E titlul unei carti despre care puteti afla mai multe la :
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&id=116
Ian Stevenson comenta despre carte:
„Citiţi şi descoperiţi că mărturiile ar putea da răspuns – mai devreme decât vă aşteptaţi – la cea mai importantă întrebare pe care ne-o putem pune: Ce se întâmplă după moarte?” – Dr. IAN STEVENSON
Thursday, May 29, 2008
Ce este un Copil Indigo?
Ce este un Copil Indigo? Şi de ce îi numim Copii Indigo?
Întâi definiţia: Un Copil Indigo este acel copil care prezintă un set nou şi neobişnuit de atribute psihologice şi are un model comportamental care nu a mai fost studiat până acum. Acest model conţine factori unici, comuni tuturor, care sugerează că cei care au contact cu ei (în special, părinţii) trebuie să schimbe modul de a-i creşte şi de a se ocupa de ei, pentru a ajunge la un echilibru. A ignora asemenea modele comportamentale noi, înseamnă să creăm în mintea acestei vieţi noi şi preţioase potenţialul unui dezechilibru şi al unei frustrări. Subiectul acestui capitol este să identificăm, să descriem şi să validăm caracteristicile unui Copil Indigo.
Se pare că există câteva tipuri de Copii Indigo, pe care le vom descrie mai târziu în acest capitol – dar, în lista următoare, vă putem da unele dintre cele mai obişnuite modele comportamentale. Se potrivesc ele cu cineva din cunoscuţii dumneavoastră? Iată zece din cele mai obişnuite trăsături ale Copiilor Indigo:
Ei vin în această lume cu sentimentul că sunt de viţă nobilă (şi adesea se şi comportă în acest fel).
Au sentimentul că „merită să fie aici” – şi sunt surprinşi că ceilalţi nu gândesc la fel.
Preţuirea de sine nu e o problemă pentru ei. Adesea le spun părinţilor „cine sunt ei”.
Au probleme în a accepta autoritatea absolută (autoritatea care nu dă explicaţii şi nu oferă posibilitatea de a alege).
Pur şi simplu, ei nu vor să facă anumite lucruri; de exemplu, le este foarte greu să aştepte la coadă.
Se simt frustraţi când sunt încadraţi în sisteme bazate pe ritualuri şi care nu necesită gândire creativă.
Adesea văd modalităţi mai bune de a face ceva – atât acasă, cât şi la şcoală – ceea ce îi face „spărgători de sistem” (nonconformişti faţă de orice sistem).
Par antisociali, dacă nu sunt printre cei la fel cu ei. Dacă nu există în jurul lor şi alte persoane cu acelaşi gen de conştiinţă, adesea se interiorizează, considerând că nici un om nu-i înţelege. De cele mai multe ori, le este extrem de greu să suporte şcoala, ca organizare socială.
Nu reacţionează la impunerea disciplinei pe bază de „vină”, (de genul: „Aşteaptă până vine tata acasă şi află ce ai făcut”.)
Nu au reţineri când e vorba să vă spună de ce anume au nevoie.
(extras din cartea 'Copiii Indigo', de Lee Carroll, Jan Tober)
Întâi definiţia: Un Copil Indigo este acel copil care prezintă un set nou şi neobişnuit de atribute psihologice şi are un model comportamental care nu a mai fost studiat până acum. Acest model conţine factori unici, comuni tuturor, care sugerează că cei care au contact cu ei (în special, părinţii) trebuie să schimbe modul de a-i creşte şi de a se ocupa de ei, pentru a ajunge la un echilibru. A ignora asemenea modele comportamentale noi, înseamnă să creăm în mintea acestei vieţi noi şi preţioase potenţialul unui dezechilibru şi al unei frustrări. Subiectul acestui capitol este să identificăm, să descriem şi să validăm caracteristicile unui Copil Indigo.
Se pare că există câteva tipuri de Copii Indigo, pe care le vom descrie mai târziu în acest capitol – dar, în lista următoare, vă putem da unele dintre cele mai obişnuite modele comportamentale. Se potrivesc ele cu cineva din cunoscuţii dumneavoastră? Iată zece din cele mai obişnuite trăsături ale Copiilor Indigo:
Ei vin în această lume cu sentimentul că sunt de viţă nobilă (şi adesea se şi comportă în acest fel).
Au sentimentul că „merită să fie aici” – şi sunt surprinşi că ceilalţi nu gândesc la fel.
Preţuirea de sine nu e o problemă pentru ei. Adesea le spun părinţilor „cine sunt ei”.
Au probleme în a accepta autoritatea absolută (autoritatea care nu dă explicaţii şi nu oferă posibilitatea de a alege).
Pur şi simplu, ei nu vor să facă anumite lucruri; de exemplu, le este foarte greu să aştepte la coadă.
Se simt frustraţi când sunt încadraţi în sisteme bazate pe ritualuri şi care nu necesită gândire creativă.
Adesea văd modalităţi mai bune de a face ceva – atât acasă, cât şi la şcoală – ceea ce îi face „spărgători de sistem” (nonconformişti faţă de orice sistem).
Par antisociali, dacă nu sunt printre cei la fel cu ei. Dacă nu există în jurul lor şi alte persoane cu acelaşi gen de conştiinţă, adesea se interiorizează, considerând că nici un om nu-i înţelege. De cele mai multe ori, le este extrem de greu să suporte şcoala, ca organizare socială.
Nu reacţionează la impunerea disciplinei pe bază de „vină”, (de genul: „Aşteaptă până vine tata acasă şi află ce ai făcut”.)
Nu au reţineri când e vorba să vă spună de ce anume au nevoie.
(extras din cartea 'Copiii Indigo', de Lee Carroll, Jan Tober)
Renato Zero (1)
Renato Fiacchini naste la Roma, in Via Ripetta 54 ,pe 30
septembrie 1950.Risca sa moara imediat dupa nastere,dar este
salvat prin transfuzie de sange (Grupa sa sanguina este una mai
degraba rara, 0 Rh Negativ -titlu chiar si al unui cantec de pe LP
-ul "Erozero " din 1979 ).Donatorul este un calugar. Fiul lui Ada,o
mama casnica si al lui Domenico,un politist a carui origine era
regiunea italiana Marche,Renato isi traieste adolescenta intr-un
cartier de extrema periferie din Roma,la borgata della Montagnola
(experienta care il va inspira sa scrie cantecul " Periferia ",si
acesta de pe albumul "Erozero "). Frecventeaza scoala pana in anul
al treilea de liceu,dupa care se dedica complet adevaratelor sale
pasiuni : muzica,dansul,cantecul si recitarea.
De foarte tanar incepe sa se travesteasca si sa se exhibitioneze
in mici localuri din Roma,asumandu-si drept provocare catre cei
care il denigrau si care nu erau putini ( " Esti un zero " ,este fraza
care se aude repetata cel mai des ),tocmai numele de Renato
Zero.
In 1965 inregistreaza primele cantece: Tu, Si, Il Deserto,La
solitudine (Tu, Da, Desertul ,Singuratatea ),care nu vor fi
publicate niciodata.Pentru primul single e nevoie sa astepte pana
in 1967 : Non basta sai / In mezzo ai guai ,produs de Gianni
Boncompagni,autor si al textului (muzica fiind compozitia lui
Jimmy Fontana ).Vinde 20 copii.
septembrie 1950.Risca sa moara imediat dupa nastere,dar este
salvat prin transfuzie de sange (Grupa sa sanguina este una mai
degraba rara, 0 Rh Negativ -titlu chiar si al unui cantec de pe LP
-ul "Erozero " din 1979 ).Donatorul este un calugar. Fiul lui Ada,o
mama casnica si al lui Domenico,un politist a carui origine era
regiunea italiana Marche,Renato isi traieste adolescenta intr-un
cartier de extrema periferie din Roma,la borgata della Montagnola
(experienta care il va inspira sa scrie cantecul " Periferia ",si
acesta de pe albumul "Erozero "). Frecventeaza scoala pana in anul
al treilea de liceu,dupa care se dedica complet adevaratelor sale
pasiuni : muzica,dansul,cantecul si recitarea.
De foarte tanar incepe sa se travesteasca si sa se exhibitioneze
in mici localuri din Roma,asumandu-si drept provocare catre cei
care il denigrau si care nu erau putini ( " Esti un zero " ,este fraza
care se aude repetata cel mai des ),tocmai numele de Renato
Zero.
In 1965 inregistreaza primele cantece: Tu, Si, Il Deserto,La
solitudine (Tu, Da, Desertul ,Singuratatea ),care nu vor fi
publicate niciodata.Pentru primul single e nevoie sa astepte pana
in 1967 : Non basta sai / In mezzo ai guai ,produs de Gianni
Boncompagni,autor si al textului (muzica fiind compozitia lui
Jimmy Fontana ).Vinde 20 copii.
Fa-ti timp....Rudyard Kipling
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzand
Fa-ti timp sa poti, cu mila sa te alini oricand!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adincimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti langa izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stand singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de-unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau - batrani....
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru caini....
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp, ACUM!
Sa stii: zadarnic ai sa plangi,
Comoara risipita a vietii, n-o mai strangi !
Wednesday, May 28, 2008
Captură
Prinde-mă !
Încearcă să mă prinzi.
Mişcă-te printre emoţiile ,
Pe care experienţa mea ţi le inspiră.
Încearcă să mă ajungi din urmă
Cu greutatea regretelor tale în spate.
Uşor ,mult prea uşor
Să judeci, şi apoi
Să nu te arunci în joc
Nicicând...
Încearcă să te ridici
Din acele visuri pe care
Muţenia ta le-a ucis.
Ce ştii tu de originea lacrimilor,
Dacă niciodată nu ai plâns?
Incearcă să pariezi
Că la sosire, tu
Nu vei fi al doilea !...
Agilă-mi este inima,
Tu n-o poţi învinge,
Nu o mai poţi minţi
De-acum!
Incearcă să mă prinzi...
Incearcă să mă prinzi...
Fă-mă captura ta... Captura ta!...
Încearcă să mă prinzi.
Mişcă-te printre emoţiile ,
Pe care experienţa mea ţi le inspiră.
Încearcă să mă ajungi din urmă
Cu greutatea regretelor tale în spate.
Uşor ,mult prea uşor
Să judeci, şi apoi
Să nu te arunci în joc
Nicicând...
Încearcă să te ridici
Din acele visuri pe care
Muţenia ta le-a ucis.
Ce ştii tu de originea lacrimilor,
Dacă niciodată nu ai plâns?
Incearcă să pariezi
Că la sosire, tu
Nu vei fi al doilea !...
Agilă-mi este inima,
Tu n-o poţi învinge,
Nu o mai poţi minţi
De-acum!
Incearcă să mă prinzi...
Incearcă să mă prinzi...
Fă-mă captura ta... Captura ta!...
Agila e aceasta inima
Agila-mi este inima,
Tu n-o poti invinge,
Nu o mai poti minti
De-acum!
(Renato Zero - Prendimi )
Tu n-o poti invinge,
Nu o mai poti minti
De-acum!
(Renato Zero - Prendimi )
Cand ma voi naste din nou
Eu,cine stie cate lucruri voi avea eu,
Cand ma voi naste din nou,
Poate o alta fatza si nu voi fi niciodata uitat;
Eu,cate lucruri voi face eu,
Cand ma voi naste din nou...
Stele cazatoare care pana la urma
Vor aparea,
In aceste maini le voi culege,
Si eu voi trai,eu voi trai!
Nu vreau sa mai am nimic de pierdut
Si vreau sa rad pana la lacrimi,
Voi iesi complet din aceasta masca,
Voi avea mai mult timp si curaj
De dedicat pentru altii,
Pentru ca eu...
Cand ma voi naste din nou
Mari aventuri vor umple trecutul meu;
De aceasta data ma voi reface,
Cand eu o sa ma nasc din nou
Nu voi renega ziua in care sunt nascut.
Si nu voi mai avea porti
Care mi se inchid in fatza;
Vreau mult de aceasta data,
Si cat mai repede!
Si nu mai e nimic altceva ,
Nimic altceva de adaugat...
Aceasta este tot!
(Ricardo Fogli - Quando nascero di nuovo)
Tuesday, May 27, 2008
Acum ce trebuie sa fac eu?
Si acum cand am ajuns
Pana aici,datorita viselor mele,
Ce fac eu cu REALITATEA ?
Acum cand nu mai am
Iluziile mele,
Ce fac eu in fata ADEVARULUI ?
Acum cand am inteles
Cum e viata intre oameni
Ce fac eu cu SINCERITATEA mea?
Si acum...
Acum cand am inteles
Ca nu exista nici un Mos Craciun,
Ce-mi pasa mie de... Elvetia?
( Desi se spune ca ei traiesc mai bine)
Acum cand atat de rar intalnesc
Oameni cu adevarat buni,
Si toti sunt mai vicleni decat mine,
Mai vicleni decat mine...
ACUM CE TREBUIE SA FAC EU?
ACUM CE URMEAZA SA-MI SE INTAMPLE MIE?
( dupa Vasco Rossi - E Adesso Che Tocca A Me )
Pana aici,datorita viselor mele,
Ce fac eu cu REALITATEA ?
Acum cand nu mai am
Iluziile mele,
Ce fac eu in fata ADEVARULUI ?
Acum cand am inteles
Cum e viata intre oameni
Ce fac eu cu SINCERITATEA mea?
Si acum...
Acum cand am inteles
Ca nu exista nici un Mos Craciun,
Ce-mi pasa mie de... Elvetia?
( Desi se spune ca ei traiesc mai bine)
Acum cand atat de rar intalnesc
Oameni cu adevarat buni,
Si toti sunt mai vicleni decat mine,
Mai vicleni decat mine...
ACUM CE TREBUIE SA FAC EU?
ACUM CE URMEAZA SA-MI SE INTAMPLE MIE?
