Stapanire de sine

— Cred că ţi-am şi povestit ceva despre întâlnirea dintre Sfântul Savin şi Ahab.
— Sigur. Sfântul a venit, a stat puţin de vorbă cu el şi până la urmă arabul s-a convertit pentru că s-a convins că sfântul era mai curajos decât el.
— Aşa e. Afară de faptul că, înainte de a se culca, au mai stat un pic de vorbă, cu toate că Ahab începuse să-şi ascută pumnalul chiar din clipa în care Sfântul Savin păşise în casa lui. Încredinţat că lumea era doar un reflex al propriei sale fiinţe, se hotărî să-l provoace şi-l întrebă:
— Dacă acum ar intra aici cea mai frumoasă prostituată din cetate, ai reuşi să gândeşti că nu e frumoasă şi seducătoare?
— Nu. Dar aş izbuti să mă stăpânesc — răspunse sfântul.
— Şi dacă ţi-aş oferi mulţi bani de aur ca să-ţi părăseşti muntele şi să ni te alături, ai izbuti să priveşti aurul ăsta ca pe nişte pietre?
— Nu, dar aş izbuti să mă stăpânesc.
— Şi dacă ai fi căutat de doi fraţi, unul care te urăşte, altul care vede în tine un sfânt, ai izbuti să-i socoteşti ca fiind deopotrivă?
— Chiar dacă aş suferi, aş izbuti să mă stăpânesc şi i-aş trata pe amândoi la fel.
Chantal făcu o pauză.
— Se zice că dialogul acesta a fost important pentru ca Ahab să accepte să se convertească.
Străinul nu avea nevoie ca Chantal să-i explice povestea; Savin şi Ahab aveau aceleaşi instincte în ei se luptau binele şi răul, întocmai cum se luptau în toate sufletele de pe faţa pământului. Când Ahab înţelesese că Savin era la fel cu el, înţelesese şi că el însuşi era la fel cu Savin.
Totul era o chestiune de stăpânire. Şi de alegere.
Nimic altceva.


Din " PAULO COELHO, Diavolul si domnisoara Prym "