Tuesday, April 07, 2009

Pacea, cel mai pretios dar facut lumii

Dar nu ar trebui să mai existe foame şi foamete. Cum putem crea o lume mai bună fără să ne ocupăm de relele ca foamea şi violenţa, în primul rând?



Toate relele sunt efectul inconştienţei. Puteţi reduce aceste efecte ale incoştienţei, dar nu le puteţi elimina dacă nu eliminaţi cauza lor. Adevărata schimbare are loc în interior, nu în exterior.
Dacă vă simţiţi chemat să alinaţi suferinţa lumii, acesta este un lucru foarte nobil, dar amintiţi-vă să nu vă concentraţi numai asupra exteriorului; altfel, veţi avea parte de frustrare şi disperare. Fără o profundă schimbare interioară la nivelul conştiinţei umane, suferinţa lumii este un puţ fără fund. Aşa că nu lăsaţi compasiunea să devină unilaterală. Empatia cu durerea sau lipsa unei persoane şi dorinţa de a ajuta trebuie să fie echilibrate de o conştiinţă profundă a naturii eterne a vieţii şi a naturii iluzorii a tuturor durerilor. Lăsaţi pacea dvs. interioară să invadeze tot ceea ce faceţi şi veţi funcţiona simultan la nivelul efectului şi al cauzei.
Acest lucru este valabil şi dacă susţineţi o mişcare ce are drept scop să-i oprească pe oamenii profund inconştienţi să se distrugă pe sine, să-i distrugă pe alţii, planeta sau să provoace suferinţe cumplite altor fiinţe sensibile. Nu uitaţi: aşa cum nu vă puteţi lupta cu întunericul, tot aşa nu vă puteţi lupta cu inconştienţa. Incercând, polurile opuse se vor întări şi se vor înrădăcina şi mai adânc. Vă veţi identifica cu una dintre polarităţi, veţi crea un “duşman” şi astfel veţi fi cufundat din nou în inconştienţă. Creşteţi nivelul conştiinţei împrăştiind informaţii sau cel mult practicând rezistenţa pasivă. Dar asiguraţi-vă că nu aveţi nicio rezistenţă interioară, niciun pic de ură, niciun pic de negativism. “Iubiţi-vă duşmanii!”, a spus Isus, lucru care, desigur, înseamnă “să nu aveţi duşmani”.
Odată implicat în transformarea la nivelul efectului, este foarte uşor să vă pierdeţi în el. Rămâneţi treaz şi foarte, foarte present. Punctul dvs. central trebuie să rămână nivelul cauzal, scopul dvs. principal să fie explicarea dezvoltării spirituale, iar pacea, cel mai preţios dar făcut lumii.


( fragment din Puterea prezentului - Eckhart Tolle )

No comments: