Griji inutile

Griji inutile 

Reflectii asupra mea insumi:

    De ce te îngrijorezi pentru salvarea spirituală a aproapelui tău când tu însuţi stai atât de departe de calea adevărată care te poate duce în sus? De ce te opreşti să te îngrijorezi pentru alţii în ce priveşte salvarea spirituală? Pentru că tu însuţi nu te îngrijorezi pentru propria ta salvare si mai exact tu însuţi nu te îngrijeşti de propria ta salvare. Dacă ai face acest lucru, atunci ai transmite în jurul tău imboldul ca şi ceilalţi să se trezească şi să se îngrijească de ceea ce sufletul lor are neapărată nevoie.

    De ce te îngrijorezi pentru mântuirea celor din jurul tău cât timp ai nevoie tu însuţi să lupţi pentru salvarea ta? Îngrijorează-te pentru tine şi îngrijeşte-te de răspunderea care îţi revine ţie. Căci tu, nu poţi răspunde de ceea ce fac alţii, nici măcar cei de lângă tine, dar vei răspunde sigur de ceea ce faci sau laşi nefăcut.

    Nu-ţi pierde timpul cu griji inutile! În felul ăsta nu vei putea să te îngrijeşti de tine!

    

    E noapte, adâncă noapte, azi pe Pământ… Chiar şi în timpul zilei când soarele e sus pe cer… noaptea spirituală rămâne… Dar adu tu un pic de lumină în această lume, îngrijindu-te pe tine şi spiritul din tine! El care este adevăratul tău “eu“!

Ce trebuie sa fac eu ca sa fiu fericit azi?

 Nu stiu cum e in cazul altora, dar pentru mine e de ajuns sa-mi pastrez gandurile curate, e de ajuns sa ma opun cu toata energia mea vorbelor mele gresite si gandurilor mele intunecate pentru a fi fericit, pentru a simti in mine ceva din acea fericire care provine din modul de a actiona, a gandi si a vorbi corect in orice situatie.

 Nu stiu pentru altii cum e, dar pentru mine ar fi suficient sa combat cu intreaga mea vointa, raul din mine ce cauta sa ma oprime, rau care are putere doar pentru ca eu i-o acord, prin nepasarea mea in modul de a actiona, prin nepasarea mea in gandire si in vorbire.

     

     Nu trebuie, intr-adevar, mult omului pentru ca sa fie fericit! Dar nu exista alta cale catre fericirea adevarata decat calea straduintei si a efortului nostru personal pentru puritatea gandurilor si a cuvintelor noastre. Sa depunem efort pentru a avea aceasta puritate si pentru a o pastra neincetat inseamna a munci la noi insine in sensul voit de Lumina, caci nici un premiu nu se castiga fara efort! A depune acest efort personal pentru puritatea gandurilor, vorbirii si a faptelor noastre inseamna a incepe sa urcam pe scara care va trebui sa ne duca in Paradis in cele din urma. E calea care ne duce in sfarsit acasa.

  Dar si amanarea acestui efort absolut necesar ne pune in pericolul real de a nu putea sa ne atingem acest tel de a ne intoarce in Paradis constienti de sine si cu o personalitate proprie. Telul de a fi permanent fericiti de existenta constienta! Sa avem grija sa nu ne indreptam spre acel "prea tarziu"! 

" ACELA CE RAMANE SUPUS SLABICIUNILOR SALE VA FI VESNIC SCLAV, CHIAR DACA AR FI REGE! "
ABD-RU-SHIN

Puterea amintirilor

In memoriam

Imediat ce se punea în mişcare maşina începeam să număr: unu, doi, trei.. Număram în gând, ascuns între bagaje ( întotdeauna erau prea multe şi tata le înghesuia obligatoriu şi pe perna din spate), aşteptând să văd fântâna din capul satului. Când ajungeam cu numărătoarea la două mii patru sute trei, se vedea biserica de la stradă şi apoi fântâna acoperită cu un capac de blăni încrucişate. Nu mai ştiu dacă-mi spusese cineva sau era numai o închipuire, dar eram convins că apa ei nu era bună de băut pentru că odată se înecase acolo o pisică. Oricum, nu-mi băteam capul, fântâna era în capul satului, aşa că o mai vedeam încă o dată abia la sfârşitul vacanţei. Aveau bunicii o altă fântână, cu apă bună, cea mai bună apă din lume.

