Esti cumva nefericit?
Cauta inauntrul tau.
Vei gasi un mare ego.
Alina Rus
Wednesday, June 30, 2010
Monday, June 28, 2010
3 fraze intelepte
Prietenia inseamna sa fii alaturi de prieteni nu cand au dreptate, ci cand gresesc.
Andre Malraux
Dreptatea fara putere este neputincioasa, puterea fara dreptate este tiranica.
Blaise Pascal
Nu indraznim pentru ca lucrurile sunt dificile, ci pentru ca nu indraznim lucrurile sunt dificile.
Seneca
Andre Malraux
Dreptatea fara putere este neputincioasa, puterea fara dreptate este tiranica.
Blaise Pascal
Nu indraznim pentru ca lucrurile sunt dificile, ci pentru ca nu indraznim lucrurile sunt dificile.
Seneca
Thursday, June 17, 2010
Vigilenta spirituala
Din “O nouă cunoaştere pentru momentul întorsăturii cosmice”
Autor: Herbert Vollmann
Vigilenţă
Un an pământesc se apropie din nou de final, un an care este egal cu o rotaţie a Pământului în jurul Soarelui, dar care în comparaţie cu rotaţia uriaşă a componentelor cosmice reprezintă doar un minut sau o secundă a ceasului lumesc.
Şi totuşi şi acest an este unul dintre cei mai importanţi ani ai sfârşitului de secol 20, pe care i-a trăit vreodată omenirea. A fost un an, care a adus fiecăruia care a participat cu o privire şi un suflet deschis la întâmplările din propria viaţă şi din mediul înconjurător, numai experienţe bogate şi cunoaştere.
La sfârşitul unui an şi la începutul noului an ne frământă gânduri de toate felurile. Nu în ultimul rând este şi grija, cea care ne umple gândurile şi trezeşte în noi nelinişte, anxietate, îngrijorare legate de problemele pământeşti.
Totuşi această grijă ar trebui să fie mică raportată la grija pentru evoluţia spirituală şi dorinţa de a urma de bună voie poruncile şi legile lui Dumnezeu.
Doar acest scop poate fi pus la baza grijii adevărate, care este foarte diferită de noţiunea acelor griji, care se referă doar la bani, bunuri şi prosperitate materială, griji care presează în ziua de azi omenirea şi o chinuie adesea până la disperare.
Şi totuşi, omul este capabil să nimicească cu o lovitură mormanul grijilor pământeşti, dacă măcar o dată pentru câteva secunde grija faţă de dezvoltarea sa spirituală i-ar oferi acea vigilenţă care găseşte imediat o cale de ieşire din disperarea surdă spre înălţimea unei existenţe demne pentru om, fără griji chinuitoare pentru necesităţile zilnice, fără apăsarea, pe care o exercită legătura de materie asupra spiritului omului.
Doar cine se îngrijeşte de latura spirituală, acela este şi vigilent din punct de vedere spiritual! Un om, care are spiritul treaz nu se lasă apăsat sau chiar dominat de grijile pământeşti.
Grija spirituală nu are nimic apăsător în sine, ci ea este liberă de toate conceptele distorsionate, cu care a fost depreciat sensul cuvântului “grijă”. Deoarece nu se mai cunoaşte grija pentru bunăstarea spirituală, intelectul omenesc a pus în locul acesteia, ca o caricatură, grija meditativă pentru bunăstarea materială, care datorită curenţilor de acelaşi fel a atins o dimensiune uriaşă, care îngrădeşte şi ţine captivă omenirea precum nişte ziduri înalte şi sumbre.
Pentru spiritul omului care se află în materialitatea Creaţiei Ulterioare există permanent pericolul indolenţei spirituale. De aceea pentru el este necesar într-o mare măsură să fie şi să rămână vigilent în afara patriei sale spirituale.
Însă nu sunt suficiente doar influenţele şi impresiile exterioare pentru a-l ţine vigilent în interior, pentru a-l motiva sau pentru a-l scutura din somnul spiritual care s-a instaurat. Grija trebuie să vină şi din interior, pentru a dori să primească şi să utilizeze corect influenţele de forţă spirituală cu scopul păstrării vigilenţei de durată.
Un om care se închide faţă de aceste procese, nu este interesat de evoluţia sa spirituală; deoarece tocmai în acest scop are nevoie de forţa spirituală, atât de necesară precum hrana zilnică pentru corpul său pe pământ.
Dar un astfel de om nu are atunci nici grijă să preia şi să prelucreze doar impresiile pozitive, ci el, în indolenţa sa, se lasă pradă unor curente negative, care îl fac nemulţumit şi morocănos, asta în cazul în care nu îl umplu chiar de invidie şi ură.
Împotriva acestui lucru există o singură protecţie: vigilenţa permanentă a spiritului! Unde există vigilenţă, unde există o pază spirituală fidelă, fie în sferele mai înalte şi cele mai înalte sau aici pe pământ, acolo există şi vioiciune într-un grad ridicat, acolo există grija pentru dezvoltarea în continuare şi pentru a vibra doar în Voinţa lui Dumnezeu, pentru a nu o ocoli niciodată, pentru a nu o dispreţui nici măcar cu cel mai nesemnificativ gând.
Acolo unde domneşte vigilenţa autentică, acolo este activitate plină de fericire, îndeplinire bucuroasă, dispoziţia permanentă pentru fapte bune în orice moment şi oriunde. La aceasta contribuie acea grijă care duce la a fi vigilent, care nu lasă spiritul să devină indolent şi inactiv, aceasta este grija autentică! Poate la acest tip de grijă s-a referit Wilhelm Raabe când a scris: ”Nici eu nu am ştiut până acum că grija este cel mai bun lucru în lume.”
În cadrul unui sondaj de opinie s-a pus întrebarea: ”Care consideraţi că este problema cea mai importantă a zilelor noastre şi ce consecinţe se trag din aceasta pentru viaţa dumneavoastră din prezent şi pentru viitorul apropiat?” Problema cea mai importantă din ziua de azi este fără îndoială problema indolenţei spirituale voite, împreună cu comoditatea fizică!
Psihologii vorbesc azi deja deschis despre diminuarea capacităţilor spirituale, de o “inflaţie”, care nu se referă la latura economică, ci la latura sufletească. Comoditatea apărută datorită bunăstării cultivate în exces şi datorită tehnicii perfecte reprezintă un mare pericol pentru dezvoltarea spirituală a omului.
Dar urmarea, care rezultă de aici pentru prezent şi viitor, este grija autentică pentru trezirea spiritului din somnolenţa sa periculoasă.
Din “O nouă cunoaştere pentru momentul întorsăturii cosmice”
Autor: Herbert Vollmann
Şi totuşi şi acest an este unul dintre cei mai importanţi ani ai sfârşitului de secol 20, pe care i-a trăit vreodată omenirea. A fost un an, care a adus fiecăruia care a participat cu o privire şi un suflet deschis la întâmplările din propria viaţă şi din mediul înconjurător, numai experienţe bogate şi cunoaştere.
La sfârşitul unui an şi la începutul noului an ne frământă gânduri de toate felurile. Nu în ultimul rând este şi grija, cea care ne umple gândurile şi trezeşte în noi nelinişte, anxietate, îngrijorare legate de problemele pământeşti.
Totuşi această grijă ar trebui să fie mică raportată la grija pentru evoluţia spirituală şi dorinţa de a urma de bună voie poruncile şi legile lui Dumnezeu.
Doar acest scop poate fi pus la baza grijii adevărate, care este foarte diferită de noţiunea acelor griji, care se referă doar la bani, bunuri şi prosperitate materială, griji care presează în ziua de azi omenirea şi o chinuie adesea până la disperare.
Şi totuşi, omul este capabil să nimicească cu o lovitură mormanul grijilor pământeşti, dacă măcar o dată pentru câteva secunde grija faţă de dezvoltarea sa spirituală i-ar oferi acea vigilenţă care găseşte imediat o cale de ieşire din disperarea surdă spre înălţimea unei existenţe demne pentru om, fără griji chinuitoare pentru necesităţile zilnice, fără apăsarea, pe care o exercită legătura de materie asupra spiritului omului.
Doar cine se îngrijeşte de latura spirituală, acela este şi vigilent din punct de vedere spiritual! Un om, care are spiritul treaz nu se lasă apăsat sau chiar dominat de grijile pământeşti.
