… nu vorbi fără să știi…
Amintirile mă poartă la vârsta de 14 ani, când o afirmație aparent nesemnificativă m-a făcut să realizez puterea cuvintelor. Într-o conversație, am exclamat convingătoare: “cea mai ușoară dintre boli e boala de piele, pentru că nu te doare nimic!” Am uitat în perioada următoare ceea ce am spus, dar… viața mi-a reamintit, căci după o perioadă scurtă… am primit… ceea ce am afirmat ca să văd cât de “ușor” e. Deci… am primit… o boală de piele. Aveam iritații pe tot corpul, ce nu numai că arătau urât, ci mă faceau să nu dorm nopțile, plângând, facându-mi răni de la scărpinat. Doctorii alergologi și dermatologi s-au străduit, dar nu știau ce e, după felul în care arătau. De asemenea, alifiile și leacurile naturiste precum și sfaturile “băbești” nu dădeau rezultate. Lunile de zile trăite așa au fost dureroase, epuizante fizic și psihic. Dar iată ca, într-o seară i-am zis mamei mele cât de greșită a fost afirmația mea, căci mi-o amintisem. I-am zis că, fiecare boală e dureroasă în felul ei. Pare greu de crezut că în următoarele zile, iritația mi-a dispărut așa cum apăruse? Și totuși… așa e!
Mulți ani mai târziu, citind cuvintele lui Abd-ru-shin despre cuvântul omenesc, această experiență dureroasă îmi apărea în gând, totodată cu bucuria recunoașterii și trăirii a cuvintelor de mai jos:
“Vouă oamenilor ca o mare grație, pentru maturizarea voastră în materialitatea densă, v-a fost dăruită de Creator capacitatea de a forma cuvinte!” (Abd-ru-shin)
“Cu darurile Celui Atotputernic nimeni nu are voie să se joace, fără să-și dăuneze cu aceasta…” (Abd-ru-shin)
“Utilizarea stă în mâna omului după voința sa liberă, însă el nu poate controla efectul…” (Abd-ru-shin)
“De aceea fiți mereu atenți la cuvântul vostru! Și răspundeți pentru cuvântul vostru!” (Abd-ru-shin)
… durerea rănirii aproapelui… prin cuvânt…
Fiul lui Dumnezeu Isus, avertiza: “Vorba voastră să fie Da sau Nu; căci ce trece peste aceasta vine de la rău!”
Există în jurul nostru persoane care ne plac și persoane care nu ne plac. Nu cred că suntem obligați să ne placă de toată lumea, dar… pentru fericirea noastră… suntem “obligați” – să zic așa – să nu le facem nici cel mai mic rău posibil! Uneori răutatea, izbucnind… cauți o persoană căreia “să i te descarci” cum ne place nouă oamenilor să numim bârfa și denigrarea semenului nostru. Într-o zi, nu m-am mai oprit din a denigra și a spune cât de mult mă enervează o anumită persoană. Sigur că, conștiința mă avertiza, “auzeam” cuvintele “nu murdări sau denigra pe aproapele tău”, dar eu continuam. În orice caz, această vorbărie inutilă nu mi-a adus satisfacția în a mă simți mai ușurată.
Noaptea… mi-a apărut în “vis” persoana pe care o denigrasem în ziua respectivă, cu ochi plini de durere și m-a întrebat așa: “De ce-mi faci una ca asta, de ce mă vorbești?, știi că mă doare atât de tare. Sufletul mi-e rănit, mă doare și mă simt slăbită.” Mi-a zis aceste cuvinte cu o privire… nu mustrătoare, ci plină de durere. Nu am avut cuvinte! M-am trezit. M-a durut atât de tare… Dacă mi-aș fi ascultat conștiința, nefăcând rău, nu aș fi suferit nici eu prin durerea resimtită în urma rănirii persoanei respective.
Orice cuvânt rău față de o altă persoană… e o rană, nu doar pentru ea ci și pentru noi, căci ce semănăm… culegem. Satisfacția egoului de a critica, de a denigra sau de a te crede mai bun… sunt iluzii. Egoul simte plăcere, dar sufletul simte durere. Durerea… durerea de a face rău aproapelui… e o trăire intensă și atât de mare… încât e greu de exprimat în cuvinte.