Până ajungeam în faţa porţilor mari, vopsite în roşu-cărămiziu, îmi lipeam nasul de geamul maşinii, privind atent satul: CAP-ul cu zece biciclete sprijinite de gardul de la intrare, casa Auricăi şi Aurica însăşi, ştirbă şi zâmbăreaţă, acoperindu-şi gura cu mâna după fiecare vorbă, Nicu ţiganu’ înconjurat de cei unsprezece copii mereu murdari, cu burţile umflate ( le spuneam rahitici şi ei ne dădeau cu pietre în cap, deşi habar n-aveam nici unii, nici alţii ce înseamnă cuvântul…), tanti Codina-crăcănata, veşnic aşezată la poartă, pe băncuţă, atentă ca un radar la mişcările uliţei, şcoala mică şi terenul ei de fotbal cu porţi improvizate între zarzării mari [ zarzări= corcoduşi] crescuţi alandala şi, în sfârşit, casa bunicilor, cea mai frumoasă dintre toate, cu mamaie şi tataie deschizând porţile mari şi roşii, ca să intre maşina. Aşa începeau vacanţele… O zi de toamnă prăpădită, cândva, pe la sfârşitul anului trecut. In cimitirul din sat sunt numai eu şi câteva ciori atârnând de crucea înaltă a bisericii. E vânt şi până aprind lumânarea stric o jumătate de cutie de chibrituri, apoi reuşesc cu greu să strecor lumina între două table îndoite care ţin loc de adăpost. S-au dus.

   Am trecut prin sat ca printr-un coşmar. Când am văzut fântâna de la stradă, am crezut că aici timpul n-a curs şi că sunt la fel toate, apoi a început blestemul. In locul CAP-ului, un câmp şi trei stâlpi de beton uitaţi înfipţi în hotarul intrării, nici o bicicletă, Aurica dusă de mult, la fel şi tanti Codina, şcoala părăsită, cu terenul de fotbal transformat în pârloagă. Cineva a tăiat zarzării, poate se uscaseră sau poate a fost o iarnă grea, cu lemne scumpe şi bani puţini. In mai toate curţile mi s-a părut că văd prunci oacheşi cu burţile umflate şi mi-am ferit instinctiv capul. Pe lângă casa bunicilor, pustie ca un câmp în iarnă, am trecut fără să mă opresc. O fi stând acolo un unchi, dar el n-are nici o putere să deschidă porţile mari ale vacanţei.

 ( Robert Turcescu )

Celalalt obraz

<<Cand cineva iti da o palma, intoarce si celalalt obraz!>>
Aceste cuvinte privesc in mod direct viata noastra interioara.
Dar cine nu se supara cand este jignit? Cine stie ca orice jignire e un cadou al destinului?
Orice s-ar zice, destinul e cel mai bun prieten. El ne da tot ce ne trebuie, tot timpul. In bine sau rau...
Niciodata nu ne da ce nu putem duce. Prin urmare, sa invatam sa primim: cand avem parte de rau, sa facem bine. 
Aceasta e cea mai grea lectie. Cine e dispus sa o-nvete? Stim foarte bine raspunsul. Si nu facem nimic.
Iata de ce raul creste in lume. Cat despre micile jigniri...pe langa rau, toate jignirile sunt mici. 
Chiar prietenoase...doar noi facem din tantar armasar.
Caci fiecare jignire ne arata cum suntem de fapt. Cu cat ne supara mai tare, cu atat mai mult o meritam.
Cand nu o meritam, nu ne supara. Doar stim ca nu e asa!
Dar cand ne supara, o tinem minte. Si peste ani de zile! De ce?
Stim foarte bine raspunsul. Cu toate acestea, vrem sa fim fericiti.
Dar fara obraz nu se poate. Fara celalalt obraz...
Noi insine ne facem viata grea prin felul nostru de a fi. Noi insine suntem obstacolele din propria cale.
Ganditi-va! Ce-i mai poate sta in cale unuia care intoarce si celalalt obraz? 
El ajunge unde vrea chiar daca moare pe cruce! Dar cine isi traieste viata astfel? 
Preferam sa ne plangem de mila: "Mi-a dat o palma..."
Ultima data cand am facut asa am stat de vorba cu ingerul meu pazitor. Stiti ce mi-a spus? 
"Bine ti-a facut. Intoarce si celalalt obraz. Meriti si altele."


( Alina Rus )

Despre Cuvant si Adevar

Nu este destul sa gasesti Cuvantul Viu, Adevarul Viu. 
Trebuie sa-l faci viu pentru tine insuti.
Acest lucru inseamna in primul rand sa te vezi pe tine in Lumina Adevarului.
Apoi incepi sa vezi totul in Aceasta Lumina.
In realitate, incepi sa traiesti.
Pentru creatura nu exista viata inafara Luminii Adevarului. 
Cine nu traieste in Aceasta Lumina nu exista cu adevarat.

To be or not to be...this is the question.
Really!

Fiti realisti! 
Traiti cu picioarele pe Pamant!
Numai asa ne desprindem de el. Numai asa ne inaltam la Cer.


( Alina Rus )

Cuvântul lui Dumnezeu

 Noţiunea “Cuvântul lui Dumnezeu” se referă la Dumnezeu Insuşi. Iisus s-a incarnat pe Pământ ca întrupare a acestui Cuvânt. In acest Cuvânt, de asemenea, se află Putere şi Mântuire pentru omenire. Cuvântul întrupează Adevărul de care omenirea are nevoie pentru Salvarea sa. De aceea Cuvântul şi Adevărul sunt unul şi acelaşi lucru. Acela care cunoaşte Cuvântul, cunoaşte şi Adevărul. Acela care a găsit Cuvântul, a găsit şi Adevărul  şi astfel a găsit Crucea, care este Mântuire pentru el.