Grija spirituală nu are nimic apăsător în sine, ci ea este liberă de toate conceptele distorsionate, cu care a fost depreciat sensul cuvântului “grijă”. Deoarece nu se mai cunoaşte grija pentru bunăstarea spirituală, intelectul omenesc a pus în locul acesteia, ca o caricatură, grija meditativă pentru bunăstarea materială, care datorită curenţilor de acelaşi fel a atins o dimensiune uriaşă, care îngrădeşte şi ţine captivă omenirea precum nişte ziduri înalte şi sumbre.
Pentru spiritul omului care se află în materialitatea Creaţiei Ulterioare există permanent pericolul indolenţei spirituale. De aceea pentru el este necesar într-o mare măsură să fie şi să rămână vigilent în afara patriei sale spirituale.
Însă nu sunt suficiente doar influenţele şi impresiile exterioare pentru a-l ţine vigilent în interior, pentru a-l motiva sau pentru a-l scutura din somnul spiritual care s-a instaurat. Grija trebuie să vină şi din interior, pentru a dori să primească şi să utilizeze corect influenţele de forţă spirituală cu scopul păstrării vigilenţei de durată.
Un om care se închide faţă de aceste procese, nu este interesat de evoluţia sa spirituală; deoarece tocmai în acest scop are nevoie de forţa spirituală, atât de necesară precum hrana zilnică pentru corpul său pe pământ.
Dar un astfel de om nu are atunci nici grijă să preia şi să prelucreze doar impresiile pozitive, ci el, în indolenţa sa, se lasă pradă unor curente negative, care îl fac nemulţumit şi morocănos, asta în cazul în care nu îl umplu chiar de invidie şi ură.
Împotriva acestui lucru există o singură protecţie: vigilenţa permanentă a spiritului! Unde există vigilenţă, unde există o pază spirituală fidelă, fie în sferele mai înalte şi cele mai înalte sau aici pe pământ, acolo există şi vioiciune într-un grad ridicat, acolo există grija pentru dezvoltarea în continuare şi pentru a vibra doar în Voinţa lui Dumnezeu, pentru a nu o ocoli niciodată, pentru a nu o dispreţui nici măcar cu cel mai nesemnificativ gând.
Acolo unde domneşte vigilenţa autentică, acolo este activitate plină de fericire, îndeplinire bucuroasă, dispoziţia permanentă pentru fapte bune în orice moment şi oriunde. La aceasta contribuie acea grijă care duce la a fi vigilent, care nu lasă spiritul să devină indolent şi inactiv, aceasta este grija autentică! Poate la acest tip de grijă s-a referit Wilhelm Raabe când a scris: ”Nici eu nu am ştiut până acum că grija este cel mai bun lucru în lume.”
În cadrul unui sondaj de opinie s-a pus întrebarea: ”Care consideraţi că este problema cea mai importantă a zilelor noastre şi ce consecinţe se trag din aceasta pentru viaţa dumneavoastră din prezent şi pentru viitorul apropiat?” Problema cea mai importantă din ziua de azi este fără îndoială problema indolenţei spirituale voite, împreună cu comoditatea fizică!
Psihologii vorbesc azi deja deschis despre diminuarea capacităţilor spirituale, de o “inflaţie”, care nu se referă la latura economică, ci la latura sufletească. Comoditatea apărută datorită bunăstării cultivate în exces şi datorită tehnicii perfecte reprezintă un mare pericol pentru dezvoltarea spirituală a omului.
Dar urmarea, care rezultă de aici pentru prezent şi viitor, este grija autentică pentru trezirea spiritului din somnolenţa sa periculoasă.
Autor: Herbert Vollmann
Vigilenţă
Un an pământesc se apropie din nou de final, un an care este egal cu o rotaţie a Pământului în jurul Soarelui, dar care în comparaţie cu rotaţia uriaşă a componentelor cosmice reprezintă doar un minut sau o secundă a ceasului lumesc.
Şi totuşi şi acest an este unul dintre cei mai importanţi ani ai sfârşitului de secol 20, pe care i-a trăit vreodată omenirea. A fost un an, care a adus fiecăruia care a participat cu o privire şi un suflet deschis la întâmplările din propria viaţă şi din mediul înconjurător, numai experienţe bogate şi cunoaştere.
La sfârşitul unui an şi la începutul noului an ne frământă gânduri de toate felurile. Nu în ultimul rând este şi grija, cea care ne umple gândurile şi trezeşte în noi nelinişte, anxietate, îngrijorare legate de problemele pământeşti.
Totuşi această grijă ar trebui să fie mică raportată la grija pentru evoluţia spirituală şi dorinţa de a urma de bună voie poruncile şi legile lui Dumnezeu.
Doar acest scop poate fi pus la baza grijii adevărate, care este foarte diferită de noţiunea acelor griji, care se referă doar la bani, bunuri şi prosperitate materială, griji care presează în ziua de azi omenirea şi o chinuie adesea până la disperare.
Şi totuşi, omul este capabil să nimicească cu o lovitură mormanul grijilor pământeşti, dacă măcar o dată pentru câteva secunde grija faţă de dezvoltarea sa spirituală i-ar oferi acea vigilenţă care găseşte imediat o cale de ieşire din disperarea surdă spre înălţimea unei existenţe demne pentru om, fără griji chinuitoare pentru necesităţile zilnice, fără apăsarea, pe care o exercită legătura de materie asupra spiritului omului.
Doar cine se îngrijeşte de latura spirituală, acela este şi vigilent din punct de vedere spiritual! Un om, care are spiritul treaz nu se lasă apăsat sau chiar dominat de grijile pământeşti.
Grija spirituală nu are nimic apăsător în sine, ci ea este liberă de toate conceptele distorsionate, cu care a fost depreciat sensul cuvântului “grijă”. Deoarece nu se mai cunoaşte grija pentru bunăstarea spirituală, intelectul omenesc a pus în locul acesteia, ca o caricatură, grija meditativă pentru bunăstarea materială, care datorită curenţilor de acelaşi fel a atins o dimensiune uriaşă, care îngrădeşte şi ţine captivă omenirea precum nişte ziduri înalte şi sumbre.
Pentru spiritul omului care se află în materialitatea Creaţiei Ulterioare există permanent pericolul indolenţei spirituale. De aceea pentru el este necesar într-o mare măsură să fie şi să rămână vigilent în afara patriei sale spirituale.
Însă nu sunt suficiente doar influenţele şi impresiile exterioare pentru a-l ţine vigilent în interior, pentru a-l motiva sau pentru a-l scutura din somnul spiritual care s-a instaurat. Grija trebuie să vină şi din interior, pentru a dori să primească şi să utilizeze corect influenţele de forţă spirituală cu scopul păstrării vigilenţei de durată.
Un om care se închide faţă de aceste procese, nu este interesat de evoluţia sa spirituală; deoarece tocmai în acest scop are nevoie de forţa spirituală, atât de necesară precum hrana zilnică pentru corpul său pe pământ.
Dar un astfel de om nu are atunci nici grijă să preia şi să prelucreze doar impresiile pozitive, ci el, în indolenţa sa, se lasă pradă unor curente negative, care îl fac nemulţumit şi morocănos, asta în cazul în care nu îl umplu chiar de invidie şi ură.
Împotriva acestui lucru există o singură protecţie: vigilenţa permanentă a spiritului! Unde există vigilenţă, unde există o pază spirituală fidelă, fie în sferele mai înalte şi cele mai înalte sau aici pe pământ, acolo există şi vioiciune într-un grad ridicat, acolo există grija pentru dezvoltarea în continuare şi pentru a vibra doar în Voinţa lui Dumnezeu, pentru a nu o ocoli niciodată, pentru a nu o dispreţui nici măcar cu cel mai nesemnificativ gând.
Acolo unde domneşte vigilenţa autentică, acolo este activitate plină de fericire, îndeplinire bucuroasă, dispoziţia permanentă pentru fapte bune în orice moment şi oriunde. La aceasta contribuie acea grijă care duce la a fi vigilent, care nu lasă spiritul să devină indolent şi inactiv, aceasta este grija autentică! Poate la acest tip de grijă s-a referit Wilhelm Raabe când a scris: ”Nici eu nu am ştiut până acum că grija este cel mai bun lucru în lume.”
