Marina Constantinescu:
Daca ar fi sa-mi pui o intrebare, daca ar fi sa ma intrebi tu pe mine ceva, sa zicem ca pentru ultimele 30 de secunde ne schimbam rolurile, ce m-ai intreba?
Cristian Popescu:
Te-as intreba daca crezi ca dupa ce o sa trecem dincolo o sa fim tot asa unul in fata celuilalt. Adica te-as intreba daca dincolo exista tari, daca exista orase, daca exista scaune. Si daca exista toate astea si dincolo intr-un fel... Pentru ca dupa parerea mea e obligatoriu sa existe! Eu nu sunt credincios, nu sunt un crestin practicant. Nu am nici o treaba cu exercitiul asta al bisericii. Dar ma gandesc ca daca exista ceva dincolo, daca sufletul, de pilda, din noi are intr-un fel o prelungire a existentei dincolo, nu se poate ca el sa existe in neant acolo. Inseamna ca si scaunele astea intr-un fel au si ele sufletul lor, si pietrele au sufletul lor, si tot ce este in jur in aceasta lume reala in care suntem noi. Reala? Asta e un cuvant inselator. Toate lucrurile astea trebuie intr-un fel si ele... Vezi ca exista un anume egoism in ideea de nemurire a sufletului in religie: numai pentru om este prevazut lucrul asta ( se refera la existenta in lumea de dincolo) . O sa fim numai suflete pe acolo, dar niste suflete de caini sau de pasari sau de broaste, niste suflete de scaune, de pietre, de flori, n-or sa fie dincolo cu noi? Eu zic ca da. Pe cale logica...
Marina Constantinescu:
Eu zic ca lumea sau lumile de dincolo...cuvintele ne vor ajuta sa... Eu cred ca o sa fim, nu stiu daca unul in fata celuilalt sau unul langa celalalt. Nu stiu. Dar stiu ca o sa fim. Asta stiu de mult. Stiu ca o sa fim impreuna si poate ca uneori o sa ne luam de mana...
Cristian Popescu: Stii sau crezi?
Marina Constantinescu: Nu, stiu! O sa ne luam de mana si o sa zburam ca Maestrul si Margareta si o sa vedem ce ne place din lume... Doar ce ne place... Dar amintirile vor fi cu noi si ele.
No comments:
Post a Comment