( dupa Vasco Rossi - E Adesso Che Tocca A Me )
Copilul care nu dorea sa minta
La Londra ,la Paris,la New York,daca intri intr-o biserica greaca in momentul Rugaciunii Domnesti,poti vedea un domn plin de prestanta si siguranta citind “Tatal nostru”.E ambasadorul,ministrul plenipotentiar,sau consulul general al Greciei caruia ii revine sarcina si onoarea de a rosti “Rugaciunea domneasca” in calitate de reprezentant al intregului popor...Asa se intampla in toate tarile ortodoxe.In satul nostru,unde tatal meu era preot paroh,aveam o biserica in intregime de lemn,acoperita cu sindrila...Fratele meu mai mic, Nicolae, care este si el preot,tocmai mi-a trimis ( in 1968) o fotografie a bisericii tatalui meu. Abia daca este mai mare decat o casa de lemn,o casa de cioban,un refugiu din varf de munte.Dar obiceiul este acelasi.Din nefericire,catunul nostru este foarte sarac,cu adevarat sarac,saracia domneste pretutindeni.Nici vorba de voci frumoase.(...)Suntem saraci in personalitati.In mizerie exista egalitate.Cum nu eram decat un catun,nu aveam primar.Altminteri,primarul ar fi fost cel care trebuia sa rosteasca “Tatal nostru”.Nu aveam preceptor.Nici jandarm.Cum ne lipseau cu totul personajele importante pe plan social,am cautat maretia pe plan moral.Am ajuns la concluzia ca omul cel mai important al satului,cel caruia ii revenea sarcina de a rosti “Tatal nostru“,trebuia sa fie cel mai curat.Cel mai nevinovat.Cel care avea cele mai putine pacate.Si s-a hotarat ca “Tatal nostru “ sa fie rostit de un copil de sapte ani . (...)
Astfel,in acea toamna,a anului 1923 mi-a revenit mie cinstea deosebita de a rosti in mijlocul bisericii “Rugaciunea domneasca “.
“Tatal nostru “ se spune din fata usilor imparatesti ale iconostasului. In fata altarului si in mijlocul naosului- nava bisericii – se gaseste de obicei un covor pe care este infatisat un vultur.Uneori,vulturul este in mozaic sau gravat in pardoseala.Acolo sta episcopul inainte de a intra in altar pentru Liturghie.Vulturul –aetos ,cum il numesc grecii – simbolizeaza pe cel ce pluteste deasupra lumii pamantesti,care traieste in inaltimi,care cunoaste curatia,inaltul si e vecin cu cerul. Asadar,dupa ce m-am pregatit intreaga sambata,spalandu-ma bine,rugandu-ma,postind,ma aflam in acea duminica cu amandoua picioarele pe aetos.Pe vultur.In mijlocul bisericii. In stanga mea era amvonul. (...)
Eram deci acolo,cu micile mele picioare pe vultur,asteptand sa rasune ecfonisul rostit de tatal meu(...)
In acel moment,cu vocea mea mica,sugrumata de emotie si de credinta,am inceput “Rugaciunea domneasca”:
“Tatal nostru, Care esti in ceruri,sfinteasca –se numele Tau.Vina imparatia Ta.Faca-se Voia Ta,precum in cer asa si pe pamant ..." Aici m-am oprit.M-am facut alb ca varul.Eram un poet in varsta de sapte ani hotarat sa devin sfant. Si,printre alte lucruri necesare pentru sfintenie, aveam datoria sa nu mint... Si stiam ca daca as fi continuat “Rugaciunea domneasca “,as fi mintit ...Si pentru a nu minti,m-am oprit.
Stiam ca ,fiind om,eram prin excelenta o faptura libera,autonoma,prerogative divine pe care numai oamenii si ingerii le au.Eram responsabil de faptele si de alegerile mele .Si acum trebuia sa aleg repede ,fara a pierde o secunda :sa mint si sa continui sa rostesc “Tatal nostru “ ,sau sa ma opresc.Sa nu mai spun “Tatal nostru“.(...)
In spatele meu,taranilor le era mila de emotia mea.Imi suflau cuvintele rugaciunii.Credeau ,sarmanii, ca le-am uitat.Ca ma emotionasem.Ca orice baietan.Auzeam in spatele meu voci groase de batrani care imi spuneau : Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... Crezand ca nu aud ,si alte voci s-au adaugat.Imi suflau din ce in ce mai tare: Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... Toata sinaxa – toti oamenii aflati in biserica – barbati,femei,copii si batrani,toti repetau ca un disc de patefon stricat: Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... In jurul meu,in spatele meu,strigau toti. Iar eu,alb ca varul, cu buzele stranse,refuzam sa rostesc impreuna cu ei... Nu voiam sa mint. Ei credeau ca am uitat “Tatal nostru”.Din spatele iconostasului,sarmanul meu tata,credea si el la fel.Dar nu era adevarat.Stiam “Tatal nostru “. E o rugaciune pe care nimeni n-o uita .Chiar daca n-o rosteste.Chiar daca nu se mai roaga.Chiar daca nu mai crede. Fiindca “Tatal nostru “,”Rugaciunea domneasca”,e cea dintai rugaciune pe care un copil o invata pe de rost.(...)
M-am intors spre cei care imi strigau in urechi,spre toti oamenii dn satul meu,fiindca nimeni nu lipsea de la Liturghie,chiar daca era bolnav,si am vrut sa le explic ca n-am uitat “Tatal nostru” .Si ca pentru mine,a ma ruga inseamna a trai. “Tatal nostru “ e viata mea.Eu insumi.Cum erau atat de prosti acesti oameni,incat sa creada ca am uitat “Tatal nostru “ ? Si de ce strigau toti si minteau aici in biserica? Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... Eu insa nu doream sa mint ca ei.Chiar daca lumea intreaga este de alta parere,cand am dreptate nu cedez.Adevarul nu tine de numar.Si adevarul era ca nici eu,nici oamenii aflati in biserica,in spatele meu,nici tatal meu,nici preotul,nimeni din satul meu si din satele invecinate,nu mancam niciodata ,dar absolut niciodata,paine in fiecare zi sau in fiecare saptamana.Nici chiar in fiecare luna .Am fi putut jura ca mancam paine doar o data sau de doua ori pe an...Si cand nu mananci paine decat foarte rar in viata,cum sa vii in mijlocul bisericii - adica in cer- si sa spui : Painea noastra cea de toate zilele .
- Noi nu avem painea cea de toate zilele,Doamne,am spus cu voce joasa.
Si m-am retras.Si toti oamenii au continuat in locul meu,in cor, “Tatal nostru” ,reluandu-l de acolo de unde l-am intrerupt eu,zicand : Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi.
Am luat-o la goana si m-am ascuns in spatele bisericii. In ierburile cimitirului .Si am plans.Privind cerul albastru de duminica.(...)
“Cum as fi putut sa Te mint ?Tu,Care esti Tatal nostru Cel din cer ,stii ca noi ,sarmanii moldoveni,care traim pe raul Ozanei,in tinutul Neamt ,in Moldova, stii bine ca noi nu suntem destul de bogati ca sa mancam paine in fiecare zi.De ce sa cer un lucru pe care nu-l avem.Pe care nu l-am avut niciodata?Si pe care nu-l vom avea poate niciodata?Si de ce sa ma prefac ca am aceasta paine in fiecare zi,si sa las sa se creada ca nu facem altceva decat sa-Ti cerem sa nu ne lipsesti de ea de acum inainte?Nu.Tu ne-ai invatat sa nu mintim .De ce sa venim la biserica sa Te mintim? Mai cu seama ca noi Te iubim.Si nimeni nu Te poate minti,fiindca Tu vezi totul.Pretutindeni!
Am plans.M-am gandit.M-am intristat.Ma intrebam daca n-ar fi trebuit sa caut o solutie mai buna.Fiindca intotdeauna in orice imprejurare,exista o solutie mai buna.Daca nu o vedem ,asta nu inseamna ca nu exista.
(...)Or a minti nu este o solutie buna.As fi putut spune adevarul.Dar atunci as fi schimbat “Rugaciunea domneasca “.As fi comis un sacrilegiu.As fi putut spune,pentru ca ea sa corespunda adevarului:
Painea noastra,pe care o mancam de doua sau de trei ori pe an,da-ne-o noua astazi...sau da-ne-o noua din cand in cand...
Dar nu poti schimba o rugaciune.Si mai ales singura rugaciune care ne-a fost invatata nemijlocit de Domnul.
(...)
A manca in fiecare zi paine,dupa pofta,ar fi fost pentru noi un dezmat.O lacomie.Un desfrau.O risipa.
Painea e scumpa.Prea scumpa pentru noi.Peste posibilitatile noastre.Ar fi fost un pacat sa mananci un lucru atat de scump.Ar fi fost ca si cum am fi mancat argint,sau aur,sau pietre pretioase.Cu lingura.Se povestea ca exista oameni care mananca paine in fiecare zi.Am auzit noi spunandu-se aceasta.Ba chiar ca exista oameni care mananca paine nu numai in fiecare zi,ci de mai multe ori pe zi...Mai tarziu ,aveam sa constat ca astfel de oameni exista.
In muntii mei,acest lucru era de neconceput.Desigur la noi se cultiva grau.Dar cum se cultiva florile rare.
(...)
Noi,moldovenii,suntem mancatori de porumb.Il mancam fiert,cald sau rece.Mancarea facuta din el se numeste mamaliga sau malai.Este acelasi lucru ca polenta italienilor,ca mancarea de porumb a locuitorilor spanioli din Asturia,a celor din Mexic si din alte tari din America Latina...In fiecare zi noi mancam malai.Painea e o hrana imparateasca.Prea nobila pentru noi.De aceea e rezervata zilelor de sarbatoare.De mare sarbatoare.(...)
(...) Daca pentru prescurile de la Liturghie , se foloseste numai graul,si daca porumbul,asemenea celorlalte cereale,e exclus de la altar,e doar pentru ca facem exact ce a facut Hristos.Pe vremea Sa in Palestina se manca paine...Aceasta am aflat-o mult mai tarziu.Dar porumbul nu e o cereala necurata.Chiar daca nu se foloseste pentru a coace prescuri.Si noi,mancatorii de malai,putem fi crestini tot atat de bine ca si mancatorii de paine.Si tot atat de oameni.
Dar,in duminica aceea ,in care n-am vrut sa mai continui “Tatal nostru “,nu stiam toate acestea.Si mama mea,minunata mea mama preoteasa,martora la esecul meu,nu mi-a ingaduit sa intru in casa.Imi reprosa ca am comis un sacrilegiu.In ochii ei a nu sti “ Tatal nostru “ era mai mult decat un pacat.
(Din "Cum am vrut sa ma fac sfant-alte amintiri dintr-o copilarie teologica" ,de preotul Virgil Gheorghiu)
Astfel,in acea toamna,a anului 1923 mi-a revenit mie cinstea deosebita de a rosti in mijlocul bisericii “Rugaciunea domneasca “.
“Tatal nostru “ se spune din fata usilor imparatesti ale iconostasului. In fata altarului si in mijlocul naosului- nava bisericii – se gaseste de obicei un covor pe care este infatisat un vultur.Uneori,vulturul este in mozaic sau gravat in pardoseala.Acolo sta episcopul inainte de a intra in altar pentru Liturghie.Vulturul –aetos ,cum il numesc grecii – simbolizeaza pe cel ce pluteste deasupra lumii pamantesti,care traieste in inaltimi,care cunoaste curatia,inaltul si e vecin cu cerul. Asadar,dupa ce m-am pregatit intreaga sambata,spalandu-ma bine,rugandu-ma,postind,ma aflam in acea duminica cu amandoua picioarele pe aetos.Pe vultur.In mijlocul bisericii. In stanga mea era amvonul. (...)
Eram deci acolo,cu micile mele picioare pe vultur,asteptand sa rasune ecfonisul rostit de tatal meu(...)
In acel moment,cu vocea mea mica,sugrumata de emotie si de credinta,am inceput “Rugaciunea domneasca”:
“Tatal nostru, Care esti in ceruri,sfinteasca –se numele Tau.Vina imparatia Ta.Faca-se Voia Ta,precum in cer asa si pe pamant ..." Aici m-am oprit.M-am facut alb ca varul.Eram un poet in varsta de sapte ani hotarat sa devin sfant. Si,printre alte lucruri necesare pentru sfintenie, aveam datoria sa nu mint... Si stiam ca daca as fi continuat “Rugaciunea domneasca “,as fi mintit ...Si pentru a nu minti,m-am oprit.
Stiam ca ,fiind om,eram prin excelenta o faptura libera,autonoma,prerogative divine pe care numai oamenii si ingerii le au.Eram responsabil de faptele si de alegerile mele .Si acum trebuia sa aleg repede ,fara a pierde o secunda :sa mint si sa continui sa rostesc “Tatal nostru “ ,sau sa ma opresc.Sa nu mai spun “Tatal nostru“.(...)
In spatele meu,taranilor le era mila de emotia mea.Imi suflau cuvintele rugaciunii.Credeau ,sarmanii, ca le-am uitat.Ca ma emotionasem.Ca orice baietan.Auzeam in spatele meu voci groase de batrani care imi spuneau : Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... Crezand ca nu aud ,si alte voci s-au adaugat.Imi suflau din ce in ce mai tare: Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... Toata sinaxa – toti oamenii aflati in biserica – barbati,femei,copii si batrani,toti repetau ca un disc de patefon stricat: Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... In jurul meu,in spatele meu,strigau toti. Iar eu,alb ca varul, cu buzele stranse,refuzam sa rostesc impreuna cu ei... Nu voiam sa mint. Ei credeau ca am uitat “Tatal nostru”.Din spatele iconostasului,sarmanul meu tata,credea si el la fel.Dar nu era adevarat.Stiam “Tatal nostru “. E o rugaciune pe care nimeni n-o uita .Chiar daca n-o rosteste.Chiar daca nu se mai roaga.Chiar daca nu mai crede. Fiindca “Tatal nostru “,”Rugaciunea domneasca”,e cea dintai rugaciune pe care un copil o invata pe de rost.(...)