( idei inspirate de pe http://www.spiritualencyclopaedia.org/Articles/W-articles/WordofGod.htm )

Cand vine fericirea in suflet?

Lumina ne-a invatat totul, ne-a dat Cuvantul sa ne conduca prin tot Adevarul, dar cati dintre noi vrem cu adevarat sa-L urmam? Dar chiar cu adevarat?

    Stiti oare ce stari de fericire, sau cel putin de inaltare interioara, putem sa avem daca ne-am stradui sa fim asa cum Domnul cere de la noi? Stiti ca am putea sa realizam in sfarsit ca fericirea nu e atunci cand o sa fim casatoriti cu o persoana care sa ne iubeasca si sa o iubim, nu e atunci cand vom avea casa mult visata pe care ne-o dorim, nu e atunci cand o sa ne vindecam de vreo anumita boala care ne oprima fizic, ci e atunci cand stii cu adevarat ce vrei, de la tine insuti! Oamenii rai, sau oamenii capabili sa actioneze josnic, nu stiu ce vor... Pentru ca in subconstient undeva, isi dau seama ca isi fac rau prin alegerile lor. Doar oamenii care actioneaza drept si cu iubire in orice situatie sunt cei care stiu ce vor... Si doar ei sunt  cei care gasesc cu adevarat sens pentru existenta lor... Ceilalti nu si-au gasit sensul vietii, decat cel mult la nivel teoretic! Dar practica e cea care conteaza. Doar realitatea conteaza: " Cum esti tu, omule!" Si noua tuturor ne place sa gandim usor bine despre noi... Si sa trecem cu vederea propriile noastre defecte. Dar nu ne scapa sa observam defectele celorlalti... si mai exact acelea care ni se par deranjante, adica tocmai cele pe care le avem si noi! 

Ateismul: câteva cauze

    Există în mod categoric persoane care resping conceptul Divinităţii orbeşte şi care în ciuda tuturor evidenţelor care exprimă contrariul se lasă hrăniţi de temerile lor în privinţa unei vieţi după moarte. Ei refuză ideea de Divinitate, în primul rând pentru că vor să trăiască într-o lume în care să nu fie traşi la răspundere pentru nimic. Acest articol nu este pentru aceştia.

  

     Cea mai mare parte a aşa-numiţilor ateişti confundă pe Dumnezeu sau Divinitatea cu religia organizată. Intr-adevăr, ei au o aversiune faţă de organizaţiile religioase şi în ostilitatea lor îngrămădesc toate lucrurile în acelaşi vas susţinând că Divinitatea trebuie să fie sinonimă cu religia organizată. Ei îşi fac astfel lor înşişi un mare deserviciu. Ei îşi dăunează singuri lor înşişi, căci tot ceea ce presupun ei în această privinţă nu are legătură cu marele Dumnezeu Insuşi. Marele Creator Este! Mereu prezent, independent şi indiferent faţă de părerile oamenilor. Aceşti oameni s-au exclus pe ei înşişi de la marea radiaţie binefăcătoare care străbate întreaga lume.

    
     Şi iarăşi Lucifer şi-a câştigat adepţi care să-l urmeze, căci el a reuşit să amăgească foarte multe fiinţe umane şi să-le facă să creadă că actele arbitrare ale oamenilor şi religia lor provin de la Dumnezeu şi că Dumnezeu, de fapt, a fondat aceste religii şi drept urmare trebuie să fie răspunzător pentru ceea ce se întâmplă în interiorul acestor organizaţii.

    Ei consideră că, de toate acele lucruri pe care oamenii decid să le facă în cadrul organizaţiei religioase cu nedreptăţile lor, cruzimea lor şi aşa mai departe, trebuie să fie răspunzător Dumnezeu. Căci după părerea lor, El a fondat aceste religii şi acei oameni sunt reprezentanţii Lui şi acţionează în numele Lui.  Aceasta este una din cele mai mari iluzii care a cuprins marea majoritate a omenirii, atât de mult încât până şi credincioşii consideră că aşa stau lucrurile.

       

    Reprezentanţii religiei organizate au reuşit cu succes să se dea ei înşişi drept persoane care acţionează în numele lui Dumnezeu şi să-i facă pe oameni să creadă că orice decizie iau ei, este aprobată de Dumnezeu. O foarte de succes amăgire care va cere zeci de ani, dacă nu secole, pentru a fi stârpită din conştiinţa umanităţii.

    Trebuie subliniat în mod viguros aici că Dumnezeu şi religia organizată nu sunt unul şi acelaşi lucru. Dumnezeu nu are nimic de-a face cu religia organizată. Orice cred sau fac oamenii religiei organizate, ei fac prin propria lor gândire şi prin voinţa lor liberă fără a-L consulta pe Dumnezeu. Cu siguranţă că nici o persoană care gândeşte drept nu va considera că crimele în masă ale Inchiziţiei au fost aprobate de Dumnezeu.

    Religia organizată a făcut adesea lucruri complet contrare Voinţei lui Dumnezeu şi adesea s-a opus Trimişilor Săi cu duşmănie şi ură, chiar şi cu dorinţa de a-i ucide. Lunga listă de martiri stă mărturie pentru acest lucru.

