Inelul pierdut

Pe vremea cand aveam intalniri cu diversi oameni in calitate de consilier si invatator spiritual, vizitam de doua ori pe saptamana o femeie ce se lupta cu cancerul. Era o profesoara de patruzeci si ceva de ani careia doctorii nu-i dadusera mai mult de cateva luni de trait. Uneori schimbam cateva cuvinte in timpul acelor vizite, dar in cea mai mare parte a timpului stateam in liniste, prilej cu care ea a avut primele strafulgerari ale pacii interioare despre care nu stiuse niciodata ca exista de-a lungul vietii ei ocupate, de profesoara.
Intr-una din zile insa am gasit-o intr-o stare de mare suferinta si suparare.”Ce s-a intamplat?”, am intrebat-o . Inelul ei cu diamant, de mare valoare atat din punct de vedere financiar, cat si sentimental, disparuse, iar ea spunea ca era sigura ca-i fusese furat de femeia care venea sa aiba grija de ea cateva ore pe zi. Spunea ca nu intelegea cum ar putea cineva sa fie atat de crud si de lipsit de inima incat sa-i faca asa ceva. M-a intrebat daca era cazul sa ii vorbeasca deschis femeii sau daca era mai bine sa cheme imediat politia. I-am raspuns ca n-as putea sa-i spun ce sa faca, dar i-am cerut sa se intrebe cat de important era in acest punct din viata ei un inel sau orice altceva. “Nu intelegeti”, mi-a raspuns. “ Acesta a fost inelul bunicii mele. Obisnuiam sa-l port in fiecare zi pana cand m-am imbolnavit si mainile mi s-au umflat prea tare. Pentru mine e mai mult decat un simplu inel. Cum as putea sa nu fiu suparata? “
Promptitudinea raspunsului ei, supararea si nuanta defensiva din vocea ei indicau faptul ca nu devenise inca suficient de prezenta pentru a privi in interiorul ei si pentru a separa reactia ei de intamplarea care o declansase, ca sa le observe pe fiecare in parte. Supararea si atitudinea defensiva erau indicii ca egoul vorbea inca prin intermediul ei. I-am spus atunci: “Am sa va pun cateva intrebari, dar in loc sa-mi raspundeti la ele pe loc, incercati sa gasiti raspunsurile in dumneavoastra. Am sa fac o mica pauza dupa fiecare intrebare. Daca apare raspunsul, nu e neaparat necesar ca el sa apara sub forma unor cuvinte.” Mi-a raspuns ca e pregatita sa asculte. Am intrebat-o: “ Sunteti constienta de faptul ca va trebui sa renuntati complet la acel inel la un moment dat, si poate destul de curand? De cat timp mai aveti nevoie ca sa fiti pregatita sa renuntati la el? Veti fi diminuata atunci cand veti renunta la el? Ceea ce sunteti va fi diminuat de aceasta pierdere?” Dupa ultima intrebare s-a lasat tacerea timp de cateva minute.
Cand a reinceput sa vorbeasca, pe fata ii aparuse un zambet si parea impacata. “ Ultima intrebare m-a facut sa realizez ceva foarte important. La inceput am cautat raspunsul in mintea mea, iar mintea mi-a spus: “ Da, sigur ca ai fost diminuata“ . Apoi mi-am pus din nou intrebarea: “ A fost diminuat ceea ce sunt eu? “. De aceasta data am incercat mai degraba sa simt raspunsul decat sa-l gandesc. Si deodata am simtit faptul ca Eu Sunt. Niciodata inainte nu mai simtisem astfel. Daca pot simti atat de intens ca Eu Sunt, inseamna ca ceea ce sunt nu a fost deloc diminuat. Si acum simt acest lucru, simt o pace, dar una foarte vie.”

Fragment din: Un Pamant nou, de Eckhart Tolle.