În cadrul unui sondaj de opinie s-a pus întrebarea: ”Care consideraţi că este problema cea mai importantă a zilelor noastre şi ce consecinţe se trag din aceasta pentru viaţa dumneavoastră din prezent şi pentru viitorul apropiat?” Problema cea mai importantă din ziua de azi este fără îndoială problema indolenţei spirituale voite, împreună cu comoditatea fizică!
Psihologii vorbesc azi deja deschis despre diminuarea capacităţilor spirituale, de o “inflaţie”, care nu se referă la latura economică, ci la latura sufletească. Comoditatea apărută datorită bunăstării cultivate în exces şi datorită tehnicii perfecte reprezintă un mare pericol pentru dezvoltarea spirituală a omului.
Dar urmarea, care rezultă de aici pentru prezent şi viitor, este grija autentică pentru trezirea spiritului din somnolenţa sa periculoasă.
Din “O nouă cunoaştere pentru momentul întorsăturii cosmice”
Autor: Herbert Vollmann
Şi totuşi şi acest an este unul dintre cei mai importanţi ani ai sfârşitului de secol 20, pe care i-a trăit vreodată omenirea. A fost un an, care a adus fiecăruia care a participat cu o privire şi un suflet deschis la întâmplările din propria viaţă şi din mediul înconjurător, numai experienţe bogate şi cunoaştere.
La sfârşitul unui an şi la începutul noului an ne frământă gânduri de toate felurile. Nu în ultimul rând este şi grija, cea care ne umple gândurile şi trezeşte în noi nelinişte, anxietate, îngrijorare legate de problemele pământeşti.
Totuşi această grijă ar trebui să fie mică raportată la grija pentru evoluţia spirituală şi dorinţa de a urma de bună voie poruncile şi legile lui Dumnezeu.
Doar acest scop poate fi pus la baza grijii adevărate, care este foarte diferită de noţiunea acelor griji, care se referă doar la bani, bunuri şi prosperitate materială, griji care presează în ziua de azi omenirea şi o chinuie adesea până la disperare.
Şi totuşi, omul este capabil să nimicească cu o lovitură mormanul grijilor pământeşti, dacă măcar o dată pentru câteva secunde grija faţă de dezvoltarea sa spirituală i-ar oferi acea vigilenţă care găseşte imediat o cale de ieşire din disperarea surdă spre înălţimea unei existenţe demne pentru om, fără griji chinuitoare pentru necesităţile zilnice, fără apăsarea, pe care o exercită legătura de materie asupra spiritului omului.
Doar cine se îngrijeşte de latura spirituală, acela este şi vigilent din punct de vedere spiritual! Un om, care are spiritul treaz nu se lasă apăsat sau chiar dominat de grijile pământeşti.
Grija spirituală nu are nimic apăsător în sine, ci ea este liberă de toate conceptele distorsionate, cu care a fost depreciat sensul cuvântului “grijă”. Deoarece nu se mai cunoaşte grija pentru bunăstarea spirituală, intelectul omenesc a pus în locul acesteia, ca o caricatură, grija meditativă pentru bunăstarea materială, care datorită curenţilor de acelaşi fel a atins o dimensiune uriaşă, care îngrădeşte şi ţine captivă omenirea precum nişte ziduri înalte şi sumbre.
Pentru spiritul omului care se află în materialitatea Creaţiei Ulterioare există permanent pericolul indolenţei spirituale. De aceea pentru el este necesar într-o mare măsură să fie şi să rămână vigilent în afara patriei sale spirituale.
Însă nu sunt suficiente doar influenţele şi impresiile exterioare pentru a-l ţine vigilent în interior, pentru a-l motiva sau pentru a-l scutura din somnul spiritual care s-a instaurat. Grija trebuie să vină şi din interior, pentru a dori să primească şi să utilizeze corect influenţele de forţă spirituală cu scopul păstrării vigilenţei de durată.
Un om care se închide faţă de aceste procese, nu este interesat de evoluţia sa spirituală; deoarece tocmai în acest scop are nevoie de forţa spirituală, atât de necesară precum hrana zilnică pentru corpul său pe pământ.
Dar un astfel de om nu are atunci nici grijă să preia şi să prelucreze doar impresiile pozitive, ci el, în indolenţa sa, se lasă pradă unor curente negative, care îl fac nemulţumit şi morocănos, asta în cazul în care nu îl umplu chiar de invidie şi ură.
Împotriva acestui lucru există o singură protecţie: vigilenţa permanentă a spiritului! Unde există vigilenţă, unde există o pază spirituală fidelă, fie în sferele mai înalte şi cele mai înalte sau aici pe pământ, acolo există şi vioiciune într-un grad ridicat, acolo există grija pentru dezvoltarea în continuare şi pentru a vibra doar în Voinţa lui Dumnezeu, pentru a nu o ocoli niciodată, pentru a nu o dispreţui nici măcar cu cel mai nesemnificativ gând.
Acolo unde domneşte vigilenţa autentică, acolo este activitate plină de fericire, îndeplinire bucuroasă, dispoziţia permanentă pentru fapte bune în orice moment şi oriunde. La aceasta contribuie acea grijă care duce la a fi vigilent, care nu lasă spiritul să devină indolent şi inactiv, aceasta este grija autentică! Poate la acest tip de grijă s-a referit Wilhelm Raabe când a scris: ”Nici eu nu am ştiut până acum că grija este cel mai bun lucru în lume.”
În cadrul unui sondaj de opinie s-a pus întrebarea: ”Care consideraţi că este problema cea mai importantă a zilelor noastre şi ce consecinţe se trag din aceasta pentru viaţa dumneavoastră din prezent şi pentru viitorul apropiat?” Problema cea mai importantă din ziua de azi este fără îndoială problema indolenţei spirituale voite, împreună cu comoditatea fizică!
Psihologii vorbesc azi deja deschis despre diminuarea capacităţilor spirituale, de o “inflaţie”, care nu se referă la latura economică, ci la latura sufletească. Comoditatea apărută datorită bunăstării cultivate în exces şi datorită tehnicii perfecte reprezintă un mare pericol pentru dezvoltarea spirituală a omului.
Dar urmarea, care rezultă de aici pentru prezent şi viitor, este grija autentică pentru trezirea spiritului din somnolenţa sa periculoasă.
Wednesday, June 16, 2010
Umilinta si modestie
Intr-adevar, Domnul nu ne poate obliga sa fim fericiti.
Ma gandeam ieri...ca spiritul are doua aripi: umilinta si modestia. Fara ele nu poate zbura spre Cer...
Inainte de toate, trebuie sa-i dezlegam aripile.
Dintotdeauna omul si-a dorit sa zboare. Nu degeaba se spune "liber precum pasarea cerului"...
Fara libertate, omul nu e om. Din dorinta de a sti mai bine, noi ne legam aripile, iar frica ne paralizeaza. Candoarea ne face sa avem incredere in spirit si sa-l lasam sa ne conduca spre Inalt. De aceea e atat de proaspata si invioratoare...pentru ca odata cu ea respiram in spirit un aer mai pur, aerul din Inaltimile Luminoase.
Dar intelectul incearca mereu sa ne umbreasca fericirea. Il putem stapani intr-un singur fel: lasand modestia si umilinta sa ne creasca in suflet. Radacinile lor se afla acolo, dar noi nu le-am ingrijit, iar aripile noastre s-au atrofiat.
Ganditi-va...ce ne da aripi? Ce ne poarta in al noualea cer? Cand suntem plini de-avant si de entuziasm?
Cand ne lasam spiritul liber. Liber ca pasarea cerului...
Atunci firele aurii care vin de Sus nu mai atarna desirate la capat, ci ne patrund adanc in suflet si ne leaga de Cer. Ele coboara spre noi atrase de aspiratiile noastre si tot ele ne propulseaza spre Inalt. Dar cine isi mai doreste azi modestia si umilinta?
Cate dorinte stupide nu avem, cum risipim Forta pe nimicuri! Cine mai gusta azi din Roua Diminetii?
"Cereti si vi se va da!"
Este destul sa vrem...sa ne dorim cu-adevarat si cele mai pretioase comori ale sufletului vor fi ale noastre.
Cat de saraci suntem fara ele! Tematori si neputinciosi, pentru ca noi insine nu vrem sa fim altfel. Pentru ca nu intelegem. De aceea libertatea inseamna intelegere.
Iata ceva nou, ceva de neinteles pentru vechiul om. Si totusi, o parte din noi intelege si vrea sa implineasca Legile. O parte din noi vrea sa ne depasim pe noi insine. Sa o lasam sa domine!
Iluminarea inseamna sa nu ne opunem Legilor Creatiei. Ele ne poarta in sus, spre Lumina.
Asa le-a lasat Dumnezeu...
Noi de ce nu ne lasam...pur si simplu...sa fim?
( Alina Rus )
Ma gandeam ieri...ca spiritul are doua aripi: umilinta si modestia. Fara ele nu poate zbura spre Cer...
Inainte de toate, trebuie sa-i dezlegam aripile.
Dintotdeauna omul si-a dorit sa zboare. Nu degeaba se spune "liber precum pasarea cerului"...
Fara libertate, omul nu e om. Din dorinta de a sti mai bine, noi ne legam aripile, iar frica ne paralizeaza. Candoarea ne face sa avem incredere in spirit si sa-l lasam sa ne conduca spre Inalt. De aceea e atat de proaspata si invioratoare...pentru ca odata cu ea respiram in spirit un aer mai pur, aerul din Inaltimile Luminoase.
Dar intelectul incearca mereu sa ne umbreasca fericirea. Il putem stapani intr-un singur fel: lasand modestia si umilinta sa ne creasca in suflet. Radacinile lor se afla acolo, dar noi nu le-am ingrijit, iar aripile noastre s-au atrofiat.
Ganditi-va...ce ne da aripi? Ce ne poarta in al noualea cer? Cand suntem plini de-avant si de entuziasm?
Cand ne lasam spiritul liber. Liber ca pasarea cerului...
Atunci firele aurii care vin de Sus nu mai atarna desirate la capat, ci ne patrund adanc in suflet si ne leaga de Cer. Ele coboara spre noi atrase de aspiratiile noastre si tot ele ne propulseaza spre Inalt. Dar cine isi mai doreste azi modestia si umilinta?
Cate dorinte stupide nu avem, cum risipim Forta pe nimicuri! Cine mai gusta azi din Roua Diminetii?
"Cereti si vi se va da!"
Este destul sa vrem...sa ne dorim cu-adevarat si cele mai pretioase comori ale sufletului vor fi ale noastre.
Cat de saraci suntem fara ele! Tematori si neputinciosi, pentru ca noi insine nu vrem sa fim altfel. Pentru ca nu intelegem. De aceea libertatea inseamna intelegere.
Iata ceva nou, ceva de neinteles pentru vechiul om. Si totusi, o parte din noi intelege si vrea sa implineasca Legile. O parte din noi vrea sa ne depasim pe noi insine. Sa o lasam sa domine!
Iluminarea inseamna sa nu ne opunem Legilor Creatiei. Ele ne poarta in sus, spre Lumina.
Asa le-a lasat Dumnezeu...
Noi de ce nu ne lasam...pur si simplu...sa fim?
( Alina Rus )
Sunday, June 13, 2010
" Si daca va lipseste umilinta, va lipseste totul "
Umilinta inseamna putere. Adevarata putere, care nu se pleaca niciodata in fata dusmanului. Caci dusmanul nu e om...
Omul puternic devine stapanul lui insusi. Dobandind umilinta prin felul sau de a fi, ajunge la stapanirea de sine. Biruind singurul lucru care il face slab, care se interpune cu incapatanare intre el si Iubire.
Spiritul respira Forta. Cand expira, omul ii daruieste lumii ce are el mai bun: umilinta. Golindu-se de ego, poate sa inspire putere, care il umple in mod firesc, indreptandu-i coloana vertebrala spre Cer, facandu-l din taratoare om. Astfel dobandeste el acea demnitate de nezdruncinat, pe care o pune in slujba Luminii.
Caci fiecare om adevarat, devenind propriul sau stapan, nu poate si nu vrea altceva decat sa slujeasca Lumina. Domnul Vietii e singurul Stapan. Si El nu-si imparte Puterea cu nimeni...
Dar acest lucru inseamna pentru om sa-si invinga propriile slabiciuni. Fara umilinta, ele vor fi mereu mai puternice decat el. Iar el va ramane vesnic un sclav.
Umilinta si demnitatea sunt cele doua fete ale aceleiasi monede., ale aceluiasi talant.
Cine face negot in Creatie cu talantul incredintat lui, dupa Legile onoarei si ale fair-play-ului in afaceri...devine un personaj de basm, fara teama si fara de prihana. Abia atunci are dreptul la viata vesnica.
Facand parte mereu din Povestea Povestilor, acea poveste fara sfarsit pe care acum o traim cu totii fara sa ne dam seama...Realitatea.
In realitate, numai cel umil stie pe ce lume traieste.
Omul fara teama si fara de prihana este un tip realist.
De aceea luciditatea e atat de rara pe Pamant. La fel de rara ca si candoarea, cealalta fata a ei.
Traim intr-o lume de nebuni care se bat intre ei pentru putere.
Cui ii trece prin cap sa stea in genunchi in fata Luminii?
Rand pe rand, oamenii se lasa ingenuncheati de intuneric. De bunavoie si nesiliti de nimeni...
Sau nu?
Liberul arbitru e cea mai mare gratie. Cine si-a pierdut discernamantul a pierdut tot. De aceea spunea Goethe: "Mut verloren, alles verloren."
( Alina Rus)
Omul puternic devine stapanul lui insusi. Dobandind umilinta prin felul sau de a fi, ajunge la stapanirea de sine. Biruind singurul lucru care il face slab, care se interpune cu incapatanare intre el si Iubire.
Spiritul respira Forta. Cand expira, omul ii daruieste lumii ce are el mai bun: umilinta. Golindu-se de ego, poate sa inspire putere, care il umple in mod firesc, indreptandu-i coloana vertebrala spre Cer, facandu-l din taratoare om. Astfel dobandeste el acea demnitate de nezdruncinat, pe care o pune in slujba Luminii.
Caci fiecare om adevarat, devenind propriul sau stapan, nu poate si nu vrea altceva decat sa slujeasca Lumina. Domnul Vietii e singurul Stapan. Si El nu-si imparte Puterea cu nimeni...
Dar acest lucru inseamna pentru om sa-si invinga propriile slabiciuni. Fara umilinta, ele vor fi mereu mai puternice decat el. Iar el va ramane vesnic un sclav.
Umilinta si demnitatea sunt cele doua fete ale aceleiasi monede., ale aceluiasi talant.
Cine face negot in Creatie cu talantul incredintat lui, dupa Legile onoarei si ale fair-play-ului in afaceri...devine un personaj de basm, fara teama si fara de prihana. Abia atunci are dreptul la viata vesnica.
Facand parte mereu din Povestea Povestilor, acea poveste fara sfarsit pe care acum o traim cu totii fara sa ne dam seama...Realitatea.
In realitate, numai cel umil stie pe ce lume traieste.
Omul fara teama si fara de prihana este un tip realist.
De aceea luciditatea e atat de rara pe Pamant. La fel de rara ca si candoarea, cealalta fata a ei.
Traim intr-o lume de nebuni care se bat intre ei pentru putere.
Cui ii trece prin cap sa stea in genunchi in fata Luminii?
Rand pe rand, oamenii se lasa ingenuncheati de intuneric. De bunavoie si nesiliti de nimeni...
Sau nu?
Liberul arbitru e cea mai mare gratie. Cine si-a pierdut discernamantul a pierdut tot. De aceea spunea Goethe: "Mut verloren, alles verloren."
( Alina Rus)
Iubire pentru ura
Omul puternic iubeste primul,
Iubeste mai mult
Si raspunde cu iubire la ura.
Astfel dobandeste el adevarata putere,
Acea putere de nezdruncinat
Pe care omul slab o cauta mereu
In setea lui de putere.
( A. Rus )
Insa nu e vorba de iubirea dulceag-molesitoare, care de fapt nu e deloc iubirea adevarata, ci a raspunde cu iubire la ura inseamna a dori sincer celui care poarta in el rautate sau ura, sa aiba parte de tot ceea ce ii foloseste pentru a deveni o persoana mai buna si mai dreapta.
Iubeste mai mult
Si raspunde cu iubire la ura.
Astfel dobandeste el adevarata putere,
Acea putere de nezdruncinat
Pe care omul slab o cauta mereu
In setea lui de putere.