    Doar pentru că în mintea majorităţii omenirii religia organizată şi Dumnezeu sunt unul şi acelaşi lucru, este uşor atunci să-L învinuim pe Dumnezeu pentru toate lucrurile rele aflate în legătură directă cu religia organizată. Toate nedreptăţile aparente în ea, pot fi toate atribuite lui Dumnezeu. Toate imperfecţiunile şi deciziile luate de către reprezentanţii religiei organizate pot fi acum îndreptate către El.

     Este timpul să facem ordine şi să tăiem în mod categoric legătura şi să-L separăm pe Dumnezeu de tot ceea ce înseamnă religie organizată. Dumnezeu este Dumnezeu şi adesea Şi-a făcut cunoscută Voinţa Sa prin slujitorii Săi pe care El i-a trimis umanităţii de-a lungul secolelor.  A fost tocmai religia organizată aceea care s-a opus tocmai acestor slujitori trimişi de către Dumnezeu. De asemenea, prea adesea după moartea acestor aducători de Adevăr oamenii religiei organizate au adecvat aceste învăţături ale slujitorilor lui Dumnezeu, punând mâna pe ele şi transformându-le în aşa fel încât să le fie lor convenabile şi să le poată folosi în scopul câştigului lor propriu. Aceasta s-a întâmplat în fiecare religie din cadrul tuturor raselor omenirii, fără excepţie.

  

     Ateiştii şi, de fapt, majoritatea mare a omenirii ar fi bine să ajungă să cunoască Cine Este Dumnezeu cu adevărat şi ce reprezintă El în Voinţa Sa. Ei vor fi şocaţi să realizeze cât de diferit este în comparaţie cu ceea ce ne reprezintă şi ne învaţă religia organizată. Ei vor învăţa atunci să-şi îndrepte atacurile şi scepticismul lor nu către Dumnezeu, ci către aceia care le merită. Ei vor fi uimiţi să realizeze ce frumuseţe şi ce măreţie se află în faptul de a ne fi permis să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi Voinţa Sa. Ruşinea îi va reduce la tăcere şi dezvăluindu-şi sufletele lor, ei vor face promisiunea de a-I fi devotaţi şi de a sluji pentru totdeauna marelui Dumnezeu care ne-a creat pe noi toţi.

( Articol preluat de pe kisol.com )

  

        

   

Rainer Maria Rilke - Poezie

Rugaciune

Vorbesc de Tine ca de-o ruda apropiata,
spre care viata-mi stie cai o suta
si Iti spuneam: Cel de copii stiut indata,
Cel cu fiinta de lungi coarde instrunata,
Cel Caruia in liniste bezne ma-mprumuta.

Eu Iti spuneam apropiatul noptii mele
si-a inserarii mele grea tacere-
Tu n-ai fi fost gandit sub stele,
de n-ai fi fost inchipuit de ere.
Tu esti Acela negresit de mine,
spre Care ca spre-o locuita casa ma-ndrept.
.............................

                           Rainer Maria Rilke

Una din cele mai frumoase poezii ale lui Rainer Maria Rilke.

Adevarata venerare a Creatorului

 Cum Il venerăm pe Dumnezeu?

  Mulţi dintre noi avem propriile noastre concepţii despre cum putem să-L venerăm pe Dumnezeu şi multe din religiile existente au la rândul lor propriile lor idei despre cum pot adepţii lor să îndeplinească acest lucru. Există atât de multe idei şi opinii în această privinţă câte religii există.

 

  Motivul pentru această confuzie este pur şi simplu faptul că omenirea s-a rătăcit şi nu mai ştie cum este să se aproprie de Creatorul său. Cum să mai poată apărea fie şi o singură confuzie dacă omenirea ar fi fost deschisă spiritual şi drept urmare în legătură cu Dumnezeu? Această confuzie este dovada flagrantă a înstrăinării noastre de Dumnezeu.

    Această chestiune sau răspunsul la această întrebare este într-adevăr foarte simplu, la fel ca fiecare lucru în Creaţie. Ceea ce cu adevărat constituie venerarea lui Dumnezeu, în mod ciudat nu este de găsit în niciuna din practicile care predomină la numeroasele secte ale timpului actual. Nu este de găsit nici în îngenuncheri repetate, nici în nopţi de veghe, nici în zeciuială, nici în cântece de laudă şi nici în alte lucruri asemănătoare.

  

    Venerarea lui Dumnezeu se află pur şi simplu în respectarea Legilor Divine. Deoarece fiecare ştim cumva, parţial că în aceasta constă adevărata venerare a lui Dumnezeu, mulţi dintre noi evităm să ne intereseze o împlinire a adevăratei venerări şi preferăm să urmăm drumul uşor pe care ni l-am creat pentru noi înşine şi care de fapt nu există deloc. A respecta Legile Divine nu este ceva uşor pentru omenirea de astăzi, în primul rând pentru că nu avem nici cea mai vagă idee despre ce sunt de fapt Legile Divine, iar în al doilea rând pentru că viaţa noastră comfortabilă şi uşoară face dificilă posibilitatea de a le respecta.

