Viata traita fara a multumi

Numai multumind Domnului putem trai bine, adica drept.  Poate fi multumire prin fapta, gand sau cuvant, insa sa fie si traita in suflet, nu doar in aparenta. A trai fara a multumi, e totuna cu a trai prost. Cum zic unii ca traiesc bine, daca ei nu stiu multumi Domnului? Am primit prin email textul de mai jos: SCRISOARE către Dumnezeu   De  cate  ori  lumina  imi bate  in  fereastra  si inteleg  ca imi  mai  daruiesti  o  zi  de  viata, gandul  meu porneste,  Doamne, catre  tine, incarcat  de  bucurie  si  multumiri.   Iti  multumesc  pentru  tot.   Pentru  dimineata  in  care  mi-ai  deschis  poarta  catre  viata  si  pentru iubirea  celor  care  mi-au  fost  in  preajma, caci  din  iubirea  lor  mi-am  incarcat  universul  meu  de  copil  cu  lumina.   Iti  multumesc  pentru  toate  diminetile  mele, caci  gasesc  in  toate  puterea  de  a  merge  mai  departe, oricat de  lungi  ar  fi  noptile  de  dinaintea  lor.    Iti  multumesc  pentru  ca  dincolo  de  râsul  sau  de  plansul  meu  am  gasit  puterea  de  a-mi  masura  timpul  in  vise  implinite.    Iti  multumesc  pentru sprijinul  pe  care  l-am  primit  in  clipe  de  cumpana  ori la examenele vietii.   Pentru  rabdarea  cu  care  m-ai  invatat  sa  ma  ridic  deasupra  greselilor  mele, a indoielilor  mele  sau  a  lucrurilor  neinsemnate....   Iti  multumesc, caci  dupa  o  vreme  in  care  credeam  ca  n-am  sa mai  ies  la  liman, mi-ai  amintit  ca  nici  o  asteptare  nu e zadarnica  si  nici  o  suferinta  fara  rost.   M-ai  ajutat sa dau  la  o  parte  norii  ca  sa  ating  cerul....    Sa  ma bucur  de  normalitate, de  fericiri  marunte, de  vacante visate,  de  lucruri  simple, de  copaci  infloriti...    Si  sa  ma  bucur  ca  sunt,  ca  vad, ca  aud, ca  simt...    Iti  multumesc  ca nu  ma  lasi  sa  port  niciodata  o  povara  mai  grea  decat as  putea  duce...   Mi-ai  dat  putere  sa  merg  mai departe, m-ai  invatat  si  continui  sa  ma  inveti  cum  sa tin  drumul  drept...   Iti  multumesc  ca  la capatul  atator  cautari  mi-am gasit  rostul: sa  iubesc  si  sa  iert, sa  am  timp, rabdare, curaj, sa  pot  sa  exprim  tot  ce  simt, sa  stiu, sa  construiesc, sa descopar, sa  traiesc...     Mi-a  trebuit  timp  ca  sa patrund  intelesul  vorbelor. Raspunsurile  pe  care  ni  le da Dumnezeu  sunt  mult  mai  intelepte  decat  rugamintile noastre.   Mi-a  trebuit  timp  ca  sa  inteleg  ca  lui Dumnezeu  trebuie  sa-i  multumim  si  pentru  ce  ne-a  dat si  pentru  ce  nu  ne-a  dat, fiindca  in  intelepciunea  Lui,ne-a  ferit  de  multe  rele...    Ajuta-ma  sa  merit  intotdeauna Iubirea  Ta....

Ii multumesc!

 Multumesc artistei Madalina Manole! A ramas ceva in urma ei. Nu a trait degeaba! Chiar daca a plecat nechemata din lumea aceasta....

Puterea vietii

Un fragment din Moartea lui Fulger.




Dupa ce isi descopera fiul-erou mort, mama lui Fulger
carteste impotriva Celui Ce " vietile le-a dat "!
 Insa apoi un batran intelept ii arata cat  de gresit este felul ei de a gandi:


De ce să cred în El  de-acum?
În faţa lui au toţi un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!
Credinţa-i val, iubirea vânt
Şi viaţa fum!

Şi-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, şi sta-ngrozit. -
Şi-atunci un sfetnic a venit
Şi-n faţa doamnei s-a oprit,
Privind la ea.

Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.

Şi sprijin pe toiag cătând
Şi-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.

De cum te zbuciumi, tu te stingi
Şi inima din noi o frângi -
Ne doare c-a fost scris aşa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.

Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieşte-n veci,
E numai dus.




N-am cap şi chip pe toţi să-i spui
Şi-aş spune tot ce ştiu, dar cui?
Că de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Şi ştiu pe Crivăţ cel turbat
Ca ţara lui.

Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Şi toţi s-au dus pe-acelaşi drum.
Ei şi-au plinit chemarea lor
Şi i-am văzut murind uşor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viaţa-i fum.

Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viaţa-i datorie grea
Şi laşii se-ngrozesc de ea -
Să aibă tot cei laşi ar vrea
Pe neluptat.

De ce să-ntrebi viaţa ce-i?
Aşa se-ntreabă cei mişei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte şi la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Şi de femei!

Trăieşte-ţi, doamnă, viaţa ta!
Şi-a morţii lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorţi,
Dar dacă mor, ce grijă porţi?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morţi?

Dar ştiu un lucru mai pe sus
De toate câte ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi mâine nu-s!

Şi-oricât de amărâţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De Cel Ce vieţile le-a dat! -
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!