Povesti ( 2)

Hartia aurie de impachetat

Povestea spune ca in urma cu un numar de ani un om si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat foarte scumpa.
Omul statea rau cu banii si deveni si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun. Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunind:
"Acesta este pentru tine, taticule".
Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind a vazut ca, de fapt, cutia era goala.El i-a spus pe un ton raspicat:
"Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"
Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:
"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."
Tatal a ramas perplex. S-a pus in genunchi si si-a imbratisat fetita si a rugat-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
La scurt timp dupa aceasta, micuta fetita a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie alaturi de patul sau tot restul vietii sale. Si de cite ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar si isi amintea de dragostea care a pus-o fetita acolo.
Intr-un adevarat sens, fiecare dintre noi, ca si oameni, primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.
Copiii, familia, prietenii sunt ca ingerii care te ridica pe picioarele tale atunci cind ai probleme, sa-ti aduci aminte tu insuti sa zbori.
Vizita
Odatã trãia un om tare evlavios. În fiecare zi, de cum se trezea, se spãla si apoi mergea la bisericã pentru slujba de dimineatã. Înãlta mereu o rugã fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodatã. Dimineata si seara, mã rog, fac pomanã. N-ai putea veni si tu odatã la mine?
Dumnezeu i-a ascultat rugãciunea si i-a spus: „Mâine voi veni la tine!"
Ce bucurie pe bietul om. A curãtat toatã casa, a fãcut mâncare, a aprins lumãnãri . În camera de oaspeti a orânduit multime de tãvi pline cu fructe, plãcinte dulci si flori. Toate erau pregãtite pentru a-l primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineatã, un bãietel, care tocmai trecea pe acolo, zãreste prin ferestra deschisã tãvile cu plãcinte, se aproprie si spune:
-Tataie, ai multe plãcinte, nu-mi dai si mie una?
Mâniat de îndrãznealã, omul cel credincios îi rãspunde supãrat:
-Ia sterge-o, împielitatule, cutezi sã-mi ceri, ce-am pregãtit pentru Dumnezeu?
Bãietelul înfricosat pleacã fugind.
Clopotul anuntã sfârsitul slujbei de dimineatã.
Crestinul îsi spune: „De bunã seamã, Dumnezeu va veni dupã rugãciunea de amiazã. Sã-l asteptãm."
Obosit s-a asezat pe banca din fata casei. Vine un cersetor si-i cere de pomanã. Omul îl alungã, fãrã prea multã vorbã. Apoi spalã cu grijã locul, unde a cãlcat cersetorul.
Trece si amiaza si Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abãtut omul nostru asteaptã vizita fãgãduitã. La ceasul rugãciunii de searã, se înfãtiseazã un pelerin si-l roagã:
-Îngãduie-mi sã mã odihnesc pe banca ta si sã-mi petrec noaptea aici...
-Nici gând! E locul, pe care l-am pregãtit pentru Dumnezeu!
S-a înnoptat. „Dumnezeu nu si-a tinut fãgãduiala" îsi spune sãrmanul om necãjit.
A doua zi, omul merge la bisericã, la slujba de dimineatã, ducând prinoasele si izbucneste în lacrimi:
-Doamne, n-ai venit la mine asa cum ai fãgãduit! De ce?
-De trei ori am venit si de trei ori m-ai alungat...
Porcii salbatici
Povestea spune: împreunã suntem puternici, trebuie respectatã libertatea individului, calea de mijloc e cea mai bunã
O turmã de porci sãlbatici pãstea în tundra înghetatã a Siberiei polare. Cãutau licheni crutati de ger. Deodatã s-a stârnit o grozavã furtunã si Crivãtul s-a pornit sã sufle tot mai dezlãntuit. Temperatura scãdea vertiginos. Vântul înghetat pãtrundea prin firele aspre, ca niste tepi, cu care sunt acoperiti porcii spinosi. Cu o miscare instinctivã, turma se strânge pentru a se feri de vãnt si ger. Se înghesuie unul în altul. Tot mai aproape, strâns lipiti, trup lângã trup, pentru a scãpa de înghet si pentru a gãsi un strop de cãldurã în trupul celuilalt...Dar cu cât se strâng mai tare, unul lângã altul, cu atât mai tare, tepii le intrã în carne. Durerea îi face sã se depãrteze...Dar vârtejul de vânt si zãpadã îi învãluie iar, cu mantia sa înghetatã. Si iar se apropie, ca sã se încãlzeascã.. Si din nou se depãrteazã, ca sã nu se mai întepe unul pe altul...Si încet, încet au gãsit distanta potrivitã.
Moartea

