Psalm

Doamne,umblu pe cărările Tale şi
nu Te găsesc,murmur cuvinte
pe care nu le mai înţeleg,moştenite de
la neamul meu de pribegi veghetori
ai flăcării şi ai fumului păgân ,
vatra mea e de lut,îmbrăcând
tiparul de piatră pătrat.
Când rostogolesc boabe de smirnă
pe jar,faţa mi se acoperă cu
funingine,seamăn atunci cu strămoşul
şaman,căutătorul de semne,
repere şi glasuri de
sus şi din adânc,vindecătorul a
toată aparenţa.
Lupt cu el ca să răzbesc până la
Tine,dar drumul e plin de râpi,
pârâuri cu pietrele la vedere,
crengi dezmăţate şi brazi crescuţi
cu rădăcina-n văzduh.
Mi-e greu,Doamne,paznicii Tăi
Îţi iau numele în deşert şi-l
fac bici,nici să mă umilesc nu
mai pot,durerea mă face perfidă.

( Valeria Manta – Tăicuţu )