Friday, October 01, 2010

Fara frica de moarte

  
        Am văzut cum cineva care, mulţumesc lui Dumnezeu este mama… am văzut cum cineva poate muri superb. Cum se poate lupta cineva cu cancerul cinci ani. Cum poate o femeie superbă pierde pe rând, în cinci ani, un sân, părul, un braţ, o claviculă, un omoplat şi în final doi plămâni- cu zâmbetul pe buze. Ăsta e un inventar făcut de ea la spital, după care m-a întrebat: “ Nu-ţi se pare puţin cam mult? Gata. Sunt un om căruia îi place viaţa, dar fără astea toate e cam greu, n-are rost!”
        Hai că ne-am minţit frumos, îmi spune mama, vorbind de toată perioada în care nu am vrut nici una dintre noi să recunoaştem că vine timpul despărţirii.
        Am văzut cum poţi face moartea frumoasă pentru că ea a redus-o la ce e, de fapt: cel mai natural lucru posibil. Nimic înspăimântător, dimpotrivă. Am văzut cum poţi bate moartea la fund, râzând de ea şi luând-o peste picior. Am văzut cum se poate ca tu, murind, să dai încredere şi curaj celor din jurul tău. Am văzut cum ultimele zile ale mamei mele au fost cele mai frumoase şi luminoase din viaţa mea, pentru că aşa a vrut ea. Am văzut cum durerea poate fi batjocorită prin voinţă şi spirit. Am văzut cum carnea mamei mele a fost îngenuncheată şi a pierdut lupta faţă de spiritul ei. Am văzut cum un spirit poate exploda într-o cameră de spital. Aveam senzaţia, în noaptea agoniei, că spiritul ăsta superb şi liber se luptă să iasă din forma aceea strâmtă şi meschină. Şi am văzut cum, în momentul ieşirii, forţa va fi atât de mare, încât va dărâma pereţii rezervei, pe urmă ai spitalului, pe urmă ai spitalului, pe urmă va acoperi Bucureştiul- dar Bucureştiul e mic. Va acoperi ţara, dar ţara e mică, Europa, dar e mică, Pământul, dar e mic, galaxia, dar e pitică…
         Prin felul în care a ales să trăiască şi să moară, mama m-a făcut părtaşă la un miracol al vieţii, şi acum al morţii ei.
          Bun, un om îşi poate face viaţa frumoasă, pentru cei din jurul său şi pentru el, fiindcă alege s-o facă aşa. Dar moartea? Câţi reuşesc să-şi facă moartea superbă? “

( din cartea “Oana Pellea – Jurnal” )

No comments: