Masini numeroase si oameni putini

Se spune ca înainte de a muri îti rulează în minte toată viata ta trecuta, de la prima amintire a copilariei, pana la glontul care ti-a patruns in cap. E ultimul film pe care il vezi si  nu poti sa-l povestesti nimanui. Eu nu cred.

Adica, viata cred ca ti-o vezi in clipele acelea din urma, dar nu pe cea trecuta, ci pe cea viitoare. Vezi viata vietii tale netraite, asa cum ti-a fost data, caci Dumnezeu face toate vietile oamenilor sa fie traite pana cand esti inconjurat de destui nepoti ca sa poti sa treci dincolo- oamenii sunt cei care strica proiectul.

Eu nu cred ca baiatul acela in geaca alba, purtat de ceilalti pe deasupra asfaltului Pietei , la lumina baricadei in flacari, cu capul in piept si adidasii in picioarele moi tarsaind carosabilul, vedea atunci tomberoanele si stivele de navete cu lapte ale Bercenilor printre care luptase de atatea ori cu Baracudele pentru stapanirea parculetului de langa M21 – invingand sau cazut rapus. Nici pe tatal, nici pe mama lui nu cred ca-i vedea cum strigau la el stai, stai in casa, unde te duci, esti nebun, nu te-am crescut sa mi te omoare astia.

Eu cred ca Nino, sau Relu, sau Gufi vedea atunci masini. In locul taburilor si tancurilor, nesfarsite suvoaie de masini inundand orasul, din Berceni in Militari, din Balta Alba in Colentina. In Bucurestiul din viitorul lui mort sunt mai multe masini decat oameni. Ele sunt viata. Iar oamenii, soferii in livrea si cu caşcheta ai propriilor masini, fie Dacia, fie Bentley, le duc unde au ele treaba, unde se intalnesc unele cu altele, la marile adunari din parcari sau de aiurea. Multe au geamurile intunecate, ca sa nu se vada ca la volan nu e nimeni." (Cristian Tudor Popescu)

cosmincozma13@yahoo.it