Un eremit a intrat într-o pesterã sã se adãposteascã de ploaie si a gãsit o comoarã. A iesit peste mãsurã de speriat din pesterã strigând:
-Am vãzut moartea!
Afarã s-a ciocnit cu trei banditi, care privind în jur l-au întrebat:
-Mosule, unde este moartea?
Eremitul i-a dus în pesterã si le-a arãtat tezaurul, descoperit din întâmplare. La vederea aurului, cei trei banditi si-au simtit inima tresãltând de bucurie si vicleni i-au spus:
-Ai dreptate, mosule, pleacã, pleacã departe de aici...
Dupã plecarea bãtrânului, hotii au rãmas lângã aur, care era foarte mult, întrebându-se, cum sã-l care din vârful muntelui. Pânã la urmã au hotãrât ca unul sã meargã sã aducã provizii si cãrute, iar ceilalti doi sã rãmânã de pazã.
Cel care a coborât în târg, dupã provizii, se gândea:,,În târg voi bea si voi mânca pe sãturate, voi petrece...apoi voi cumpãra provizii, pe care le voi otrãvi si astfel voi rãmâne singurul stãpân al comorii."
Cei doi tâlhari rãmasi de pazã gândeau fiecare în sinea lui:,, O jumãtate din comoarã este mai mare decât o treime. La întoarcere, îl vom ucide pe cel plecat în târg si vom împãrti comoara pe dindouã.
Si asa au fãcut. L-au omorât pe tovarãsul venit din târg cu provizii si cãrute, au mâncat hrana otrãvitã si astfel au murit cu totii...

Cei trei ucenici

Povestea ne spune cã: mereu mai avem de învãtat, oamenii se completeazã si trebuie sã lucreze în echipã, totul este relativ, nimic nu este doar ceea ce pare, avem nevoie de un maestru, omul are si defecte si calitãti.
Îneleptul avea trei ucenici: Nicodim, Varlaam, Ioan. Odatã vorbea cu un alt întelept, care l-a întrebat:
-Ce crezi despre Nicodim?
-Chiar si cele mai luminate minti ar fi uimite de întelepciunea lui...
-Dar Varlaam, ce virtuti are?
-Vitejia si curajul lui întrec pe cele ale eroilor neamului..
-Ce fel de om este Ioan?
-Hãrnicia lui poate fi exemplu pentru oricine...
La auzul acestor vorbe, înteleptul se mirã:
-Dacã Nicodim este atât de întelept, Varlaam atât de viteaz si Ioan atât de harnic, oare ce mai pot ei învãta de la tine înteleptul lor?
-Nicodim e întelept, dar lenes. Varlaam este viteaz, dar nechibzuit. Ioan este harnic, dar invidios. Nicodim nu stie cã întelepciunea nu-l face fericit pe lenes, Varlaam nu bãnuieste cã fãrã precautie, curajul duce la pierzanie, iar lui Ioan, nici prin gând nu-i trece, cã hãrnicia nu face casã bunã cu invidia. Pânã când vor întelege acestea eu voi fi dascãlul lor, iar ei învãtãceii mei.

Cum poti face sã bea un mãgar, cãruia nu-i este sete

Povestea ne vorbeste despre: dificultatea de a convinge, puterea de convingere a faptei.
Doi cãlugãri vorbeau despre greutatea de a convinge un om de ceva.
–Cum poti face sã bea un mãgar, cãruia nu-i este sete?
–Cum poti face sã bea un mãgar, respectându-i libertatea? Nu existã decât un singur rãspuns: sã gãsesti un alt mãgar, cãruia îi e sete...
–Cum asa?
–Mãgarul însetat va bea îndelung, cu bucurie si cu voluptate, alãturi de fârtatul sãu.
–Ca sã-i dea exemplu...
–Nu ca sã-i dea exemplu, ci pentru cã îi este fundametal sete.
–Aha! Acesta este secretul! Îi este într-adevãr pur si simplu sete, vesnic sete.
–Si poate într-o zi, fârtatul sãu, cuprins la rându-i de poftã, se va întreba dacã n-ar face bine sã-si cufunde si el botul în ciubãrul cu apã proaspãtã.
Oamenii însetati de Dumnezeu sunt mai eficienti decât multimea neghiobilor, care doar vorbesc despre El.