multe in mijlocul oamenilor zilelor noastre,in mijlocul celor care nu pricep sensul povestilor.
Si i se paru ca starea rea in care se aflau acesti oameni,il atinse in parte si pe el.Atunci abia,el se alarma in sinea sa si isi spuse:Trebuie sa imi apar valorile mele,fara sa tin cont daca cineva dintre ei se va face capabil in final sa priceapa sensul povestilor.
De atunci,valorile sale spirituale,sunt singurul lucru care il poarta prin existenta sa pe Pamant,indiferent de cine si de cati dintre cei aflati aici ,vor reusi vreodata sa-i inteleaga aceste valori.
Si i se paru ca starea rea in care se aflau acesti oameni,il atinse in parte si pe el.Atunci abia,el se alarma in sinea sa si isi spuse:Trebuie sa imi apar valorile mele,fara sa tin cont daca cineva dintre ei se va face capabil in final sa priceapa sensul povestilor.
De atunci,valorile sale spirituale,sunt singurul lucru care il poarta prin existenta sa pe Pamant,indiferent de cine si de cati dintre cei aflati aici ,vor reusi vreodata sa-i inteleaga aceste valori.
Thursday, April 03, 2008
Eliberarea de negativism
Cei mai multi oameni descopera ca le este greu sa creada in posibilitatea unei stari de constiinta complet eliberate de orice forma de negativism.Si cu toate acestea,tocmai ea este starea de eliberare despre care ne vorbesc toate invataturile spirituale.Este promisiunea salvarii,nu intr-un viitor iluzoriu,ci chiar acum si aici.
(Eckhart Tolle .The Power of Now )
(Eckhart Tolle .The Power of Now )
Subscribe to:
Posts (Atom)