   Preferăm mai degrabă să dăruim o zecime din câştigurile noastre pământeşti decât să depunem efortul de a face ceea ce este cu adevărat necesar pentru noi. Insă doar la început este aderarea la Legile lui Dumnezeu dificilă. Şi este dificilă doar pentru că nu am fost niciodată obişnuiţi să urmăm aceste Legi şi precum oricare alt drum neumblat, calea aceasta către aderarea la Legile lui Dumnezeu este acoperită cu spini şi buruieni.

   De aceea dacă vrem cu adevărat să-L venerăm pe Creator, trebuie înainte de orice să ştim ce sunt Legile. O dată acest lucru îndeplinit, va trebui să îndurăm cu răbdare primii câţiva ani în timp ce învăţăm cum să ne adaptăm noi înşine la ele. De îndată ce începem să scoatem în evidenţă voinţa noastră bună în această privinţă, atunci ne este dat să atragem ajutor spiritual care va face lucrurile mai uşoare pentru noi. Atunci, într-o zi venerarea lui Dumnezeu care nu constă în nimic altceva decât în respectarea Legilor Divine, va deveni o parte din fiinţa noastră, va deveni ceva natural pentru noi precum foamea sau somnul. Aceasta se va întâmpla atunci când vom deveni acele creaturi care Dumnezeu a hotărât dintotdeauna că trebuie să ajungem să fim.  

 ( articol preluat de pe kisol.com )

Zburam -- Adrian Pintea

 Nu stiu daca este el autorul poeziei, dar l-am auzit pe Adrian Pintea recitand-o. Si m-a impresionat felul in care a recitat-o...

Zburam

Campia imi pare ca zboara.
Ca pe loc eu stau, cu-n cer
Ce poarta-n sarcina de foc
Noianele-i de stele...
Campia parca zboara!
Eu singur stand
Sub bolta stabila, solitara...
Dar deodata-mi pare
Ca armasaru-mi rece
Zburand din loc cu lumea
In fuga-i se intrece!
Deodata tot se misca,
Campia ma urmeaza
Cu dealuri, cu coline,
Paduri intunecoase,
Ca munti batrani
S-ardica si fug,
In urma-mi zboara
Rupand cu fruntea stearpa
A norilor popoara.
Ca lumea e nebuna
Si fuge dupa mine,
Si vesnic peste frunte-mi
In cercuri ea se tine.
Ca stelele-o urmeaza
Si bolta cea cereasca
Din loc in loc se muta
Vrand sa ma urmareasca.
Si cerul isi repede
Popoarele-i de stele
Ca sa se-atie-n urma
A pasurilor mele.
Vuind urmeaza parca
Batranii munti de piatra,
Si rauri scanteiaza,
Bulboanele ma latra,
Padurile-mi urmeaza
Carari pe vijelie
Ce-icea le aduna,
Si-icea le-mprastie,
Saltandu-le pe campuri.
Ma-ntreb uimit in gand:
Zbor eu? Sau zboara lumea,
Nebuna vajaind?
Poate ca toata lumea
Deodata-acum cu mine,
Se misca, fuge, urla,
Ducandu-se cu sine!
De valuri, generatii de vant
Cum sunt manate,
Ducand cu ele tarmi,
Padurile si sate,
Ducand cu ele
O lume pe mal
Ce fu asternuta
Si prin murmure crude
A unei lumi pierduta,
Pe fruntea unei unde
Este un spic de grau!
Si-acel spic dus
De-un fluviu ce-a inundat
Sunt eu!...

Orice boala e spre folosul spiritual al omului!

http://sa-traiesc-o-poveste.blogspot.com/

Orice boala e spre folosul spiritual al omului!

Orice boala ne invata ceva.... Inainte de toate ne invata sa fim mai sensibili fata de semenii nostri... aflati si ei in suferinta... de natura fizica sau sufleteasca.... Prin boala  invatam sa pretuim mai mult viata si binele din ea! Invatam sa iubim mai mult decat in cazul in care nu am fi bolnavi. Dar desigur ca nu toti oamenii au nevoie de suferinta fizica sau sufleteasca pentru a invata sa fie mai deschisi, mai sensibili fata de suferinta altora.

 Si desigur ca viata are drept scop bucuria sufleteasca, pacea si sanatatea corpului, insa datorita slabiciunilor noastre si defectelor care sunt in noi si pe care de multe ori noi nu vrem sa le recunoastem, datorita acestora vin bolile asupra noastra ca sa mai indrepte in comportamentul nostru ceea ce de bunavoie nu vrem sa ne straduim sa facem... Si inainte de toate e vorba de sensibilitatea fata de semenii nostri... Ce e o viata traita in bogatie materiala si sanatate fizica aparenta, dar lipsita de adevaratul respect fata de Darul Vietii? Ce e viata fara adevarata iubire, fara altruismul care ar trebui sa ne caracterizeze pe toti?

      Si daca o boala vine peste noi ca sa ne invete tocmai acest lucru, atunci ar trebui sa-I multumim Tatalui Ceresc ca permite ca acea boala sa ne atinga...