( A. Rus )
Insa nu e vorba de iubirea dulceag-molesitoare, care de fapt nu e deloc iubirea adevarata, ci a raspunde cu iubire la ura inseamna a dori sincer celui care poarta in el rautate sau ura, sa aiba parte de tot ceea ce ii foloseste pentru a deveni o persoana mai buna si mai dreapta.
Saturday, June 12, 2010
Petre Tutea despre adevar
Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci ca sa primeasca adevarul.
Tot ce teoretic este just este practic necesarmente just. Nu si invers, ca oamenii au practici sinistre in istorie.
Am avut revelatia ca in afara de Dumnezeu nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sediul lui nu e nici in stiinta, nici in filozofie, nici in arta. Si cand un filozof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului.
Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar.
Petre Tutea despre Om
Omul nu e o suma de miliarde de celule sau de organe. Ca nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca intreg, nu poate fi gandit decat biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decat ultima noutate evolutionista a stiintei.
Deoarece setea de absolut nu i-a fost satisfacuta la grad biopsihic, omul e etern trist.
Fara Dumnezeu, omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur, si nu e un zeu in coltul casei care sa-i reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
Umanitatea o iubesti lesne. Pe om, mai greu.
Deoarece setea de absolut nu i-a fost satisfacuta la grad biopsihic, omul e etern trist.
Fara Dumnezeu, omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur, si nu e un zeu in coltul casei care sa-i reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
Umanitatea o iubesti lesne. Pe om, mai greu.
Petre Tutea despre responsibilitatea de a scrie
E foarte greu, cand ai responsabilitatea a ceea ce faci, sa te pui pe scris, fiindca scrisul te definitiveaza, in sensul ca te arata fara posibilitate de iesire.
Petre Tutea despre Apostolul Pavel
M-a intreba odata Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus?- Asta nu-i om, domnule, este toata Mediterana.
Friday, June 11, 2010
Poveste despre taina curajului
Intr-un manuscris vechi se istoriseste povestea unei fete care facea parte din grupul femeilor care il insotisera pe Iisus pana la Calvar.
Era o tanara timida, tacuta si rezervata.
La vestea Invierii, ea nu a mai avut nevoie nici de viziuni, nici de dovezi. A crezut de indata. Si, cuprinsa de o indrazneala cum nu mai cunoscuse, porni in lume sa vesteasca invataturile lui Iisus. Nu-i mai era teama. Predica in cetati si asezari mici.
Intr-o buna zi, se apropie de ea un barbat, care fusese adanc miscat de marturia ei. Si intreba:
- Spune-mi, care este taina curajului tau?
- Umilinta, asa cum m-a invatat Domnul.
Barbatul ramase o clipa in tacere si apoi intreba iar:
- Si la ce foloseste umilinta?
- Ca sa poti spune primul: "Te iubesc".
Thursday, June 10, 2010
Incoltirea unui gand
Pe langa arborii uscati
Am mai trecut o data...
Era ca si in alte dati
Cand viata nu ma lasa
Si-n aerul intunecat
Vazut-am o naluca
Ce-ntai nedeslusita a fost
Si-apoi fara de duca
Ea-n mreje a cuprins pe loc
Intrega-ngandurare
Si n-a mai vrut sa scap deloc
Din ampla-i revarsare
Asemeni ei mai multe au fost
Si toate impreuna
Au incercat sa umple-un gol
In noptile cu luna
Ramas-am singura cu mine
Desi ca-ntotdeauna
Nu cred ca stiu cum ar fi bine
Si daca viata-i una...
( de pe http://crysu.blogspot.com )
Secretul multumirii
Am citit zilele trecute o carte de suflet…nu poate sa nu schimbe omul care o citeste…pur si simplu nu mai poate fi ca inainte…modul de actionare sau macar cel de gandire tot se schimba…e o lectie pentru toti oamenii…aceea de a fi multumiti tot timpul…
Este vorba despre o fetita care a fost invatata de tatal ei sa joace un joc, numit “Jocul multumirii”.
Acest joc consta in a gasi motive de multumire in orice lucru care i se intampla...de exemplu, in momentul in care in loc de papusa, fetita a gasit in pachetele de ajutoare o pereche de carje, tatal ei i-a zis ca ar trebui sa se bucure ca nu are nevoie de acele carje.
Fetita a patit multe intamplari, dar a reusit sa le depaseasca cu ajutorul jocului...de exemplu, ii murise mama cand era mica si la 11 ani i-a murit si tatal…matusa ei a primit-o la ea acasa, dar i-a dat drept camera, mansarda, unde era prea cald vara, prea frig iarna si nu avea covoare sau tablouri asa cum si-ar fi dorit fetita. Cu toate astea, ea tot a gasit sa fie multumita ca statea in acea mansarda…pe fereastra mansardei putea sa vada peisajul frumos de afara.
Si tot asa…in carte sunt prezentate intamplarile prin care a trecut si mai ales cum a trecut prin ele…ce motive de multumire gasea ea de fiecare data…si cum a reusit sa-i faca si pe oamenii care o cunoasteau sa isi schimbe modul de gandire si sa fie si ei multumiti.
Cartea asta chiar te face sa vrei sa fii mai bun cu cei din jur, cu tine insuti…sa nu-ti mai faci rau prin gandurile pesimiste.
Nu e o carte cu teorii psihologice…e o carte despre viata acestei fetite…e putin puerila cartea si toate lucrurile se termina cu bine…dar avem nevoie de astfel de carti…
Cartea se gaseste si in format digital pe net…de acolo mi-am salvat-o si eu pe calculator.
Sper ca pe cei care o vor citi sa ii ajute aceasta carte…
Pace in suflet!
( de pe http://crysu.blogspot.com/ )
Este vorba despre o fetita care a fost invatata de tatal ei sa joace un joc, numit “Jocul multumirii”.
Acest joc consta in a gasi motive de multumire in orice lucru care i se intampla...de exemplu, in momentul in care in loc de papusa, fetita a gasit in pachetele de ajutoare o pereche de carje, tatal ei i-a zis ca ar trebui sa se bucure ca nu are nevoie de acele carje.
Fetita a patit multe intamplari, dar a reusit sa le depaseasca cu ajutorul jocului...de exemplu, ii murise mama cand era mica si la 11 ani i-a murit si tatal…matusa ei a primit-o la ea acasa, dar i-a dat drept camera, mansarda, unde era prea cald vara, prea frig iarna si nu avea covoare sau tablouri asa cum si-ar fi dorit fetita. Cu toate astea, ea tot a gasit sa fie multumita ca statea in acea mansarda…pe fereastra mansardei putea sa vada peisajul frumos de afara.
Si tot asa…in carte sunt prezentate intamplarile prin care a trecut si mai ales cum a trecut prin ele…ce motive de multumire gasea ea de fiecare data…si cum a reusit sa-i faca si pe oamenii care o cunoasteau sa isi schimbe modul de gandire si sa fie si ei multumiti.
Cartea asta chiar te face sa vrei sa fii mai bun cu cei din jur, cu tine insuti…sa nu-ti mai faci rau prin gandurile pesimiste.
Nu e o carte cu teorii psihologice…e o carte despre viata acestei fetite…e putin puerila cartea si toate lucrurile se termina cu bine…dar avem nevoie de astfel de carti…
Cartea se gaseste si in format digital pe net…de acolo mi-am salvat-o si eu pe calculator.
Sper ca pe cei care o vor citi sa ii ajute aceasta carte…
Pace in suflet!
( de pe http://crysu.blogspot.com/ )
Stele de mare
O teribila furtuna se abatu asupra marii. Vantul sufla inghetat, brazdand apa si inaltand-o in valuri uriase care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere si producand curenti care patrundeau in adanc ca plugurile de otel si smulgeau din loc vietuitoarele marine, crustaceele si molustele, purtandu-le la zeci de metri de tarm.
Atunci cand furtuna se potoli, la fel de repede precum se si pornise, apa se domoli si se retrase. Acum plaja era o imensa intindere de noroi unde se zvarcoleau in agonie mii si mii de stele de mare. Erau atat de multe incat plaja parea ca devenise rozalie.
Acest lucru facu sa vina multa lume pe acea parte a coastei. Sosira acolo si echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
Stelele de mare erau aproape nemiscate.
In multime, tinut de mana de tatal sau, era si un copil care privea cu ochii plini de tristete micutele stele de mare. Cu totii se uitau si nimeni nu facea nimic. Dintr-odata, copilul lasa mana tatalui sau, isi scoase incaltamintea si fugi pe plaja. Se apleca si culese cu manutele sale trei stelute de mare; apoi, luand-o la fuga, le duse in apa. Dupa aceea, se intoarse inapoi si repeta operatiunea.
De pe parapet, un om striga spre el:
- Dar ce faci, baiete?
- Arunc in apa stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plaja, raspunse copilul fara a se opri din fuga.
- Dar pe plaja asta sunt mii si mii de stele de mare: cu siguranta nu ai sa poti sa le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai striga barbatul.
Ca sa nu mai spunem ca la fel se intampla pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poti schimba lucrurile!
Copilul zambi, se apleca iar si mai culese o stea de mare si, aruncand-o in apa raspunse:
- Iata ca am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Barbatul ramase o clipa mut, apoi se apleca, isi scoase pantofii si sosetele si cobori si el pe plaja. Incepu sa adune stele de mare si sa le arunce in apa. O clipa mai tarziu coborara inca doua fete si astfel erau deja patru persoane care aruncau stele de mare in apa. Dupa alte cateva minute erau cinzeci, apoi o suta, doua sute, mii de persoane care aruncau stele de mare in apa. Astfel fura salvate toate.
Pentru ca lumea sa se schimbe ar fi suficient sa aiba cineva-chiar si un prunc-indrazneala de a incepe.
Fii tu schimbarea pe care o doresti lumii.
Atunci cand furtuna se potoli, la fel de repede precum se si pornise, apa se domoli si se retrase. Acum plaja era o imensa intindere de noroi unde se zvarcoleau in agonie mii si mii de stele de mare. Erau atat de multe incat plaja parea ca devenise rozalie.
Acest lucru facu sa vina multa lume pe acea parte a coastei. Sosira acolo si echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
Stelele de mare erau aproape nemiscate.
In multime, tinut de mana de tatal sau, era si un copil care privea cu ochii plini de tristete micutele stele de mare. Cu totii se uitau si nimeni nu facea nimic. Dintr-odata, copilul lasa mana tatalui sau, isi scoase incaltamintea si fugi pe plaja. Se apleca si culese cu manutele sale trei stelute de mare; apoi, luand-o la fuga, le duse in apa. Dupa aceea, se intoarse inapoi si repeta operatiunea.
De pe parapet, un om striga spre el:
- Dar ce faci, baiete?
- Arunc in apa stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plaja, raspunse copilul fara a se opri din fuga.
- Dar pe plaja asta sunt mii si mii de stele de mare: cu siguranta nu ai sa poti sa le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai striga barbatul.
Ca sa nu mai spunem ca la fel se intampla pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poti schimba lucrurile!
Copilul zambi, se apleca iar si mai culese o stea de mare si, aruncand-o in apa raspunse:
- Iata ca am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Barbatul ramase o clipa mut, apoi se apleca, isi scoase pantofii si sosetele si cobori si el pe plaja. Incepu sa adune stele de mare si sa le arunce in apa. O clipa mai tarziu coborara inca doua fete si astfel erau deja patru persoane care aruncau stele de mare in apa. Dupa alte cateva minute erau cinzeci, apoi o suta, doua sute, mii de persoane care aruncau stele de mare in apa. Astfel fura salvate toate.
Pentru ca lumea sa se schimbe ar fi suficient sa aiba cineva-chiar si un prunc-indrazneala de a incepe.
Fii tu schimbarea pe care o doresti lumii.
Trezire la realitate
Un pustnic vazu odata intr-o padure un soim. Pasarea ducea spre cuibul sau o bucata de carne: sfasie carnea in multe bucatele si incepu sa hraneasca cu ea un pui de cioara ranit.
Pustnicul se minuna de faptul ca un soim hranea un pui de cioara si se gandi: "Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uita nici macar de un pui de cioara ranit. Dumnezeu a facut ca un soim inspaimantator sa stie sa hraneasca o pasare lipsita de ocrotire dintr-o alta specie. Inteleg de aici cum Dumnezeu da tuturor fiintelor cele de care au trebuinta; si noi ne preocupam intr-atat de noi insine...De acum incolo voi inceta sa mai am grija de mine! Dumnezeu m-a facut sa pricep ce am de facut. Nu am sa-mi mai caut de mancare! Dumnezeu nu lasa in parasire pe nici una din creaturile sale: nu ma va abandona nici pe mine".
Zis si facut: se aseza acolo in padure si nu se mai clinti din loc: se ruga si iar se ruga; nu facea nimic altceva. Ramase astfel timp de trei zile si trei nopti, fara a bea vreun strop de apa sau a lua vreo imbucatura de mancare. Dupa aceste zile, pustnicul era atat de slabit ca nu mai era in stare nici sa-si ridice mana.
Cum era asa de lipsit de putere, adormi. Si iata ca in vis i se arata un inger.
Ingerul il privi cu tristete si ii grai:"Este adevarat ca semnul era pentru tine. Dar tu trebuia sa inveti a urma pilda soimului!"
Atunci Iisus intreba:
"Care dintre acesti trei ti se pare ca a fost aproapele celui cazut intre talhari? Iar el a zis: Cel care a facut mila cu el. Si Iisus i-a zis: Mergi si fa si tu la fel.
Cand vointa rea se dizolva
Fata in fata cu Hydra
Hydra...era vointa mea rea.
Legile Creatiei-i dadeau forma
De balaur cu noua capete,
Ce cresteau la loc odata taiate.
Acum Hydra si cu mine
Stam fata in fata:
Eu stiu unde gresesc,
Ea stie ca a pierdut lupta,
Iar trecutul cand ea ma invingea
Devine aici si acum
Prezentul cand eu o inving pe ea.
(A. R.)
Hydra...era vointa mea rea.
Legile Creatiei-i dadeau forma
De balaur cu noua capete,
Ce cresteau la loc odata taiate.
Acum Hydra si cu mine
Stam fata in fata:
Eu stiu unde gresesc,
Ea stie ca a pierdut lupta,
Iar trecutul cand ea ma invingea
Devine aici si acum
Prezentul cand eu o inving pe ea.
(A. R.)
Wednesday, June 09, 2010
Cine tine Sabatul? Si cum se tine Sabatul?
"Omul care se afla in comunicare intima cu el insusi ( se reculege ) într-o oră de tăcere, care se eliberează de toate gândurile josnice, cotidiene, care nu se dedă poftelor sale şi se apropie cu umilinţă în rugăciune de Dumnezeul lui, acela ţine Sabatul. Îl sfinţeşte! El s-a purificat de toată murdăria şi a postit prin aceea că a mâncat numai ceea ce corpul lui a avut nevoie."
( Din mileniile apuse , Viata lui Iisus pe Pamant )
The man who communes with himself in a quiet hour,who frees himself from all base,evereyday thoughts,who does not indulge his lusts,and humbly approaches his God in prayer,keeps the Sabbath.He hallows it!He had cleansed himself of all impurities,and has fasted by eating only what his body needed."
(From Past Millenia -THE LIFE OF JESUS ON EARTH)
( Din mileniile apuse , Viata lui Iisus pe Pamant )
The man who communes with himself in a quiet hour,who frees himself from all base,evereyday thoughts,who does not indulge his lusts,and humbly approaches his God in prayer,keeps the Sabbath.He hallows it!He had cleansed himself of all impurities,and has fasted by eating only what his body needed."
(From Past Millenia -THE LIFE OF JESUS ON EARTH)
Tuesday, June 08, 2010
Omagiu Parintelui Arsenie Boca!
Banuiesc ca unele lucruri din cele scrise mai jos vor folosi unora dintre noi. De asta vreau sa le redau la mine pe blog. Desi sunt constient ca nu toate cuvintele ce urmeaza corespund realitatii:
Profetii despre Romania.
PARINTELE ARSENIE BOCA.