M-am intors spre cei care imi strigau in urechi,spre toti oamenii dn satul meu,fiindca nimeni nu lipsea de la Liturghie,chiar daca era bolnav,si am vrut sa le explic ca n-am uitat “Tatal nostru” .Si ca pentru mine,a ma ruga inseamna a trai. “Tatal nostru “ e viata mea.Eu insumi.Cum erau atat de prosti acesti oameni,incat sa creada ca am uitat “Tatal nostru “ ? Si de ce strigau toti si minteau aici in biserica? Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi... Eu insa nu doream sa mint ca ei.Chiar daca lumea intreaga este de alta parere,cand am dreptate nu cedez.Adevarul nu tine de numar.Si adevarul era ca nici eu,nici oamenii aflati in biserica,in spatele meu,nici tatal meu,nici preotul,nimeni din satul meu si din satele invecinate,nu mancam niciodata ,dar absolut niciodata,paine in fiecare zi sau in fiecare saptamana.Nici chiar in fiecare luna .Am fi putut jura ca mancam paine doar o data sau de doua ori pe an...Si cand nu mananci paine decat foarte rar in viata,cum sa vii in mijlocul bisericii - adica in cer- si sa spui : Painea noastra cea de toate zilele .
- Noi nu avem painea cea de toate zilele,Doamne,am spus cu voce joasa.
Si m-am retras.Si toti oamenii au continuat in locul meu,in cor, “Tatal nostru” ,reluandu-l de acolo de unde l-am intrerupt eu,zicand : Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi.
Am luat-o la goana si m-am ascuns in spatele bisericii. In ierburile cimitirului .Si am plans.Privind cerul albastru de duminica.(...)
“Cum as fi putut sa Te mint ?Tu,Care esti Tatal nostru Cel din cer ,stii ca noi ,sarmanii moldoveni,care traim pe raul Ozanei,in tinutul Neamt ,in Moldova, stii bine ca noi nu suntem destul de bogati ca sa mancam paine in fiecare zi.De ce sa cer un lucru pe care nu-l avem.Pe care nu l-am avut niciodata?Si pe care nu-l vom avea poate niciodata?Si de ce sa ma prefac ca am aceasta paine in fiecare zi,si sa las sa se creada ca nu facem altceva decat sa-Ti cerem sa nu ne lipsesti de ea de acum inainte?Nu.Tu ne-ai invatat sa nu mintim .De ce sa venim la biserica sa Te mintim? Mai cu seama ca noi Te iubim.Si nimeni nu Te poate minti,fiindca Tu vezi totul.Pretutindeni!
Am plans.M-am gandit.M-am intristat.Ma intrebam daca n-ar fi trebuit sa caut o solutie mai buna.Fiindca intotdeauna in orice imprejurare,exista o solutie mai buna.Daca nu o vedem ,asta nu inseamna ca nu exista.
(...)Or a minti nu este o solutie buna.As fi putut spune adevarul.Dar atunci as fi schimbat “Rugaciunea domneasca “.As fi comis un sacrilegiu.As fi putut spune,pentru ca ea sa corespunda adevarului:
Painea noastra,pe care o mancam de doua sau de trei ori pe an,da-ne-o noua astazi...sau da-ne-o noua din cand in cand...
Dar nu poti schimba o rugaciune.Si mai ales singura rugaciune care ne-a fost invatata nemijlocit de Domnul.
(...)
A manca in fiecare zi paine,dupa pofta,ar fi fost pentru noi un dezmat.O lacomie.Un desfrau.O risipa.
Painea e scumpa.Prea scumpa pentru noi.Peste posibilitatile noastre.Ar fi fost un pacat sa mananci un lucru atat de scump.Ar fi fost ca si cum am fi mancat argint,sau aur,sau pietre pretioase.Cu lingura.Se povestea ca exista oameni care mananca paine in fiecare zi.Am auzit noi spunandu-se aceasta.Ba chiar ca exista oameni care mananca paine nu numai in fiecare zi,ci de mai multe ori pe zi...Mai tarziu ,aveam sa constat ca astfel de oameni exista.
In muntii mei,acest lucru era de neconceput.Desigur la noi se cultiva grau.Dar cum se cultiva florile rare.
(...)
Noi,moldovenii,suntem mancatori de porumb.Il mancam fiert,cald sau rece.Mancarea facuta din el se numeste mamaliga sau malai.Este acelasi lucru ca polenta italienilor,ca mancarea de porumb a locuitorilor spanioli din Asturia,a celor din Mexic si din alte tari din America Latina...In fiecare zi noi mancam malai.Painea e o hrana imparateasca.Prea nobila pentru noi.De aceea e rezervata zilelor de sarbatoare.De mare sarbatoare.(...)
(...) Daca pentru prescurile de la Liturghie , se foloseste numai graul,si daca porumbul,asemenea celorlalte cereale,e exclus de la altar,e doar pentru ca facem exact ce a facut Hristos.Pe vremea Sa in Palestina se manca paine...Aceasta am aflat-o mult mai tarziu.Dar porumbul nu e o cereala necurata.Chiar daca nu se foloseste pentru a coace prescuri.Si noi,mancatorii de malai,putem fi crestini tot atat de bine ca si mancatorii de paine.Si tot atat de oameni.
Dar,in duminica aceea ,in care n-am vrut sa mai continui “Tatal nostru “,nu stiam toate acestea.Si mama mea,minunata mea mama preoteasa,martora la esecul meu,nu mi-a ingaduit sa intru in casa.Imi reprosa ca am comis un sacrilegiu.In ochii ei a nu sti “ Tatal nostru “ era mai mult decat un pacat.
(Din "Cum am vrut sa ma fac sfant-alte amintiri dintr-o copilarie teologica" ,de preotul Virgil Gheorghiu)
Saturday, May 24, 2008
Lumea pe care mi-as dori-o
Si e tocmai ceea ce nu s-ar putea ,
ceea ce eu as vrea...
Si e mereu ceea ce nu s-ar face
ceea ce eu as face...
Si e precum ceea ce nu s-ar spune,
ceea ce eu as spune...
Cand spun ca nu e asa lumea
In care eu sa traiesc as vrea...
Nu se poate
Sa escaladezi muntii,
Nu poti sa mergi
Unde ai vrea sa mergi.
Stii ce e ...?
Orice lucru ramane nemiscat aici.
Aici se poate
Doar sa plangi...
...Si pana la urma nici sa plangem
Noi nu vrem.
Si e tocmai cand sosesc ,
Ca deja m-as intoarce inapoi...
Si e tocmai cand sunt aici,
Ca eu as pleca iar...
Si e precum ceea ce nu e
Ca eu as regreta,
Atunci cand ma gandesc ca nu e asa
Lumea in care eu sa traiesc as vrea .
Aici,nu se poate face
Ceea ce tu vrei,
Nu iti este permis
Decat sa apesi pedala de acceleratie.
Intelege un pic:
Aici tu trebuie sa te dai
Drept multumit...
Aici nu e permis decat sa pierzi...
.... Si la sfarsit nici sa pierdem
Nu stim....
(Vasco Rossi - Il Mondo Che Vorrei )
ceea ce eu as vrea...
Si e mereu ceea ce nu s-ar face
ceea ce eu as face...
Si e precum ceea ce nu s-ar spune,
ceea ce eu as spune...
Cand spun ca nu e asa lumea
In care eu sa traiesc as vrea...
Nu se poate
Sa escaladezi muntii,
Nu poti sa mergi
Unde ai vrea sa mergi.
Stii ce e ...?
Orice lucru ramane nemiscat aici.
Aici se poate
Doar sa plangi...
...Si pana la urma nici sa plangem
Noi nu vrem.
Si e tocmai cand sosesc ,
Ca deja m-as intoarce inapoi...
Si e tocmai cand sunt aici,
Ca eu as pleca iar...
Si e precum ceea ce nu e
Ca eu as regreta,
Atunci cand ma gandesc ca nu e asa
Lumea in care eu sa traiesc as vrea .
Aici,nu se poate face
Ceea ce tu vrei,
Nu iti este permis
Decat sa apesi pedala de acceleratie.
Intelege un pic:
Aici tu trebuie sa te dai
Drept multumit...
Aici nu e permis decat sa pierzi...
.... Si la sfarsit nici sa pierdem
Nu stim....
(Vasco Rossi - Il Mondo Che Vorrei )
Wednesday, May 21, 2008
Tie
Tie,care esti unica pe lume,
Unicul motiv
Pentru a patrunde pana in adancul
Fiecarui moment ce-l respir.
Cand dupa o zi plina cu cuvinte
Tu stai in fata mea
Fara sa-mi zici nimic,
Totul se face limpede.
Tie ,care m-ai gasit
Retras in colt si cu pumnii stransi,
Cu spatele lipit de zid
Si gata sa ma apar,
Cu privirea lasata in jos.
Eram pe acelasi rand
Cu cei dezamagiti in viata,
Tu m-ai primit
Precum primesti o pisica
Si m-ai dus cu tine!
Tie ,iti cant un cantec
Pentru ca nu am altceva
Mai bun sa-ti ofer!
Din tot ceea ce am
Primeste timpul meu
Si magia
Ce dintr-un singur salt
Ne facem sa zburam prin aer
Precum baloane de sapun.
Tie care esti,
In mod simplu esti,
Substanta a zilelor mele,
Substanta a zilelor mele!
Tie ,care esti marea mea iubire
Si iubirea mea cea mare,
Tie,care ai primit viata mea,
Si ai facut din ea mult mai mult,
Tie,care ai dat sens timpului
Fara sa vrei sa-l masori.
Tie,care esti marea mea iubire,
Si iubirea mea cea mare,
Tie,cea pe care eu
Am vazut-o plangand pe mana mea,
Atat de fragila incat te-as fi putut
Ucide strangandu-te putin,
Si apoi te-am vazut pe tine,
Cu forta unui avion
Luandu-ti in propriile maini viata
Pentru a o duce pe calea buna!
( Dupa A te - Jovanotti)
Unicul motiv
Pentru a patrunde pana in adancul
Fiecarui moment ce-l respir.
Cand dupa o zi plina cu cuvinte
Tu stai in fata mea
Fara sa-mi zici nimic,
Totul se face limpede.
Tie ,care m-ai gasit
Retras in colt si cu pumnii stransi,
Cu spatele lipit de zid
Si gata sa ma apar,
Cu privirea lasata in jos.
Eram pe acelasi rand
Cu cei dezamagiti in viata,
Tu m-ai primit
Precum primesti o pisica
Si m-ai dus cu tine!
Tie ,iti cant un cantec
Pentru ca nu am altceva
Mai bun sa-ti ofer!
Din tot ceea ce am
Primeste timpul meu
Si magia
Ce dintr-un singur salt
Ne facem sa zburam prin aer
Precum baloane de sapun.
Tie care esti,
In mod simplu esti,
Substanta a zilelor mele,
Substanta a zilelor mele!
Tie ,care esti marea mea iubire
Si iubirea mea cea mare,
Tie,care ai primit viata mea,
Si ai facut din ea mult mai mult,
Tie,care ai dat sens timpului
Fara sa vrei sa-l masori.
Tie,care esti marea mea iubire,
Si iubirea mea cea mare,
Tie,cea pe care eu
Am vazut-o plangand pe mana mea,
Atat de fragila incat te-as fi putut
Ucide strangandu-te putin,
Si apoi te-am vazut pe tine,
Cu forta unui avion
Luandu-ti in propriile maini viata
Pentru a o duce pe calea buna!
( Dupa A te - Jovanotti)
Tuesday, May 20, 2008
Vocea unui cantec
Daca in aceste nopti de mai
Ma gandesc la tine cum asculti,
Acele mici voci care uneori
Patrund pana la inima,
In aceste momente
Cu aerul ce freamata,
Eu cunosc viata mea,
Si am vazut marea,
Si am vazut iubirea
Atat de aproape
Incat sa-i pot vorbi.
Dar in noptile de mai
Nu este de ajuns
Doar vocea unui cantec ,
Pentru a fi condus
Sus,spre acele Inaltimi
Ce ai nevoie sa le atingi!
(Dupa
Le Notti di Maggio -Ivano Fossati )
Ma gandesc la tine cum asculti,
Acele mici voci care uneori
Patrund pana la inima,
In aceste momente
Cu aerul ce freamata,
Eu cunosc viata mea,
Si am vazut marea,
Si am vazut iubirea
Atat de aproape
Incat sa-i pot vorbi.
Dar in noptile de mai
Nu este de ajuns
Doar vocea unui cantec ,
Pentru a fi condus
Sus,spre acele Inaltimi
Ce ai nevoie sa le atingi!
(Dupa
Le Notti di Maggio -Ivano Fossati )
Saturday, May 17, 2008
O buna sugestie
Pentru cei care vor lucra pe viitor la constitutia Romaniei,le-as sugera sa includa pe prima pagina si fraza urmatoare:
" Cei ce privesc mizeria cu indiferenta,sunt oamenii cei mai mizerabili !Atat mizeria fizica,cat si cea sufleteasca."
Se potriveste foarte bine tocmai Romaniei!
P.s.: Nu vreau sa spun ca ma exclud dintre cei care au savarsit fapte josnice in aceasta viata,dar ma gandesc ca daca am fi mai respectuosi si mai sensibili fata de semenii nostri,mizeria si saracia s-ar diminua intr-adevar.
Dar acest gand pare a fi o utopie,desi nu e ! Iar mizeria continua sa existe si ia forme tot mai grave ...
Post P.S.:Azi am aflat ca in Myanmar ,ciclonul a facut aproximativ 120 000 de victime,adica morti si disparuti! Atat de multi si atat de repede?
" Cei ce privesc mizeria cu indiferenta,sunt oamenii cei mai mizerabili !Atat mizeria fizica,cat si cea sufleteasca."
Se potriveste foarte bine tocmai Romaniei!
P.s.: Nu vreau sa spun ca ma exclud dintre cei care au savarsit fapte josnice in aceasta viata,dar ma gandesc ca daca am fi mai respectuosi si mai sensibili fata de semenii nostri,mizeria si saracia s-ar diminua intr-adevar.
Dar acest gand pare a fi o utopie,desi nu e ! Iar mizeria continua sa existe si ia forme tot mai grave ...