        Daca ne schimbam in interior cu adevarat in bine, si acceptam suferinta fara sa ne plangem si fara sa facem reprosuri destinului avand incredere in Dreptatea desavarsita a Vointei Domnului, cautand sa intelegem sensul suferintei noastre fizice sau sufletesti, atunci prin schimbarea atitudinii noastre in bine, incet suferinta se va desprinde de noi! Treptat vom ajunge sa nu mai avem nevoie sa suferim.... Pentru ca Domnul are grija si de sanatatea pasarilor cerului.... Cu cat mai mult atunci de noi, care avem posibilitatea sa-I adresam rugaminti sincere de ajutor pentru a ne indrepta in interiorul nostru cel mai profund astfel incat sa nu mai fie nevoie sa suferim, ci sa avem o viata traita in bucurie adevarata, pura si in multumire interioara. Dar aceasta vine doar atunci cand stim sa tinem cont si de nevoile semenilor nostri... Adica cand renuntam la egoism!

 “ Intelepciunea Domnului stapaneste lumea! Dati-va silinta, oameni, ca prin cunoastere sa cuprindeti maretia Sa!”   

                                                            

" Acela ce ramane supus slabiciunilor sale va fi vesnic sclav, chiar daca ar fi rege! "

                                                                         ABD-RU-SHIN

Sally...

Dedicatie: Pentru toti acei oameni ce cu adevarat " nu-si doresc sa mai poarte in sinea lor razboaie"!

  

 Sally merge pe strada

 Fara ca macar o clipa

Sa-si lase privirea in pamant.

Sally este o femeie

Ce nu-si doreste

Sa mai poarte

In sinea ei razboaie.

Sally a patimit prea mult!

Sally a aflat deja

Cat de mult greu poate

Veni peste tine.

Sally a fost "pedepsita"

Pentru fiecare neatentie

Sau slabiciune,

Pentru fiecare mangaiere

Daruita cu candoare,

Pentru a nu mai simti

In inima amaraciune.

Ascultati! Afara ploua!

Ascultati! Cat de frumos suna!...

Sally merge pe stradă cu un pas ferm

Si nu se gandeste la nimic!

De-acum ea priveste lumea

Cu o anumita indiferenta…

Departe sunt acele momente

Cand o simpla privire 

O putea tulbura.

Departe sunt insa

Si clipele cand viata

Era usoara pentru ea.

Da! Afara ploua!

Ascultati! Cat de frumos suna!...

 “  -Dar …  draga Sally,

  Poate e tocmai acesta

  Sensul ratacirii tale!…

  Poate cu adevarat

  Avem uneori nevoie

  Sa trecem si prin clipe

  Umplute cu mai putine

  Lucruri bune! 

  Poate la sfarsitul

  Acestei triste povesti,

  Cineva va gasi curajul

  Sa infrunte cauza suferintei

  Si sa o indeparteze

  Din calatoria sa prin viata,

  Pentru a putea trai

  Multumit fiecare clipa de viata

  Cu fiecare emotie a sa,

  Si ca si cum ar fi

  De fiecare data ultima!..."

  Sally merge pe strada

  Atat de usoara!

  De-acum e deja seara…

  Pe strada, felinare

  Si lampi se aprind.

 Oamenii toti se indreapta

  Grabiti spre casele lor

  Caci ii asteapta pe fiecare
  Acele nelipsite televizoare.

  

  Dar Sally paseste cuminte!

  Un gand tocmai

  I-a fulgerat prin minte:

  “ Poate pentru mine

    Viata nu este cu totul pierduta…

    Poate ceva s-a salvat…

    Poate cu adevarat

    Nu a fost totul

    Pe de-a-ntregul gresit!...

    Poate a fost drept

    Sa fie asa!

    Poate! Da, poate!...

    O, da!..................... “

   Ce ar trebui sa-va spun

   Eu acuma voua?

  “-Ascultati, afara ploua!

    Ascultati, cat de frumos suna! “

 ( dupa cantecul Sally de Vasco Rossi )

Nevoia de solidaritate

Semnificaţia nefericirii şi a suferinţei oamenilor de lângă noi 

Acum, mai mult decât oricând buletinul de ştiri este umplut cu catastrofe naturale sau provocate de om, catastrofe de tot felul care provoacă suferinţă nespusă pentru mulţi oameni. Fie că este vorba de catastrofe economice în multe ţări sau de teribila suferinţă individuală sau a maselor în accidente, boli, dezastre naturale şi aşa mai departe, emisiunile de ştiri de zi cu zi  sunt pline cu acest fel de veşti. Acest fapt este deja un fel de loc comun astfel încât mulţi dintre noi am devenit intr-un anume fel insensibili la toate aceste veşti teribile şi adesea continuăm să mergem înainte ridicând din umeri în faţa unor asemenea veşti.