Profetii lasate de cel mai mare calugar preot al Romaniei secolului XX – Arsenie Boca! Cine a fost Arsenie Boca? Iata o poveste: Anii 50. Romania era sub ocupatie, parintii si bunicii cominternistilor de azi se straduiau de zor sa ne macelareasca elitele pentru a le lua locul, propovaduirea religiei incepea sa fie interzisa, iar acest calugar continua sa faca minuni acolo in munti, la Sambata de Sus, in Fagaras. Noii securisti alergau dupa dobandirea a noi tehnici parapsihologice. Au pus ochii pe Arsenie Boca si pe minunile lui, gandind in micimea lor ca se joaca cu hocus-pocus. L-au luat si l-au inchis intr-o unitate a securitatii din Fagaras, la beci, in lanturi, ca le era frica de el. Ei bine, batut, umilit si nemancat, nu le-a spus decat ca el nu face minuni, ci Dumnezeu lucreaza. In schimb, la fiece 12 noaptea punea genunchii in pamant, moment in care drugurile si lacatele de la usa de otel a beciului sareau, la propriu. Comandantul unitatii, speriat de fenomen si ingrijorat pentru soarta sa si a familiei sale, a invitat martori intreaga unitate, cu tot cu familiile acestora, plus ceva cominternisti de la Centru. La miezul noptii usile au sarit, ca de obicei, astfel chiar tortionarii au dus cu ei aceasta poveste, relatand-o posteritatii. Securitatea ii spunea Vrajitorul. Arsenie Boca a avut domiciliu fortat la Draganescu langa Bucuresti, pana a murit in 1989.
* Spunea odată cineva: "Părinte, Ceauşescu strică bisericile". "Nu el, mă, ci păcatele omenirii", - i-a răspuns Părintele. (Maria Matronea, Sibiu)
* Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: "Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni". Şi continuă: "Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă - numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi". L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că "ăsta" va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: "Care ăsta?". "Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu". Am întrebat încet: "Ceauşescu, Părinte?". Dânsul mi-a zis: "Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui". (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
*Apoi s-a întors către lume şi a zis: "Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări". Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
* Mi-a spus odată Părintele: "Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne "piatră peste piatră"!). Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului". Iar eu i-am spus: "Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?". Şi mi-a răspuns: "Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare". (Toacşe Silvia, Copăcel)
* "Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. "În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei".
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această "lucrare diavolească" nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul "lucrării diavoleşti" este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste".
* Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi l-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: "Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare". Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din "11 septembrie").
* Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: "Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău". Părintele zice: "Va veni şi mai rău". Zic: "Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm". "Mă, face-ţi semnul Sfintei Cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit". (Maria Matronea, Sibiu)
* Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: "Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!". (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)
* Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la Biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: "Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre". (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)
Profetii despre Romania.
PARINTELE ARSENIE BOCA.
Profetii lasate de cel mai mare calugar preot al Romaniei secolului XX – Arsenie Boca! Cine a fost Arsenie Boca? Iata o poveste: Anii 50. Romania era sub ocupatie, parintii si bunicii cominternistilor de azi se straduiau de zor sa ne macelareasca elitele pentru a le lua locul, propovaduirea religiei incepea sa fie interzisa, iar acest calugar continua sa faca minuni acolo in munti, la Sambata de Sus, in Fagaras. Noii securisti alergau dupa dobandirea a noi tehnici parapsihologice. Au pus ochii pe Arsenie Boca si pe minunile lui, gandind in micimea lor ca se joaca cu hocus-pocus. L-au luat si l-au inchis intr-o unitate a securitatii din Fagaras, la beci, in lanturi, ca le era frica de el. Ei bine, batut, umilit si nemancat, nu le-a spus decat ca el nu face minuni, ci Dumnezeu lucreaza. In schimb, la fiece 12 noaptea punea genunchii in pamant, moment in care drugurile si lacatele de la usa de otel a beciului sareau, la propriu. Comandantul unitatii, speriat de fenomen si ingrijorat pentru soarta sa si a familiei sale, a invitat martori intreaga unitate, cu tot cu familiile acestora, plus ceva cominternisti de la Centru. La miezul noptii usile au sarit, ca de obicei, astfel chiar tortionarii au dus cu ei aceasta poveste, relatand-o posteritatii. Securitatea ii spunea Vrajitorul. Arsenie Boca a avut domiciliu fortat la Draganescu langa Bucuresti, pana a murit in 1989.
* Spunea odată cineva: "Părinte, Ceauşescu strică bisericile". "Nu el, mă, ci păcatele omenirii", - i-a răspuns Părintele. (Maria Matronea, Sibiu)
* Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: "Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni". Şi continuă: "Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă - numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi". L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că "ăsta" va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: "Care ăsta?". "Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu". Am întrebat încet: "Ceauşescu, Părinte?". Dânsul mi-a zis: "Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui". (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
*Apoi s-a întors către lume şi a zis: "Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări". Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
* Mi-a spus odată Părintele: "Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne "piatră peste piatră"!). Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului". Iar eu i-am spus: "Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?". Şi mi-a răspuns: "Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare". (Toacşe Silvia, Copăcel)
* "Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. "În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei".
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această "lucrare diavolească" nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul "lucrării diavoleşti" este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste".
* Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi l-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: "Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare". Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din "11 septembrie").
* Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: "Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău". Părintele zice: "Va veni şi mai rău". Zic: "Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm". "Mă, face-ţi semnul Sfintei Cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit". (Maria Matronea, Sibiu)
* Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: "Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!". (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)
* Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la Biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: "Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre". (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)
Monday, June 07, 2010
Cum sunt cei care daruiesc din inima?
Cineva a spus referindu-se la oamenii care daruiesc din inima:
Cel care da - prin felul sau de a fi, nu neaparat sub forma materiala - e lipsit de pretentii. Si chiar daca e trist uneori, pentru ca se simte singur, nu e frustrat. E senin in tristetea lui, atunci cand simte tristete...Noroc ca mai exista si vantul care alunga norii...Atunci soarele straluceste din nou pe cerul sufletului.
Cel care da - prin felul sau de a fi, nu neaparat sub forma materiala - e lipsit de pretentii. Si chiar daca e trist uneori, pentru ca se simte singur, nu e frustrat. E senin in tristetea lui, atunci cand simte tristete...Noroc ca mai exista si vantul care alunga norii...Atunci soarele straluceste din nou pe cerul sufletului.
Cine vrea sa traiasca pentru totdeauna?
Who wants to live forever? Who wants to live forever?
Asa spune un cantec...
Cine vrea sa traiasca pentru totdeauna?
Cel ce are umilinta... Numai cel ce are umilinta!
Dar cine mai are umilinta?
Cine vrea sa traiasca pentru totdeauna?
Asa spune un cantec...
Cine vrea sa traiasca pentru totdeauna?
Cel ce are umilinta... Numai cel ce are umilinta!
Dar cine mai are umilinta?
Cine vrea sa traiasca pentru totdeauna?
Wednesday, June 02, 2010
Ultimul film
Se spune ca înainte de a muri îti rulează în minte toată viata ta trecuta, de la prima amintire a copilariei, pana la glontul care ti-a patruns in cap. E ultimul film pe care il vezi si nu poti sa-l povestesti nimanui. Eu nu cred.
Adica, viata cred ca ti-o vezi in clipele acelea din urma, dar nu pe cea trecuta, ci pe cea viitoare. Vezi viata vietii tale netraite, asa cum ti-a fost data, caci Dumnezeu face toate vietile oamenilor sa fie traite pana cand esti inconjurat de destui nepoti ca sa poti sa treci dincolo- oamenii sunt cei care strica proiectul.
Eu nu cred ca baiatul acela in geaca alba, purtat de ceilalti pe deasupra asfaltului Pietei , la lumina baricadei in flacari, cu capul in piept si adidasii in picioarele moi tarsaind carosabilul, vedea atunci tomberoanele si stivele de navete cu lapte ale Bercenilor printre care luptase de atatea ori cu Baracudele pentru stapanirea parculetului de langa M21 – invingand sau cazut rapus. Nici pe tatal, nici pe mama lui nu cred ca-i vedea cum strigau la el stai, stai in casa, unde te duci, esti nebun, nu te-am crescut sa mi te omoare astia.
Eu cred ca Nino, sau Relu, sau Gufi vedea atunci masini. In locul taburilor si tancurilor, nesfarsite suvoaie de masini inundand orasul, din Berceni in Militari, din Balta Alba in Colentina. In Bucurestiul din viitorul lui mort sunt mai multe masini decat oameni. Ele sunt viata. Iar oamenii, soferii in livrea si cu caşcheta ai propriilor masini, fie Dacia, fie Bentley, le duc unde au ele treaba, unde se intalnesc unele cu altele, la marile adunari din parcari sau de aiurea. Multe au geamurile intunecate, ca sa nu se vada ca la volan nu e nimeni.
Porcii transati din portbagaje si brazii de pe capota sunt aceiasi, dar acum servesc doar de camuflaj. Broboane mici de sânge ies din porii asfaltului în urma fiecărei roţi, de la Piaţa Unirii până în Piaţa Romană, dar cine să le vadă? E multă lumină în serile oraşului aceluia în care băiatul Gufi, cel crescut în întunericul friguros, îşi va trăi moartea. Lumina e sticloasă şi crudă, pătrunzând peste tot, în case, în closete, în spitale, în cimitire; desface morminte, spintecă morţi, pune în valoare rănile, lacrimile, geamătul, disperarea mută. Lumina radioactivă dezbracă oamenii, de pretutindeni ţâşnesc sexe dând unele peste altele, maţe care colcăie, feţi care transmit în direct din pântecele mamei, guri care latră, guri care hăhăie, buze lipitori, guri care muşcă, guri care înghit.
Ochiul din gand rataceste nebun prin magazine titanice, fara gem de prune, fara sfecla la borcan si vin spumant, sau sunt si astea pierdute pe undeva, prin kilometrii patrati de rafturi cu hrana moarta si otrava la plastic, carton, sticla si tabla, minunat colorate, ca in castelele cu comori din basmele copilariei sau ca in marea biblioteca a cartilor de citit pe nerasuflate.
Si in filmul acesta din spatele gaurii perfect rotunde, din care se prelinge o singura suvita de sange, baiatului Gufi ii va fi fost frica, frica de strazi, de gurile de metrou, de televizoare, de caini, de privirile piezise ale cersetorilor, de chipurile cu ochi seci ale insilor care se duc decisi ca sa aiba de unde veni, de pasarile tipand tot mai rar. Turnuri gemene tasnesc de peste tot in filmul final al lui Gufi aruncand in aer pamantul, iarba, copacii, acoperind soarele si luna.
Se lasa zorile. Inca un decembrie peste Romania.
(capitolul “ Decembrie, ultimul film ”, din cartea “ Cuvinte rare “ de Cristian Tudor Popescu)
Adica, viata cred ca ti-o vezi in clipele acelea din urma, dar nu pe cea trecuta, ci pe cea viitoare. Vezi viata vietii tale netraite, asa cum ti-a fost data, caci Dumnezeu face toate vietile oamenilor sa fie traite pana cand esti inconjurat de destui nepoti ca sa poti sa treci dincolo- oamenii sunt cei care strica proiectul.
Eu nu cred ca baiatul acela in geaca alba, purtat de ceilalti pe deasupra asfaltului Pietei , la lumina baricadei in flacari, cu capul in piept si adidasii in picioarele moi tarsaind carosabilul, vedea atunci tomberoanele si stivele de navete cu lapte ale Bercenilor printre care luptase de atatea ori cu Baracudele pentru stapanirea parculetului de langa M21 – invingand sau cazut rapus. Nici pe tatal, nici pe mama lui nu cred ca-i vedea cum strigau la el stai, stai in casa, unde te duci, esti nebun, nu te-am crescut sa mi te omoare astia.
Eu cred ca Nino, sau Relu, sau Gufi vedea atunci masini. In locul taburilor si tancurilor, nesfarsite suvoaie de masini inundand orasul, din Berceni in Militari, din Balta Alba in Colentina. In Bucurestiul din viitorul lui mort sunt mai multe masini decat oameni. Ele sunt viata. Iar oamenii, soferii in livrea si cu caşcheta ai propriilor masini, fie Dacia, fie Bentley, le duc unde au ele treaba, unde se intalnesc unele cu altele, la marile adunari din parcari sau de aiurea. Multe au geamurile intunecate, ca sa nu se vada ca la volan nu e nimeni.
Porcii transati din portbagaje si brazii de pe capota sunt aceiasi, dar acum servesc doar de camuflaj. Broboane mici de sânge ies din porii asfaltului în urma fiecărei roţi, de la Piaţa Unirii până în Piaţa Romană, dar cine să le vadă? E multă lumină în serile oraşului aceluia în care băiatul Gufi, cel crescut în întunericul friguros, îşi va trăi moartea. Lumina e sticloasă şi crudă, pătrunzând peste tot, în case, în closete, în spitale, în cimitire; desface morminte, spintecă morţi, pune în valoare rănile, lacrimile, geamătul, disperarea mută. Lumina radioactivă dezbracă oamenii, de pretutindeni ţâşnesc sexe dând unele peste altele, maţe care colcăie, feţi care transmit în direct din pântecele mamei, guri care latră, guri care hăhăie, buze lipitori, guri care muşcă, guri care înghit.
Ochiul din gand rataceste nebun prin magazine titanice, fara gem de prune, fara sfecla la borcan si vin spumant, sau sunt si astea pierdute pe undeva, prin kilometrii patrati de rafturi cu hrana moarta si otrava la plastic, carton, sticla si tabla, minunat colorate, ca in castelele cu comori din basmele copilariei sau ca in marea biblioteca a cartilor de citit pe nerasuflate.
Si in filmul acesta din spatele gaurii perfect rotunde, din care se prelinge o singura suvita de sange, baiatului Gufi ii va fi fost frica, frica de strazi, de gurile de metrou, de televizoare, de caini, de privirile piezise ale cersetorilor, de chipurile cu ochi seci ale insilor care se duc decisi ca sa aiba de unde veni, de pasarile tipand tot mai rar. Turnuri gemene tasnesc de peste tot in filmul final al lui Gufi aruncand in aer pamantul, iarba, copacii, acoperind soarele si luna.
Se lasa zorile. Inca un decembrie peste Romania.
(capitolul “ Decembrie, ultimul film ”, din cartea “ Cuvinte rare “ de Cristian Tudor Popescu)
Tuesday, June 01, 2010
Pasari migratoare, o raritate!
2 aprilie, Vinerea Mare
Am vazut un fragment dintr-un film de prin 1991 cred,in care juca Oana Pellea.
Pe cerul din film, trecuse un stol de pasari frumos ordonate in forma de V. Si era un stol mare.
1991! La un an dupa atat de importantul an 1990... Important pentru toata omenirea.
Daca acum in 2010, ma uit inapoi sa-mi amintesc cand am vazut pe cer un stol de pasari calatoare frumos ordonate in V, imi dau seama ca nu mai stiu. Cred ca e inainte de anul 2000... Ba chiar inainte de 1998 cand am terminat liceul.
Banuiesc ca s-a intamplat asta pentru ca ies rar din oras si de asta nu-mi mai amintesc cand am vazut ultima oara pe cer pasari calatoare.
Sper insa ca pasari calatoare mai exista, chiar daca eu nu le vad.
Cred ca pasarile migratoare evita in mod special orasele, datorita poluarii...si nu doar poluarii cu substante toxice, ci si datorita poluarii fonice, zgomotelor.
Pasarile evita orasele, iar oamenii le doresc...si inca cu insistenta...ca si cum orasul ar fi singurul loc ce le-ar putea oferi satisfactie si un sens vietii...
Am vazut un fragment dintr-un film de prin 1991 cred,in care juca Oana Pellea.
Pe cerul din film, trecuse un stol de pasari frumos ordonate in forma de V. Si era un stol mare.
1991! La un an dupa atat de importantul an 1990... Important pentru toata omenirea.
Daca acum in 2010, ma uit inapoi sa-mi amintesc cand am vazut pe cer un stol de pasari calatoare frumos ordonate in V, imi dau seama ca nu mai stiu. Cred ca e inainte de anul 2000... Ba chiar inainte de 1998 cand am terminat liceul.
Banuiesc ca s-a intamplat asta pentru ca ies rar din oras si de asta nu-mi mai amintesc cand am vazut ultima oara pe cer pasari calatoare.
Sper insa ca pasari calatoare mai exista, chiar daca eu nu le vad.
Cred ca pasarile migratoare evita in mod special orasele, datorita poluarii...si nu doar poluarii cu substante toxice, ci si datorita poluarii fonice, zgomotelor.
Pasarile evita orasele, iar oamenii le doresc...si inca cu insistenta...ca si cum orasul ar fi singurul loc ce le-ar putea oferi satisfactie si un sens vietii...
Subscribe to:
Posts (Atom)