Post P.S.:Azi am aflat ca in Myanmar ,ciclonul a facut aproximativ 120 000 de victime,adica morti si disparuti! Atat de multi si atat de repede?
Friday, May 16, 2008
Gasim intotdeauna doar ceea ce cautam
Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.
Astfel, se vazu dintr-o data inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu- si coltii fiorosi.
Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care - latrand cu furie - se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suf1are si plin de sange.
Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!
Astfel, se vazu dintr-o data inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu- si coltii fiorosi.
Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care - latrand cu furie - se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suf1are si plin de sange.
Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!
Wednesday, May 14, 2008
Umilinta
Mai presus de orice
Îmi doresc umilinţa:
Doar ea mǎ poate învǎţa
Iubirea,Puritatea şi Dreptatea,
Doar ea mǎ poate face fericitǎ...
Mai presus de orice
Îmi doresc umilinţa...
Toate obstacolele le dǎrâmǎ ea,
Porţile Cerului deschizându-le.
Spre Luminǎ...pe firul de aur
Voi urca.
(Firul de aur-Alina Rus)
Îmi doresc umilinţa:
Doar ea mǎ poate învǎţa
Iubirea,Puritatea şi Dreptatea,
Doar ea mǎ poate face fericitǎ...
Mai presus de orice
Îmi doresc umilinţa...
Toate obstacolele le dǎrâmǎ ea,
Porţile Cerului deschizându-le.
Spre Luminǎ...pe firul de aur
Voi urca.
(Firul de aur-Alina Rus)
Neatenta poezie
Imi amintesc zambetul tau,
Acea incerta expresie a fetei tale
Cand reveni despartirea
Intre noi.
Doua comete si apoi...
De tine...
Eu uitai...
Precum poetul ce neatent el iti canta
Si pana in centrul pamantului aluneca.
Astfel prin lume
Mi-am consumat zilele,
Fara sa am vreo remuscare
Pentru noi.
Si din incendiul ce puternic se aprinse
Si precum ruguri,simturile noastre
De flacari le invaluise,
Ramase o mica flacara ,
Peste care eu suflai.
Sa ma gandesc ca era iubire?Nu.
Tu care porti pe fata
acea expresie,
Raspunzi in soapta:
" Eu speram,
Dar pana la urma... "
Si asta-i tot ce stiu!
Iti revad surasul,
emotia ta de pe fata
Si cea a mea,
In tacere se pierdura
De acum...
Doua planete noi...
Si astfel eu uitai...
Precum poetul ce neatent el iti canta,
Dar in marea noptii se scufunda,
traiesc sub puterea interminabilelor obscuritati...
Sa cred ca era iubire?Nu !
Dar era emotia
Unor povesti neasteptate.
Un gust dulce-amar,
Si asta e tot ce stiu...
Tu vei intelege
Neatenta mea poezie!
Sa cred ca era iubire?Nu!
Dar era emotia
Unor povesti neasteptate,
Un gust dulce-amarui!
Si asta-i
Tot ceea ce stiu...
Un cantec
Ce din ochii tai se inspira...
( Dupa Amedeo Minghi ,Distratta Poesia )
Tuesday, May 13, 2008
Scopul nu scuza niciodata mijloacele
Un războinic ştie că scopurile nu scuză niciodată mijloacele.
Căci nu există scopuri; există doar mijloace. Viaţa îl duce de la necunoscut spre necunoscut. Fiecare clipă e înveşmântată în acest mister pasionant: războinicul nu ştie de unde vine şi nici unde se duce.
Dar nu se află aici din întâmplare. Şi se bucură de surprize, e încântat de peisajele pe care nu le cunoaşte. Deseori se simte înfricoşat, dar asta e ceva firesc la un războinic.
Dacă se va gândi numai la scop, nu va reuşi să fie atent la semnele de pe drum. Dacă se va concentra numai asupra unei întrebări, va pierde multiple răspunsuri care sunt lângă el.
De aceea, războinicul se supune.
Căci nu există scopuri; există doar mijloace. Viaţa îl duce de la necunoscut spre necunoscut. Fiecare clipă e înveşmântată în acest mister pasionant: războinicul nu ştie de unde vine şi nici unde se duce.
Dar nu se află aici din întâmplare. Şi se bucură de surprize, e încântat de peisajele pe care nu le cunoaşte. Deseori se simte înfricoşat, dar asta e ceva firesc la un războinic.
Dacă se va gândi numai la scop, nu va reuşi să fie atent la semnele de pe drum. Dacă se va concentra numai asupra unei întrebări, va pierde multiple răspunsuri care sunt lângă el.
De aceea, războinicul se supune.
Micile cuvinte
Războinicul ştie că vorbele cele mai importante în toate limbile sunt cuvinte mărunte.
Da. Dragoste. Dumnezeu.
Sunt cuvinte care se pot rosti cu uşurinţă şi care umplu uriaşe spaţii goale.
Există însă un cuvânt - şi el foarte mărunt - pe care multor oameni le vine greu să-l rostească: nu.
Cine nu spune niciodată “nu” se consideră generos, înţelegător, educat, deoarece “nu”-ul este reputat a fi blestemat, egoist, lipsit de spiritualitate.
Războinicul nu cade niciodată într-o asemenea capcană. Sunt momente în care - când zice “da” pentru ceilalţi - poate zice “nu” pentru sine.
De aceea, niciodată nu spune “da” cu buzele, dacă inima sa zice ”nu”.
Da. Dragoste. Dumnezeu.
Sunt cuvinte care se pot rosti cu uşurinţă şi care umplu uriaşe spaţii goale.
Există însă un cuvânt - şi el foarte mărunt - pe care multor oameni le vine greu să-l rostească: nu.
Cine nu spune niciodată “nu” se consideră generos, înţelegător, educat, deoarece “nu”-ul este reputat a fi blestemat, egoist, lipsit de spiritualitate.
Războinicul nu cade niciodată într-o asemenea capcană. Sunt momente în care - când zice “da” pentru ceilalţi - poate zice “nu” pentru sine.
De aceea, niciodată nu spune “da” cu buzele, dacă inima sa zice ”nu”.
Momentele de tristete
Când îl vede deprimat, maestrul îi spune războinicului:
“Nu eşti cel ce pari a fi în momentele de tristeţe. Eşti mult mai mult de-atâta.
În timp ce mulţi au plecat - din motive pe care nu le vom înţelege niciodată -, tu eşti încă aici. De ce oare Dumnezeu a îndepărtat oameni atât de extraordinari şi te-a lăsat pe tine ?
Chiar în clipa asta, milioane de inşi vor fi renunţat. Nu se detestă, nu plâng, nu mai fac nimic; aşteaptă doar să treacă timpul. Şi-au pierdut capacitatea de reacţie.
Tu, în schimb, eşti trist. Asta dovedeşte că sufletul îţi este încă viu.”
“Nu eşti cel ce pari a fi în momentele de tristeţe. Eşti mult mai mult de-atâta.
În timp ce mulţi au plecat - din motive pe care nu le vom înţelege niciodată -, tu eşti încă aici. De ce oare Dumnezeu a îndepărtat oameni atât de extraordinari şi te-a lăsat pe tine ?
Chiar în clipa asta, milioane de inşi vor fi renunţat. Nu se detestă, nu plâng, nu mai fac nimic; aşteaptă doar să treacă timpul. Şi-au pierdut capacitatea de reacţie.
Tu, în schimb, eşti trist. Asta dovedeşte că sufletul îţi este încă viu.”
Micile miracole din fiecare zi
Războinicul luminii se concentrează asupra micilor miracole ale vieţii zilnice.
E capabil să vadă ce este războiul pentru că poartă frumuseţea în sine însuşi, de vreme ce lumea e o oglindă şi-i restituie fiecărui om reflexul propriei feţe. Deşi îşi cunoaşte cusururile şi limitele, războinicul face tot ce e posibil ca să-şi păstreze buna dispoziţie în momentele de criză.
La urma urmelor, lumea se străduieşte să-l ajute, chiar dacă toate din juru-i par a spune contrariul.
E capabil să vadă ce este războiul pentru că poartă frumuseţea în sine însuşi, de vreme ce lumea e o oglindă şi-i restituie fiecărui om reflexul propriei feţe. Deşi îşi cunoaşte cusururile şi limitele, războinicul face tot ce e posibil ca să-şi păstreze buna dispoziţie în momentele de criză.
La urma urmelor, lumea se străduieşte să-l ajute, chiar dacă toate din juru-i par a spune contrariul.
Remuscarea ucide
Războinicul cunoaşte o veche expresie populară: “Dacă remuşcările ar putea ucide...”
Şi ştie că remuşcarea ucide; roade lent sufletul celui care a făcut ceva rău şi duce la autodistrugere.
Războinicul nu vrea să moară în felul acesta. Când acţionează cu perversitate sau răutate - întrucât este un om plin de defecte -, nu-i e ruşine să-şi ceară iertare.
Dacă e încă posibil, depune toate strădaniile ca să îndrepte răul pe care l-a făcut. Dacă persoana pe care a vătămat-o a murit, binele i-l face unui străin şi închină întreprinderea aceasta sufletului celui pe care l-a lovit.
Un războinic al luminii nu se căieşte, pentru că remuşcarea ucide. El se umileşte şi repară răul pe care l-a pricinuit.
Şi ştie că remuşcarea ucide; roade lent sufletul celui care a făcut ceva rău şi duce la autodistrugere.
Războinicul nu vrea să moară în felul acesta. Când acţionează cu perversitate sau răutate - întrucât este un om plin de defecte -, nu-i e ruşine să-şi ceară iertare.
Dacă e încă posibil, depune toate strădaniile ca să îndrepte răul pe care l-a făcut. Dacă persoana pe care a vătămat-o a murit, binele i-l face unui străin şi închină întreprinderea aceasta sufletului celui pe care l-a lovit.
Un războinic al luminii nu se căieşte, pentru că remuşcarea ucide. El se umileşte şi repară răul pe care l-a pricinuit.
Un războinic nu se-adună cu cine-i vrea raul
Un războinic nu se-adună cu cine vrea să-i facă rău. Nu e văzut nici în tovărăşia celor care doresc să-l “consoleze”.
Îi evită pe cei care-i stau alături numai în caz de înfrângere: aceşti falşi prieteni vor să arate că slăbiciunea rentează. Aduc mereu veşti rele. Mereu încearcă să distrugă încrederea războinicului - sub pretextul “solidarităţii”.
Când îl văd rănit, izbucnesc în lacrimi, dar, în adâncul inimii, sunt mulţumiţi că războinicul a pierdut o bătălie. Nu pricep că asta face parte din luptă.
Adevăraţii tovarăşi ai unui războinic sunt alături de el în fiecare clipă, la ceasurile dificile şi la ceasurile uşoare.
Îi evită pe cei care-i stau alături numai în caz de înfrângere: aceşti falşi prieteni vor să arate că slăbiciunea rentează. Aduc mereu veşti rele. Mereu încearcă să distrugă încrederea războinicului - sub pretextul “solidarităţii”.
Când îl văd rănit, izbucnesc în lacrimi, dar, în adâncul inimii, sunt mulţumiţi că războinicul a pierdut o bătălie. Nu pricep că asta face parte din luptă.
Adevăraţii tovarăşi ai unui războinic sunt alături de el în fiecare clipă, la ceasurile dificile şi la ceasurile uşoare.
A doua sansa in viata
Un războinic al luminii are totdeauna o a doua şansă în viaţă.
Ca toţi ceilalţi bărbaţi şi femei, el nu s-a născut cu ştiinţa de a-şi mânui spada; a greşit de multe ori înainte de a-şi descoperi Legenda Personală.
Nici un războinic nu se poate aşeza în preajma focului, spunându-le celorlalţi: “Am acţionat mereu bine.” Cine afirmă aşa ceva minte şi n-a învăţat încă să se cunoască. Adevăratul războinic al luminii a comis şi nedreptăţi în trecut.
De-a lungul călătoriei, observă însă că persoanele cu care s-a purtat incorect îi ies din nou în cale.
E şansa lui de a îndrepta răul pe care l-a pricinuit. Şi-o foloseşte totdeauna, fără şovăire.
Ca toţi ceilalţi bărbaţi şi femei, el nu s-a născut cu ştiinţa de a-şi mânui spada; a greşit de multe ori înainte de a-şi descoperi Legenda Personală.
Nici un războinic nu se poate aşeza în preajma focului, spunându-le celorlalţi: “Am acţionat mereu bine.” Cine afirmă aşa ceva minte şi n-a învăţat încă să se cunoască. Adevăratul războinic al luminii a comis şi nedreptăţi în trecut.
De-a lungul călătoriei, observă însă că persoanele cu care s-a purtat incorect îi ies din nou în cale.
E şansa lui de a îndrepta răul pe care l-a pricinuit. Şi-o foloseşte totdeauna, fără şovăire.
Razboinicul Luminii cunoaste importanta intuitiei
Războinicul luminii cunoaşte importanţa intuiţiei.
În toiul bătăliei nu are timp să cugete la loviturile inamicului - atunci îşi foloseşte instinctul şi-l ascultă pe îngerul său.
Pe timp de pace, descifrează semnele pe care i le trimite Dumnezeu.
Oamenii zic: “Este nebun.”
Sau: “Trăieşte într-o lume de fantezie.”
Sau chiar: “Cum de se poate încrede în lucruri lipsite de logică?”
Dar războinicul ştie că intuiţia este alfabetul lui Dumnezeu şi continuă să asculte vântul şi să stea de vorbă cu stelele.
În toiul bătăliei nu are timp să cugete la loviturile inamicului - atunci îşi foloseşte instinctul şi-l ascultă pe îngerul său.
Pe timp de pace, descifrează semnele pe care i le trimite Dumnezeu.
Oamenii zic: “Este nebun.”
Sau: “Trăieşte într-o lume de fantezie.”
Sau chiar: “Cum de se poate încrede în lucruri lipsite de logică?”
Dar războinicul ştie că intuiţia este alfabetul lui Dumnezeu şi continuă să asculte vântul şi să stea de vorbă cu stelele.
Un razboinic al Luminii se simte si descurajat
Un războinic al luminii se simte adesea descurajat.