Un lucru însă este cu siguranţă valabil: niciodată în istoria lumii nu a existat o asemenea acumulare de evenimente. Ceva este cu certitudine greşit şi acest ceva nu pare să se diminueze, ci dimpotrivă se intensifică de la an la an. Fiecare an pare să aducă în lume mai mult rău în comparaţie cu anii anteriori. In mijlocul tuturor acestor evenimente se află omul, el care trebuie să încerce să înţeleagă rostul acestor acumulări de evenimente. Şi putem înţelege rostul a ceea ce se întâmplă azi în întreaga lume! Putem… numai să vrem!

Evenimentele dureroase şi nefericite pe care le vedem pe ecranele televizoarelor noastre şi de asemenea în imediata noastră apropriere, ar trebui să ne facă să reflectăm şi să încercăm să găsim cauza de bază a acestor evenimente, dacă doar am găsi timp pentru a ne opri să reflectăm. Dar nu avem deloc timp pentru astfel de lucruri. La urma urmei ce treabă avem noi dacă ceilalţi oameni se confruntă cu greutăţi? Atâta timp cât noi nu suntem direct afectaţi şi atâta timp cât cei dragi nouă sunt în siguranţă, de ce să ne facem griji? Căci dacă aceste lucruri rele li se întâmplă unor oameni, înseamnă că ei au făcut ceva rău şi drept urmare îşi merită soarta.

   Aceasta este esenţa problemei, nu-i aşa? “Ei trebuie să fi făcut ceva rău!”

  

   Dar toţi am făcut ceva rău. Fiecare dintre noi, fără excepţie! Soarta noastră şi ziua socotelilor ne aşteaptă după colţ.

   Astăzi, este rândul celor de lângă noi să experimenteze consecinţele faptelor greşite pe care le-au săvârşit, însă mâine, cu siguranţă va fi rândul nostru să experimentăm consecinţele faptelor noastre greşite. Nu încape nici o îndoială. De aceea, ar trebui să fim ceva mai solidari şi să oferim ajutor aproapelui nostru cât de mult putem, căci de fapt, nici noi nu suntem mult mai buni decât el.

   Aceste evenimente teribile atât de răspândite astăzi, trebuie să constituie pentru noi avertismente, astfel încât să putem folosi puţinul timp pe care încă îl avem pentru a ne schimba pe noi înşine în bine, pentru a schimba în bine felul în care gândim, vorbim şi acţionăm astfel încât o astfel de soartă grea să nu cadă asupra noastră. Noi ar trebui să învăţăm din experienţele celorlalţi oameni pentru a ne schimba pe noi înşine în bine şi atunci poate putem evita să cadă asupra noastră o astfel de soartă grea. Ar trebui să ne străduim şi să devenim  fiinţe umane mai bune spiritual, în interiorul nostru. Am fost până acum complet materialişti şi unilaterali în punctele noastre de vedere. Căci recunoaştem doar Pământul, şi nu realizăm că există lucruri mai măreţe şi de o valoare mult mai mare pe care le putem recunoaşte de asemenea, numai să vrem!

 ( preluat de pe kisol.com )

Care om este cu adevarat liber ?

Legile lui Dumnezeu în Creaţie sunt, în realitate, doar tot ceea ce are nevoie fiecare om pentru o viaţă sănătoasă, fericită în Creaţie. Ele îi sunt,  ca să zicem aşa, hrană pentru bunăstarea lui! Numai cel care cunoaşte Voinţa lui Dumnezeu şi trăieşte în conformitate cu Aceasta este cu adevărat liber!

                                                             (extras din Mesajul Graalului, In Lumina Adevărului de Abd-ru-shin)

A te misca spiritual

A te strădui spiritual: Ce înseamnă acest lucru?

A te strădui spiritual înseamnă a munci cu hărnicie pentru a face pure gândurile, cuvintele şi faptele tale. A te strădui spiritual înseamnă a adapta acţiunile tale la Voinţa lui Dumnezeu şi a adera la Legile Sale prin eforturile tale conştiente. Aceasta presupune ca noi să cunoaştem aceste Legi şi să cunoaştem ce anume cer ele de la noi. Este imposibil să aderăm la ceva ce nu cunoaştem.

  De aceea noi ar trebui să fim în căutarea unei învăţături care să ne arate şi să ne explice Legile lui Dumnezeu fără a ni se cere însă credinţă oarbă. Trebuie să fie o învăţătură care să răspundă cu adevărat tuturor întrebărilor existenţei umane fără a lăsa lacune, goluri în explicaţii. Numai în acest fel putem fi în stare să ştim ce anume se cere de la noi şi atunci vom fi capabili să urmăm conştient ceea ce ni se cere.

  Este aşadar vorba aici despre o muncă pe care trebuie să o ducem la îndeplinire noi înşine. Noi trebuie să facem prima mişcare şi să arătăm că suntem cu adevărat serioşi în ceea ce priveşte Salvarea noastră. Dacă nu facem primul pas în această privinţă atunci este imposibil să găsim drumul corect. Chiar şi atunci când găsim drumul corect, trebuie să continuăm să facem efortul să ne adaptăm la ceea ce ne-a fost arătat. Trebuie să ne străduim noi înşine pentru a face gândurile, cuvintele şi faptele noastre pure. La început este destul de greu, dar o dată ce am început şi am învins inerţia, atunci acest lucru va deveni mai uşor.

