In aceasta primavara, fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori, ca sa-mi spuna: "Mama trebuie sa vii incoace ca sa vezi narcisele galbene, inainte sa se ofileasca". Eu imi doream acest lucru, dar era un drum de 2 ore cu masina, de la Laguna la Lacul Varful Sagetii.
Cand fiica mea a sunat a treia oara, i-am promis ca voi sosi joia viitoare.
In saptamana urmatoare timpul s-a racit si a plouat mult.
Dar eu am promis, asa ca am plecat inspre casa ei. Insa mi-am lasat masina la un garaj, pentru ca nu intentionam sa merg mai departe. Cand, in sfirsit, am pasit in casa lui Carolyn, i-am salutat si imbratisat pe ea si pe nepotii mei, si am spus "Carolyn, lasa narcisele galbene.Timpul este nefavorabil, sunt nori si ceata si nu exista nimic pe lume care sa ma faca sa conduc pana aici, cu exceptia ta si a acestor copii. Nu merg mai departe pana nu se face timp frumos, cand ma voi intoarce la mine acasa".
Fiica mea a zambit si, cu mult calm, a spus: "Conduc eu pe vremea asta, mama".
"Nici vorba, pana nu se face timp frumos nu mai plec niciunde." Am crezut ca am fost destul de convingatoare.
"Sper insa ca ma vei duce la garajul unde mi-am lasat masina, ca s-o aduc incoace." Ea a spus " Cat de departe trebuie sa mergem?" "Cateva
blocuri mai incolo." Carolyn a spus "O sa conduc eu, sunt deprinsa cu asta."
Dupa cateva minute, am intrebat-o: "Unde mergem ? Asta nu e drumul spre
garaj."
"Mergem spre narcisele galbene". Carolin a zambit .
"Carolyn" am spus eu cu asprime in glas " te rog, intoarce".
"E foarte bine, mama. Nu te vei ierta niciodata daca pierzi aceasta experienta." Dupa aproximativ 20 de minute, am intrat pe o straduta pietruita si am vazut o mica biserica. Mai incolo, pe partea bisericii, am vazut scris cu litere de mana "Gradina narciselor galbene".
Am coborit din masina si am mers in urma lui Carolyn, in jos pe carare. Apoi cararea a cotit si, cand am ridicat, privirea am ramas muta de uimire.
Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine. Arata de parca cineva luase un butoi urias de aur si il revarsase peste piscul si versantii muntelui. Florile erau plantate in maiestuoase vartejuri, minunate fasii si randuri portocaliu inchis, albe, galben ca lamaia, roz-portocaliu, galben ca sofranul si galben ca untul. Fiecare varietate de flori a fost plantata ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca niste rauri cu tonalitati cromatice unice. Erau 5 acri de flori."Dar cine a facut asta?" am intrebat-o pe Carolyn. "O femeie" mi-a raspuns Carolyn. "Ea locuieste pe aceasta proprietate. Aceea este casa ei." Carolyn mi-a indicat o casa mica si modesta, in mijlocul acelui loc. Am mers catre casa. Pe un zid, am vazut un anunt. "Raspunsuri la intrebarile care stiu ca te intereseaza" , era titlul.
Primul raspuns a fost un simplu "50.000 bulbi".
Al doilea raspuns a fost "Cate una, pusa pe rand, de catre o singura femeie". A fost nevoie de doua maini, doua picioare si putin creier".
Al treilea raspuns a fost "Am inceput in 1958."
Acesta au fost Principiul Narciselor Galbene.
Pentru mine, acel moment a fost o experienta care mi-a schimbat viata. M-am
gandit la aceasta femeie pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care,
cu mai mult de 40 de ani in urma, a inceput cu un bulb, creand in timp propria sa viziune asupra frumusetii si bucuriei si impodobind varful unui munte obscur. Plantand, pe rand, cate un bulb de narcisa, ea a schimbat pentru totdeauna, an dupa an, lumea in care traia. A creat ceva nespus de frumos si de inspirat.
Principiul pe care ni-l arata gradina ei de narcise galbene este unul dintre cele mai marete principii ale slavirii si evolutiei. Este lectia care ne invata sa inaintam spre scopurile si dorintele noastre, pas cu pas - adesea facand doar un pas mic, de copil - si sa invatam sa iubim ceea ce facem, sa invatam sa folosim acumularea
in timp. Cand multiplicam momentele scurte de timp, in care producem ceva mic, prin efort zilnic, vom constata ca putem realiza lucruri marete. Putem schimba lumea. "Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel", am recunoscut eu. "Cate as fi putut eu realiza, daca mi-as fi stabilit un scop minunat, acum 35 ori 40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani ca sa-l ating <<plantand cate un singur bulb, o data>>. Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!"
Fiica mea mi-a spus mesajul acelei zilei, in stilul ei direct:
"Incepe de azi." a spus ea. "Nu mai are niciun rost sa te gandesti la timpul pierdut. Modul de a face dintr-o <<lectie>> o bucurie si o cale de evolutie, in loc de un motiv de regret, este sa te intrebi <<Cum pot folosi de-acum incolo ceea ce tocmai am invatat azi?>>
No comments:
Post a Comment