El crede că nimic nu-i mai poate stârni emoţia dorită. Multe seri şi nopţi este silit să rămână pe o poziţie cucerită, fără ca nici un nou eveniment să-i poată aduce înapoi entuziasmul.
Prietenii săi comentează: “Poate că lupta lui s-a terminat.”
Războinicul simte durere şi confuzie auzind asemenea comentarii fiindcă ştie că nu a ajuns acolo unde voia. E însă încăpăţânat şi nu renunţă la ceea ce hotărâse să facă.
Şi când se aşteaptă mai puţin, i se deschide o nouă poartă.
El crede că nimic nu-i mai poate stârni emoţia dorită. Multe seri şi nopţi este silit să rămână pe o poziţie cucerită, fără ca nici un nou eveniment să-i poată aduce înapoi entuziasmul.
Prietenii săi comentează: “Poate că lupta lui s-a terminat.”
Războinicul simte durere şi confuzie auzind asemenea comentarii fiindcă ştie că nu a ajuns acolo unde voia. E însă încăpăţânat şi nu renunţă la ceea ce hotărâse să facă.
Şi când se aşteaptă mai puţin, i se deschide o nouă poartă.
Un razboinic al Luminii e precum o stanca
Un războinic al luminii are calităţile unei stânci.
Când se află pe un teren plat - totul în juru-i şi-a găsit armonia - el se menţine stabil. Oamenii îşi pot construi casele pe ceea ce a fost creat, căci furtuna nu va fi distrugătoare.
Când însă e aşezat pe un teren în pantă - şi lucrurile din jurul său nu vădesc echilibru sau respect -, el îşi revelează forţa; se rostogoleşte în direcţia duşmanului care ameninţă pacea. În aceste clipe, războinicul e devastator şi nimeni nu-l poate opri.
Un războinic al luminii se gândeşte la război şi la pace în acelaşi timp şi ştie să acţioneze în acord cu circumstanţele.
Când se află pe un teren plat - totul în juru-i şi-a găsit armonia - el se menţine stabil. Oamenii îşi pot construi casele pe ceea ce a fost creat, căci furtuna nu va fi distrugătoare.
Când însă e aşezat pe un teren în pantă - şi lucrurile din jurul său nu vădesc echilibru sau respect -, el îşi revelează forţa; se rostogoleşte în direcţia duşmanului care ameninţă pacea. În aceste clipe, războinicul e devastator şi nimeni nu-l poate opri.
Un războinic al luminii se gândeşte la război şi la pace în acelaşi timp şi ştie să acţioneze în acord cu circumstanţele.
Razboinicul Luminii e ca apa
Războinicul luminii se comportă ca apa şi curge printre obstacolele pe care le întâlneşte.
În unele momente, a rezista înseamnă a fi distrus; prin urmare, el se adaptează împrejurărilor. Acceptă, fără a se plânge, ca pietrele de pe drum să-i poticnească înaintarea prin munţi.
Tocmai în asta constă forţa apei: ea nu poate fi niciodată spartă cu un ciocan sau rănită cu un cuţit. Şi cea mai puternică spadă de pe lume e incapabilă să lase o cicatrice pe suprafaţa ei.
Apa unui râu se adaptează drumului posibil, fără a-şi da uitării obiectivul: marea. Fragilă la izvor, ea îşi adaugă treptat forţa celorlalte râuri pe care le întâlneşte.
În unele momente, a rezista înseamnă a fi distrus; prin urmare, el se adaptează împrejurărilor. Acceptă, fără a se plânge, ca pietrele de pe drum să-i poticnească înaintarea prin munţi.
Tocmai în asta constă forţa apei: ea nu poate fi niciodată spartă cu un ciocan sau rănită cu un cuţit. Şi cea mai puternică spadă de pe lume e incapabilă să lase o cicatrice pe suprafaţa ei.
Apa unui râu se adaptează drumului posibil, fără a-şi da uitării obiectivul: marea. Fragilă la izvor, ea îşi adaugă treptat forţa celorlalte râuri pe care le întâlneşte.
Un razboinic al Luminii foloseste singuratatea
Un războinic al luminii are nevoie de dragoste.
Afecţiunea şi tandreţea fac parte din natura lui - în egală măsură cu mâncatul şi băutul şi voluptatea Luptei celei Bune. Când războinicul nu se simte fericit în faţa apusului de soare, ceva nu merge.
Într-o atare clipă, îşi întrerupe lupta şi caută o tovărăşie, ca să poată asista împreună la înserare.
Dacă îi este greu să şi-o găsească, se întreabă: “Mi-a fost frică să mă apropii de cineva? Mi s-a oferit afecţiunea şi n-am observat?”
Un războinic al luminii foloseşte singurătatea, dar nu e folosit de ea.
Afecţiunea şi tandreţea fac parte din natura lui - în egală măsură cu mâncatul şi băutul şi voluptatea Luptei celei Bune. Când războinicul nu se simte fericit în faţa apusului de soare, ceva nu merge.
Într-o atare clipă, îşi întrerupe lupta şi caută o tovărăşie, ca să poată asista împreună la înserare.
Dacă îi este greu să şi-o găsească, se întreabă: “Mi-a fost frică să mă apropii de cineva? Mi s-a oferit afecţiunea şi n-am observat?”
Un războinic al luminii foloseşte singurătatea, dar nu e folosit de ea.
Mesajul Graalului este Cartea Raporturilor
Cand diavolul ii vorbeste omului, ii spune: Fa cum vreau eu!
Cand Dumnezeu ii vorbeste omului, ii spune: Fa cum vrei tu!
Iata ce mare putere i-a incredintat Dumnezeu omului. Ea ii va aduce viata vesnica sau moartea spirituala.
In clipa suprema, omul va fi lasat sa aleaga singur viata sau moartea.
Pentru ca are aceasta putere, omul se crede Dumnezeu.
Mesajul Graalului este Cartea Raporturilor.
Ea care ne arata clar, in Lumina Adevarului, toate raporturile de putere.
A le intelege cu adevarat si a le aplica in mod corect in viata noastra de zi cu zi, iata ce face din noi ceea ce trebuie sa fim: doar oameni.
Aici sau in lumea de dincolo, in materie sau in spiritual, nu vom putea niciodata iesi din cadrul cercului nostru omenesc. Dar el se poate mari la nesfarsit, avand mereu in centru notiunea corecta despre Dumnezeu. In jurul acestui centru vom gravita vesnic, fie ca oameni constienti de sine, fie ca particule inconstiente de spirit.
Aceasta este spirala vietii.
Ea este una cu spirala mortii.
Insa sensul vietii noastre il stabilim noi singuri.
(Alina Rus )
Cand Dumnezeu ii vorbeste omului, ii spune: Fa cum vrei tu!
Iata ce mare putere i-a incredintat Dumnezeu omului. Ea ii va aduce viata vesnica sau moartea spirituala.
In clipa suprema, omul va fi lasat sa aleaga singur viata sau moartea.
Pentru ca are aceasta putere, omul se crede Dumnezeu.
Mesajul Graalului este Cartea Raporturilor.
Ea care ne arata clar, in Lumina Adevarului, toate raporturile de putere.
A le intelege cu adevarat si a le aplica in mod corect in viata noastra de zi cu zi, iata ce face din noi ceea ce trebuie sa fim: doar oameni.
Aici sau in lumea de dincolo, in materie sau in spiritual, nu vom putea niciodata iesi din cadrul cercului nostru omenesc. Dar el se poate mari la nesfarsit, avand mereu in centru notiunea corecta despre Dumnezeu. In jurul acestui centru vom gravita vesnic, fie ca oameni constienti de sine, fie ca particule inconstiente de spirit.
Aceasta este spirala vietii.
Ea este una cu spirala mortii.
Insa sensul vietii noastre il stabilim noi singuri.
(Alina Rus )
O viata mai buna
Fiecare clipa isi are cerul ei.Din el curg inspre oameni fire de aur, cate unul pentru fiecare om, clipa de clipa.
Omul de rand traieste pe pamantul clipei strivit de greutatea ei apasatoare, privind oriunde in alta parte, numai in sus nu...asteptand mereu o viata mai buna.
Iar viata curge pe langa om intre cerul si pamantul clipei.
Uneori el apuca firul de aur si se inalta in al noualea cer.
Atunci vede el clipa asa cum ii este data, cu nesfarsita ei bogatie.
Atunci vede el viata pe pamant in adevarata ei lumina.
Abia atunci omul de rand intrezareste nemurirea.
El renunta sa astepte o viata mai buna, primind-o asa cum se cuvine pe cea care ii este data.
Clipa e copilul vesniciei. Cand omul invata de la clipa candoarea, incepe cu adevarat sa traiasca.
Nemuritor, intre cer si pamant.
( Alina Rus )
Omul de rand traieste pe pamantul clipei strivit de greutatea ei apasatoare, privind oriunde in alta parte, numai in sus nu...asteptand mereu o viata mai buna.
Iar viata curge pe langa om intre cerul si pamantul clipei.
Uneori el apuca firul de aur si se inalta in al noualea cer.
Atunci vede el clipa asa cum ii este data, cu nesfarsita ei bogatie.
Atunci vede el viata pe pamant in adevarata ei lumina.
Abia atunci omul de rand intrezareste nemurirea.
El renunta sa astepte o viata mai buna, primind-o asa cum se cuvine pe cea care ii este data.
Clipa e copilul vesniciei. Cand omul invata de la clipa candoarea, incepe cu adevarat sa traiasca.
Nemuritor, intre cer si pamant.
( Alina Rus )
Monday, May 12, 2008
Speranta de a fi mai bun decat pana acum
Fiecare războinic al luminii a rămas cu o teamă de a intra în luptă.
Fiecare războinic al luminii a trădat şi minţit cândva în trecut.
Fiecare războinic al luminii a păşit cândva pe un drum care nu era al lui.
Fiecare războinic al luminii a suferit cândva din pricina unor lucruri lipsite de însemnătate.
Fiecare războinic al luminii a crezut cândva că nu este războinic al luminii.
Fiecare războinic al luminii a eşuat cândva în datoriile sale spirituale.
Fiecare războinic al luminii a zis cândva da când ar fi vrut să zică nu.
Fiecare războinic al luminii a lovit-o cândva pe o fiinţă iubită.
Tocmai de aceea este războinic al luminii, pentru că a trecut prin toate acestea şi nu şi-a pierdut niciodată speranţa de a fi mai bun decât era.
Fiecare războinic al luminii a trădat şi minţit cândva în trecut.
Fiecare războinic al luminii a păşit cândva pe un drum care nu era al lui.
Fiecare războinic al luminii a suferit cândva din pricina unor lucruri lipsite de însemnătate.
Fiecare războinic al luminii a crezut cândva că nu este războinic al luminii.
Fiecare războinic al luminii a eşuat cândva în datoriile sale spirituale.
Fiecare războinic al luminii a zis cândva da când ar fi vrut să zică nu.
Fiecare războinic al luminii a lovit-o cândva pe o fiinţă iubită.
Tocmai de aceea este războinic al luminii, pentru că a trecut prin toate acestea şi nu şi-a pierdut niciodată speranţa de a fi mai bun decât era.
Credinta,speranta si dragoste
Un războinic al luminii îşi cunoaşte defectele. Dar îşi cunoaşte şi calităţile.
Unii dintre tovarăşii săi se plâng tot timpul: “Alţii au mai multe oportunităţi decât noi.”
Au pesemne dreptate; dar un războinic al luminii nu se lasă paralizat de asta; se străduieşte să-şi valorifice la maximum virtuţile.
Ştie că puterea gazelei stă în fermitatea picioarelor ei. Puterea pescăruşului constă în precizia cu care prinde peştele. A învăţat că un tigru nu se teme de hienă, pentru că e conştient de forţa sa.
El încearcă să ştie pe ce poate conta. Şi-şi verifică întotdeauna echipamentul, alcătuit din trei lucruri: credinţă, speranţă şi dragoste.
Dacă acestea trei sunt prezente, nu ezită să păşească mai departe.
Unii dintre tovarăşii săi se plâng tot timpul: “Alţii au mai multe oportunităţi decât noi.”
Au pesemne dreptate; dar un războinic al luminii nu se lasă paralizat de asta; se străduieşte să-şi valorifice la maximum virtuţile.
Ştie că puterea gazelei stă în fermitatea picioarelor ei. Puterea pescăruşului constă în precizia cu care prinde peştele. A învăţat că un tigru nu se teme de hienă, pentru că e conştient de forţa sa.
El încearcă să ştie pe ce poate conta. Şi-şi verifică întotdeauna echipamentul, alcătuit din trei lucruri: credinţă, speranţă şi dragoste.
Dacă acestea trei sunt prezente, nu ezită să păşească mai departe.
Războinicului Luminii nu-i e frică să pară nebun
Războinicului luminii nu-i e frică să pară nebun.
Vorbeşte de unul singur cu glas tare. Cineva l-a învăţat că asta e metoda cea mai bună de a intra în legătură cu îngerii săi şi astfel cutează să stabilească contactul.
La început, observă cât e de greu. Crede că n-are nimic de spus, că o să tot înşire baliverne fără noimă. Chiar şi aşa, războinicul insistă. Toată ziua stă de vorbă cu inima sa. Spune lucruri care se bat cap în cap, toarnă la baliverne.
Într-o bună zi, îşi observă o schimbare în voce. Şi înţelege că e pe cale să creeze un canal pentru o înţelepciune superioară.
Războinicul pare nebun, dar asta e doar o deghizare.
Vorbeşte de unul singur cu glas tare. Cineva l-a învăţat că asta e metoda cea mai bună de a intra în legătură cu îngerii săi şi astfel cutează să stabilească contactul.
La început, observă cât e de greu. Crede că n-are nimic de spus, că o să tot înşire baliverne fără noimă. Chiar şi aşa, războinicul insistă. Toată ziua stă de vorbă cu inima sa. Spune lucruri care se bat cap în cap, toarnă la baliverne.
Într-o bună zi, îşi observă o schimbare în voce. Şi înţelege că e pe cale să creeze un canal pentru o înţelepciune superioară.