   Faptul de a ajunge la Salvare şi a ne reîntoarce în Paradis cere de la noi de fapt, să facem o călătorie pornind de aici din partea materială a Creaţiei şi să păşim în sus spre Inălţimile Luminoase. Calea înspre acolo o urmăm prin voinţa noastră bună, prin gândurile noastre pure, prin cuvintele noastre pure şi prin faptele noastre pure. Gândurile întunecate şi faptele rele ne ţin legaţi de sfera materiei, în timp ce gândurile şi faptele bune ne arată calea şi ne dau puterea de a păşi în sus spre Regiunile Luminoase.

  Acest lucru, de fapt, nu este diferit de o călătorie pământească. Dacă vrem să mergem dintr-un loc în alt loc trebuie să depunem tot efortul pentru a ajunge acolo, altfel nu vom ajunge niciodată. Şi dacă avem harta corectă (voinţa bună), atunci vom ajunge unde dorim fără prea multă confuzie sau întârziere. Dacă, în schimb, folosim o hartă greşită (voinţa rea), atunci ne vom rătăci pe drum şi nu vom ajunge niciodată la destinaţia noastră.

    Intunericul (Lucifer) ne-a dat harta greşită şi drept urmare am fost blocaţi în lumea materială timp de mii de ani, nefiind capabili să ne întoarcem la originea noastră. Am devenit nişte rătăciţi deoarece nu am găsit nici o cale ca să ne folosim voinţa bună. Acum avem oportunitatea să regăsim voinţa noastră bună şi să o folosim ca fiind harta corectă pentru a găsi din nou calea şi pentru a păşi pe drumul ce duce înapoi spre Inălţimile Luminoase aşa cum ar fi fost cazul dacă Lucifer nu ne-ar fi împins în confuzie pe atât de mulţi dintre noi cu falsele sale valori.

   O dată ce găsim învăţătura corectă, atunci ceea ce rămâne de făcut este să ne străduim noi înşine să urmăm această învăţătură, recuperând ceea ce a fost pierdut şi regăsind calea ce ne duce acasă.  

    Drept urmare prima noastră datorie este să găsim convingerea corectă care vine din experienţele câştigate cu ajutorul adevăratei Invăţături. Nu ar trebui să credem niciodată că avem adevărata credinţă sau învăţătură cât timp acea învăţătură nu a răspuns la toate întrebările pe care le avem în noi. Dacă încă mai rămân întrebări care nu pot primi răspuns, atunci nu putem considera că Legile lui Dumnezeu au fost explicate in totalitate corect printr-o astfel de învăţătură. Si pentru că ne putem înălţa sufleteşte numai prin aderarea la Legile lui Dumnezeu, fiecare învăţătură care nu explică corect, clar şi logic Legile lui Dumnezeu nu poate fi considerată capabilă să ne arate calea spre Inălţimile Luminoase.

Ele care sunt adevărata patrie a omului, a eu-lui său adevărat, spiritul.

  ( Articol preluat de pe site-ul kisol.com )

Viata e plina de surprize

Dragostea nu este datorie, ci implinire. 

In dragoste, ca sa nu primesti un refuz, trebuie sa stii sa ceri.
Nu cere ce nu poti da. Si da inainte sa ceri.
Apoi renunta la orice pretentie, caci dragostea inseamna daruire de sine.
Pretentiile si supararea merg mana in mana.
Omul se supara cand vrea sa-si impuna vointa si nu reuseste.
Cand pretentiile sale nu sunt indeplinite.
Motivele supararii se afla intotdeauna in el insusi. Niciodata in alta parte.
Supararea este reactia gresita la ceea ce tocmai se intampla.
Chiar daca - teoretic - avem intentii bune, supararea ne-arata ca...practica ne-omoara!
Nu degeaba se spune "Iadul e pavat cu intentii bune."
Supararea nu duce in rai.
Folosindu-ne vointa gresit...pierdem, chiar si atunci cand obtinem ce vrem.
Daca nu obtinem ce vrem, ne suparam pe lume si viata. Avem atatea motive!
Dar greselile se recunosc, nu se justifica. Avem datoria s-o facem.
Dupa aceea le indreptam pe ale noastre si le iertam pe ale altora.
De ce? Din dragoste.
Dragostea ne duce in al noualea cer. Dintr-o data.
Vointa corecta ne duce tot acolo. Pas cu pas. Cel mai greu este primul.
Cine-l face castiga mereu, chiar si atunci cand pierde.
Caci regula jocului este "Nu te supara, frate!"
Pierderea ne intristeaza, dar nu ne produce suparare. Si nu ne opreste din drum.
Supararea ne-o producem singuri.
Dragostea nu pierde niciodata si invinge totul. Cand pierde pe pamant, castiga in cer.
N-am invatat inca sa nu ma supar. Dar am invatat sa nu-mi pierd timpul justificandu-mi supararea.
De aceea ma supar rar si si imi trece repede.
Cand ma supar, caut motivele in mine insami. In mod surprinzator, chiar le gasesc!
Asa am descoperit ca...viata e plina de surprize!

Alina Rus