“Din discursuri provocatoare, din batjocoră și păgubire a semenilor voștri nu poate rezulta astfel niciodată ceva constructiv…” (Abd-ru-shin)
“Însă noblețe, pace, lumină și bucurie pot la rândul lor să răsară de asemenea numai din modul de gandire nobil, niciodată altfel.” (Abd-ru-shin)
… cuvintele de încurajare…
De curând am citit cartea “Cele cinci limbaje ale iubirii”. (Gary Chapman) Unul dintre cele cinci limbaje de iubire prezentate în carte este: “cuvintele de încurajare”.
Unii oameni au nevoie, dacă tot comunicăm între noi, de cuvinte de încurajare. Pe alții aceste cuvinte posibil să îi lase indiferenți. Cred că nu e nimic greșit, căci fiecare cu felul lui de a fi și de a reacționa la relațiile interumane. Dar referitor la sinceritatea sau nu a acestor cuvinte de încurajare sau la modul general de utilizare al cuvintelor… “Să nu vă închipuiți însă că promisiunile se împlinesc conform textului și că devin faptă, dacă vorbitorul nu poartă în același timp cele mai pure intenții în sufletul său, ci cuvintele formează ceea ce vibrează simultan cu ele, venind din profunzimea vorbitorului. Același cuvânt poate astfel să aducă două feluri de efecte, și vai acolo, unde el nu a vibrat cu adevărat în deplină puritate!” (Abd-ru-shin)
Fiecare om are trăirile lui, proprii și personale, trăiri ce-l duc la convingere și recunoaștere proprie asupra Legilor din Creație. Proprii, vii și întiparite în suflet, îmi sunt și cele de mai jos:
- când cineva mă critică, îmi scoate în evidență defectele și slabiciunile (fără supărare din partea mea, căci… sunt pe bună dreptate), mă doare, mă simt slabită și nu mă motivează deloc să mă autodepășesc. Astfel… îmi doresc să nu fac acest lucru nimănui;
- când cineva “îmi cântă în strună”, îmi spune cuvinte frumoase, nevenite din suflet sau atunci când nu e cazul… simt, și cuvintele trec pe lângă mine. Astfel… îmi doresc să știu să aleg mai bine tăcerea decât să spun ceva frumos în care nu cred sau care nu e de folos;
- când un om care iubește… mă mustră cu blândețe, simt iubirea dincolo de mustrare, ea mă înalță și mă face să-mi doresc să mă înving pe mine în slăbiciunile mele. Astfel… îmi doresc să iubesc și să fiu blândă;
- când un om care iubește… mă corectează, nu simt că o face pentru că se crede mai bun și nici ca să-mi scoată în evidență greșelile, ci simt iubirea ce vrea să fie de folos “creșterii” aproapelui. Astfel… îmi doresc, din nou… să iubesc.
… cuvintele… ne pot da aripi…
Visul unei păsări – scrisă de un băiat vietnamez la 14 ani
“Mă-ntrebi, ce am visat? Am visat că am devenit o pasăre.
Mă-ntrebi de ce am vrut să devin o pasăre? Am vrut, într-adevăr, să am aripi.
Mă-ntrebi de ce-am vrut să am aripi? Ele m-ar fi ajutat să zbor înapoi spre țara mea.
Mă-ntrebi de ce voiam să mă întorc acolo? Pentru că doream să regăsesc ceva de care mi-era dor.
Mă-ntrebi de ce anume mi-era dor? Îmi era dor de locul unde trăiam copil fiind.
Mă-ntrebi cum era locul acela? Acolo eram fericit… Aș vrea să zbor la fel ca o pasăre.”
… a fost povestea puterii cuvintelor în viața mea – o parte din poveste…
“Fiți atenți la vorba voastră! Vorbirea voastră să fie simplă și adevărată!” (Abd-ru-shin)
Autor: Andra Cristina Bălan
Articol preluat de pe
No comments:
Post a Comment