Războinicul pare nebun, dar asta e doar o deghizare.
Saturday, May 10, 2008
Povesti ( 3 )
Vulturul
Era primãvarã si un om , strãbãtând pãdurea, a gãsit un pui de vultur, cãzut din cuib, l-a adus acasã si l-a pus în curte, unde acesta a învãtat repede sã ciuguleascã mâncarea gãinilor si sã se poarte ca ele.
Într-o zi un naturalist, în trecere pe acolo, a întrebat pe gospodar:
–Cum un vultur, regele pãsãrilor, a ajuns sã trãiascã printre gãini?
–Fiindcã l-am hrãnit cu mâncarea gãinilor si l-am învãtat sã se poarte si sã fie o gãinã, deci nu mai este vultur.
–Totusi, a insistat naturalistul, are inima si aripile unui vultur si poate, desigur, învãta sã zboare!
Dupã ce s-au sfãtuit multã vreme, cei doi au hotãrât sã vadã, dacã acest lucru ar fi cu putintã. Naturalistul a luat cu delicatete vulturul în brate si a spus:
–Tu apartii cerului, nu pãmântului. Deschide-ti, aripile si zboarã!
Dar vulturul pãrea nesigur. Nu stia bine cine era si vãzând gãinile, care ciuguleau prin curte s-a întors degrabã la ele. Fãrã sã se descurajeze, deloc, naturalistul s-a întors a doua zi, a luat vulturul, l-a urcat pe acoperisul casei si i-a spus:
–Tu esti vultur, deschide-ti aripile si zboarã!
Dar tânãrului vultur îi era fricã de aceastã noutate si s-a întors înapoi, sã ciuguleascã alãturi de gãini.
A treia zi, naturalistul s-a sculat devreme, a luat vulturul si l-a dus pe vârful unui deal înalt. Acolo a ridicat în sus, cât îi permiteau bratele, pe regele pãsãrilor si i-a spus cu dragoste si încredere:
–Esti un vultur, apartii cerului,nu pãmântului, deschide-ti aripile si zboarã!
Vulturul a privit în jur, s-a uitat spre vale, la curtea cu gãini, apoi spre cerul azuriu. Dar nu si-a luat zborul încã. Atunci naturalistul s-a urcat mai sus, pe o stâncã si l-a întins cãtre soare. Vulturul a început sã tremure. Încet, încet si-a deschis aripile. În sfârsit, cu un strigãt de triumf, si-a luat zborul spre cer.
S-ar putea ca vulturul sã-si aminteascã si acum de gãini, s-ar putea ca, din când în când, sã viziteze poiata, dar dupã cât se stie nu s-a mai întors niciodatã sã trãiascã ca o gãinã.
Cãmasa fericirii
Se spune cã de mult trãia un print nespus de melancolic. El era mereu trist si mâhnit, iar chipul sãu vesnic întunecat, încât oamenii l-au numit Tamas (în sanscritã tamas înseamnã întunecat).
Cu totii erau nespus de îngrijorati si au chemat întelepti, astrologi, doctori, magi vestiti, pentru a afla, cum sã-l tãmãduiascã pe print.
Un întelept le-a spus:
–Printul s-ar vindeca, dacã ar îmbrãca cãmasa unui om fericit!
Printul s-a înveselit pentru o clipã si degrabã a trimis stafete în toatã împãrãtia, pentru a gãsi un om fericit, cãruia, cu mult aur, sã-i cumpere cãmasa.
Trimisii împãrãtesti au colindat întreaga împãrãtie, dar n-au gãsit decât oameni bombãnitori, grãbiti, cârtitori, tristi, cu chipuri întunecate, nefericiti, bolnavi, amãrâti, nenorociti. Nu gãseau nici mãcar un om fericit. Printul Tamas astepta dar, solii sãi întârziau, nu se mai întorceau...
Unul din trimisi a ajuns în cel mai îndepãrtat colt al împãrãtiei si a gãsit un om foarte vesel. El trebãluia cântând, muncea vesel, pãrea fericit. Trimisul, de teamã sã nu greseascã, s-au uitat bine la el, a luat aminte cum se poartã cu familia lui. Îsi rãsfãta sotia, o alinta, îi vorbea frumos si drãgãstos, desi arãtau a fi de mult timp cãsãtoriti. Cu copiii, se purta atent, blând, îi proteja si se juca cu ei zilnic. Acesta era omul cãutat. Pãrea sã cunoascã secretul fericirii si desigur avea cãmasa fericirii! Nu rãmânea decãt sã ia cãmasa fericirii.
S-a repezit la acel om si ajutat de soldati i-a smuls de pe umeri haina veche, decoloratã, cârpitã si rãscârpitã. Dar omul n-avea cãmasã pe sub hainã.
Omul fericit era asa de sãrac încât nu avea nici mãcar cãmasã...
Era primãvarã si un om , strãbãtând pãdurea, a gãsit un pui de vultur, cãzut din cuib, l-a adus acasã si l-a pus în curte, unde acesta a învãtat repede sã ciuguleascã mâncarea gãinilor si sã se poarte ca ele.
Într-o zi un naturalist, în trecere pe acolo, a întrebat pe gospodar:
–Cum un vultur, regele pãsãrilor, a ajuns sã trãiascã printre gãini?
–Fiindcã l-am hrãnit cu mâncarea gãinilor si l-am învãtat sã se poarte si sã fie o gãinã, deci nu mai este vultur.
–Totusi, a insistat naturalistul, are inima si aripile unui vultur si poate, desigur, învãta sã zboare!
Dupã ce s-au sfãtuit multã vreme, cei doi au hotãrât sã vadã, dacã acest lucru ar fi cu putintã. Naturalistul a luat cu delicatete vulturul în brate si a spus:
–Tu apartii cerului, nu pãmântului. Deschide-ti, aripile si zboarã!
Dar vulturul pãrea nesigur. Nu stia bine cine era si vãzând gãinile, care ciuguleau prin curte s-a întors degrabã la ele. Fãrã sã se descurajeze, deloc, naturalistul s-a întors a doua zi, a luat vulturul, l-a urcat pe acoperisul casei si i-a spus:
–Tu esti vultur, deschide-ti aripile si zboarã!
Dar tânãrului vultur îi era fricã de aceastã noutate si s-a întors înapoi, sã ciuguleascã alãturi de gãini.
A treia zi, naturalistul s-a sculat devreme, a luat vulturul si l-a dus pe vârful unui deal înalt. Acolo a ridicat în sus, cât îi permiteau bratele, pe regele pãsãrilor si i-a spus cu dragoste si încredere:
–Esti un vultur, apartii cerului,nu pãmântului, deschide-ti aripile si zboarã!
Vulturul a privit în jur, s-a uitat spre vale, la curtea cu gãini, apoi spre cerul azuriu. Dar nu si-a luat zborul încã. Atunci naturalistul s-a urcat mai sus, pe o stâncã si l-a întins cãtre soare. Vulturul a început sã tremure. Încet, încet si-a deschis aripile. În sfârsit, cu un strigãt de triumf, si-a luat zborul spre cer.
S-ar putea ca vulturul sã-si aminteascã si acum de gãini, s-ar putea ca, din când în când, sã viziteze poiata, dar dupã cât se stie nu s-a mai întors niciodatã sã trãiascã ca o gãinã.
Cãmasa fericirii
Se spune cã de mult trãia un print nespus de melancolic. El era mereu trist si mâhnit, iar chipul sãu vesnic întunecat, încât oamenii l-au numit Tamas (în sanscritã tamas înseamnã întunecat).
Cu totii erau nespus de îngrijorati si au chemat întelepti, astrologi, doctori, magi vestiti, pentru a afla, cum sã-l tãmãduiascã pe print.
Un întelept le-a spus:
–Printul s-ar vindeca, dacã ar îmbrãca cãmasa unui om fericit!
Printul s-a înveselit pentru o clipã si degrabã a trimis stafete în toatã împãrãtia, pentru a gãsi un om fericit, cãruia, cu mult aur, sã-i cumpere cãmasa.
Trimisii împãrãtesti au colindat întreaga împãrãtie, dar n-au gãsit decât oameni bombãnitori, grãbiti, cârtitori, tristi, cu chipuri întunecate, nefericiti, bolnavi, amãrâti, nenorociti. Nu gãseau nici mãcar un om fericit. Printul Tamas astepta dar, solii sãi întârziau, nu se mai întorceau...
Unul din trimisi a ajuns în cel mai îndepãrtat colt al împãrãtiei si a gãsit un om foarte vesel. El trebãluia cântând, muncea vesel, pãrea fericit. Trimisul, de teamã sã nu greseascã, s-au uitat bine la el, a luat aminte cum se poartã cu familia lui. Îsi rãsfãta sotia, o alinta, îi vorbea frumos si drãgãstos, desi arãtau a fi de mult timp cãsãtoriti. Cu copiii, se purta atent, blând, îi proteja si se juca cu ei zilnic. Acesta era omul cãutat. Pãrea sã cunoascã secretul fericirii si desigur avea cãmasa fericirii! Nu rãmânea decãt sã ia cãmasa fericirii.
S-a repezit la acel om si ajutat de soldati i-a smuls de pe umeri haina veche, decoloratã, cârpitã si rãscârpitã. Dar omul n-avea cãmasã pe sub hainã.
Omul fericit era asa de sãrac încât nu avea nici mãcar cãmasã...
Povesti ( 2)
Hartia aurie de impachetat
Povestea spune ca in urma cu un numar de ani un om si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat foarte scumpa.
Omul statea rau cu banii si deveni si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun. Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunind:
"Acesta este pentru tine, taticule".
Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind a vazut ca, de fapt, cutia era goala.El i-a spus pe un ton raspicat:
"Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"
Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:
"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."
Tatal a ramas perplex. S-a pus in genunchi si si-a imbratisat fetita si a rugat-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
La scurt timp dupa aceasta, micuta fetita a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie alaturi de patul sau tot restul vietii sale. Si de cite ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar si isi amintea de dragostea care a pus-o fetita acolo.
Intr-un adevarat sens, fiecare dintre noi, ca si oameni, primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.
Copiii, familia, prietenii sunt ca ingerii care te ridica pe picioarele tale atunci cind ai probleme, sa-ti aduci aminte tu insuti sa zbori.
Vizita
Odatã trãia un om tare evlavios. În fiecare zi, de cum se trezea, se spãla si apoi mergea la bisericã pentru slujba de dimineatã. Înãlta mereu o rugã fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodatã. Dimineata si seara, mã rog, fac pomanã. N-ai putea veni si tu odatã la mine?
Dumnezeu i-a ascultat rugãciunea si i-a spus: „Mâine voi veni la tine!"
Ce bucurie pe bietul om. A curãtat toatã casa, a fãcut mâncare, a aprins lumãnãri . În camera de oaspeti a orânduit multime de tãvi pline cu fructe, plãcinte dulci si flori. Toate erau pregãtite pentru a-l primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineatã, un bãietel, care tocmai trecea pe acolo, zãreste prin ferestra deschisã tãvile cu plãcinte, se aproprie si spune:
-Tataie, ai multe plãcinte, nu-mi dai si mie una?
Mâniat de îndrãznealã, omul cel credincios îi rãspunde supãrat:
-Ia sterge-o, împielitatule, cutezi sã-mi ceri, ce-am pregãtit pentru Dumnezeu?
Bãietelul înfricosat pleacã fugind.
Clopotul anuntã sfârsitul slujbei de dimineatã.
Crestinul îsi spune: „De bunã seamã, Dumnezeu va veni dupã rugãciunea de amiazã. Sã-l asteptãm."
Obosit s-a asezat pe banca din fata casei. Vine un cersetor si-i cere de pomanã. Omul îl alungã, fãrã prea multã vorbã. Apoi spalã cu grijã locul, unde a cãlcat cersetorul.
Trece si amiaza si Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abãtut omul nostru asteaptã vizita fãgãduitã. La ceasul rugãciunii de searã, se înfãtiseazã un pelerin si-l roagã:
-Îngãduie-mi sã mã odihnesc pe banca ta si sã-mi petrec noaptea aici...
-Nici gând! E locul, pe care l-am pregãtit pentru Dumnezeu!
S-a înnoptat. „Dumnezeu nu si-a tinut fãgãduiala" îsi spune sãrmanul om necãjit.
A doua zi, omul merge la bisericã, la slujba de dimineatã, ducând prinoasele si izbucneste în lacrimi:
-Doamne, n-ai venit la mine asa cum ai fãgãduit! De ce?
-De trei ori am venit si de trei ori m-ai alungat...
Porcii salbatici
Povestea spune: împreunã suntem puternici, trebuie respectatã libertatea individului, calea de mijloc e cea mai bunã
O turmã de porci sãlbatici pãstea în tundra înghetatã a Siberiei polare. Cãutau licheni crutati de ger. Deodatã s-a stârnit o grozavã furtunã si Crivãtul s-a pornit sã sufle tot mai dezlãntuit. Temperatura scãdea vertiginos. Vântul înghetat pãtrundea prin firele aspre, ca niste tepi, cu care sunt acoperiti porcii spinosi. Cu o miscare instinctivã, turma se strânge pentru a se feri de vãnt si ger. Se înghesuie unul în altul. Tot mai aproape, strâns lipiti, trup lângã trup, pentru a scãpa de înghet si pentru a gãsi un strop de cãldurã în trupul celuilalt...Dar cu cât se strâng mai tare, unul lângã altul, cu atât mai tare, tepii le intrã în carne. Durerea îi face sã se depãrteze...Dar vârtejul de vânt si zãpadã îi învãluie iar, cu mantia sa înghetatã. Si iar se apropie, ca sã se încãlzeascã.. Si din nou se depãrteazã, ca sã nu se mai întepe unul pe altul...Si încet, încet au gãsit distanta potrivitã.
Moartea
Un eremit a intrat într-o pesterã sã se adãposteascã de ploaie si a gãsit o comoarã. A iesit peste mãsurã de speriat din pesterã strigând:
-Am vãzut moartea!
Afarã s-a ciocnit cu trei banditi, care privind în jur l-au întrebat:
-Mosule, unde este moartea?
Eremitul i-a dus în pesterã si le-a arãtat tezaurul, descoperit din întâmplare. La vederea aurului, cei trei banditi si-au simtit inima tresãltând de bucurie si vicleni i-au spus:
-Ai dreptate, mosule, pleacã, pleacã departe de aici...
Dupã plecarea bãtrânului, hotii au rãmas lângã aur, care era foarte mult, întrebându-se, cum sã-l care din vârful muntelui. Pânã la urmã au hotãrât ca unul sã meargã sã aducã provizii si cãrute, iar ceilalti doi sã rãmânã de pazã.
Cel care a coborât în târg, dupã provizii, se gândea:,,În târg voi bea si voi mânca pe sãturate, voi petrece...apoi voi cumpãra provizii, pe care le voi otrãvi si astfel voi rãmâne singurul stãpân al comorii."
Cei doi tâlhari rãmasi de pazã gândeau fiecare în sinea lui:,, O jumãtate din comoarã este mai mare decât o treime. La întoarcere, îl vom ucide pe cel plecat în târg si vom împãrti comoara pe dindouã.
Si asa au fãcut. L-au omorât pe tovarãsul venit din târg cu provizii si cãrute, au mâncat hrana otrãvitã si astfel au murit cu totii...
Cei trei ucenici
Povestea ne spune cã: mereu mai avem de învãtat, oamenii se completeazã si trebuie sã lucreze în echipã, totul este relativ, nimic nu este doar ceea ce pare, avem nevoie de un maestru, omul are si defecte si calitãti.
Îneleptul avea trei ucenici: Nicodim, Varlaam, Ioan. Odatã vorbea cu un alt întelept, care l-a întrebat:
-Ce crezi despre Nicodim?
-Chiar si cele mai luminate minti ar fi uimite de întelepciunea lui...
-Dar Varlaam, ce virtuti are?
-Vitejia si curajul lui întrec pe cele ale eroilor neamului..
-Ce fel de om este Ioan?
-Hãrnicia lui poate fi exemplu pentru oricine...
La auzul acestor vorbe, înteleptul se mirã:
-Dacã Nicodim este atât de întelept, Varlaam atât de viteaz si Ioan atât de harnic, oare ce mai pot ei învãta de la tine înteleptul lor?
-Nicodim e întelept, dar lenes. Varlaam este viteaz, dar nechibzuit. Ioan este harnic, dar invidios. Nicodim nu stie cã întelepciunea nu-l face fericit pe lenes, Varlaam nu bãnuieste cã fãrã precautie, curajul duce la pierzanie, iar lui Ioan, nici prin gând nu-i trece, cã hãrnicia nu face casã bunã cu invidia. Pânã când vor întelege acestea eu voi fi dascãlul lor, iar ei învãtãceii mei.
Cum poti face sã bea un mãgar, cãruia nu-i este sete
Povestea ne vorbeste despre: dificultatea de a convinge, puterea de convingere a faptei.
Doi cãlugãri vorbeau despre greutatea de a convinge un om de ceva.
–Cum poti face sã bea un mãgar, cãruia nu-i este sete?
–Cum poti face sã bea un mãgar, respectându-i libertatea? Nu existã decât un singur rãspuns: sã gãsesti un alt mãgar, cãruia îi e sete...
–Cum asa?
–Mãgarul însetat va bea îndelung, cu bucurie si cu voluptate, alãturi de fârtatul sãu.
–Ca sã-i dea exemplu...
–Nu ca sã-i dea exemplu, ci pentru cã îi este fundametal sete.
–Aha! Acesta este secretul! Îi este într-adevãr pur si simplu sete, vesnic sete.
–Si poate într-o zi, fârtatul sãu, cuprins la rându-i de poftã, se va întreba dacã n-ar face bine sã-si cufunde si el botul în ciubãrul cu apã proaspãtã.
Oamenii însetati de Dumnezeu sunt mai eficienti decât multimea neghiobilor, care doar vorbesc despre El.
Povestea spune ca in urma cu un numar de ani un om si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat foarte scumpa.
Omul statea rau cu banii si deveni si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun. Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunind:
"Acesta este pentru tine, taticule".
Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind a vazut ca, de fapt, cutia era goala.El i-a spus pe un ton raspicat:
"Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"
Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:
"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."
Tatal a ramas perplex. S-a pus in genunchi si si-a imbratisat fetita si a rugat-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
La scurt timp dupa aceasta, micuta fetita a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie alaturi de patul sau tot restul vietii sale. Si de cite ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar si isi amintea de dragostea care a pus-o fetita acolo.
Intr-un adevarat sens, fiecare dintre noi, ca si oameni, primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.
Copiii, familia, prietenii sunt ca ingerii care te ridica pe picioarele tale atunci cind ai probleme, sa-ti aduci aminte tu insuti sa zbori.
Vizita
Odatã trãia un om tare evlavios. În fiecare zi, de cum se trezea, se spãla si apoi mergea la bisericã pentru slujba de dimineatã. Înãlta mereu o rugã fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodatã. Dimineata si seara, mã rog, fac pomanã. N-ai putea veni si tu odatã la mine?
Dumnezeu i-a ascultat rugãciunea si i-a spus: „Mâine voi veni la tine!"
Ce bucurie pe bietul om. A curãtat toatã casa, a fãcut mâncare, a aprins lumãnãri . În camera de oaspeti a orânduit multime de tãvi pline cu fructe, plãcinte dulci si flori. Toate erau pregãtite pentru a-l primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineatã, un bãietel, care tocmai trecea pe acolo, zãreste prin ferestra deschisã tãvile cu plãcinte, se aproprie si spune:
-Tataie, ai multe plãcinte, nu-mi dai si mie una?
Mâniat de îndrãznealã, omul cel credincios îi rãspunde supãrat:
-Ia sterge-o, împielitatule, cutezi sã-mi ceri, ce-am pregãtit pentru Dumnezeu?
Bãietelul înfricosat pleacã fugind.
Clopotul anuntã sfârsitul slujbei de dimineatã.
Crestinul îsi spune: „De bunã seamã, Dumnezeu va veni dupã rugãciunea de amiazã. Sã-l asteptãm."
Obosit s-a asezat pe banca din fata casei. Vine un cersetor si-i cere de pomanã. Omul îl alungã, fãrã prea multã vorbã. Apoi spalã cu grijã locul, unde a cãlcat cersetorul.
Trece si amiaza si Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abãtut omul nostru asteaptã vizita fãgãduitã. La ceasul rugãciunii de searã, se înfãtiseazã un pelerin si-l roagã:
-Îngãduie-mi sã mã odihnesc pe banca ta si sã-mi petrec noaptea aici...
-Nici gând! E locul, pe care l-am pregãtit pentru Dumnezeu!
S-a înnoptat. „Dumnezeu nu si-a tinut fãgãduiala" îsi spune sãrmanul om necãjit.
A doua zi, omul merge la bisericã, la slujba de dimineatã, ducând prinoasele si izbucneste în lacrimi:
-Doamne, n-ai venit la mine asa cum ai fãgãduit! De ce?
-De trei ori am venit si de trei ori m-ai alungat...
Porcii salbatici
Povestea spune: împreunã suntem puternici, trebuie respectatã libertatea individului, calea de mijloc e cea mai bunã
O turmã de porci sãlbatici pãstea în tundra înghetatã a Siberiei polare. Cãutau licheni crutati de ger. Deodatã s-a stârnit o grozavã furtunã si Crivãtul s-a pornit sã sufle tot mai dezlãntuit. Temperatura scãdea vertiginos. Vântul înghetat pãtrundea prin firele aspre, ca niste tepi, cu care sunt acoperiti porcii spinosi. Cu o miscare instinctivã, turma se strânge pentru a se feri de vãnt si ger. Se înghesuie unul în altul. Tot mai aproape, strâns lipiti, trup lângã trup, pentru a scãpa de înghet si pentru a gãsi un strop de cãldurã în trupul celuilalt...Dar cu cât se strâng mai tare, unul lângã altul, cu atât mai tare, tepii le intrã în carne. Durerea îi face sã se depãrteze...Dar vârtejul de vânt si zãpadã îi învãluie iar, cu mantia sa înghetatã. Si iar se apropie, ca sã se încãlzeascã.. Si din nou se depãrteazã, ca sã nu se mai întepe unul pe altul...Si încet, încet au gãsit distanta potrivitã.
Moartea
Un eremit a intrat într-o pesterã sã se adãposteascã de ploaie si a gãsit o comoarã. A iesit peste mãsurã de speriat din pesterã strigând:
-Am vãzut moartea!
Afarã s-a ciocnit cu trei banditi, care privind în jur l-au întrebat:
-Mosule, unde este moartea?
Eremitul i-a dus în pesterã si le-a arãtat tezaurul, descoperit din întâmplare. La vederea aurului, cei trei banditi si-au simtit inima tresãltând de bucurie si vicleni i-au spus:
-Ai dreptate, mosule, pleacã, pleacã departe de aici...
Dupã plecarea bãtrânului, hotii au rãmas lângã aur, care era foarte mult, întrebându-se, cum sã-l care din vârful muntelui. Pânã la urmã au hotãrât ca unul sã meargã sã aducã provizii si cãrute, iar ceilalti doi sã rãmânã de pazã.
Cel care a coborât în târg, dupã provizii, se gândea:,,În târg voi bea si voi mânca pe sãturate, voi petrece...apoi voi cumpãra provizii, pe care le voi otrãvi si astfel voi rãmâne singurul stãpân al comorii."
Cei doi tâlhari rãmasi de pazã gândeau fiecare în sinea lui:,, O jumãtate din comoarã este mai mare decât o treime. La întoarcere, îl vom ucide pe cel plecat în târg si vom împãrti comoara pe dindouã.
Si asa au fãcut. L-au omorât pe tovarãsul venit din târg cu provizii si cãrute, au mâncat hrana otrãvitã si astfel au murit cu totii...
Cei trei ucenici
Povestea ne spune cã: mereu mai avem de învãtat, oamenii se completeazã si trebuie sã lucreze în echipã, totul este relativ, nimic nu este doar ceea ce pare, avem nevoie de un maestru, omul are si defecte si calitãti.
Îneleptul avea trei ucenici: Nicodim, Varlaam, Ioan. Odatã vorbea cu un alt întelept, care l-a întrebat:
-Ce crezi despre Nicodim?
-Chiar si cele mai luminate minti ar fi uimite de întelepciunea lui...
-Dar Varlaam, ce virtuti are?
-Vitejia si curajul lui întrec pe cele ale eroilor neamului..
-Ce fel de om este Ioan?
-Hãrnicia lui poate fi exemplu pentru oricine...
La auzul acestor vorbe, înteleptul se mirã:
-Dacã Nicodim este atât de întelept, Varlaam atât de viteaz si Ioan atât de harnic, oare ce mai pot ei învãta de la tine înteleptul lor?
-Nicodim e întelept, dar lenes. Varlaam este viteaz, dar nechibzuit. Ioan este harnic, dar invidios. Nicodim nu stie cã întelepciunea nu-l face fericit pe lenes, Varlaam nu bãnuieste cã fãrã precautie, curajul duce la pierzanie, iar lui Ioan, nici prin gând nu-i trece, cã hãrnicia nu face casã bunã cu invidia. Pânã când vor întelege acestea eu voi fi dascãlul lor, iar ei învãtãceii mei.
Cum poti face sã bea un mãgar, cãruia nu-i este sete
Povestea ne vorbeste despre: dificultatea de a convinge, puterea de convingere a faptei.
Doi cãlugãri vorbeau despre greutatea de a convinge un om de ceva.
–Cum poti face sã bea un mãgar, cãruia nu-i este sete?
–Cum poti face sã bea un mãgar, respectându-i libertatea? Nu existã decât un singur rãspuns: sã gãsesti un alt mãgar, cãruia îi e sete...
–Cum asa?
–Mãgarul însetat va bea îndelung, cu bucurie si cu voluptate, alãturi de fârtatul sãu.
–Ca sã-i dea exemplu...
–Nu ca sã-i dea exemplu, ci pentru cã îi este fundametal sete.
–Aha! Acesta este secretul! Îi este într-adevãr pur si simplu sete, vesnic sete.
–Si poate într-o zi, fârtatul sãu, cuprins la rându-i de poftã, se va întreba dacã n-ar face bine sã-si cufunde si el botul în ciubãrul cu apã proaspãtã.
Oamenii însetati de Dumnezeu sunt mai eficienti decât multimea neghiobilor, care doar vorbesc despre El.
Povesti ( 1 )
Transformarea
Am cerut odatã, un buchet de flori si am primit un cactus plin de tepi, iar altã datã am cerut câtiva fluturi, dar am primit un pumn de viermi respingãtori,
Eram nedumerit si speriat, deziluzionat: lumea nu era cum credeam eu!
Dupã câteva zile, pe neasteptate, cactusul cel plin de tepi, a înflorit, iar viermii au devenit magnifici fluturi.
Viermele
Viermele a privit în jur: unele sãreau, altele cântau, multe zburau, putine alergau...toate insectele erau în continuã miscare si erau fericite. Numai el, sãrãcutul, era fãrã glas, fãrã picioare, fãrã aripi. Dar nu invidia pe nimeni, stia cã este un vierme si-si spunea:
-Fiecare are destinul sãu!
Si si-a început munca.În scurt timp, s-a înfãsurat într-un ghem de mãtase, s-a izolat de lume, apoi a stat linistit în gogoasa lui si a asteptat spunându-si:
-Încã putinã rãbdare!
La momentul cuvenit, din gogoasa de mãtase, a iesit un minunat fluture albastru metalizat, mare, diafan, care si-a întins frumoasele aripi gratioase si s-a înãltat în vãzduh, uitând cu totul, cã fusese cândva un vierme.
Firul de ceapa
Un înger n-avea pace în Cer din cauza chinurilor pãcãtosilor din Iad si cobora des, sã-i roage sã-si aminteascã binele fãcut în viatã.
-Poate totusi ai fãcut o cât de micã faptã bunã! Încearcã sã-ti amintesti! Îi ruga el pe pãcãtosi.
Într-un târziu o doamnã si-a amintit:
-Eu! Eu am dat unui cersetor o coajã de ceapã! Aceasta nu este o faptã bunã?
-Bineînteles cã este! S-a bucurat îngerul.
Apoi a alergat la Arhivele Cerului si a verificat povestea cu ceapa...A adus coaja de ceapã în Iad si i-a spus femeii:
-Tine-te bine de coaja de ceapã! Eu voi prinde celãlalt capãt si împreunã vom zbura în sus. Asa vei ajunge în Cer!
Zis si fãcut. Coaja de ceapã a rezistat si nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alti pãcãtosi au prins de veste si degrabã s-au agãtat de picioarele femeii, pentru ca astfel sã scape si ei din Iad. O multime de oameni atârnau de picioarele si poalele ei, iar coaja de ceapã rezista, fãrã sã se rupã. Toti zburau spre Cer. Cînd femeia a privit în jos si a vãzut multimea de oameni, a început sã se teamã, cã ceapa se va rupe si ea va cãdea. Asa cã a început sã-i împingã pe ceilalti cu piciorul, încercând sã-i dea jos, si spunându-le:
-Voi rãmâneti acolo în Iad, pãcãtosilor! Cãci voi n-ati fãcut nici un bine!
În clipa aceea coaja de ceapã s-a rupt si cu totii au cãzut în Iad...
Ea pãcãtoasa, judecase pe altii... (dupã Doistoievski)
Am cerut odatã, un buchet de flori si am primit un cactus plin de tepi, iar altã datã am cerut câtiva fluturi, dar am primit un pumn de viermi respingãtori,
Eram nedumerit si speriat, deziluzionat: lumea nu era cum credeam eu!
Dupã câteva zile, pe neasteptate, cactusul cel plin de tepi, a înflorit, iar viermii au devenit magnifici fluturi.
Viermele
Viermele a privit în jur: unele sãreau, altele cântau, multe zburau, putine alergau...toate insectele erau în continuã miscare si erau fericite. Numai el, sãrãcutul, era fãrã glas, fãrã picioare, fãrã aripi. Dar nu invidia pe nimeni, stia cã este un vierme si-si spunea:
-Fiecare are destinul sãu!
Si si-a început munca.În scurt timp, s-a înfãsurat într-un ghem de mãtase, s-a izolat de lume, apoi a stat linistit în gogoasa lui si a asteptat spunându-si:
-Încã putinã rãbdare!
La momentul cuvenit, din gogoasa de mãtase, a iesit un minunat fluture albastru metalizat, mare, diafan, care si-a întins frumoasele aripi gratioase si s-a înãltat în vãzduh, uitând cu totul, cã fusese cândva un vierme.
Firul de ceapa
Un înger n-avea pace în Cer din cauza chinurilor pãcãtosilor din Iad si cobora des, sã-i roage sã-si aminteascã binele fãcut în viatã.
-Poate totusi ai fãcut o cât de micã faptã bunã! Încearcã sã-ti amintesti! Îi ruga el pe pãcãtosi.
Într-un târziu o doamnã si-a amintit:
-Eu! Eu am dat unui cersetor o coajã de ceapã! Aceasta nu este o faptã bunã?
-Bineînteles cã este! S-a bucurat îngerul.
Apoi a alergat la Arhivele Cerului si a verificat povestea cu ceapa...A adus coaja de ceapã în Iad si i-a spus femeii:
-Tine-te bine de coaja de ceapã! Eu voi prinde celãlalt capãt si împreunã vom zbura în sus. Asa vei ajunge în Cer!
Zis si fãcut. Coaja de ceapã a rezistat si nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alti pãcãtosi au prins de veste si degrabã s-au agãtat de picioarele femeii, pentru ca astfel sã scape si ei din Iad. O multime de oameni atârnau de picioarele si poalele ei, iar coaja de ceapã rezista, fãrã sã se rupã. Toti zburau spre Cer. Cînd femeia a privit în jos si a vãzut multimea de oameni, a început sã se teamã, cã ceapa se va rupe si ea va cãdea. Asa cã a început sã-i împingã pe ceilalti cu piciorul, încercând sã-i dea jos, si spunându-le:
-Voi rãmâneti acolo în Iad, pãcãtosilor! Cãci voi n-ati fãcut nici un bine!
În clipa aceea coaja de ceapã s-a rupt si cu totii au cãzut în Iad...
Ea pãcãtoasa, judecase pe altii... (dupã Doistoievski)
Friday, May 09, 2008
Cei mai buni ani ai vietii noastre
Fiecare zi se naste povestind
O istorie minunata,
Si e frumos sa ne trezim
Auzind povestea ei pretioasa!
Tu ,precum un cavaler,
Si eu, precum o regina,
In timp ce privim pe fereastra
Vartejuri violente de nisip,
Aer de furtuna.
Va fi ca amandoi suntem
De pe o frumoasa si mult indepartata planeta,
Si ca Pamantul pe care pasim
Pare o poveste ascunsa .
Toti vor totul si nu obtin nimic.
Insa noi ne simtim liberi
Pentru ca voi fi mereu a ta si tu al meu.
Cei mai buni ani ai vietii noastre,
Mergem impreuna sa traim fara teama
Cei mai frumosi ani ai vietii noastre.
Cei mai buni ani ai vietii noastre!~
Cred ca e frumos
Cand ne privim fara sa spunem nimic.
E usor sa ne spunem totul
Lasand sa vorbeasca privirile.
Si cand vom descoperi
Ca s-au dus cu vantul,
Acele dulci si unice momente
Se vor intoarce sa traiasca in amintire.
O istorie minunata,
Si e frumos sa ne trezim
Auzind povestea ei pretioasa!
Tu ,precum un cavaler,
Si eu, precum o regina,
In timp ce privim pe fereastra
Vartejuri violente de nisip,
Aer de furtuna.
Va fi ca amandoi suntem
De pe o frumoasa si mult indepartata planeta,
Si ca Pamantul pe care pasim
Pare o poveste ascunsa .
Toti vor totul si nu obtin nimic.
Insa noi ne simtim liberi
Pentru ca voi fi mereu a ta si tu al meu.
Cei mai buni ani ai vietii noastre,
Mergem impreuna sa traim fara teama
Cei mai frumosi ani ai vietii noastre.
Cei mai buni ani ai vietii noastre!~
Cred ca e frumos
Cand ne privim fara sa spunem nimic.
E usor sa ne spunem totul
Lasand sa vorbeasca privirile.
Si cand vom descoperi
Ca s-au dus cu vantul,
Acele dulci si unice momente
Se vor intoarce sa traiasca in amintire.
Tuesday, May 06, 2008
Los mejores anos de nuestra vida
Cada día nace contando
una historia maravillosa
y es bello despertarnos
oyendo su fábula preciosa.
Tú como un caballero
y yo como una reina,
mientras vemos por la ventana
remolinos violentos de arena,
aire de tormenta.
Será que ambos somos
de un bello y lejanísimo planeta
y que el mundo que pisamos
parece una fábula secreta.
Todos lo quieren todo
y sólo tocan el vacío.
Pero nosotros no sentimos frío
porque siempre serán tuyos y míos.
Estribillo:
Los mejores años de nuestra vida,
los mejores años de nuestra vida.
Vámonos juntos para que vivamos sin medida
los mejores años de nuestra vida,
de nuestra vida, de nuestra vida.
Vámonos juntos para que vivamos sin medida
los mejores años de nuestra vida.
Pienso que es bonito
que nos miremos sin decir nada.
Es fácil decir todo
dejando que hablen las miradas.
Y cuando descubramos
que se han marchado con el viento
aquellos dulces y únicos momentos,
volverán a vivir en el recuerdo.
una historia maravillosa
y es bello despertarnos
oyendo su fábula preciosa.
Tú como un caballero
y yo como una reina,
mientras vemos por la ventana
remolinos violentos de arena,
aire de tormenta.
Será que ambos somos
de un bello y lejanísimo planeta
y que el mundo que pisamos
parece una fábula secreta.
Todos lo quieren todo
y sólo tocan el vacío.
Pero nosotros no sentimos frío
porque siempre serán tuyos y míos.
Estribillo:
Los mejores años de nuestra vida,
los mejores años de nuestra vida.
Vámonos juntos para que vivamos sin medida
los mejores años de nuestra vida,
de nuestra vida, de nuestra vida.
Vámonos juntos para que vivamos sin medida
los mejores años de nuestra vida.
Pienso que es bonito
que nos miremos sin decir nada.
Es fácil decir todo
dejando que hablen las miradas.
Y cuando descubramos
que se han marchado con el viento
aquellos dulces y únicos momentos,
volverán a vivir en el recuerdo.
N.V. Gogol despre boala
N.V. Gogol scria: " Ah! Cat de mult avem noi nevoie de boli! Din multimea foloaselor pe care le-am putea trage, voi mentiona doar unul singur: azi sunt asa cum sunt, insa totusi m-am schimbat in mai bine. Daca nu ar fi existat aceste suferinte, as fi crezut ca am devenit asa cum trebuia sa fiu...Sanatatea, care il impinge mereu pe rus la tot felul de salturi si dorinte de a-si evidentia calitatile in fata tuturor, m-ar fi obligat sa savarsesc o multime de prostii. Daca nu ar fi existat suferintele provocate de boli, nici nu vreau sa-mi inchipui ce as fi devenit eu! Ce om insemnat mi-as fi inchipuit ca sunt! "
Scriitorul ne impartaseste cateva momente din bogata sa experienta de viata: "Ma smeresc in fiecare clipa si nu gasesc cuvinte pentru a-i multumi Proniatorului Ceresc pentru boala mea. Sa primiti si voi cu supunere orice boala, avand ferma incredere ca este spre folosul vostru. Rugati-va lui Dumnezeu ca sa va descopere insemnatatea ei minunata si adancul sensului ei."
Fragment extras din cartea "De ce sufera copiii?".
Scriitorul ne impartaseste cateva momente din bogata sa experienta de viata: "Ma smeresc in fiecare clipa si nu gasesc cuvinte pentru a-i multumi Proniatorului Ceresc pentru boala mea. Sa primiti si voi cu supunere orice boala, avand ferma incredere ca este spre folosul vostru. Rugati-va lui Dumnezeu ca sa va descopere insemnatatea ei minunata si adancul sensului ei."
Fragment extras din cartea "De ce sufera copiii?".
Perlele Pamantului
Perlele Pamantului nu exista ca sa le judecam cu puterea mintii,ci ca sa ne bucuram de ele cu puterea inimii!
Saturday, May 03, 2008
O simpla intrebare
" Ce stii tu despre originea lacrimilor
Daca niciodata nu ai plans ? "
(Renato Zero)
Daca niciodata nu ai plans ? "
(Renato Zero)
Friday, May 02, 2008
Razboinicul Luminii e atent la ceea ce gandeste
Când vrei ceva, întreg Universul conspiră în favoarea ta. Războinicul luminii ştie asta.
Din acest motiv, este extrem de atent cu gândurile sale. Ascunse sub o serie de bune intenţii, există sentimente pe care nimeni nu îndrăzneşte să şi le mărturisească nici sieşi: răzbunarea, autodistrugerea, vinovăţia, frica de victorie, bucuria macabră pentru tragedia celorlalţi.
Universul ne supune judecăţii: conspiră în favoarea dorinţelor noastre. De aceea, războinicul are curajul de a-şi scruta umbrele din suflet şi de a vedea dacă nu cumva cere ceva greşit pentru sine.
Şi are întotdeauna foarte multă grijă de ceea ce gândeşte.
Din acest motiv, este extrem de atent cu gândurile sale. Ascunse sub o serie de bune intenţii, există sentimente pe care nimeni nu îndrăzneşte să şi le mărturisească nici sieşi: răzbunarea, autodistrugerea, vinovăţia, frica de victorie, bucuria macabră pentru tragedia celorlalţi.
Universul ne supune judecăţii: conspiră în favoarea dorinţelor noastre. De aceea, războinicul are curajul de a-şi scruta umbrele din suflet şi de a vedea dacă nu cumva cere ceva greşit pentru sine.
Şi are întotdeauna foarte multă grijă de ceea ce gândeşte.
Despre ceea ce este inacceptabil
“Hitler a pierdut poate războiul pe câmpul de luptă, dar până la urmă a câştigat ceva”, spune Marek Halter. “Pentru că omul din secolul al XX-lea a creat lagărul de concentrare, şi a reînviat tortura, şi i-a învăţat pe semenii săi că e posibil să închizi ochii la nenorocirile celorlalţi.”
Pesemne are dreptate: există copii abandonaţi, civili masacraţi, nevinovaţi în închisori, beţivi în şanţuri, nebuni la putere.
Dar poate că nu are câtuşi de puţin dreptate: există războinicii luminii.
Şi războinicii luminii nu acceptă niciodată ceea ce este inacceptabil.
Pesemne are dreptate: există copii abandonaţi, civili masacraţi, nevinovaţi în închisori, beţivi în şanţuri, nebuni la putere.
Dar poate că nu are câtuşi de puţin dreptate: există războinicii luminii.
Şi războinicii luminii nu acceptă niciodată ceea ce este inacceptabil.
Thursday, May 01, 2008
Nimeni nu e ca mine
Si se invarte,in cerc se invarte!...
Se intoarce iarasi primavara
si ma gaseste ca nu am savarsit nimic!...
Eu iubirea o aveam in minte,
insa am cunoscut doar lume...
Si pot sa pasesc simplu inainte,
cat timp nimeni nu e ca mine!
(Dupa Ivano Fossati -E di nuovo cambio casa)
Se intoarce iarasi primavara
si ma gaseste ca nu am savarsit nimic!...
Eu iubirea o aveam in minte,
insa am cunoscut doar lume...
Si pot sa pasesc simplu inainte,
cat timp nimeni nu e ca mine!
(Dupa Ivano Fossati -E di nuovo cambio casa)
Subscribe to:
Posts (Atom)
